HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Castele
Kristin
mesaj 13 Sep 2006, 11:38 AM
Mesaj #1


Dregator
*****

Grup: Membri
Mesaje: 979
Inscris: 29 August 06
Forumist Nr.: 8.611



Cred ca intr-o viata anterioara am fost castelana... imi place mult sa vizitez castele.

Daca nu ati fost deja, desi stiu ca multi dintre voi l-au vizitat, recomand Neuschwanstein (NEU = nou; SCHWAN = lebada – lebada era simbolul regalitatii de multe generatii; STEIN = piatra), situat in Bavaria, in Alpi, la 2 pasi de Tirolul austriac.

user posted image

Este un castel impresionant atat prin pozitionarea geografica, cat si prin povestea celui care l-a zidit. Castelul e situat pe un varf de stanca, (parca e "nascut din munte", ca, de altfel, multe castele nemtesti) si a fost locul de refugiu al unuia dintre cei mai renumiti si controversati regi din Bavaria secolului al XIX-lea – Ludwig al II-lea.

user posted image

Castelul se afla aproape de localitatea Füssen, din sudul Bavariei. Cand l-am vizitat, am avut parte de o vreme minunata, asa ca nu ne-am suparat foarte tare cand am ratat iesirea de pe autostrada in directia buna si ne-am invartit prin orasele superbe, situate la poalele Alpilor plini de zapada si pe malul lacurilor din zona. Cand l-am vizitat, inca era zapada pe crestele muntilor, desi era in aprilie. Un peisaj ca din povesti. E o regiune turistica extrem de vizitata, cu sute sau chiar mii de pensiuni. Se spune ca bavarezii din zona (localnicii) sunt toti milionari in euro, asa de bine merge turismul in zona. Inteleg si de ce.

In final am gasit localitatea Schwangau, apoi Neuschwanstein, unde se afla, de fapt, 2 castele, insa cel mai renumit este Neuschwanstein, situat, cum spuneam, in mijlocul unui peisaj salbatic, catarat pe stanci. Am lasat masina intr-o parcare la poalele muntilor, apoi am luat bilete tot de acolo (de retinut este faptul ca nu se elibereaza bilete la castel, ci jos, in vale, si costa 9 euro / de persoana, insa ai parte obligatoriu de ghid intr-una din limbile de circulatie internationala, pe care o doresti.) Am mers pe jos (a se intelege: urcat muntele) aproximativ 30 de minute, pana la castel, insa daca voiam (dar nu am vrut, era prea frumos pentru promenada) puteam inchiria o trasura... Cla, ceva poze ? smile.gif

Peisajul in care e incadrat castelul este de vis– niste creste de munti ca in povesti, intr-o parte, iar in cealalta parte vederea unei bucatele de Bavaria, impresionanta. Am stat in curtea castelului, unde era un soare superb, chiar daca in jur mai era inca multa zapada.

Neuschwanstein este unul din punctele de maxima atractie din Germania (erau sute de asiatici deja acolo….smile.gif). Se spune ca regele Ludwig al II-lea a fost un rege mai “altfel” decat ceilalti. Unii il considerau nebun, doar fiindca nu se amesteca prea mult in treburile de stat si era un om care iubea foarte mult arta (poezia lui Schiller si muzica lui Wagner). De altfel, Wagner a fost cel mai bun prieten al regelui si se spune ca acest castel a fost construit exclusiv pentru a ilustra opera lui Wagner. Regele era un om timid, singuratic, retras, nu a fost niciodata casatorit si a murit in conditii suspecte. Viata lui este extrem de interesanta. Eu, una, am ramas impresionata de INTEGRITATEA si devotamentul unui asemenea om fata de arta, religie, convingerile proprii si prietenii cei mai buni, lucruri de la care eu cred ca i s-a tras si moartea prematura, la numai 40 de ani. A fost mereu un om neinteles, pentru ca nu era ca “majoritatea” celor din jurul lui. E o lectie de viata atat de actuala, incat ma copleseste.

Sa revenim la castel – nu au fost niciodata finalizate planurile de constructie ale lui Ludwig al II-lea. Deci practic, au fost “date in folosinta” numai cateva camere din cele planuite. Chiar si asa, castelul merita vizitat.

Se spune ca interiorul castelelor lui Ludwig e kitsch, insa nu ma pronunt, deoarece gusturile nu se discuta. Intr-adevar, e o combinatie de stiluri foarte diferita de la camera la camera. Am trecut intai prin camerele servitorilor si da, sunt exact asa cum mi le imaginam – simple si intunecate. Apoi am mers in capela castelului, impresionanta prin candelabrul in forma de coroana regala (care cantareste 2 tone!) si prin mozaicul alcatuit din mii de piese.

Aproape toate picturile din castel ilustreaza fie aspecte din opera lui Wagner, fie scene religioase. Dormitorul regelui este unul impresionant in special prin sculpturile in lemn, de o complexitate inimaginabila, la care au lucrat sute de mesteri. Sala de consiliu are un view impresionant. Exista chiar si un hol ce imita o pestera (kitsch, dar ma rog...), cu o deschidere spre o gradina de iarna, cu multe plante si o masa cu scaune, iar de pe masa nu lipsea butoiasul de… bere ! (cred)). Bucataria castelului e foarte mare si ce este surprinzator este modernismul acestui castel care, la sfarsit de secol XIX, avea incalzire “centrala” (se facea focul in bucatarie si printr-un horn imens mergea fumul cald in tot castelul), avea un telefon rudimentar si apa “curenta” (trasa direct din izvoarele din munte). De altfel, am vazut in dormitorul regelui o chiuveta, (of, dar nu merge deloc termenul asta !! ) de fapt o cuva de metal in forma de lebada din care tasnea apa printr-un robinet. Daca va mai spun ca exista si rotisor in bucatarie, puteti avea o imagine fascinanta asupra vietii la castel.

Regele era un om foarte religios (ca fapt divers, era catolic). Avea in dormitor o mica, dar impresionanta capela, unde se retragea. De asemenea, poate cea mai impresionanta sala din castel este “Singers´Hall”, construita cu o acustica speciala (in tavan sunt 92 de piese dintr-un lemn special), cu scopul de a se sustine acolo concerte. Din pacate, abia in secolul XX sala a fost folosita in acest scop.

Dupa vizitarea castelului, am mers inca putin pe carari de munte pana la un pod de scanduri, Marienbrücke, de unde privelistea era absolut fascinanta - pe de o parte, castelul in toata splendoarea lui, pe de alta parte munti inzapeziti, cascade minunate si impresia de rupere de timp.

A fost o vizita deosebita, acum pot sa compar diferite castele pe care le-am vizitat si chiar pot sa afirm ca fiecare are specificul si frumusetea lui, de la simplul, dar magnificul castel Bran, pana la Chenonceau-ul de pe Valea Loirei, excelent pozitionat si cu gradini mirifice. Insa, cred ca frumusetea unui loc deriva, in primul rand, din povestea oamenilor care au trecut pe acolo si si-au lasat amprenta personalitatii lor. Este cazul, pana acum, al tuturor castelelor vizitate de mine.

Neuschwanstein a constituit model pentru construirea castelului Cenusaresei din Disneyland. Asa se spune smile.gif

user posted image

Cand mai mergeti in Austria la ski sau aiurea prin Europa, nu ratati aceasta zona mirifica bavareza !


--------------------
Oamenii se impart in doua categorii: cei care impart oamenii in doua categorii si cei care n-o fac.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Mesaje in acest topic


Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 29 April 2024 - 02:21 AM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman