Terapia Cognitiva, De Philippe Brinster, Psihologie scrisa de un informatician Optiuni

[calfa]

Cartea "Terapia Cognitiva", de Philippe Brinster a aparut in Editura Teora in anul 1997 (fiind reeditata in 1999)

Voi folosi pentru prezentare date din Introducerea cartii.

Autorul, de formatie informatician, a decis sa scrie aceasta carte atunci cand “intrebat ce carte ar recomanda pentru o prima abordare a subiectului, s-a trezit fara raspuns”.

Cartile pe care reusise sa le gaseasca pana la acea data, in Franta, “erau scrise de psihologi sau de psihiatri in scopul unui tratament chimic al tulburarilor patologice, cel mai adesea intr-un limbaj care facea din ele mai degraba lucrari de referinta pentru specialisti si universitari”

“Am inceput sa ma ocup de psihologia aplicata atunci cand am simtit … nevoia de a intelege experientele pe care le traiam, schimbarile bruste de dispozitie … “ scrie Brinster.
_________________

El descrie calea pe care a urmat-o pentru a ajunge la terapia cognitiva:

- primul domeniu “a fost psihanaliza: prea complexa pentru gustul meu, prea semeata, prea pompoasa, prea analitica, prea impenetrabila.”

- au urmat “scrierile unor adepti ai gandirii pozitive. Ce schimbare de decor! In sfarsit persoane profund umane – m-am gandit – care practica niste concepte simple, palpabile, la indemana, cel mai adesea bazate pe o experienta personala, extrasa din cotidian. … Doar ca si aceasta abordare m-a lasat nesatisfacut, …, din mai multe motive: 1. aveam impresia ca trebuie sa ma straduiesc sa cred in lucruri fantastice, ca sa-mi stimulez o stare de exaltare artificiala; 2. ma simteam nemultumit de caracterul prea arivist al finalitatii demersului, tipic pentru mentalitatea anglo-saxona; 3. am fost dezamagit de repeziciunea cu care starea indusa de aceste teze putea sa se destrame, de indata ce ai incetat sa le citesti sau sa meditezi asupra lor.”

- NPL (Programarea Neuro-Lingvistica) a avut pentru autor “meritul de a codifica aceste experiente de gandire pozitiva si de vizualizare creative intr-o maniera sistematica.” Dar “totul parea ca sufera de lipsa spontaneitatii si a firescului”

- investigatiile l-au condus la Analiza Tranzactionala, fiind “cucerit pe loc de simplitatea abordarii … de stilul concis, cald si interactiv al primei expuneri”

- cautarile lui Brinster s-au oprit atunci cand a dat peste o carte a doctorului american David D. Burns ”The Feeling Good Handbook”, “aveam la dispozitie la indemana tehnici simple si practice care permit reprogramarea cognitiilor care ne conditioneaza starile sufletesti”. “Cateva ore de lectura atenta mi-au fost suficiente ca sa asimilez principiile de baza, sa incerc pe mine cateva scurte exercitii applicative si sa verific amploarea si rapiditatea rezultatelor obtinute.”

Brinster explica: “cuvantul cognitie este folosit in general in psihologie pentru a desemna orice reprezentare mentala si subiectiva a realitatii obiective (lumea exterioara, pe noi insine, viitorul nostru, pe ceilalti, etc.).”

Iar “terapia cognitiva pleaca de la ipoteza potrivit careia, majoritatea trairilor noastre negative sunt generate sau amplificate de o atitudine nerealista, de o perceptie distorsionata a informatiilor care ne parvin, accentuandu-le caracterul negativ, si care sunt intretinute de un monolog interior nepotrivit”.

“Terapia cognitiva, asa cum o cunoastem azi, a fost structurata in anii ’60 de dr, A. T. Beck si exista un accord general in privinta ideii ca dr. Ellis este precursorul acestei metode prin anii ’50, datorita lucrarilor sale asupra raporturilor dintre ratiune si simtire.”

(Albert Ellis conduce Institutul pentru Terapie Rational-Emotiva din New York, unde aplica REBT - Terapia Rational-Emotiv-Comportamentala)

“Originalitatea [terapiei cognitive] rezida in faptul ca poate fi folosita de oricine si intr-un mod foarte practic, in autoterapie, in rezolvarea dezechilibrelor umorale minore, asa cum se pot intalni ele adesea in viata cotidiana.

Folosita la momentul potrivit ea permite celui care o practica sa-si dezvolte un ascendent asupra starilor sale emotionale, sa castige o mai mare maturitate psihologica si, deci, sa impinga putin mai departe granitele propriei libertati interioare si ale autonomiei sale.”
_________________________

De ce am ales aceasta carte ca subiect de discutie ? Pentru ca:
- este scrisa de un nespecialist, pentru nespecialisti,
- prezinta punctul de vedere al celui care a simtit personal nevoia unei astfel de carti,
- se afirma ca Terapia Cognitiva este posibil de utilizat in auto-terapie, pentru “imbunatatirea dispozitiilor noastre sufletesti”,
- sunt amintite alternativele avute in vedere de autor, atunci cand a decis ca Terapia Cognitiva este cea mai potrivita.
_______________________

Ce pareri aveti despre:
- felul in care califica autorul alternativele pe care le-a explorat ?
- terapia cognitiva ?
- ideea controlului asupra starilor noastre sufletesti ?
- posibilitatea auto-terapiei pentru imbunatatirea dispozitiilor noastre sufletesti ?
- etc.
_______________________

Voi reveni cu alte pasaje ce mi se par interesante.

Acest topic a fost editat de calfa: 7 Feb 2005, 11:22 AM

[calfa]

Albert Ellis, cel care a pus bazele terapiei Rational-Emotive, a identificat 12 idei irationale care, in opinia lui, provoaca si sustin neurozele:

1. Ideea ca toti oamenii trebuie sa ma aprobe si sa ma iubeasca (daca nu o fac, ma simt nedorit si incapabil sa fiu iubit).

2. Ideea ca trebuie intotdeauna sa fiu capabil si sa am succes (daca nu, atunci sunt incompetent si sortit esecului), in loc de a accepta imperfectiunile si limitarile umane.

3. Ideea ca oamenii care sunt ticalosi si rai trebuie pedepsiti sever (iar eu am dreptul sa fiu foarte suparat daca nu sunt opriti si fortati sa plateasca pentru asta).

4. Ideea ca atunci cand lucrurile nu merg asa cum am dorit sau am planificat, e groaznic si e firesc sa ma simt foarte afectat. Nu pot sa accept asa ceva !

5. Ideea ca din exterior, cineva sau ceva, cum ar fi alti oameni, societatea sau ghinionul, provoaca majoritatea nefericirilor mele. Mai mult, ideea ca nu am nici un control asupra acestor factori externi, asa incat nu pot face nimic pentru a iesi din depresie sau alte situatii neplacute.

6. Ideea ca atunci cand situatia devine infricosatoare sau neplacuta, trebuie sa fiu ingrijorat permanent, fara a putea evita acest lucru.

7. Ideea ca este mai usor pentru mine sa neglijez sau sa evit sa ma gandesc la situatiile tensionate, stresante, decat sa fac fata problemelor si sa imi iau responsibilitatea corectarii situatiei.

8. Ideea ca am nevoie de altcineva sau altceva, mai puternic sau mai important decat mine (adesea o anumita persoana) pe care sa ma bazez sau cu care sa fiu (in loc de a accepta riscul de a gandi si actiona mai putin dependent).

9. Ideea ca lucrurile stau asa de atat de mult timp incat nu pot face nimic in privinta lor acum, iar odata ce viata a fost afectata de ceva, ea trebuie sa fie afectata pentru totdeauna (in loc de a considera experientele trecute ca pe ocazii de a invata ceva, fara a ne lasa prea afectati sau atasati de aceste experiente).

10. Ideea ca atunci cand rudele si prietenii mei apropiati au probleme serioase este firesc sa fiu si eu foarte suparat.

11. Ideea ca nu imi plac emotiile pe care le simt dar nu le pot controla si nu ma pot elibera de ele (in loc de a crede ca emotiile distructive, perturbatoare, pot fi controlate macar in parte daca aleg sa lucrez pentru a schimba ipotezele gresite care au dus la aparitia acestor emotii).

12. Ideea ca stiu ca fiecare problema are un raspuns iar eu trebuie sa il aflu, ca lucrurile pot fi complet controlate iar eu trebuie sa am controlul asupra lor (in loc de a accepta ideea de probabilitate, de sansa, si de a cauta bucurii in aceasta viata supusa incertitudinii).