Povestea Imigrarii Optiuni

[Mistinguett]

Pentru ca subiectul "Emigrantii si denigrantii" a luat-o un pic razna si e cam negativ din start...
Pentru ca, dupa cum am spus de multe ori, emigrarea este o experienta diferita pentru fiecare in parte ...
Pentru ca stiu ca multi romani vor sa plece din Romania si pentru ca stiu ca multi din ei au impresii gresite despre ce inseamna viata de inceput in alta tara...

Mi-ar placea foarte daca am scrie aici cat de mult sau de putin din experientele noastre. Nu trebuie sa dam detalii mai departe de limita de comfort, care si asta difera de la persoana la persoana. Dar ar putea fi un subiect frumos, fie el trist sau vesel, nostalgic sau poate chiar hazliu...

Stiu ca este mult de spus, e un subiect unde nu poti spune doar "pai... mi-am facut valizele si m-am urcat in avion" dar poate postam cum avem chef si cum ne navalesc amintirile. Poate ne inspiram unii pe altii. Poate primim intrebari de la cei din tara si vrem sa raspundem.

Doar va rog sa nu "atacati" povestea nimanui - nu uitati niciodata ca fiecare experienta e originala si nu e obligatoriu sa vedeti viata sau lumea la fel cu cel care a postat.

Voi scrieti ce vreti, dar iata intrebari ajutatoare (poate): Cat ati stiut despre tara unde ati emigrat inainte de plecare? Odata ajunsi acolo, ce nu a fost cum credeati sau v-a atras atentia (bun sau/si rau)? Ati avut familie, prieteni de la inceput? Cat v-a ajutat asta? Ati comparat preturile din Romania cu preturile de unde ati ajuns? Cat a durat (aproximativ, bineinteles) pana ati putut spune "cam stiu pe ce lume sunt acum" (legi, reguli sociale etc)? Si bineinteles ca daca vreti sa scrieti si ce va place/displace prin locurile unde traiti, nu cred ca se supara nimeni - chiar daca mai e un subiect despre asta, dar ala e la "americani" iar acum avem mai multi forumisti din toata lumea.


*de obicei raspund prima, dar acum trec printr-o perioada foarte ocupata si promit ca voi scrie cat pot de curand, chit ca pe bucatele.

[Mistinguett]

Eu carnati, varza si restul gasesc aici (mai putin leustean, dar de-ala mi-aduc din tara la borcan cu sare) dar e mai greu cu cei pe care sa-i inviti la masa. Ramane un fenomen inexplicabil pentru mine de ce aici avem mai putin timp pentru viata sociala decat in Romania. Stiu ca orele de munca sunt mai lungi si distantele mai mari, toata lumea e obosita si nu prea ne potrivim la programe (mai bine zis la timpul liber), uneori e un efort sa te vezi cu prietenii. Dar asta e, dupa atatia ani am inceput cat de cat sa accept asta ca o situatie de facto.

Am plecat din dragoste de sot, realmente, si mi-a trebuit mult timp sa decid ca un barbat merita sa-mi las familia si prietenii. Niciodata nu am visat sa plec, niciodata nu am visat sa vad atata din lume cat am vazut in ultimii 9-10 ani. Iesiri din tara avusesem o excursie la bulgari si 2 zile in Belgrad dupa ce ne-am casatorit.

Ce m-a socat cand am ajuns aici (chiar din prima zi) a fost mizeria, uratenia din jur cand am plecat din aeroport. Ala nu e un cartier dragut, daca ajungeti pe-aici sa va feriti sa va lasati impresionati de asta. In fond e o autostrada si e la marginea orasului. Imi aduc aminte ca am gandit "unde naiba am ajuns? asta-i NY-ul?" Dar m-am mai linistit cand am ajuns acasa, un cartier linistit si destul de curatel din Queens. Dar nu ce vezi in filme, in nici un caz. Nici unde stau acum nu e ca in filme, nici cartierul si nici apartamentul.
Al doilea soc a fost numarut de sud-americani. Adica, stiam ca sunt dar nu ca depasesc numarul de negri. Si nu ma asteptam sa vad billboard-uri si reclame in spaniola peste tot si nici sa aud atata spaniola in jur.

*amintire - in prima zi aici, dupa ce am lasat valizele acasa, ne-am dus in Manhattan si cand am trecut podul Brooklyn, am avut un moment de "wow". De-atunci si pana in ziua de azi, vazand Manhattanul de pe oricare dintre poduri, mai ales seara cand este luminat, e o placere. Probabil stie toata lumea de-acum cat iubesc orasul asta.

Ce am invatat aici:
Ca fata cu "bun simt" din Romania, am invatat balanta intre a fii amabila si a impune limite. E o lume majoritar agresiva si e usor sa fii calcat in picioare. Eu personal refuz sa raspund cu agresivitate dar nu am probleme sa opresc pe agresori. De fapt e un amuzament pentru mine cand sochez pe cate cineva care nu ma cunoaste si ma ia de fraiera doar pentru ca sunt amabila. Am invatat (zic eu) sa spun ceea ce gandesc fara sa ofensez.

Am mai invatat ca sunt cea mai importanta persoana din viata mea si ca sunt prima persoana de care trebuie sa am grija, din orice punct de vedere. Poate suna egoist, dar hei, daca eu nu-s bine nu am cum sa ajut pe cei din jur.
Legat de asta am invatat si chestia cu prioritatile de care vorbea toxic, si poate multora nu li se pare important - mie da. Financiar, social, fizic - am invatat ce este cu adevarat important pentru mine, si nu doar ca sa fac ce face restul lumii.

Destul despre mine pentru azi.