HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Omul Care Si-a Ucis Viata, proaza aproape foarte scurta
plictisitoru
mesaj 4 Oct 2006, 12:46 PM
Mesaj #1


Vataf
***

Grup: Membri
Mesaje: 121
Inscris: 3 January 06
Forumist Nr.: 7.582



Partea 1

Noaptea inconjura din toate partile adapostind cu un susur prelung privelistea nelinistita. Un pas inainte si podeaua gemu usor. In timpanul incordat de nerabdare, scartaitul se prelungi insuportabil ca un strigat deznadajduit. Ezita. Puterea se scurgea incet din brat, cutitul aproape ii scapa. Un strat de pacla acoperind vederea, ameteala imbratisand treptat. Ecoul gandurilor nerostite ingaima un "renunt", impotrivire nascuta parca dintr-un repros subliminal. Se opri nedumerit in mijlocul unei dileme de dincolo de sine, intr-un amalgam de impulsuri traite intr-o semiconstienta unduitoare. Faldurile perdelei rostogoleau urme incolore de lumina lipite de luciul oglinzii in care-si zari silueta amestecata cu penumbra incaperii. Fata in fata cu sine asteptand sa-si ucida viata.
Sinele de tramvai sparsera linistea noptii cu un strigat suierat sub mersul sacadat al ultimei curse. Tresari. Sangele dadu buzna in obraji. Cu ochi injectati, cu puls ridicat rosti sentinta, descumpanit de ezitarea anterioara. Un trebuie si luciditatea inunda cu siguranta datoriei. Inainta cu atentie, fiecare pas urmat obsesiv de teama zgomotului. Ii vazu trupul profilat in lumina zgarcita a lunii. O singura miscare si ar fi putut lovi. Sa auda un zgomot de oase sfartecate, sa priveasca raul de sange revarsat pe covorul albastru, un spasm timid, un picior trepidand si totul s-ar fi terminat. Stranse pana la durere manerul si se pregati de asaltul decisiv. Un moment i se paru ca viata se misca, o ultima impotrivire trimisa de vis. Ochiul zbenguia inauntru pleoapei. O clipa crezu ca se va trezi si fiorul groazei de a fi privit il zgudui. Ridica ambele brate inabusit de spaima. Se sufoca sub amintirile coplesitoare. Timpul navalise peste el din toate partile. Prima culoare zarita cu ochii speriati ai pruncului curios. Ce nebunie! Nu-ti poti ucide viata decat daca reusesti sa-i supravietuiesti. Se retrase, naucit, spre fereastra. Aer, avea nevoie de aer si luminile orasului raspandeau o linista vaga, adunau in cristale multicolore tragismul neputintei disipat intr-o ascensiune care construia himeric chipul bunicului mort inainte sa auda primul sunet. "Bunicule, bunicule daca am fi avut putina vreme sa discutam..." Toti necunoscutii astia ce sapasera la temelia fiintei vremelnice, nerecunoscuti, se revoltau. Urletul carnii ii absorbea vointa.

( Va urma tongue.gif )


--------------------
Pauza
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Romelia
mesaj 4 Oct 2006, 01:48 PM
Mesaj #2


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 451
Inscris: 21 June 06
Din: Timisoara
Forumist Nr.: 8.375



Vremea se razbuna; a aparut Luna, dar in zare mai lucesc fulgere, dincolo de oras, de data asta parca in alta lume.
O luna limpede umplea cerul pur, proaspat, abia spalat de furtuna. Un calm vrajit domnea pe strazile pustii; bulevarde curate, coridoare intunecate deschideau ferestre catre alta lume, statuile dobandeau o tinerete sau o vechime fara varsta; langa un zid, o macara de otel cu un bloc de piatra in falci parea o catapulta antica, stalpi retezati, fragmente de coloane risipite pe dale pareau pionii unei partide terminate, parasiti intr-o dezordine aparenta care de fapt ascundea o ordine implacabila, uitati acolo de castigatori sau invinsi ce nu aveau sa revina niciodata. Restaurantele, cinematografele si cafenelele nu mai sunt decat niste cladiri negre. Baltoacele de pe strada nu sunt decat 'apa de ploaie'.
Ea inainteaza prudent in noapte, cu capul sub sal, ca o broasca testoasa scrutand intunericul. La doi pasi, un soi de 'batran' nevoias si sfios se taraste pe langa zid, fara sa-i pese de stresinile ce curg peste el. Parca-i un om sarman. Nu pare periculos; nu e unul din acei cersetori blestemati care lovesc si nu merita sa-i ajuti; din contra, pe o noapte ca asta, iti face bine sa intalnesti un suflet de OM.
Necunoscutul asta de Cersetor - e altfel.
Batranul vrea sa se departeze, dupa ce-o priveste ca un OM pentru care chipurile au un sunet, ca vocile, si o noima, ca vorbele.
Luandu-i privirea drept rugaminte, ea alege sa-l miluiasca, asa cum o femeie cedeaza mai usor unui amant intamplator, pentru ca ratacirea ei va ramane fara urmari. Scotoceste prin buzunarul ros de timp, scoate 'o moneda' argintie pe care un client indragostit i-o aruncase la iesirea din cafenea si i-o intinde cersetorului cu un gest princiar.
- Ia, batrane. E Pentru Tine.
Uluit, batranul ia banul, il priveste pe-o parte, pe alta, in fine il strecoara in buzunar. Apoi, se apleca, arunca o privire distrata in jos, peste balustrada ruginita de timp, la un spatiu aflat cu cativa metri si cateva secole mai jos de al nostru, la fel cum, in cimitir, privesti un vechi mormant redeschis fara alt sentiment decat teama de a cadea in el.
Uitand de durerea care se potolea, batranul se intoarse brusc spre trecatorul caritabil.
- Cati ani ai?
- 19.
- Imi inchipuiam. Eu am 27.
... spuse 'BATRANUL' cu un suras ce nu era decat o grimasa a buzelor.
Necazuri cu Inima.
... aceasta afirmatie era a unui OM care se teme mai putin.
Medicamentul si Drogul mai puternic al 'prezentei umane' ii potolisera Durerea inca o data. Criza se termina la fel de brusc pe cat incepuse, lasand in urma o oboseala aproape euforica si teama vaga ca va reveni curand.


~ apoi, disparu fara urma ~ cu Clipa aceea furata Timpului, la marginea Timpului.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
plictisitoru
mesaj 4 Oct 2006, 04:04 PM
Mesaj #3


Vataf
***

Grup: Membri
Mesaje: 121
Inscris: 3 January 06
Forumist Nr.: 7.582



Aha...deci asa...sa vad cum continuu acusica.hmm.gif tongue.gif

Sfartecat intre ezitarile dureroase, iesi cu mers impleticit. Neimplinirea sapase transee pline cu regrete. Neputinta ii biciuia trupul cu tragismul unei pendulari devastatoare. O logica implacabila deschidea drumul actiunii, dar plansul infundat poposit de fiecare data pe neasteptate il oprea cu ranjetul senin al unei coplesitoare forte. Din strafundurile obnubilate ale unei opozitii cu surse intr-o sensibilitate difuza un refuz obscur reprima crima asupra propriei vieti. O incapatanata speranta se agata cu disperare de viata. Cobora treptele absent, zdrobit , invins. Privea nauc la strada care-i inghitea pasii. Rataci o vreme fara durata prin cartierul ca o cortina trasa peste tumultul lumii. Tacerile revarsau acum o liniste sinistra, un ecou al absentei, coborat ca un ras infundat din antebratele uriasilor infipte de-a lungul strazilor. Doar zumzetul cerului invelea natura incremenita c-o simfonie a asteptarii. Deznodamant pierdut intr-un balans neincetat.
Un zgomot de pasi taie linistea, facandu-si loc in tonalitati ascutite. Iesi din labirintul gandurilor care-l asaltau neincetat. O Straina se apropia din spate. Isi intoarse privirea jalnica si o fixa cu ochii ravasiti. Infatisarea deplorabila a unui om care si-a pus cutitul la gatul propriei vieti o sperie. De buna seama il luase drept un cersetor, desi nu pretinsese mai nimic de la nimeni. Ironia sortii se preschimba in norocul destinului. Pe chipul Strainei teama fata de cersetori lasa locul milei si curiozitatii. Un ban de argint cat niste cuvinte de aur ii fu strecurat in palma.
- Pastreaza-l pana la sfarsitul timpului! rosti cu blandete Straina.
Batranul cersetor inchise pumnul si banul se topi cu un fior invelit intr-o melancolie deosebita.
- Multumesc ! ingaima mecanic si rusinat retragandu-se usor descumpanit in lumea lui fara speranta.
Straina se indeparta si parfumul ei se pierdu treptat in noapte. Doar o lucire sub pleoapa tresaltanda o mai insotea din departare.
Apoi batranul reintra in "lumea lui" caci sus il astepta neatinsa viata inca nemoarta.

M-ai pus in dificultate, recunosc ! tongue.gif Nu prea stiam ce sa zic sper c-am scos-o cat de cat la capat, fara sa dezvalui nimic si pastrand fictiunea. ( din punctul meu de vedere tot ce sta scris aici e fictiune ! )


Acest topic a fost editat de plictisitoru: 4 Oct 2006, 04:26 PM


--------------------
Pauza
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 4 Oct 2006, 04:04 PM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
Romelia
mesaj 5 Oct 2006, 09:36 AM
Mesaj #4


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 451
Inscris: 21 June 06
Din: Timisoara
Forumist Nr.: 8.375



Simtindu-se obosit, intarzie o clipa rezemat de perete cu gandul in 'lumea lui', respirand aerul rece al noptii.
Un episod indepartat ii reveni in memorie: o femeie foarte tanara, cu ochii mari, obositi si tristi, care nici macar nu incerca sa astearna, pe obrazul pamantiu, minciuna unui suras. O femeie atat de comuna, de asemanatoare cu altele, incat ai fi putut trece pe langa ea fara sa o remarci in multime. O intalnise intr-o seara, intr-o gradina publica, langa o fantana ce repeta intruna acelasi murmur racoros. Nu era nici mai frumoasa, nici mai atragatoare decat altele, era doar indrazneata si il putea scuti de primele cuvinte, chiar si de primele gesturi.
In apropiere, un clopot tras in trei limbi - trang-bang-bang - trezi in el emotii mai adanci si mai dureroase. Orga scoase si ea un tipat ragusit, prea neasteptat ca sa para inceputul deslusit al unui cant. Slujba isi prelungea ecourile in biserica, urmarite distrat de cativa straini. Vreo cinci credincioase, pe care vocea curgatoare a preotului le lasa mereu in urma, reluau in cor chemarile litaniei fara macar sa incerce sa le patrunda sensul.
Deschizand cu smerenie usa grea si unsuroasa, patinata de slinul delicat al timpului, Batranul Cersetor intra in modesta biserica de cartier unde, la fel cum altii intra in cafenele sau baruri, el venea aici sa savureze in fiecare noapte un strop din alcoolul lui Dumnezeu.
Chiar si in ale credintei, acest cersetor asezat era dintre cei care se multumesc cu putin. Dumnezeu, a carui voie servea drept explicatie pentru necazurile lui si de scuza pentru lipsa lui de curaj, parea a salasui aici, printre podoabele aurite ale altarului, pentru ca multimea de trecatori nefericiti sa vina sa-si planga nefericirile si astfel sa afle mangaiere. Dumnezeu ii primea pe toti, ingaduindu-le chiar sa se simta in largul lor. Amfitrionul celest nu-ti impunea nimic: puteai, dupa voie, sa ramai in picioare ori sa te narui pe un scaun cu bagaje cu tot; sa te plimbi privind distrat un tablou innegrit, pictat pe semne de un pictor celebru; ori sa ingenunchezi si sa te rogi. Batranul Cersetor in nenorocirea lui putea sa-l insele pe Dumnezeu exagerandu-si disperarea, ori incercand sa-l linguseasca gros cersindu-si protectia. Interlocutorul nevazut nu se ostenea sa-i observe minciunile; Sfanta Fecioara din marmura, prosternata langa o coloana, nu protesta cand batranul ii atingea in trecere, cu nostalgie, piciorul gol.
Lasandu-si mainile sa-i atarne, batranul apleca urechea pentru a urmari spirala cuvintelor care se implantau in el, se loveau de rezistenta unei amintiri. Asculta fara sa se roage, acea combinatie de cuvinte, unul din acele epitete insolite ce se aud doar in biserica trezeau in el un ecou, confirmau o idee, prelungea ori reinvia un fior din trecut.
O femeie tanara, intrata sa se adaposteasca de ploaie, isi ridica salul pe ceafa, ii netezi cutele, le aduna pe piept, ascunzandu-le sub stofa neagra. O recunoscu imediat dupa hainele uzate pe care le purta, erau pantofii ei, scalciati de-atata purtat, paltonul negru cumparat la solduri, salul de o eleganta tipatoare, pe care i-l daruise intr-un moment neasteptat. Nu mai vedea chipul ei, ce tinea deja de trecut, ci un chip nou, jalnic despuiat de tot ce-i apartinuse, doar un suras, artificial ca un ultim strat de machiaj, ii mai lumina chipul.
Ecoul sfasietor al unei fericiri pierdute il patrunse brusc si, lacrimi izvorate poate din adancul copilariei incepura sa-i curga pe obrazul pamantiu si inspaimantat.
Obosit, se refugie intr-un colt, mormaind o rugaciune.
Go to the top of the page
 
+Quote Post
plictisitoru
mesaj 6 Oct 2006, 04:08 PM
Mesaj #5


Vataf
***

Grup: Membri
Mesaje: 121
Inscris: 3 January 06
Forumist Nr.: 7.582



Cuvintele se aduna in ciorchinii irealitatii. Nori de fantezie albastrind orizontul deschis noilor cai bat in alta directie. “Ridica-te batrane, mergi inspre izvorul aleatoriului din care purced toate “ . Hazardul asaza temelia, bucuria jocului inalta toate formele iubirii profunde. Purtati de valul raspunsurilor inaintam spre insulele singuratatii in doi, dezradacinam peisaje pe care gandul initial cu aproximativa lui structura nu le-a banuit.
Suntem grabiti. Nu putem miza pe intarzierea de-a lungul unui intreg roman, asteptand configurarea personajului. E proaza aproape foarte scurta. Sa urmarim totusi cateva momente batranul cersetor si sa jucam rolul autorului omniprezent. Prescrierea nu se poate adresa unei fictiuni, excludem orice terapeutica. Dimpotriva cu cat ne imbolnavim eroul mai tare cu atat mai bine, dar trebuie sa alegem cu precautie alienarea. Personajul nostru nu risca sa cada prada indistinctiei proprie epocii confortului tehnicist si absorbirii individualismului in magma sociala, iar deosebirea lui va fi maladiva. Ne mai ramane doar o minima prudenta cat sa nu-l transpunem intr-o alienare ridicola, “neliterara”.
Personajul asupra caruia facem vorbire e ciudat. N-am gresi daca l-am aseza in categoria nebunilor. N-are certificat dar are vocatie. El insusi nu se mai socoteste demult un om normal, totusi daca l-ai confunda cu un sonat tipic ai gresi pentru ca nebunia lui e originala. Dispretuieste nebunii obisnuiti si apreciaza nebunia. E gata sa faca din ea unica sansa a evadarii si pentru un rebel e suficient spre a trece drept o mare valoare.
Detesta paranoicii pentru ca-si construiesc o lume intemeiata pe frica. Universul interior bazat pe excesul de represiune e subred, sfarseste intr-o simpla deformare si reordonare a realului corespunzatoare instinctului de conservare. Mediul inconjurator isi dezvaluie doar apetitul distructiv, iar logica interioara se orienteaza dupa el. Apar dusmani imaginari si amenintari la tot pasul, intreg travaliul imaginar se prabuseste in arhitectura penibila a unei conspiratii universale, perfect organizate, atotputernice, care pune in miscare o teribila masinarie spre a-l ucide. Sarmanul dement, se crede vizat de un intreg univers concentrationar desi nimeni nu-l baga in seama. Paranoicul e ridicol, cu greu putem face din el un personaj.
Nici formele usoare, cum sunt isteriile, nu-i surad. Persoanele degraba iritabile, reactionand violent dinaintea a tot ce deranjeaza catusi de putin tabieturile apar in lumina unui amuzament amar.
Dimpotriva demisia lui are legatura cu dragostea , nu cu disconfortul nevrotic sau cu teama, iar daca realitatea imediata ii apare ca o durere continua si difuza, ca un impersonal absurd este doar pentru ca-si adora fantezia si traieste izolat in gaura lui de sobolan. Nu-ti propune sa te apropii de el, se va retrage si te va privi cu ochii lui salbatici din intuneric. Ceea ce-l predispune la fericire intr-o anumita masura e mania. Personajul nostru e un maniac, isi construieste o lume paralela si ajunge s-o iubeasca cu toata fiinta lui. Debutul e clasic, o ruptura cu lumea, cu societatea, croita pe o serie de esecuri, pe nemultumiri, pe mandria care nu-si poate accepta infrangerea. Urmeaza o prabusire in sine, o preocupare excesiva si obsesiva pentru propriul eu, paralel cu naruirea relatiilor sociale si resimtirea societatii ca rana. Egoismul se instaleaza plenar si febrilitatea cautarii unei alternative ajunge stapana pe actele sale. Indiferenta fata de mediu coincide cu o debordanta activitate launtrica.
Jocul si creatia sunt ridicate pe treapta cea mai inalta permitandu-i o evolutie permanenta. Un esafodaj abstract reface intregul ansamblu al scopurilor. Isi urmareste himerele. Realitatea imediata cu toate constrangerile ei legate de reactia imediata, adaptativa, e ignorata, fictiunea ademenindu-l inspre alte indeletniciri.
Atat de mare fractura, atat de absorbit in bizara zidire incat ajunge sa neglijeze cu totul socialul ascuns sub mantia abandonului. Siret stie sa para suficient de bolnav incat sa beneficieze de o protectie tacita, “lasa-l in pace sarmanu` ca-i dus” biggrin.gif si intr-atat de sanatos cat sa fie imposibil de diagnosticat. Ambiguitatea il avantajeaza. Se fereste cu gratie de orice responsabilitiate sociala, isi maximizeaza timpul acordat delirului filosofic. Si-a propus burlacia si absenta urmasilor. Isi reprima tentatiile cu dezinvoltura, desi cade usor prada femeilor frumoase. Nimic ce l-ar putea distrage, nimic care sa-l scoata din universul lui. Evita persoanele de care s-ar putea indragosti, prefera prostituatele. Singura iubire permisa, pierduta-n amintiri, naiva si netoxica.
Inadaptat se indreapta spre un sfarsit penibil. Crede a fi dat viata unei metafizici, luptand cu titanii si moare strapuns de acul unei viespe banale. Se prabuseste in fata unui esec searbad de genul saraciei extreme spre pilda. Contrastul intre pretentia smintita si existenta cruda e inteles dar sinuciderea ca solutie e respinsa, umilinta abdicarii nu poate fi indurata. Sa ajungi la stirile de la ora cinci, sa fii expediat in cateva minute spre bucuria telenovelistilor, cand viata fiecarui om e un miracol. Sa simti viitorul sub forma viermilor misunand sub cavou, sa-ti asculti descompunerea ! Apoi cum n-are puterea sa-si parcurga sfarsitul viata devine inacceptabila. O singura varianta : sa-si ucida viata ! Proaza intentiona sa surprinda exact acest moment, dar s-a complicat intre timp. tongue.gif
Smerenia si evlavia n-au ce cauta altfel decat ca prescriptii in orizontului eroului nostru. Din contra , trufia il transforma intr-un hulitor al cerului. Unele usi nu se deschid niciodata. Cel mult poate negocia cu Dumnezeu sub pretextul unor concesii, insa nu se va supune niciodata. In unele locuri doar dracul isi poate baga coada, pentru ca n-are nevoie de invitatie. Ignoranta poate fi privita ca sfidare si usa la care nu bati nu ti se deschide decat intamplator.
Iata-l pe batranul cersetor in noaptea cu pricina. Valuri de intuneric se aduna in trepte coborand dinspre cer. Nori grosi ii apasa sufletul cu povara indecidabilului. Pasii strainei au disparut printre picaturile de ploaie care uda timid pamantul.
O reclama luminoasa danseaza neintrerupt dand la iveala masti hidoase in vitrina unui magazin. Un cap sinistru se holbeaza cu o curiozitate angoasanta. E tulburator de frumos monstrul acela, infinge adanc freamatul fascinatiei. O estetica groaznica tintuindu-l. Se aseaza in fata magazinului si zambeste obscur la mutra aceea oribila.
Un zgomot difuz se fofileaza imprejur. Vantul aduce rumoarea vestind in apropiere o agitatie neobisnuita. La miezul noptii strazile astea sunt linistitor de pustii. Acum era altfel si purtat hipnotic intr-acolo, ca si cum dorinta de a uita de sine in mijlocul semenilor se nascuse brusc, urma firul susurului. Ajunse in preajma unei biserici vechi, cu zidurile crapate de vreme, cu aspect neingrijit, in jurul careia furnica o multime impresionanta. “Invierea” ii trecu fulgerator prin minte. Nu lua in seama sarbatorilor religioase, niciodata nu le cunoscuse datele. Nu-l mira ca “uitase” il nedumerea cartierul neumblat pe care-l strabatuse. Sau poate ca multi trecusera pe langa el si nu-i observase asa cum ignoram majoritatea lucrurilor pe langa care trecem. Prinsi in plasa preocuparilor uitam sa mai privim. Cand ciupim ragazul unei detasari de obsesiile noastre sau de activitatile cotidiene ne adunam mirarea si acoperim cu ea tot ce am pierdut. Atat ne mai ramane.
Ar fi vrut sa intre in vorba cu cineva, despre orice, sa discute pur si simplu, sa uite, sa se lase purtat de spiritul indefinit al unui grup. Nu cunostea pe nimeni. Auzi rostindu-se gajait: “Veniti, veniti sa luati lumina !” Preotul parea plictisit si distras. Nu i-ai fi citit pe chip insemnatatea momentului. Turma, o adunatura pestrita in care fiecare isi purta propria povara, se rostogoli catre el. Se aprinse o mare de lumanari sub privirile impasibile ale chipurilor inexpresive, incremenitate intr-o fixitate stranie pe care ingerii pictati le aruncau prin usa bisericii. Langa casa domnului nu-l impresiona decat omenescul. In rest doar fosnetul copacilor acompania aproape sinistru viermuiala.
Chipuri de toate varstele se perindau intr-un du-te-vino neincetat. Iata o tanara remarcabila. Merge usor intepat dar elegant. Cineva o striga “ Hei, hei gagico ce mai faci? “ “ Nu ma mai cunosti ?” Nu raspunde, nu surade, pare imperturbabila. Frumoaso tu stii sa traiesti pentru altceva dar n-ai invatat sa si mori pentru el. Astepti marea iubire, dai si vrei sa primesti totul. Te-ai infasurat cu melancolie, iar sufletul a adunat atata dorinta incat iti vei sufoca alesul. Macar tu vei avea noroc, vei fi ajutata sa nimeresti partida potrivita de la prima incercare serioasa. Il vei iubi, chiar daca iti va fi indicat. Nu vei suferi, caci nu vei fi inselata. Va fi condamnat la fidelitate. Vei avea o casnicie fericita. Focul pasiunii se va stinge, atasamentul fata de partenerul pe care-l vei suporta credincioasa toata viata, devotamentul fata de copii pe care-i vei iubi din tot sufletul si cariera stralucita te vor acapara treptat. Inca opui adevarul iubirii adevarului vietii ? E o problema de timp. Nu ti s-a atras atentia ca vremea copilariei a trecut ? Se va intampla in curand. Ai fi in stare sa te sustragi si sa privesti totul cu dintii inclestati? Nu, pentru ca esti croita pentru echilibru si implinire. Revolta ta e doar inima inca neimplinita. O vezi ? Femeia aceea intre doua varste, plina de personnalitate, dar atat de ocupata. N-a venit sa-l simta pe Dumnezeu, nu se retrage spre casa pentru ca-si iubeste cu inflacarare barbatul. Rugaciunea si familia sunt datorii si necesitati. Tu stii mai mult decat ea, dar cand vei ajunge la varsta ei, vei stii tot atat de putin si vei fi convinsa ca acela este adevarul.
O batranica rascoleste peisajul. Isi aduna anii in mersul ei garbovit. De sub sprancenele albe si rare, doi ochi stinsi susotesc un dialog temator cu lumea. In ridurile brazdand adanc trista figura se aduna toata povara timpului deasupra buzelor subtiate si palide. Se roaga in tacere si postura ei descrie umilitatea lumii in fata timpului. A fost candva o femeie frumoasa, a aprins odata dorinte, a iubit. Astazi e alungata. Binecuvanteaza fiecare zi in care se mai trezeste si numaratoarea inversa face parte dintre gandurile ei cotidiene.
Ascuns in perimetru utopic al contemplatiei, batranul cersetor n-o reintalneste. Peste ea n-a trecut vremea, a inghetat cu iubirea lui cu tot acolo unde timpul nu mai curge.
Multimea se risipeste. Batranul cersetor apuca si el drumul casei. Isi aminteste. Sssssst ! Auziti ? E viata…Inca respira…


--------------------
Pauza
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 28 March 2024 - 11:44 AM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman