Universul Fractal, [Cronica lui Erwin] Optiuni

[contraste]

Mai sunt şi alţii la fel....

[eu_si_tu]

Erwin

[eu_si_tu]

Acest topic a fost editat de eu_si_tu: 24 May 2006, 06:38 AM

[Promo Contextual]

[Erwin]

daca e...

[Erwin]

daca e dor
sa raspunzi cu alean,
daca e iubire
sa raspunzi cu dragoste,
daca e taina
sa raspunzi cu intelegere,
daca e uitare
sa raspunzi cu amintire
daca e distanta
sa raspunzi acum!



oamenii maturi nu stiu ce vor unul de la celalalt de fapt, isi inchipuie ca iubirii ii pot prestabili niste limite si ca vor fi "protejati de inconvenientele iubirii"... cand li se pare ca e prea putina isi toarna sirop si miere cu lingurita incercand s-o indulceasca si cand li se pare ca e prea multa isi pun piedici singuri si apoi se intreaba de ce-au cazut in nas? ce bine ar fi daca ne-am putea pastra candoarea tineretii cand limitele astea n-au existat si nici nu erau "necesare" ... ma intreb asa retoric, candoarea se poate recicla?

[Erwin]

e uimitor cum lucrurile se complica cand incerci sa le controlezi cat mai bine si, dimpotriva, cat de simple par atunci cand nu-ti faci griji de nici un fel, le iei asa cum sunt si gata!

[Erwin]

azi sunt prea obosit pentru chestii destepte, asa ca am sa las pe maine pozele ce le-am facut mai devreme...

[Erwin]

daca folosesti in discurs argumente si contraargumente poti fi invinuit de exces de zel sau de condescendenta, iar daca nu le folosesti atunci esti invinuit de lipsa de precizari, de saracia continutului. oamenii inteleg sau nu, comunicarea e relativa, ne lovim adesea de barierele limbajului, experientei, educatiei diferite, de caracterul, rabdarea sau luciditatea interlocutorului, dar cel mai mult ma dor exagerarile, atunci cand, desi am gandit un lucru si nu-l pot infirma in mod absolut nu i se recunoaste importanta minora pe care i-am atribuit-o in context. se zice ca se face din tantar armasar. ma doare atunci cand sinceritatea ce ma caracterizeaza imi vine de hac, cand "pun botu'" la o provocare (cu sau fara buna stiinta, cu sau fara cinism sau rautate) si ma simt dezarmat in fata celuilalt... pe urma, toata neuronica pusa in joc nu e in stare sa readuca discutia pe un fagas natural, corect din punct de vedere al adevarului. Daca incerc sa ma apar lovind la randul meu sunt vinovat, daca ma eschivez, la fel. Nicicum nu e bine. Ar fi bine ca discutiile astea in contradictoriu sa poata fi ignorate si nu tinute minte pentru "razbunari" ulterioare...

pe de alta parte, zilele astea m-am lamurit definitiv ca intr-o relatie noua experientele anterioare sunt nule si neavenite! aviz amatorilor de comparatii, prejudecati sau rationamente...

[Erwin]

Fatada la Nihil

De ce sa treci prin fata pe la magazin si sa treci cu vederea firma luminoasa, cu lumina neagra, cum sta bine unei astfel de firme, “La Nea Nihil”... te intorci din drum si cauti in vitrina neagra, nu se vede decat Nimic, asezat frumos pe un suport facut din nimic sidefat, in jur sunt presarate bucatele de nimic necolorate. In spate se zareste o tejghea neagra lucioasa in care in mod normal s-ar reflecta imaginea incaperii si lucrurile din jur, dar pe moment se reflecta nimic. Cum ai putea intra pe usa fara sa ai nimic de facut, intri si intrebi de Nea Nihil, si nimeni nu-ti poate spune nimic caci nu e nimeni acolo. Totusi, Nea Nihil se gandeste la prosperitatea firmei si la binele clientilor asa ca a lasat pe tejghea cateva mostre de Nimic, nonexistenta, nimicnicie, nulitati si chiar un recipient cu vid, in care poti vedea cum nimicul poate fi totusi cuprins in ceva. Pe pereti sunt afisate tot felul de reclame care te indeamna sa nu te mai tot gandesti la Nimic ci sa-l cumperi numaidecat. Si are dreptate, nici nu prea poti sa te gandesti la nimic, e un lucru asa de alunecos! Imediat ce incerci sa-i prinzi esenta cazi intr-o dilema logica. Nea Nihil a descoperit – un mare savant al vremurilor noastre, se pare - cum Nimicul poate fi prins, pastrat si expus, il poti cumpara si aseza intr-o vitrina de exemplu, pe un semineu sau atarnat de tavan, si are cateva avantaje fata de lucrurile obisnuite: nu se aseaza praful pe el, nu trebuie niciodata intors ca un ceas, nu consuma nici energie si nici nu degaja mirosuri neplacute, nu poate fi distrus, topit, patinat de vreme, nu oxideaza si nici nu se evapora. Ce exponat mai durabil si mai interesant poti gasi? Si poti privi la el ore in sir, il poti contempla fara sa te gandesti la nimic, caci doar el e Nimicul in sine, sublimat. Nu trebuie sa faci nici un efort intelectual si deja esti patruns de esenta nimicului, poti sta sa-l studiezi oricat caci nu te afecteaza cu nimic, nu provoaca nici dependenta si n-are nici efecte nedorite, si e cel mai bun remediu pentru stress, plictiseala, avaritie, misoginism, traumatisme, gogomanii, usuratate, bezmeticism, ermeticism si, chiar s-a dovedit de curand printr-un studiu facut de firma “Nihil sine Nihil” pe un esantion de populatie nedorita ca, in orice caz, nimic nu e mai bun intre panacee decat Nimicul. Luati Nimic, cu incredere! Hai la nimic! Nimicul pentru voi! Un cadou superb de sarbatori, pentru cei dragi! Nu pierdeti ocazia de a lua Nimic la pret promotional!

(un text postat mai intai in jurnalul lui Contraste)

[Erwin]

ploaia poate fi uneori un dus rece binecuvantat!

[Erwin]

O persoana necunoscuta pe care o intalnesti intamplator iti poate schimba viata. O persoana cunoscuta pe care o intalnesti intentionat nu reuseste oricat ar incerca. Cine e de vina? Hazardul sau (ne)cunoasterea? Cunoasterea e buna pana la un punct. Pe urma, cand celalalt pretinde ca te cunoaste mai bine decat te cunosti tu insuti, ti se uraste de atata cunoastere. Preferi sa fie din nou tabula rasa, sa devii altcineva decat sa continui o relatie in care surprizele sunt ghicite dinainte. Duce la plictiseala... iar plictiseala omoara relatiile. Totul curge, apa de ploaie e apa de ploaie. Pietrele se sfarama, se transforma in nisip, in acelasi nisip din care se formeaza dunele, deserturile si in deserturi Fata Morgana. Cand te intalnesti cu Fata Morgana, indeobste esti insetat si aproape nebun, si nici nu sunt sperante sa supravietuiesti intact, nu mai poti fi acelasi... nu stiu daca e chiar asa, n-am nici o experienta in sensul asta, e pura imaginatie. Dar parabola se aplica in cazul unei relatii virtuale in care alergi dupa cineva pe care nu-l poti atinge niciodata. Poate fi pierdere de vreme, dar poate fi extrem de instructiv, poti experimenta o multime de lucruri si te poti antrena pentru ce va veni. Nu stie nimeni ce va veni, cu atat mai putin profetii, asa ca e bine sa fii antrenat pentru orice, chiar si pentru inexistenta unor lucruri spre care aspiram: iubire, fericire, adevar, intelegere...

[exergy33]

Erwin

[Erwin]

[exergy33]

Erwin , azi te-ai transformat intr-o surpriza uriasa .

[Erwin]

Demult, mi-am imaginat mersul vietii ca pe o multime de oameni mergand pe strada, multi de tot, o mare de oameni, unii grabiti in diverse directii, altii stand pe loc, altii mergand impreuna... tu poti merge inainte, spre telul tau, dar esti nevoit sa ocolesti, sa dai din coate, sa urmezi pe altii sau sa fii tu insuti liderul unui grup oarecare. De cele mai multe ori alegerea drumului n-ai timp s-o faci si luand-o la nimereala te abati de la drumul tau, risti sa intalnesti o multime de piedici. Ceva totusi te indeamna inainte, trebuie sa ajungi undeva, iar daca te-ai oprit sa-ti tragi sufletul te poti pomeni imbrancit, tras, dat la o parte. Exista momente cand e greu sa ramai in picioare, invalmaseala e prea mare, risti sa fii calcat daca nu lupti. Cand simti ghionturile si bataturile dureroase strangi din dinti fara sa vrei, prea multa lupta te face sa devii tu insuti unul dintre cei care calca pe altii, care loveste, care impinge sau trage de maneca... si ce e mai cumplit e ca esti singur in toata aceasta multime, decizia iti apartine, esti singurul responsabil pentru toate ce ti se intampla, caci nu te poate obliga nimeni la nimic cata vreme esti liber si esti stapan pe libertatea ta. E pretul pe care il platim pentru libertate, asumarea deciziilor.

[Erwin]

Black Hole

Afundat în vârtejul fractal
Am ajuns în ochiul ciclonului
E linişte... şi nu e banal
Curajul şi tăcerea nebunului
Infruntând neîntelegerea
Lasitatii si falsului
Vidul şi eternitea...

[Erwin]

magia comunicarii este trezita din timp in timp de controversele neintelegerii, nu-i destul ca polivalenta cuvintelor perturba decodificarea mesajelor ci mai apar conflictele de interpretare, cand interlocutorul deviaza (ne)intentionat semnificatia vorbelor tale obligandu-te sa iei pozitie, sa dai replici pe care initial nici n-ai fi avut cum sa le gandesti, false in sinea lor caci deturnarea semnificatiei este indusa si nu-ti apartine... ideile prinse din zbor se contureaza excelent uneori, atunci magia functioneaza, mintile sunt "pe aceeasi lungime de unda". In schimb, atunci cand interlocutorii isi urmeaza propriile idei intrerupand firul discutiei, ideile abia conturate se pierd in neant, insistand isi provoaca reciproc un sentiment acut de neincredere iar neincrederea este otrava curata...

[Erwin]

lui maggio, care mi-a amintit de EA:

Nu vreau să uit

Nu vreau să uit,
Că fericirea nu există:
E doar iluzie şi mit,
Dorit în ziua tristă.

Nu vreau să uit,
Aminteşte-mi mereu:
Că nu m-ai iubit,
Aşa visam doar eu.

Nu vreau să uit,
Intreabă-ma ades:
Nu te-ai trezit?
Visul e pentru-n fleţ.

Nu vreau să uit,
Adesea să-mi repeti:
Eşti singur şi finit,
Suflet între pribegi.

[Erwin]

Dialog

Învaluit de drag,
Inspirat de limpezime,
Îţi dăruiesc un şirag
De zile senine.

Departe de tine
De acele zile senine
Tânjesc în tăcere
După ametitoarea placere.

Plouă a toamnă...
Te visez alături
Iubită ca o zână
Dăruindu-mi comori...

Aici soarele râde ocrotitor
Căldura lui seamană cu a mâinilor tale
Trupul meu se-nfioară de dor
Iar sufletul are zbor de petale.

[Erwin]

... ce buni actori pot fi unii oameni! atat de buni incat nu iti poti da seama de adevaratele lor ganduri despre tine... si asta fara sa fie mincinosi sau sa te duca cu vorba in mod calculat, intra pur si simplu in pielea personajului... poate ca in acele momente chiar gandesc ceea ce spun, si atunci ma intreb, oare nu spun adevarul? Problema se complica atunci cand, ulterior discutiei isi schimba rolul... redevin ei insisi si isi zic in sinea lor: "ce i-am facut-o! hihihi!"

[contraste]

Mimetism de situaţie...

[Erwin]

oamenii care te iarta mereu cand gresesti iti patrund in suflet putin cate putin, cu fiecare greseala iertata. e un mod de a fura sufletul sau doar de a exprima iubirea?

[Titus Herbert]

buna Erwin. Indraznesc si eu sa spun ca nu ti-l fura, doar isi fac un loc in el, in suflet, ca e iubire sau nu, nu mai stiu.

[Erwin]

Buna TH! inclin si eu sa cred asta... platonistii sau credinciosii ii zic iubire, o anume forma de iubire... caci iubirea e, dupa cum am vazut si pe topicul dedicat, complexa, uimitoare, plina de mistere, atat de frumoasa si de chinuitoare in acelasi timp, suferinta si alinare, dor si implinire...

[Erwin]

exista vreun remediu pentru boala numita "iubire" altul decat doze homeopate de dragoste? cred ca da, uneori dozele infinitezimale pot face minuni si atunci ne mai miram ca vindecarea e miraculoasa? suferinta iubirii e dorul iar alinarea ei e clipa de fericire furata din rai, o picatura din nectarul divin...

[alysoft2003]

[exergy33]

Oare de ce mie imi displace acest cuvint ?

mimetism ... ... mai grav decit minciuna , mai de neiertat decit multe alte vicii sau defecte.

[Erwin]

sunt si oameni incapabili de a-si asuma raspunderea pentru propriile lor ganduri... cunosc pe cineva, care in loc sa-si sustina principiile proprii, le sustine mereu pe ale celorlalti cu care discuta, vazandu-l in ipostaze diferite incep sa ma intreb oare cum se poate contrazice pe sine insusi de la o discutie la alta si nici nu pare a baga de seama? lipsa de "coloana vertebrala" e dezagreabila intr-atat incat pot sa-i dau dreptate lui exergy:

[Erwin]

hei, a trecut o saptamana si n-am scris nimic in jurnal! sunt zile in care n-am chef de scris nimic, fara sa fiu suparat, fara sa am motive... nu simt nevoia sa consemnez gandurile zilei, nici intamplarile. e o stare vecina cu plictiseala... cu toate ca nu am timp sa ma plictisesc. ascult muzica, citesc, imi amintesc de copilarie, de oameni si faptele lor, de propria-mi ignoranta si de hotararea cu care luam viata in piept pe baza unor credinte puerile... am renuntat la prejudecati si la credinte descoperind efemeritatea existentei, curgerea implacabila a timpului... am invatat rabdarea si tainele artei de a reusi in ce ti-ai propus dar nu ma pot ascunde de chinul disproportiei dintre idei si realizarea lor practica...

[Erwin]

citesc "Viata ca o prada" si imi amintesc de copilarie, adolescenta, studentie... de oameni, fapte, intamplari... de vremurile apuse in care avem vreme sa citesc mult, sa asimilez informatii, imi hraneam curiozitatea cu carti, cu reviste, scriam jurnalul cu creionul intr-un caiet, nu exista net, calculator se numea patratelul de socotit, care, daca erai norocos avea si functii matematice, mi se parea un lucru fascinant sa-l pun sa faca factorial din 69 care dura cateva zeci de secunde pana sa-l afiseze... ca la un numar mai mare dadea eroare. Da, la centrul de calcul erau niste monstrii numiti FELIX, cu cartele perforate, cu listinguri kilometrice pentru orice socoteala... student fiind, am facut rost de un teanc de hartie de imprimanta, era numai buna de impachetat mancarea la serviciu, iar colegii din camin il supranumisera listing de masa (in loc de fata de masa). Jucam wist in tren, mergeam "cu nasul" o trupa intreaga, o data a fost supracontrol si l-am innebunit pe ala saracul, s-a luat cu mainile de cap: "ce-i cu voi mah, ce credeti ca va plimbati cu tramvaiul doua statii??!", am mai facut o cheta si pentru el si dus a fost... radeam si ne distram de minune, scopul principal era sa treaca timpul, sa ajungem pe la casele noastre iar la intoarcere o luam de la capat. Intalnirile la bere pe terase sau prin restaurante nu erau prea dese dar todeauna placute. De obicei ieseam dupa examene, in sesiune, dar si pe parcursul anului... Aveam un coleg inalt cat o prajina, vajnic bautor de bere, tinea la curatenia rinichilor lui, todeauna bea o bere inainte de cursuri, nu stiu cum facea dar todeauna era as la materiile grele, cu matematica multa, de zici ca berea ii cataliza functiunile respective, in timp ce eu dormeam pe rupte la anumite cursuri plictisitoare, la o materie optionala n-a fost nici un curs la care sa nu atipesc, proful avea asa o voce domoala si inceata incat era liniste perfecta ca sa se poata auzi, nu rezistam niciodata mai mult de un sfert de ora, oricate coate mi-ar fi tras colegul de banca... Si totusi am trecut la materia aia, plicticoasa cum a fost, proful a fost un domn, nici nu s-a luat de mine niciodata. Faza cea mai tare a fost cand un alt prof, care de obicei in loc de materia lui ne preda limba romana cel putin jumatate din curs, era dur si necrutator cu orice cuvant, ne tinea teorii a la Pruteanu despre etimologii si vorbirea corecta, la asta nu-mi permiteam sa dorm sa nu ma ia in vizor, avea "clientii lui care nu treceau la examene din cauza asta, o data tot am calcat pe bec si m-a prins, mi-a pus o intrebare, eu naucit n-am inteles-o, colegii radeau pe infundate presupunand ce va urma, el: "...aud rumoare in sala!" rasetele au izbucnit, iar proful a tras concluzia "aha, asta-i dormitor profesionist!" Am fost salvat de faptul ca proful s-a amuzat, nu era nervos, am fost lasat in pace si am rasuflat usurat... Un coleg cu ceva mai mult curaj i-a atras atentia odata ca depasise deja timpul orei si trebuia sa ne mutam in alta sala aflata in alta cladire asa ca proful l-a botezat imediat "cronometror" si i-a dat sarcina sa-l anunte pe viitor de ora... Tin minte ca la un curs s-a discutat o ora intreaga despre cuvantul "stampila" care se scrie cu s, nu cu sh caci vine de la "stampa" si nu e un cuvant nemtesc, ca doar in germana se pronunta sh inainte de t etc, etc...

[nefertiti-old]

Eu l-am descoperit cu adevarat pe Preda intr-o vacanta de vara. Pana atunci nu stiam decat de Morometii, pe care i-am urat , desi Moromete e un personaj simpatic in felul lui, dar... cartea am urat-o. Intr-o vara, insa, am pus mana pe Cel mai iubit dintre pamanteni, dupa care m-am dus la o biblioteca si am luat tot ce am gasit de Preda (inclusiv Viata ca o prada) si l-am devorat. La momentul respectiv mi-a placut foarte mult. Tot. Dupa ce lectura s-a asezat si s-a mai distilat, am ramas cu concluzia ca Cel mai iubit... si Viata ca o prada sunt cele mai bune. Dar, pe ansamblu, Preda scria genial. E un anumit gen de literatura, e drept, care multora nu place, din cauza perioadelor evocate, insa stilul in care le-a scris e foarte bun.

Scuze ca am dat buzna, dar mi-am adus aminte cand am citit ce ai scris...

[Erwin]

nici o grija Nefe, am declarat la inceput binevenita orice interventie in jurnalul meu, fie ca e critica sau de apreciere...

Prima intalnire cu Preda a fost "INTRUSUL", o carte pe care o aveam in biblioteca mostenita, n-am citit Morometii pentru ca in general m-am ferit de tot ce era obligatoriu la scoala, copiam rezumatele altora... Am considerat todeauna ca alegerea cartilor pentru lectura trebuie sa fie libera. De multe ori am citit o carte pentru ca am descoperit-o pur intamplator. E mai interesant asa. Dar am citit si multe carti sau autori la care se facea referire in alte carti ce mi-au placut. Mai putin la sugestia unor alte persoane, dar am si din acelea. Cred ca impresiile sunt subiective asa ca am incercat sa nu judec un autor sau o carte pe baza altor impresii decat cele proprii. Critica sau aprecierea sunt relative. Revenind la Preda, am vazut anul trecut in librarie o continuare la "Delirul" scrisa de altcineva, nu am cumparat-o ca nu aveam destui bani la mine apoi cand mi-am amintit de ea era prea tarziu... Chiar, ma intreb de ce a murit Preda? Gurile rele sopteau ca n-a murit de moarte buna, ca era prea subversiv si a fost mazilit... Mie nu mi s-a parut deloc periculos, dar intunecate erau caile securitatii...

In "Viata ca o prada" am gasit omul obisnuit, macinat de incertitudini dar neobosit si fara a-si pierde speranta, izbandeste ca orice om, ajutat de talentul innascut si de un dram de noroc. Fiecare avem cate putin din toate si important este sa ne fructificam talentul, sa facem ceea ce ne place macar in timpul liber, chiar daca pentru a ne castiga traiul trebuie sa facem si slujbe plictisitoare, oamenii sunt importanti, prietenii cu care ne insotim si nu in ultimul rand libertatea cugetului. Nu imi place sa mi se impuna ce si cum sa gandesc, in ce sa cred sau in ce sa nu cred, ce carte sa citesc sau ca cutare sau cutare lucru e frumos, ca cutare sau cutare persoana e asa si pe dincolo... Vreau sa-mi pastrez liberul arbitru, daca el exista cu adevarat si nu e o iluzie a noastra, obligatiile sociale sau de alta natura ma indispun...

Nu imi plac sarbatorile fixate dinainte dar imi plac zilele frumoase, imi amintesc cu placere de ele, le evoc din cand in cand... astfel de zile le am in minte cu lux de amanunte, in special imagini, cuvintele rostite le uit mai usor, tin minte abia cateva expresii. Tin minte sentimentele, senzatiile si trairile, ale mele si ale celorlalti. Uneori toate mi se invalmasesc in minte ca intr-un caleidoscop, caci o amintire atrage pe alta, imaginile se succed ca intr-un vis, printr-o legatura aparent nesemnificativa, visez cu ochii deschisi chiar acum tastand...

[exergy33]

Bun ...
Nefertiti si Erwin , mi-ati adus aminte de Preda .
Mie mi-au placut cel mai mult Marele Singuratic si Cel mai iubit dintre paminteni .
Intimplarea face ca acum , adica de ieri dimineata , am inceput sa recitesc Viata ca o prada , in format electronic.

Este extraordinar sa observi ce interpretari noi si inedite poti gasi unor fraze si situatii atunci cind recitesti o carte dupa un numar de ani .
Te miri cum de nu ai prins sensul anumitor expresii atunci cind ai lecturat prima data cartea in cauza .

exergy33

[Erwin]

Ai dreptate, exergy, mi s-a intamplat aproape de fiecare data cand am recitit dupa multi ani o carte. Dar la un film vazut de mai multe ori apare un alt fenomen ciudat: a doua sau a treia oara mi se pare ca tine mai putin, ca secventele sunt mai scurte! Presupun ca stiind deja ce urmeaza sa se intample, in minte timpul vizionarii apare comprimat, asta e o dovada ca timpul subiectiv are viteza de curgere variabila... Presupun ca are legatura si cu aparenta accelerarii timpului pe masura ce inaintam in viata, cand suntem copii cea mai mare pondere o au experientele unice, nici o zi nu seamana cu alta, ca atunci cand vezi mereu filme noi, inveti mereu ceva nou in fiece clipa, mintea e deschisa si impresionabila, descoperim mereu lucruri si deosebirile lor... pe masura ce imbatranim secventele repetitive apar tot mai des, intervine rutina locului de munca, rutina casnica, rutina saptamanii si a weekendurilor... in plus, experientele se repeta, ne intalnim mereu cu aceleasi tipuri de experiente, le clasificam automat si de multe ori nici nu mai bagam in seama diferentele fata de experientele anterioare care exista totusi... devenim impermeabili la nou, conservatori, fixisti sau plictisiti... Nu e de mirare atunci ca timpul subiectiv se accelereaza!

[Erwin]

draga jurnal, se vede treaba ca te-am neglijat, a trecut mai mult de o saptamana de cand nu am mai trecut pe aici... ce sa-i faci daca Hanul e asa mare si mie nu imi place sa stau singur-cuc?

ma intreb de ce or fi asa putini forumisti din Timisoara? mai ales ca netul e destul de raspandit aici... cred ca oamenii sunt mai ocupati, socializeaza prin alte parti, nu lipsesc distractiile, la Mall e plina parcarea in timpul liber, dupa-amiezile si in timpul saptamanii, strandurile nu caci a plouat, terasele din Piata Unirii la fel, seara nu mai gasesti nici loc... nu prea cunosc viata de noapte dar intamplator am observat ca e din ce in ce mai plina, circulatie exista si la ore mici, nu e plictiseala desi daca vii aici din Bucuresti ti se pare ca timpul incetineste... Imi place orasul asta, am stat aici cea mai mare parte din viata mea, nu m-as muta in alta parte... Chiar daca sunt si nemultumiri, exista un iz de civilizatie incontestabil, mostenit din vremurile vechi ce n-a putut fi distrus de o jumatate de secol de dominatie rosie, chiar daca s-a incercat anihilarea spiritului european prin colonizarea fortata putem spune azi ca si colonistii s-au invatat cu binele, mai degraba decat autohtonii cu incultura, lipsa de educatie si morala lor indoielnica... Nu mai e ce a fost odata pentru ca orasul e un organism viu, el traieste si creste, celulele batrane mor luandu-le locul altele tinere...