Extremul Orient - Un Foc Mocnit ! |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest Subforum este dedicat discutiilor având ca temă principală Politica Externa.
Vă invităm să folositi un limbaj decent. Dacă este cazul, contraziceti argumentat idei, nu atacati forumisti.
Totodată, vă rugăm să nu citati mesajul imediat precedent, iar, in cazul articolelor din ziare, redati numai paragrafele importante, nu intreg articolul si mentionati sursa.
Vă invităm la un dialog care să promoveze Arta de a conversa!
Extremul Orient - Un Foc Mocnit ! |
27 Apr 2005, 12:51 PM
Mesaj
#1
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 18.844 Inscris: 30 January 04 Din: EU Forumist Nr.: 2.042 |
Despre zona asta nu prea s-a vorbit pe aici. Cred ca situatia politica de acolo nu-i de mai mica importanta, pentru linistea lumii, decat cea din alte regiuni de pe glob. Ba din contra, "gigantii" de acolo pot zgudui serios arena politica internationala
Deci : Despre ce este vorba, de fapt, în disputa dintre China si Japonia? GAZETA WYBORCZA (Polonia) - Ocuparea Chinei de catre Japonia (1931-1945) a fost plina de atrocitati. Japonezii au pe constiinta, printre altele, masacrul din Nankin, unde au murit circa 300.000 de persoane. În total, în timpul razboiului au murit circa 20 de milioane de chinezi. Japonezii au folosit în timpul razboiului arma bacteriologica si chimica, iar China afirma ca Japonia nu si-a cerut niciodata iertare în mod oficial pentru crime. Minia lor a fost trezita de manualul scolar aparut în luma martie, care trece sub tacere actiunile armatei imperiale japoneze. Începind din anul 2001, un factor suplimentar care a provocat protestele Beijingului sint vizitele politicienilor japonezi, printre care si ale premierului Junichiro Koizumi, la templul sintoist Yasukuni, unde sint pastrate ramasitele pamintesti ale victimelor japoneze în al II-lea razboi mondial, dar si ale unor criminali de razboi. Japonia raspunde ca a cerut de mai multe ori iertare Chinei. În anul 2001, în China, premierul Koizumi si-a exprimat "regretul si durerea" din cauza celor întimplate acum 60 de ani. El a mai declarat ca isi da seama de atrocitatile razboiului. Nu vede însa nimic rau în vizitele sale la Yasukuni, unde - spune el - se roaga pentru pace. Despre Insula Senkaku/Diaoyu si zacamintele de gaze si petrol din Marea Chinei de Est În anul 1895, Japonia a ocupat arhipelagul nepopulat Senkaku (Diaoyu în chineza) în Marea Chinei de Est, la 410 km de insula Okinawa. China n-a formulat pretentii la acest arhipelag nici atunci, nici dupa al II-lea razboi mondial. China si Taiwanul si-au amintit de el la sfirsitul anilor `60, cind raportul ONU a afirmat ca în apele din insule, a caror delimitare este obiect de disputa teritoriala între Japonia si China, se afla zacaminte de petrol si gaze. China exploateaza deja zacamintele, iar Japonia afirma ca o parte din ele se afla exclusiv în zona ei economica. În aprilie, Japonia a anuntat ca accepta oferta firmelor japoneze de exploatare a zacamintelor. China a considerat acest lucru ca fiind o provocare. În noiembrie 2004, în apele japoneze a patruns un submarin chinez. China afirma ca din greseala. Despre Taiwan În martie anul curent, China a adoptat legea antisecesiune, care ameninta Taiwanul cu razboi în cazul proclamarii independentei. La putin timp dupa aceasta, Statele Unite si Japonia au dat o declaratie comuna împotriva rezolvarii problemei Taiwanului cu forta. Japonia a suparat Beijingul, pronuntindu-se împotriva ridicarii embargoului european impus pe vinzarea de arme Chinei. Despre candidatura Japoniei în Consiliul de Securitate Japonia este unul dintre finantatorii principali ai actiunilor ONU. Ea aspira la un loc în viitorul Consiliu de Securitate largit. China, membru permanent al Consiliului cu drept de veto, blocheaza candidatura ei pe motiv ca Japonia "trebuie mai întii sa faca fata trecutului sau" - afirma premierul chinez, Wen Jiabao. O multime de chestiuni de discutat pe marginea celor de mai sus. -------------------- Un prost gaseste intodeauna unul mai prost , care sa-l admire
Nicolas Boileau |
|
|
6 Jun 2005, 05:49 PM
Mesaj
#2
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 3.427 Inscris: 4 March 03 Forumist Nr.: 15 |
Bugetul armatei chineze îi dă fiori lui Rumsfeld
Secretarul american al Apărării, Donald Rumsfeld, s-a arătat îngrijorat de faptul că bugetul armatei chineze este cel mai mare din regiunea Asia-Pacific, în opinia sa, acest lucru pune în pericol echilibrul de forţe zonal. În cadrul unei conferinţe organizate sâmbătă, în Singapore, de către Institutul de Studii Strategice (ISS), Donald Rumsfeld a declarat că, potrivit unui raport al Pentagonului, bugetul alocat de autorităţile de la Beijing pentru apărare este al treilea ca mărime din lume, după cel al Statelor Unite şi Federaţiei Ruse, dar a refuzat să dea cifre. "De vreme ce nici o ţară nu ameninţă China, ne putem întreba: De ce au crescut aceste cheltuieli? De ce se achiziţionează în continuare cantităţi mari de arme?", a mai spus Rumsfeld, care nu a vizitat niciodată China de la numirea sa în funcţie, acum patru ani. Replica Beijingului a venit rapid, prin vocea lui Cui Tiankai, responsabilul Ministerului chinez de Externe pentru zona Asia. "Având în vedere că SUA alocă mai mulţi bani armatei sale decât China, ar trebui să înţeleagă că fiecare stat este îndreptăţit să cheltuiască sumele pe care le consideră necesare pentru propria securitate", a afirmat Cui Tiankai. Ulterior, el l-a întrebat pe Donald Rumsfled dacă SUA se simt ameninţate de creşterea puterii militare a Chinei. "Nu, nu ne simţim ameninţaţi", a răspuns secretarul american al Apărării, dar a adăugat: "Putem fi îngrijoraţi că această consolidare a puterii Chinei compromite fragilul echilibru militar din regiune, în special în ceea ce priveşte Taiwanul". Totuşi, nici autorităţile de la Taipei nu par să stea cu mâinile în sân şi au efectuat, cel mai probabil în luna martie, un test al primei sale rachete de croazieră, armă care poate atinge ţinte situate în sud-estul Chinei. Racheta, numită Hsiung Feng, cu o rază de acţiune de 1.000 de kilometri, reprezintă o armă strategică cu un impact militar şi politic considerabil, potrivit "China Times". Taiwanul încearcă să-şi consolideze apărarea în condiţiile ameninţării reprezentate de cele circa 700 de rachete balistice chineze îndreptate către insulă. Guvernul taiwanez a aprobat, luna trecută, cumpărarea de armament american în valoare de peste 15 miliarde de dolari. Ca şi cum relaţiile sino-americane nu erau destul de tensionate, Statele Unite au cerut, sâmbătă, Chinei să "reevalueze" evenimentele din piaţa Tiananmen, înregistrate la 4 iunie 1989, şi să elibereze persoanele care se află încă în închisoare pentru legături cu mişcarea de protest din urmă cu 16 ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat american, Sean McCormack, "în afară de cei care au murit, mii de cetăţeni chinezi au fost arestaţi şi condamnaţi fără proces, iar 250 încă se află în închisoare pentru acţiuni care au avut legătură cu evenimentele din piaţa Tiananmen". Dan Stancu AZI -------------------- Cu prostia insasi, pana si zeii lupta in zadar! Schiller
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 14 May 2024 - 11:38 AM |