Descifrand Misterele Naturii, Romelia si Marcus Optiuni

[Marcus]

Bine te-am gasit, draga Romelia!

Propun sa incepem acest periplu prin misterele naturii, printr-o poveste avand ca simboluri centrale Natura, Timpul, Viata, si nu in ultimul rand... El si Ea, in incercarea lor de a descifra semnele celor 3 elemente coaxiale ale Universului.

Acum, pornind de la tema, te las pe tine sa incepi firul povestii.

[Romelia]

... cu o seara inainte de despartire o lua cu EL la opera sa vada Carmen. Isi amintea ca purta o rochie alba, inchisa aproape pana la gat si o panglica albastra ce-i lega parul negru, lasat pe spate. Era incantator sa vezi in ce stare de extaz cazuse. Era ametita de aceasta opera pe care el o vazuse de nenumarate ori; ii atingea mereu mana, intreband in soapta:
- Cine-i asta? Ce se intampla acum?
Carmen ii placu enorm, dar Don Jose era "prea gras in hainuta lui caraghioasa", pana ce, ca urmare a geloziei lui nebunesti din ultimul act, crescu vertiginos in ochii ei. Cand, la sfarsit, Carmen se prabusi ucisa, EA il apuca de brat, pierduta de emotie, suspinand greu, incat toti vecinii tresarira. Tulburarea ei era mult mai impresionanta decat cea care domnea pe scena.
El dorea nespus de mult sa o poata mangaia, sa o linisteasca si sa-i spuna:
- Draga mea, nu-i decat o Poveste!
Iar cand spectacolul se sfarsi si 'Doamna' care fusese atat de perfect ucisa precum si bietul ei iubit gras si mic aparura in fata cortinei, EA, uitand unde se afla, se apleca in afara razand in hohote si aplaudand din rasputeri.
Dar cum toate lucrurile au un Sfarsit, si ei trebuira sa se ridice si sa plece. Pe cand isi croiau drum spre iesire EL simti un deget mic si fierbinte agatat de-al lui, ca si cum EA ar fi vrut neaparat sa-l stranga. Nu stia cum sa reactioneze. Ea paru insa ca-si da seama de lipsa lui de entuziasm asa ca in curand ii dete drumul, soptind:
- Ai dreptate... nu-i decat o POVESTE.

* * * * * * * * * * * * * * *
Tarziu in noapte, EL ramase fumand, la fereastra, mai mult de-o ora. Acolo nu razbatea nici lumina unui felinar si noaptea era neagra, fara LUNA, ca o catifea cernita atarnand deasupra LUMII. In cele din urma, cu un oftat inchise geamurile si se aseza in pat. Pe neasteptate, peretele alb al camerei paru ca se misca spre el. O caldura, o mireasma, un sunet ca un suspin slab sparse Linistea Noptii apropindu-se de el...
Intr-un tarziu peretele se dadu inapoi si el ramase ascultand: "Nu se mai auzea nici un zgomot, NIMIC!"
~ ~ ~
Dupa miezul noptii... EA se trezi. Prin fereastra deschisa si fara perdele noaptea fremata de viata cu roiul ei de stele leganandu-se si tremurand pe Bolta Cereasca, fara LUNA. In departare se auzea tipatul melancolic, moale si catifelat al unei bufnite. Apoi, brusc, zari pe cer, ca si cum cineva ar fi tras la o parte Perdelele Cerului si in crapatura lor s-ar fi ivit - o puzderie de Flori Albe, un Nor de Purpura, un Curcubeu, Iarba Verde, proaspata, o Lumina izbucnind nu se stie de unde si o pofta de viata care o furnica, si care era atat de puternica incat ii opri Bataile Inimii...

E asa de dureros sa nu poti crede...