Sanâtana Dharma, Tradiţia Primordială Optiuni

[shapeshifter]

Noţiunea ,,Sanâtana Dharma” nu are echivalent exact în Occident, deoarece nu există termeni exacţi de echivalare a acestei noţiuni. Dar probabil cea mai apropiată tălmăcire ar fi ,,Sophia Perennis”.
Cei care au studiat metafizica orientală au recunoscut în Sanâtana Dharma învăţătura spirituală primordială a omenirii, o învăţătură capabilă să arunce o lumină şi să ilumineze esenţa oricărei alte Tradiţii. Sanâtana Dharma înseamnă Tradiţia Primordială. Unii au tradus SANÂTANA DHARMA prin ,,Legea Eternă” dar această traducere naşte confuzii deoarece ,,Lege” aici ar trebui să trimită la acea Ordine Cerească, Universală şi nu la conceptul de lege făcută de om. Pe de altă parte nici cuvântul ,,etern” nu este prea fericit ales, deoarece eternitatea aici ar trebui înţeleasă ca ceva ce subzistă fiecărei Manvantara (durata manifestării unei umanităţi terestre).

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 11 Sep 2006, 04:31 PM

[shapeshifter]

Flori nu ştiu dacă exergy te-a scos sau te-a băgat mai rău în ceaţă.. am mai spus că orice tradiţie este o continuare ,,în afară" a Sanâtana Dharma.. cei care văd în dharma doar nişte reguli profane asupra a cum trebuie să funcţioneze umanitatea, nu văd mai nimic din semnificaţia profundă a Sanâtana Dharma..

Ştiinţa este cunoaşterea raţională, discursivă, totdeauna indirectă, o cunoaştere prin reflectare, metafizica este cunoaşterea supra-raţională, intuitivă şi imediată. Această intuiţie intelectuală pură, în lipsa căreia nu există metafizică adevărată, nu înseamnă intuiţie în sensul în care e înţeleasă de majoritatea filozofilor contemporani, deoarece aceasta este infra-raţională. Există o intuiţie intelectuală şi una sensibilă: una este dincolo de raţiune, cealaltă este ,,dincoace” de ea. Intuiţia sensibilă nu poate sesiza decât lumea schimbării şi a devenirii – natura sau o infimă parte a sa. Intuiţia intelectuală este domeniul principiilor eterne şi imuabile, domeniul metafizic.
Intelectul transcendent pentru a sesiza în mod direct principiile universale, trebuie să fie el însuşi de ordin universal. Raţiunea este o facultate înmod propriu şi specific umană, însă ceea ce este dincolo de raţiune e cu adevărat ,,non-uman”, acest ,,dincolo” face posibilă cunoaşterea metafizică, care nu este o cunoaştere umană altfel spus: nu ca om dobândeşte omul această cunoaştere metafizică, ci ea e posibilă pentru că fiinţa cunoscătoare, care este umană ÎNTR-UNA DIN STĂRILE SALE, e în acelaşi timp ALTCEVA ŞI MULT MAI MULT DECÂT O FIINŢĂ UMANĂ. Cunoaşterea metafizică constă în a lua efectiv cunoştinţă de STĂRILE SUPRA-INDIVIDUALE. Deci, individul dacă ar fi o fiinţă completă, dacă ar constitui un sistem închis de felul monadei lui Leibniz, metafizica pentru el n-ar mai fi posibilă, iremediabil închisă în ea însăşi, această fiinţă n-ar avea nici un mijoc de a cunoaşte ceea ce nu face parte din ordinul de existenţă căruia îi aparţine. Dar în realitate individul nu reprezintă decât o manifestare tranzitorie şi contingentă a adevăratei fiinţe, el nu este decât o stare specială din multitudinea indefinită de alte stări ale aceleiaşi fiinţe, iar această fiinţă este, în sine, absolut independentă de toate manifestările sale.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 3 Oct 2006, 01:42 PM