Mila Si Orgoliul, Oferim celor nevoiasi din orgoliu ? Optiuni

[mothman]

Cu toti am oferit o suma mai mare sau mai mica de bani atunci cand am trecut pe langa un cersetor ce ne-a impresionat intr-un fel sau altul. Dar am facut acest lucru din mila, sau nu ?

Am deschis acest nou subiect pentru ca, nu demult, am avut o discutie in contradictoriu cu o amica, ce sustinea ca oferim bani celor nevoiasi din orgoliu. Voi ce parere aveti ? Argumentul ei consta in faptul ca noi devenim empatici si ne punem in situatia celuilalt, fapt ce ne face sa reflectam la situatia in care si noi am fi intr-o situatie similara si ca, in acest fel, defapt, tot la noi ne gandim si ca, intr-un fel, acest lucru ne face sa ne simtim mai puternici. Deci, ca acest lucru ne-ar aduce un "beneficiu", un confort psihic. (Daca facem o comparatie mentala inseamna ca ne gandim la noi, ca suntem orgoliosi ?).

Cat adevar exista in aceste afirmatii ?

Recunosc ca este posibil sa existe o mica doza de egoism si in acest lucru, dar de aici pana la a spune ca oferim din orgoliu nu cumva e cale lunga ? Daca e s-o luam asa, pai mai mult egoism exista in dragoste, unde dorim ca o aumita persoana sa ne fie aproape, tocmai pentru ca acest lucru ne face sa ne simtim bine.

Persoana cu care am discutat nu concepea cum un ateu ar putea face vreodata o donatie fara sa se gandeasca la o rasplata, si ca chiar daca acesta nu este constient, in subconstient tot asteapta ceva. Asa sa fie ? Pesupunand ca are cat de cat dreptate, de care parte este orgoliul mai mare ? La cel ce doneaza si nu asteapta nimic in schimb - ateu find, este convins ca nu-l asteapta nici un fel de rasplata divina - sau la cel ce doneaza gandindu-se ca "strange comori in cer" ?

[nevvermind]

Primul meu post. Tolerati-ma.

Clarificam semantica mai intai: "orgoliu" ar insemna o supra-estimare de sine (exagerata - daca n-o fi pleonasm). De aceea nu cred c-ar fi aplicabila in acest caz (cersetorul). Nu ne supra-estimam ajutand un cersetor. Intrebarile ar fi: oare intr-adevar ajutam? De ce ne simtim bine - ca ajutam? Cine primeste recompensa - noi sau el? Problema gestului altruist este discutabila. So...

Acum cateva saptamani dezbateam subiectul asta c-un prieten. Am ajuns intr-un final la o concluzie, dar nici pe departe definitiva.
Consideram fiinta umana ca o entitate flamanda dupa proclamare de sine, intr-o continua cautare de afirmare prin si dinspre exterior. Incercam sa filtram gesturile pur altruiste (fara interes, fara "efect de bumerang") si m-am mirat cat de putine erau (nici nu prea am gasit, sincer). Orice lucru gandit (si stiut de noi), orice potentiala activitate, insasi comportamentul este o manifestare a unui astfel de... ego. Insa consider ca este o componenta vitala pentru om, fiind si un premergartor al ambitiei, evolutiei intelectuale, persistentei etc. Dar ego-ul, intr-o minte stearsa, este indreptat in cu totul alte directii.

Supozitia cum ca ego-ul este o componenta importanta in viata umana (mai ales sociala) ramane.

Cum multe (de nu marea majoritate) actiuni le facem pentru noi, n-ar fi gresit sa consideram ca aceasta se poate aplica si in cazul cersetorului.
In primul rand, noi ne... prea-slavim - daca-mi permiteti - denumindu-ne actiunea drept "ajutor". De ce este ajutor? Chiar il ajutam dand bani? Veti spune: "Pai ce altceva pot face?" sau "De ce ar merita un efort in plus?! Ii este destul". In acest caz nu mai este vorba de ajutor. Ramane doar aparenta ajutorului, caci, de va veni cineva si va spune "Cersetorul pe care tocmai l-ai ajutat l-am vazut cumparandu-si bautura etc. - Este problema lui", va anihila senzatia de "ajutor". Sentimentul ca totusi v-ati facut datoria inca ramane. D-aci incolo responsabilitatea cade pe nefericitul sarantoc. Mai mult, de aici incolo nu il veti mai numi "ajutor" ci o "tentativa de...".

Ajutorul vostru a depins de modul de.. utilizare a suplimentului financiar, nu? Putea sa se imbrace, putea sa-l bea. In primul caz l-ati ajutat, in cel de-al doilea "ati facut tot ce-ati putut". Voi nu-l ajutati, ci aveti senzatia ca-l ajutati, doar fiindca i-ati potolit temporar o nevoie.

Cersetorul (vorbesc de cersetorul adevarat, caci, din pacate, ii putem clasifica de-acuma), stand cu mana intinsa, nu cere bani, ci ajutor. Ia-l cu tine, spala-l, da-i de mancare, vezi ce poti face intr-adevar pentru el etc. - nici aceste gesturi nu sunt complet altruiste, dar cu siguranta mai nobile decat cateva monezi. Nu-l ajutati dand bani.

In unele cazuri.. extreme, "ajutorul" oferit unei persoane sarace il pot denumi si astfel: patronare emotiva, dorinta de afirmare injusta, dorinta de putere etc. In acest grup intra si "mila" ca o potentiala (nu definitiva si omniprezenta, da?) manifestare de superioritate.

PS. Sunt destul de tanar asa ca va rog sa nu-mi criticati stilul reverentios de exprimare. Imi exersez scrierea. Nu, nu ma cred intr-o sedinta de filosofie, dar ah! ce bine-ar fi.

Acest topic a fost editat de nevvermind: 21 Apr 2008, 07:30 PM