Expeditia Lui Alexandru Cel Mare In Asia, Arrianus Optiuni

[Ovidius]

In acest subiect vreau sa prezint expeditia lui Alexandru in Asia, asa cum Arrianus o prezinta la randul lui in cronica sa.
Comentariile vor fi binevenite.

[Ovidius]

Alexandru coboara spre sud, pana la Tarsus unde poposeste pentru cateva zile din cauza unei raceli care era cat pe ce sa-l doboare (de tot). Arrianus presupune ca oboseala a fost de vina, iar altii spun ca, incalzit fiind, s-a scaldat in apa rece. Cert este ca a cazut la pat cu febra mare si nici un leac nu-si facea efectul. Intr-un tarziu, un medic pe nume Filip, preparase un leac special, dar pe cand il prepara, Alexandru primeste o scrisoare in care este atentionat ca Filip ar fi fost cumparat de Darius, si se pregatea sa-l otraveasca. Ii da si medicului sa o citeasca, dar acesta ii da de inteles regelui ca nu este adevarat ce se scria despre el. Vazandu-i reactia, Alexandru probabil ca isi dadu seama ca Filip avea intentii bune si bea medicamentul pana la ultima picatura. Dovada ca Filip a fost corect, este insanatosirea grabnica a lui Alexandru. Tot in Tarsus se mai "pierd" cateva zile cu sacrificiile, cu paradele si cu jocurile gimnice. In timpul acesta, Darius gasise o campie deschisa, unde putea sa-si desfasoare numeroasa armata persana si astepta marea infruntare, dar Alexandru nu mai aparea. Cum drumul spre iad e presarat cu idei frumoase, asa era presarat si drumul lui Darius cu ideile idioate ale sfetnicilor, pe care Arrianus nu-i considera altceva decat niste lacheii lingusitori care incercau sa profite de pe urma regelui. Vazand ca macedonenii nu mai apar, acestia se si grabira sa-l convinga pe Darius ca Alexandru s-a infricosat de marea lui armata si ca da inapoi. Prinzand curaj, persii ies din campie si marsaluiesc in "urmarirea" lui Alexandru, care la randul lui inainta spre ei, fara sa stie de miscarile lui Darius. Alexandru chiar a ramas surprins ca Darius se afla cu armata la asa mica distanta, dar indata ce afla, facuse adunare cu generalii si stabili sa atace cat mai in graba. Terenul era numai bun pentru macedoneni: o stramtoare strajuita de o parte de mare iar pe de alta de munte in, apropierea orasului Issos. Alexandru isi orandui oastea aproape la fel ca la Granicos: falanga in centru, in stanga cavaleria tesaliana si arcasi ciprioti iar in dreapta cavaleria, sulitasi si renumitii arcasi agriani. Pregatirea, dotarea si moralul armatei macedonene era cu mult peste cel al armatei persane, insa aceasta era de zece ori mai numeroasa.

Aici se poate vedea aranjarea armatelor: http://www.allempires.com/articles/issos/issos.htm

Chiar inainte de lupta, Alexandru trecu in revista toata armata, necontenind cu imbarbatarile, apoi ordona atacul falangei in fruntea careia se afla el insusi! Atacul fusese asa de puternic incat persii au dat inapoi. Pe partea dreapta, arcasii spulberasera trupele persane care credeau ca-i vor lua prin incercuire pe macedoneni, iar pe partea stanga cavaleria tinuse eroic piept cavaleriei persane care era mult mai numeroasa si nu tocmai slab pregatita. Pretul insa a fost mare: moartea comandantului Parmenion. Dupa ce flancul stang al persilor fusese imprastiat, iar centrul la fel, Darius o luase la fuga. La fel facura si cavaleria care vazandu-se singura, nu risca sa fie inconjurata. Aici se vede clar ca persii erau alb motivati, iar la fuga comandantului, efectiv s-au imprastiat cu totii. In total au murit peste o suta de mii! Se spune ca la un moment dat nu se mai putea trece decat peste morti, atat de multi erau.
Dupa ce-si vazu armata victorioasa, Alexandru fugi in urmarirea lui Darius, dar nu-l mai prinse. Tot ce gasi a fost mantaua, scutul si arcul acestuia. In mana lui Alexandru mai cazusera insa prizoniere, mama si sotia lui Darius dar purtarea lui fata de ele a fost exemplara, demonstrand ca este un rege pe cat de intelept pe atat de omenos si cu buna purtare in sange.