Ce Este Democratia?, Abordare filosofica Optiuni

[actionmedia]

Desi poate parea mai potrivit la politica, am descis acest subiect la filosofie tocmai pentru a discuta filosofic despre democratie si nu politic.
Mi-a venit ideea acestui subiect dupa ce un forumist (el sau ea) mi-a pus o intrebare de genul "este democratia mai buna sau mai rea decat un sistem totalitar?"
Evident mi-am pus intrebarea "ce este democratia"? Raspunsul a venit intr-un final. Este o utopie. Ca toate celelalte forme teoretice de organizare a statului.
La scoala am invatat ca democratie inseamna puterea poporului (demos+kratos).
Stim ca este cunoscuta ca forma de organizare inca din antichitate, grecii si romanii au avut pentru perioade scurte forme de organizare democratice.
Totusi cat de democratice erau acele state sau orase-state? Cat de democratice sunt statele contemporane care functioneaza dupa principii democratice? Adica, cat de mare este puterea poporului intr-o democratie?

[Johann_Moritz]

De fapt, democratia reprezentativa a fost depasita, cel putin la nivelul discutiilor teoretice si inlocuita cu democratia participativa.
Democratia pariticipativa e definita in jurul conceptului de societate civila, vazuta ca un pas inainte in participarea cetateanului simplu la viata cetatii si la luarea si implementarea unor decizii de natura politica (in sensul larg al cuvantului).
Robert Dahl a venit, cred prin anii '60, cu o teorie in care incerca sa defineasca orice sistem de guvernamant prin gradul de participare al cetatenilor la viata publica. In schema sa, democratia aparea ca o utopie si incerca sa defineasca societatile pe care noi le numim in mod curent democratii prin termenul de poliarhie: o societatea cu un grad inalt de participare civica, dar in care, evident, datorita institutionaizarii puterii statale, notiunea de putere a poporului ramane o aspiratie, o justificare filozofica a structurilor constituite pentru a organiza puterea si a constrangerilor impuse acestora si nu o realitate palpabila.
Pana de curand, eram un mic fanatic al democratiei participative, pe care o vedeam uneori extinsa mult dincolo de ceea ce este astazi. Eram adeptul statului minimalist, redus la rolul de arbitru si garant al libertatilor individuale, in timp ce viata civica si politica a individului (de fapt, cred ca diferenta urma sa se estompeze in favoarea primei) se organizau in jurul comunitatii locale, adica la un nivel accesibil si influentabil. Existenta metrolopelor de azi, face o asemenea idee destul de trasnita, dar cred ca o oarecare delegare a responsabilitatilor catre comunitati restranse se poate reliza si in acestea.
Pe scurt, sistemul de guvernamant ar fi undeva intre o confederatie si o federatie, in care entitatile componente s-ar bucura de atribute de suveranitate din ce in ce mai restranse, pana la lipsa acestora. O confederatie/federatie de poleis.
Actuala criza economica, ce va intari pe buna dreptate sau nu statul, m-a facut sa ezit asupra oportunitatii si viabilitatii unei astfel de "scheme organizatorice".

Dar, lasand tampeniile la o parte, ideea democratiei participative, prin crearea unei societati civile, in opozitie cu suprastructura politica, statala a societatii, este viabila si chiar mai mult decat atat, si-a demonstrat utilitatea in istoria recenta.
Daca Parlamentul, conform teoriei, trebuie sa exprime inteligibil suveranitatea poporului, societetea civila este acea parte mereu activa a corpului social. Ea nu trebuie confundata, asa cum se intampla in mod curent, cu ONG-urile; practic orice grupare organizata de cetateni care urmareste un interes propriu sau general reprezinta un segment al societatii civile. Avantajul pe care il ofera corpului de alegatori societatea civila e tocmai acela ca il scoate din letargia pe care intervalul dintre doua cicluri electorale i-o impune. Prin societatea civila, individul devine purtatorul unui interes care poate fi exprimat si urmarit public in orice moment si nu un simplu purtator de vot.
Societetea civila, nimic altceva decat un amalgam de grupuri de presiune, are avantajul ca va modela comportamentul politicianului, adica a celui ce detine efectiv puterea si prin asta devine o modalitate de realizare, dar si de protejare a intereselor personale si de grup, prin angrenarea intr-un joc care are menirea de a cenzura transparent orice abuz sau tirania unei grupari impotriva alteia.
Nu in ultimul rand, societatea civila e o arma a celor simpli impotriva oligarhiilor in care tind a se transforma mai toate societatile democratice.

Din pacate, in Romania nu a existat o traditie, chiar si intr-o forma primitiva, a societatii civile; nu exista si nu va exista multa vreme de acum incolo asa ceva. Nu se potriveste mentalitatii actuale (de fapt mai vechi) a romanului, care e obisnuit sa astepte solutiile livrate sub forma unor miracole provenind de undeva din sfere inalte de putere, oricum nu de la el sau de la cei din jurul sau, iar actualul context social si politic imi pare ca nu face decat sa ne intareasca o asemenea credinta.
Din pacate nu avem o traditie a organizarii in afara structurilor create de stat (avem insa o traditie a inregimentarii in asemenea structuri), nu avem traditia dialogului care armonizeaza interesele (avem in schim traditia monologului care il desfiinteaza pe celalalt), nu stim sa ne definim in raport cu ceilalti (dar puteam sa ne definim impotriva lor) si nu putem sa ne exprimam altfel decand urland mai tare decat toti.

Acest topic a fost editat de kumarbi: 23 Dec 2008, 10:55 AM