Glasul Sf. Parinti, pentru imbunatatire duhovniceasca Optiuni

[Clopotel]

Lecturand diferite scrieri, am descoperit aceste daruri nepretuite, si doresc si le traim impreuna spre folosul sufletelor noastre. De asemenea, daca ati descoperit ceva de folos, va rog sa nu ezitati sa le postati ...
Doamne ajuta!

Omilie despre Cruce, rostită în Sfânta si Marea Vineri; si despre mărturisirea tâlharului
Sf. loan Gură de Aur

1. Prăznuire să aducem şi sărbătoare, iubiţilor, căci Stăpânul nostru pe Cruce Se află, cu cuie fiind ţintuit. Şi să nu te înstrăinezi dacă, atunci când se petrece un lucru întristător, noi prăznuim; căci acestea toate sunt duhovniceşti, împotriva obiceiului omenesc. Şi, ca să te înveţi aceasta cu de-amănuntul, Crucea a fost mai întâi numire de osândă şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut lucru cinstit şi iubit; crucea era mai întâi pricină de ruşine şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut prilej de slavă şi cinste. Şi că slavă este crucea ascultă pe Hristos spunând: «Părinte, slăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea»(In. 17:5)! Slavă a bunătăţilor este Crucea. Crucea este capul mântuirii noastre; Crucea e temei a mii de bunuri. Pentru aceasta cei ce întâi am fost necinstiţi şi lepădaţi acum am fost primiţi în rânduiala fiilor; pentru aceasta nu mai rătăcim, ci am cunoscut adevărul; pentru aceasta cei ce ne închinam întâi lemnelor şi pietrelor acum am cunoscut pe Creatorul a toate; pentru aceasta noi, robii păcatului, am fost scoşi la libertatea dreptăţii; pentru aceasta pământul cer de acum s-a făcut. Aceasta ne-a eliberat din amăgire, aceasta la adevăr ne-a mânat, aceasta a lucrat întoarcerile lui Dumnezeu către oameni, aceasta ne-a tras din adâncul răutăţii, la înseşi culmea virtutii ne-a suit, aceasta a stins amăgirea demonilor, aceasta a nimicit înşelăciunea. Pentru aceasta nu mai este fum şi fumegare şi vărsare de sânge de necuvântătoare, ci slujiri în duh şi imne şi rugăciuni; pentru aceasta demonii fug, pentru aceasta diavolul este alungat, pentru aceasta firea omenească se sârguieşte spre vieţuirea îngerească, pentru aceasta fecioria pe pământ petrece. Căci de la Cel ce a venit din Fecioară firea omenească a cunoscut calea acestei virtuţi. Acesta ne-a luminat pe noi, care şedeam întru întuneric,. Acesta ne-a împăcat pe noi, care eram porniţi spre război, Acesta ne-a făcut să fim aproape, departe fiind noi, Acesta, înstrăinaţi fiind, ne-a făcut casnici, Acesta, străini făcându-ne noi, cetăţeni ai cerului ne-a întocmit, Acesta S-a făcut nouă încetare a războaielor. Acesta neclintire a păcii ni S-a aşezat. Pentru aceasta nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, căci am aflat izvorul vieţii; pentru aceasta nu mai suntem în văduvie, căci am primit înapoi pe Mire; pentru aceasta nu ne mai este frică de lup, căci am cunoscut pe Păstorul cel bun. Căci «Eu, zice, sunt Păstorul cel bun»(In. 10:11). Pentru aceasta nu ne mai înfricoşăm de tiran, căci am alergat la Împăratul.
Ai văzut a câtor bunătăţi este pricinuitoare Crucea? Deci cu cuviinţă mergem la praznic. Aşa şi Pavel se laudă că prăznuieşte,spunând: «pentru ca să nu mai prăznuim cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele c*răţiei şi ale adevărului»(l Cor. 5:8). Şi pentru care pricină ne porunceşti să prăznuim, o, fericite Pavele? Spune pricina! «Pentru că Pastile nostru, Hristos Dumnezeu, pentru noi, zice, S-a jertfit»(l Cor. 5:7). Ai văzut cum praznic este Crucea? Te-ai învăţat că pentru Cruce porunceşte să prăznuieşti? Căci prin Cruce S-a jertfit, iar unde este jertfă, acolo este nimicire a păcatelor, acolo e împăcare a Stăpânului, acolo e praznic şi bucurie. «Pastile nostru, Hristos, zice, pentru noi S-a jertfit». Unde S-a jertfit, zi! Pe înălţimea Crucii. Nou şi străin jertfelnic, deoarece străină şi schimbată este jertfa. Căci Acelaşi este şi jertfă, şi preot; jertfa după trup, iar preot după duh; Acelaşi a adus şi S-a adus. Ascultă iarăşi pe Pavel spunând: «Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, e pus în cele către Dumnezeu»(Evr. 5:1). «De unde de nevoie este să aibă şi Acesta ceva ce să aducă»(Evr. 8:3). Iată unde aduce. Iar în altă parte iarăşi zice: «Aşa şi Hristos, aducându-Se o dată pentru ridicarea păcatelor multora»(Evr. 9: 28). Iată că aici a fost adus, iar acolo S-a adus pe Sine. Ai văzut cum S-a făcut şi jertfa, şi preot şi jertfelnic era Crucea? însă de nevoie este să te înveţi pentru care pricină nu e adusă în templu jertfa, zic în templul iudaic, ci afară de cetate, în afara zidurilor. Căci în afara cetăţii a fost răstignit, ca un osândit, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit de proorocul: «Şi între cei fărădelege a fost socotit»(Is. 53:12). Deci pentru care pricină a fost în afara cetăţii, pe loc înalt, şi nu sub un acoperiş? Nu e nici aceasta în chip simplu, ci ca să cureţe firea văzduhului. Pentru aceasta este pe loc înalt şi nu este pus acoperiş, ci în loc de acoperiş e aşezat cerul, ca să cureţe cerul o dată, pe loc înalt fiind junghiată Oaia. S-a c*răţit, deci, cerul, s-a c*răţit şi pământul. Căci a picurat sângele din coastă pe pământ şi toată spurcăciunea lui a c*răţit-o. Din această pricină nu se aduce sub acoperiş jertfa. Dar pentru care pricină nu e în acelaşi templu iudaic? Şi aceasta iarăşi nu simplu, ci ca să nu facă iudeii a lor jertfa, ca să nu socoteşti că numai pentru neamul acela s-a adus jertfa, pentru aceasta este afară din cetate, în afara zidurilor, ca să înveţi că jertfa este universală (atotcuprinzătoare), ca să înveţi că pentru tot pământul este prinosul şi că de obşte este c*răţirea pentru toată firea noastră. Căci iudeilor pentru aceasta le-a poruncit Dumnezeu să lase tot pământul şi într-un loc să aducă prinos, deoarece tot pământul era atunci necurat de fumul şi de fumegarea şi de sângele idolilor şi de celelalte spurcăciuni ale elinilor; pentru aceasta le-a poruncit lor un loc. însă, venind Hristos şi pătimind afară din cetate, a c*răţat tot pământul, a lucrat tot locul să fie potrivit pentru rugăciune. Vrei să înveţi cum s-a făcut de acum tot pământul templu şi cum a fost aşezat tot locul ca potrivit pentru rugăciune? Ascultă iarăşi pe fericitul Pavel care spune: «în tot locul ridicând mâini cuvioase, fără de mânie şi fără de gând»(l Tim. 2:8). Ai văzut cum a c*răţit ceea ce a rămas din casă? Ai văzut cum putem ridica pretutindeni mâini cuvioase? Căci tot pământul s-a făcut de acum sfânt, dar mai degrabă şi mai sfânt decât sfintele de la iudei. Cum? Când acolo e adusă o oaie necuvântătoare, iar aici una cuvântătoare. Aşadar pe cât este mai bună cea cuvântătoare decât cea necuvântătoare, pe atât mai multă este şi aici sfinţenia. Aşadar cu adevărat praznic este Crucea.

2. Voieşti să înveţi şi altă prea mare faptă a Lui, care covârşeşte toată înţelegerea omenească? Raiul cel încuiat astăzi s-a deschis; căci astăzi pe tâlhar l-a băgat în el. Două mari fapte: şi raiul l-a deschis, şi pe tâlhar l-a băgat în el; i-a dat înapoi patria cea veche, l-a adus la cetatea părintească. «Astăzi vei fi, zice, cu Mine în rai»(Lc. 23:43). Ce spui? Eşti răstignit şi ţintuit pe Cruce cu cuie şi fagăduieşti raiul? Cum vei dărui, deci, aceasta? Chiar Pavel spune: «S-a răstignit din slăbiciune», însă ascultă cele ce urmează: «dar viază din puterea lui Dumnezeu»(2 Cor. 13:4). Şi iarăşi în altă parte «căci puterea Mea în neputinţă se desăvârşeşte»(2 Cor. 12:9). „Pentru aceasta, zice, făgăduiesc acum pe Cruce, ca să înveţi puterea Mea". Căci, pentru că fapta este întristătoare, ca să nu te faci posomorât cu firea, luând aminte la Cruce, ci, privind la puterea Celui Răstignit, să fii luminos şi vesel, pentru aceasta îţi arată acolo tăria Lui. Căci nu sculând vreun mort, nu poruncind mării, nu certând demonii, ci fiind răstignit, străin, batjocorit, scuipat, defăimat, luat în râs, tras dintr-o parte într-alta de toţi, a izbutit să tragă la Sine mintea cea rea a tâlharului. Vezi puterea Lui care luminează din fiecare parte! Zidirea a răvăşit-o, stâncile le-a despicat, sufletul tâlharului cel mai nesimţitor ca stânca mai moale ca ceara l-a lucrat. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Ce spui? Heruvimii păzesc raiul şi sabia de văpaie şi Tu fagăduieşti intrare acolo tâlharului? Da, zice, căci Eu sunt Stăpân şi al heruvimilor şi am stăpânirea văpăii, şi a gheenei, şi a vieţii, şi a morţii. Pentru aceasta şi spune: «Astăzi vei fi cu Mine în rai». De-ar vedea pe Stăpânul puterile acelea, îndată ar face loc şi s-ar da la o parte. Cu toate că nici un împărat n-ar suporta să bage aşa pe vreun tâlhar în cetate sau să facă să şadă cu sine pe vreun altul dintre cei împreună-robi, totuşi Stăpânul cel iubitor de oameni a făcut aceasta. Căci, intrând în patria cea sfinţită, aduce cu Sine pe tâlhar, nu necinstind raiul, să nu fie, prin picioarele tâlharului, ci prin aceasta mai degrabă cinstindu-l. Căci cinste este pentru rai a avea un asemenea Stăpân, aşa de puternic şi iubitor de oameni, că şi pe tâlhar poate să-l facă vrednic de desfătarea cea din rai. Căci şi când cheamă pe vameşi şi pe desfrânate nu face aceasta ruşinând împărăţia, ci mai degrabă cinstind-o şi arătând că de acest fel este Domnul împărăţiei cerurilor, că şi pe desfrânate şi pe vameşi aşa îi lucrează de lămuriţi, încât să-i arate vrednici de cinstea şi de darul de acolo. Deci, precum ne mirăm de un medic când vedem că a adus la sănătate curată oameni ce aveau boli de nevindecat, schimbând slăbiciunea, aşa să te miri şi de Hristos, iubitule, şi să te uimeşti, că, luând oameni ce au boli ale sufletului de nevindecat, a izbutit să schimbe răutatea şi să arate vrednici de împărăţia cerurilor pe cei ce au ajuns până la răutatea cea de pe urmă. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Mare cinste, multă e măreţia iubirii de oameni, nespusă covârşirea bunătăţii, căci mai mare decât a intra în rai este cinstea de a intra cu Stăpânul. Ce s-a întâmplat? Spune-mi! Ce este aceasta ce a arătat tâlharul, ca să se arate fără tăgadă de pe Cruce vrednic de rai? Vrei să-ţi zic şi să-ţi arăt pe scurt buna-cunoştinţă a tâlharului? Când Petru, corifeul ucenicilor, s-a lepădat jos, acela, aflându-se sus, pe Cruce, L-a mărturisit. Şi aceasta am zis-o nu învinuind pe Petru, să nu fie. ci voind să arăt mărimea de suflet a tâlharului şi filosofia lui cea covârşitoare. Acela n-a suportat ameninţarea unei copile simple, iar acesta, văzând tot poporul înnebunit şi adunat împrejur şi strigând şi aducând mii de batjocuri, n-a privit la ocara Celui răstignit, ci, ignorând toate acestea cu ochii credinţei şi lăsând jos cele smerite şi de poticnire, a cunoscut pe Stăpânul cerurilor, zicând cuvintele acelea scurte care l-au arătat vrednic de rai: «Pomeneşte-mă întru împărăţia Ta!» Să nu trecem pe lângă cele spuse în mod simplu, nici să nu ne ruşinăm a lua pe tâlhar ca învăţător, de care nu S-a ruşinat Stăpânul nostru, băgându-l primul în rai. Să nu ne ruşinăm a lua ca învăţător un om care s-a arătat vrednic de petrecerea cea din rai înaintea a tot neamul omenesc. Să cercetăm, aşadar, fiecare din cuvinte ca să învăţăm şi de aici puterea Crucii! Căci n-a zis către el ca şi către Petru şi Andrei: «Veniţi şi vă voi face pe voi pescari de oameni»(Mt. 4:19), nici n-a zis către el ca celor doisprezece ucenici: «Veţi şedea pe doisprezece scaune judecând cele doisprezece seminţii ale lui Israel»(Mt. 19:28). Dar nici nu l-a învrednicit deloc de vreun cuvânt. Nici n-a văzut minuni, nici mort înviat, nici demoni alungaţi, nici mare care să asculte de El la poruncă, nici nu i-a vorbit despre împărăţie. Dar de unde ştia numele împărăţiei? Să vedem înţelegerea lui cea multă! „îl batjocorea pe El, zice, celălalt tâlhar", căci şi celălalt împreună răstignit era tâlhar, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit prin proorocul, că «şi cu cei fărădelege a fost socotit»(ls. 53:12). Căci voiau, de fapt, iudeii cei necunoscători să arunce slava Lui şi de pretutindeni urgiseau cele ce se făceau, însă adevărul creştea prin toate şi prin înseşi cele ce împiedicau se făcea mai limpede, îl batjocorea, aşadar, celălalt tâlhar, iar unul din evanghelisti zice că amândoi îl batjocoreau pe lisus. Dar şi acesta e adevărul, care şi întinde(încordează) cel mai mult buna cunoştinţă a acestuia. Căci e cu cuviinţă să-L fi batjocorit la început, dar să arate o întoarcere ca aceasta cu totul, „îl batjocorea, aşadar, pe El, zice, celălalt tâlhar". Ai văzut tâlhar şi tâlhar? Amândoi pe Cruce, amândoi din răutate, amândoi din viaţă tâlhărească, însă nu amândoi întru aceleaşi, ci unul a moştenit împărăţia, iar altul în gheenă a fost trimis. Nu era şi ieri ucenic şi ucenici? însă unul spre vânzare s-a pregătit, iar ceilalţi spre slujire s-au gătit. Şi acela a zis fariseilor: «Ce voiţi să-mi daţi şi eu vi-L voi da vouă?»(Mt. 26:15) Dar aceştia s-au apropiat de lisus, spunând: «Unde vrei să-ţi gătim să mănânci Paştile?»(Mt. 26:17) Aşa şi aici, tâlhar şi tâlhar; însă unul batjocoreşte, iar altul tace, unul huleşte, iar altul se roagă, şi aceasta, văzându-L pe El răstignit, osândit, poporul de jos batjocorindu-L, strigând tare; ci, la fel, nimic din acestea nu I-a întors, nici nu I-a depărtat de la slava ce va să vină, ci şi pe celălalt tâlhar îl ceartă tare şi zice către el: «Nu te temi tu de Dumnezeu?»(Lc. 23:40)

[Clopotel]

CUVÂNTUL XXI
Despre pocăinţă
A fost întrebat Avva Isaia: „Ce este pocăinţa şi ce este fuga de păcat?". Iar el a răspuns: Sunt două căi: Una a vieţii şi alta a morţii. Cel ce merge pe prima, nu merge pe cealaltă, iar cel ce merge pe amândouă, nu i se socoteşte nici una: nici cea a împărăţiei, nici cea a pedepsei. Şi dacă un astfel de om moare, îl va judeca Dumnezeu după mila Sa.
Cel ce voieşte să intre în împărăţie să păzească lucrurile ei, căci împărăţia este nimicirea a tot păcatul. Vrăjmaşii seamănă (Matei 13, 39), dar cugetele lor nu încolţesc, căci dacă mintea contemplă dulceaţa Durnnezeirii, nu mai este atinsă de săgeţile lor, deoarece este îmbrăcată în armura virtuţilor care o păzesc, au grijă de ea, să nu fie tulburată în contemplarea sa, pentru a cunoaşte şi deosebi cele două căi, ca să se ferească de una şi să iubească pe alta. Prin urmare, dacă cineva cunoaşte slava lui Dumnezeu, cunoaşte amărăciunea vrăjmaşului; dacă cunoaşte dragostea, ştie ce este ura; cine ştie ce este c*răţia, cunoaşte şi putoarea necurăţiei; cine cunoaşte rodul virtuţilor, ştie ce este rodul răutăţii; cine bucură pe îngeri cu faptele sale, acela ştie că şi dracii se bucură; când el face rodul lor. Că dacă nu vei fugi de ei, nu vei cunoaşte amărăciunea lor.
Cum să ştii ce este iubirea de argint, fără să fugi de ea, şi să trăieşti în mare sărăcie pentru Dumnezeu? Cum să-ţi dai seama de acreala invidiei, dacă n-ai agonisit blândeţea? Cum să ştii ce este tulburarea mâniei, dacă n-ai agonisit răbdare în toate? Cum să recunoşti obrăznicia mândriei, dacă n-ai dobândit dulceaţa smereniei? Cum să cunoşti putoarea curviei, dacă nu cunoşti dulceaţa celei mai curate nevinovăţii? Cum să recunoşti neruşinarea bârfelii, dacă nu-ţi cunoşti păcatele tale? Cum să recunoşti paguba acediei, dacă nu eşti stăpân pe simţuri şi nu cunoşti lumina lui Dumnezeu? Cum să-ţi dai seama de răutăţile glumelor, dacă nu ştii să-ţi plângi păcatele tale?
Toate acestea au o singură căpetenie, care se numeşte răutatea vrăjmaşului; şi virtuţile au o singură mamă, care se numeşte frica de Dumnezeu. Cel ce Şi-o agoniseşte în c*răţie, naşte virtuţile şi taie odraslele de răutăţi de care am vorbit. Agoniseşte-o deci, iubite frate, şi toată viaţa vei avea odihnă, căci ea este maica virtuţilor. Câtă vreme omul n-a scăpat de aceste patimi, încă nu a dobândit împărăţia cerurilor, ci trebuie să lupte mereu, ca să taie toate patimile de care am vorbit. Cel ce râvneşte să ştie, dacă merge pe această cale sau nu, are acest semn: dacă cele de-a stânga sunt lucrătoare, păcatul nu este mort şi virtuţile din dreapta nu sunt în rânduială, că este scris: „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi ai aceluia pe care îl ascultaţi: sau păcatului spre moarte, sau ascultării spre dreptate?" (Romani 6, 16). Şi iarăşi: „Nu vă cunoaşteţi voi singuri bine, că Hristos este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi netrebnici" (II Corinteni 13, 5). Şi lacov zice pe de altă parte: „Dacă i se pare cuiva că este cucernic şi nu-şi înfrânează limba, zadarnică îi este cucernicia" (lacov l, 26).
Duhul Sfânt ne arată toate acestea, învăţându-ne să fugim de cele nefireşti şi să ne păzim, căci pocăinţa este fuga de păcat şi nu este decât un singur păcat. De aceea Apostolul zice: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia cununa?" (I Corinteni 9, 24). Cine deci o ia, dacă nu cel ce se împotriveşte şi luptă cu bărbăţie? Că spune iarăşi: „Să ne grijim de noi înşine fraţilor". Şi care este această grijă, dacă nu a ne arunca înaintea bunătăţii lui Dumnezeu, Care este puternic înaintea vrăjmaşilor noştri, spre a zădărnici viclenele lor uneltiri. Căci omul este trup şi sânge.
Iarăşi a fost întrebat: „Ce este a trăi singur, în chilie?". Şi el a răspuns: „însingurarea în chilie este a se arunca pe sine înaintea lui Dumnezeu şi a se împotrivi cu tărie la tot gândul adus de vrăjmaşul. Aceasta e fuga de lume".A fost întrebat iarăşi: Ce este lumea? Şi el a răspuns: Lumea este săvârşirea păcatului; lumea este a lucra cele potrivnice firii; lumea e împlinirea voilor trupeşti; lumea este cugetarea că vei trăi în veac; lumea este grija de trup mai mult decât de suflet, lumea este slăvirea celor pe care le lepezi.
Cele spuse nu sunt de la mine, ci ale Apostolului loan, care zice: „Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este cu el. Căci tot ce este în lume, adică pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, nu este de la Tatăl, ci sunt din lume, iar lumea trece şi poftele ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac" (I loan 2, 15-17). „Copiii mei, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce face dreptate este drept, iar cel ce săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte" (I loan 3, 7-8). „ Căci iubirea de lume este o vrăjmăşie faţă de Dumnezeu" (lacov 4, 4). Şi Apostolul Petru, pentru a feri pe fiii săi de păcatul lumii, zice: „Fraţilor, vă rog iarăşi ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele trupeşti care se războiesc împotriva sufletului" (I Petru 2, 11). Şi Preaiubitul nostru Domn lisus Hristos, ştiind că lumea păcatului este o povară, până ce omul o leapădă, întăreşte pe ai Săi, zicând: „ Vine stăpănitorul lumii acesteia şi întru Mine nu are nimic" (loan 14, 30). Şi iarăşi: „Lumea întreagă este sub stăpânirea celui viclean" (I loan 5, 19). Şi zice despre ai Săi: „Eu din lume i-am scos" (loan 15, 19). Din ce lume i-a scos, dacă nu de la săvârşirea păcatului? Tot aşa şi cel ce voieşte să se facă ucenic al lui Hristos, să fugă de patimi, căci dacă nu le taie, nu poate să fie sălaş al lui Dumnezeu şi nu va gusta din dulceaţa Dumnezeirii Sale, dacă nu se va întoarce de la ele. Căci însuşi lisus zice: „Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău este bolnav tot trupul va fi întunecat, iar dacă ochiul tău este curat şi trupul tău este luminat" (Luca 11, 34). El arată că dacă mintea nu este vindecată de răutate, nu poate cunoaşte lumina Dumnezeirii, că răutatea este zid întunecat pentru minte şi pustieşte sufletul, cum scrie la Evanghelie: ,,Nimeni nu aprinde făclia pentru a o pune sub obroc, ci în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina" (Luca 8, 16).
Obrocul este nedreptatea acestei lumi. Dacă mintea se află în stare nefirească, lumina Dumnezeirii nu pătrunde înlăuntrul ei; dar, dacă mintea se face sfeşnic înalt, atunci lumina Dumnezeirii intră înlăuntrul ei şi el vede pe cei ce intră în casă, scoate afară pe cei ce trebuie scoşi şi lasă înlăuntru pe cei cu care se află în pace.
De aceea, lisus învaţă pe cei cu mintea luminată în poruncile Dumnezeirii Sale, zicând: „Iar vouă, celor ce Mă ascultaţi, vă zic: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru cei ce vă necăjesc şi vă persecută. Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt, şi pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi cămaşa. Oricui cere de la tine dă-i şi de la cel care-ţi ia lucrurile tale, nu cere înapoi" (Luca 6, 27-30). El spune acestea celor ce fug de lume, pentru că au lăsat tot ce este al acestei lumi şi s-au grăbit să urmeze pe Mântuitorul lor. De aceea, iubindu-i cu o dragoste desăvârşită, le-a zis: „Sculaţi-vă, să mergem de aici". Oare nu mintea lor o ia ca să o scoată din grijile acestui veac şi să le dea odihnă în împărăţie? De aceea le zice, pentru a-i întări: ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine" (loan 15,5).
El spune aceste cuvinte celor care au părăsit lumea, pentru că Duhul se află în ei şi sălăşluieşte în inimile lor. „ Căci nu vă voi lăsa orfani, ci voi veni la voi" (loan 14, 18).
Deci, cel ce iubeşte pe Dumnezeu şi doreşte ca El să se sălăşluiască într-însul şi să nu-1 lase orfan, în primul rând, să păzească ceea ce a poruncit lisus, căci El nu este departe de noi şi între noi şi El nu se află altceva decât patimile. Deci, frate, dacă zici că te-ai lepădat de lume, dar faci tot lucrurile lumii, apoi nu te-ai lepădat, ci te înşeli pe tine. Celor ce s-au lepădat de lume, Domnul le-a dat acest semn: „Cel ce-şi iubeşte sufletul său, îl va pierde, şi cel ce-l va pierde pentru Mine, îl va mântui" (Matei 10, 39). Cum îl va pierde, oare, dacă nu tăindu-şi voile trupeşti? Şi iarăşi: Cine nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine, nu poate să-Mi fie ucenic" (Matei 10, 38). Ce cruce ne zice El să ducem, dacă nu aceea ca mintea să vegheze de-a pururea, să stea neclintită în virtute, fără să se coboare de pe cruce, adică de la înfrânarea patimilor, până ce le va tăia şi va ieşi biruitoare? El a dat semn şi celor ce sunt treji, zicând: „Amin, amin zic vouă; dacă bobul de grâu nu cade în pământ şi nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă" (loan 12, 24). Apoi mângâind pe cei ce mor ca bobul de grâu, zice: „Cel ce-Mi slujeşte acela va fi cinstit de Tatăl Meu, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu" (loan 12, 26). Dar cum slujesc ei lui Hristos, dacă nu urând lumea patimilor şi împlinind poruncile Lui? Dacă păzesc poruncile Lui, ei pot spune: „Iată, noi am lăsat toate şi am urmat Ţie, ce va fi nouă?", şi El le spune ce va fi lor, zicând: „ Voi, care aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul Slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israil. Şi oricine a lăsat fraţi sau surori, sau tată sau mamă, sau femeie, sau ţarină, sau case, pentru numele Meu, însutit va lua şi viaţă veşnică va moşteni" (Matei 19, 27-29).
Stăpânul nostru, Preaiubitul Hristos, ştiind că mintea omului, care nu s-a lepădat cu totul de griji, nu se poate sui pe cruce, a poruncit să părăsim toate cele ce atrag mintea de pe cruce. De aceea, către cel ce venise la Dânsul, zicând: „Doamne, Te voi urma, dar mai întâi îngăduie-mi să rânduiesc cele din casa mea" (Luca 9, 61), Preaiubitul nostru lisus, ştiind că, dacă acela s-ar fi dus, iarăşi ar fi înclinat cu inima spre lucruri, l-a oprit să se ducă, zicându-i: „Tot cel ce pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Şi când a făcut ospăţ fiului său şi a trimis slugile să cheme pe cei invitaţi, dar care nu veniseră din pricina iubirii de lume, El zise despre dânşii cu mâhnire: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copil şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi viaţa sa însăşi, nu poate fi ucenicui Meu" (Luca 14, 26). Spunând acestea, El ne învaţă, că cel ce nu urăşte cu hotărâre tot ce îi atrage inima spre lume, nu poate intra în împărăţia pe care o doreşte. El ne atrage atenţia să nu nădăjduim numai la credinţă, fără fapte, zicând: „Atunci împăratul a intrat să vadă oaspeţii şi a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină, de nuntă şi a poruncit să fie aruncat întru întunericul cel mai din afară" (Matei 22, 11-13). Toţi intră pentru că sunt creştini, dar dacă nu au fapte bune, sunt aruncaţi afară. Apostolul, ştiind că nu putea iubi şi lucrurile lui Dumnezeu şi lucrurile lumii, scria astfel fiului său, Timotei: „ Nimeni, fiind ostaş, nu se amestecă în treburile lumeşti ca să placă celui care a adunat oaste. Şi chiar de se va lupta cineva, nu se încununează, dacă nu se luptă după lege" (II Timotei 2, 4-5). Şi pentru a-l întări în nădejdea că nu sunt zadarnice ostenelile sale, el zice: „Plugarul care se osteneşte, se cade lui întâi să se împărtăşească din roadele sale" (II Timotei 2, 6).
Altora, el le scrie iarăşi: „Cel însurat se grijeşte de ale lumii, iar cel neînsurat se grijeşte de ale Domnului" (I Corinteni 7, 32-33). Sub ce osândă se află cel neînsurat, care se îngrijeşte de cele ale lumii? Acesta va auzi glasul cel înfricoşat care zice: „aruncaţi-l în întunericul cel mai de afară, unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 22, 13).
Să ne silim din răsputeri, fraţilor, ca să ne îmbrăcăm cu haina virtuţii şi să nu fim aruncaţi afară, căci: „Nu este părtinire înaintea Lui" (Romani 2, 11). De aceea, Apostolul zice fiilor săi: „Cei ce fac astfel, nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (Galateni 5, 21). Ştiind că, cei ce se învrednicesc să învieze din patimile morţii nu mai sunt sub osândă, el le arată roadele Duhului, care sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrănarea, c*răţia; împotriva acestora, nu este lege" (Galateni 5, 22-23).
Preaiubitul nostru Domn lisus, arătându-ne că în acea zi faptele se vor vădi, zice: „Mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. Căci după ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşile, el va zice celor ce bat: Nu vă cunosc pe voi!" (Luca 13, 24-25). Despre Dumnezeu nu putem spune că nu ştie ceva: „Să nu fie!". Ci, de aceea, le va zice celor ce bat: „Nu vă cunosc", pentru că nu află la dânşii virtuţi slăvite. El ne mai arată şi soarta celor ce au credinţă, dar fără fapte, zicând: „Eu sunt viţa şi voi mlădiţele, Cel ce rămâne în Mine şi Eu rămân în el, cel ce nu rămâne în Mine, se scoate afară ca o coardă şi se usucă, o adună şi o aruncă în foc şi arde. Iar pe cea care aduce roadă, o c*răţă, ca mai multă roadă să aducă" (loan 15, 5-6).
Pentru a ne arăta, de asemenea, că nu iubeşte pe cei ce fac voile lor trupeşti, El se roagă, zicând: „Nu Mă rog pentru lume, ci pentru acei care Mi i-ai dat, căci ai Tăi sunt" (loan 17, 9). în sfârşit, El zice: „Părinte, păzeşte-i de cel viclean, căci ei nu sunt din lume" (loan 17, 15-16).
Să ne cercetăm pe noi înşine, fraţilor; suntem noi din lume sau nu? Şi dacă nu suntem din lume, El ne păzeşte de cel viclean, căci zice: „Eu nu Mă rog numai pentru aceştia, ci şi pentru acei care vor crede în Mine, prin cuvântul lor, pentru ca toţi să fie una, precum şi Noi suntem" (loan 17, 20-21). Şi iarăşi: „Acolo unde sunt Eu, să fie şi ei cu Mine" (loan 17, 24).
Iată, deci, cu ce dragoste ne iubeşte Domnul pe noi, oamenii, care luptăm în această lume şi urâm nevoile trupului, căci vom domni împreună cu El, în veacurile fără sfârşit. Apostolul loan, privind această nespusă slavă, zice: „Noi ştim că atunci când Se va arăta, noi vom fi asemenea cu El" (I loan 3, 2), dacă păzim poruncile Lui şi facem ceea ce este bine plăcut înaintea Lui. Şi iarăşi zice: „Nu vă miraţi fraţilor, dacă lumea vă urăşte; noi ştim că ne-am mutat din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi" (I loan 3, 13-14); şi încă: „Oricine nu face dreptate, nu este din Dumnezeu; de asemenea şi cel ce nu iubeşte pe fratele său" (I loan 3, 10) şi încă: „ Tot cel născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcatul, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu" (I loan 3, 9).