Bucurestiul De Odinioara, Poze si Povestiri de Odinioara Optiuni

[Mihai]

Dupa cum am promis, lansez acest topic dedicat Bucurestilor de Odinioara.

Am dedicat in cadrul galeriei de poze a Hanului un album special Bucurestiului Nostalgic: Bucurestii de Odinioara in cadrul caruia am trimis pana acum 21 de poze.

Inregistrandu-va puteti trimite aceste poze ca felicitari sau puteti vizualiza un slide-show al pozelor.

Vila Minovici

Strada Polona

Strada Ion Campineanu

Strada Ion Campineanu (2)

Strada Franklin

Strada Doamnei

Palatul Somanescu

Palatul Kretzulescu

Palatul G. Cantacuzino

Palatul A. G. Florescu

Casa Seteanu

Casa Nae Dobrescu

Casa Lahovari

Casa Ionel C. Bratianu

Casa Ionel C. Bratianu (2)

Casa Gradisteanu

Casa Alexandru Filipescu

Calea Grivitei colt cu Strada Buzesti

Calea Grivitei colt cu Strada Buzesti (2)

Bulevardul Take Ionescu (actual Magheru) - 1941

Arcul de Triumf - 1950




Vor urma si alte poze.

[March]

Uite o chestie cu care Bucurestiul s-ar fi mandrit la intrarea in UE :

Capsa de altadata...

A doua zi aveam intilnire cu Misu Farcasanu la Capsa, la restaurant. Si astazi, in plin razboi, la Capsa apare o stafie, o aratare.
Imbracata strict dupa moda din 1910, trece printre mese, inalta, maiestuoasa, cu nasul sus si proeminent. Nu se uita nici in dreapta, nici in stinga, iar coltul gurii obosite exprima atita dispret, greata, incit nu te poate lasa indiferent. "E domnisoara Capsa", explica un chelner mai batrin. "E sora mai mica a fondatorilor. Domnii de la directie o mai rabda sus, intr-o mansarda. Are 90 de ani. E tot ce a mai ramas din Maison Gregoire Capsa, fournisseur des Cours Royales et princières". In Parisul imperial, cel al lui Napoleon al III-lea si al baronului Hausmann, atunci cind prin fast, prin splendoare, Franta hipnotiza Europa, fratii Capsa invatau masura si desavirsirea in arta culinara. Au invatat atit de bine, incit Casa Capsa a devenit "un popas al Occidentului inainte de a patrunde in bezna balcanica" (cum ii spunea printul de Büllow lui Al. Lahovary, ministrul de Externe al României). Mai trivial, dar cam in acelasi sens, se exprima Mateiu Caragiale catre Pastorel Teodoreanu:

- Pina aici e Europa – Matei puncta cu aratatorul fata de masa de damasc a restaurantului. De aici incolo – Matei arata undeva, spre Dunare - incepe rahatul.

Din ceea ce a fost inainte am pastrat o palida amintire. Era in mai 1916. Aveam vreo 11 ani cind mama m-a dus la Capsa, la dejun (revad mereu scena). Aici, toata lumea se cunostea.

"Un premier maitre d'hótel" batrin – cei tineri fiind pe front, in Franta – ne-a condus la masa rezervata Legatiei Ruse. Chelnerul, in frac negru, impecabil, avea cravata neagra. Si acum ii vad pasul solemn. N-am mai observat asta decit la Ritz, la Paris, si numai la chelnerii batrini. Impunator, politicos si eficient. Serviciul se desfasura cu o iuteala greu de conceput azi. Comanda era: "cailles en cocotte aux raisins de Corinth" (prepelite inabusite in sos cu stafide), salata si soufflé à la vanille. Seful de aici – francez, bineinteles – stia sa gateasca, dar si cei din sala stiau sa manince. Aici nu intrau nici Catavencu, nici Tipatescu. Erau doar stapinii acestora. O lume de care Caragiale nu s-a legat. Din prudenta, din lipsa de documentare, sau – cum sustinea Sadoveanu – din convingeri reactionare. Erau cele trei sute de familii care mai stapineau România feudala. Fara a fi o "bomba", Capsa acum nu mai era ce a fost. Ramasese totusi o atmosfera, un aer cu totul deosebit. "Sa se inventeze un parfum Capsa", cerea Vinea. Aici, timp de 70 de ani n-a fost tolerat surogatul sau aproximatia. Coniacul din Charente, trufele din Périgord, sampania din Epernay, havanele din Manilla si cite altele, ca sa nu mai vorbim de parfumul duduilor de altadata, au patruns draperiile, perdelele, tot localul, atit de adinc, incit nici ocupatia bulgara din 1916-1918 n-a putut sa le stearga. (Gh. Jurgea-Negrilesti )


Ce vremuri domn'e in Micul Paris de alta data