Fac Totul Pentru Copiii Mei... Optiuni

[Ovidius]

Aud foarte des expresiile: Vreau sa dau totul copiilor mei si Vreau sa dau copiilor mei tot ce n-am avut eu. Oare fac bine acesti parinti? Dand totul unui copil, mai are el motivatie sa cunoasca lumea? Va mai fi el in stare sa-si formeze propriile experiente, care sa-l ajute ulterior sa treaca prin viata? Va sti el sa se ajute singur? Apoi, ceea ce n-am avut noi, chiar este bun si in ziua de azi? Sigur mai avem nevoie de ele, sau incercem sa ne rezolvam propriile frustrari?
Ce parere aveti?

[framboise]

Ca sa raspund la intrebare: nu fac chiar totul! Sau mai bine zis nu fac ce as vrea sa fac... Ca sa ma explic un pic: am incercat sa-i creem o oarecare independenta, chiar daca mascata fata de el. Asta, pentru a-i da incredere in el, in fortele lui. Nu luam nici o decizie care-l priveste fara a-l consulta si pe el, chiar daca in final, ceea ce a vrut nu a obtinut in totalitate. Esential este ca el participa la discutii, este implicat, nu este o mobila fara pareri si personalitate. L-am invatat ca totul se negociaza! Si ca sa revin la intrebare: de exemplu as fi vrut ca el sa frecventeze inca cursurile de karate care acum le-a abandonat, as fi vrut sa mearga la niste lectii speciale de pictura (asta pentru ca are talent!), dar el inca nu vrea...Inca il mai las. Mai astept, si prin discutii, multe argumente, pana la urma isi va schimba opinia. In fine, ideea era ca eu nu fac parte dintre parintii care-si dau copiii la tot felul de cursuri sau activitati sportive si asta fara nici o atractie din partea copilului, doar pentru ca "asa e bine", spunem noi, parintii sau pentru ca asa e la moda...In concluzie, privind din unghiul asta, as putea spune ca nu fac chiar totul pentru ei...