Vamile Vazduhului, Calea sufletului dupa moarte |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac. [Matei 23:3]
Forumul Ecclesia este dedicat exclusiv crestinilor de diferite confesiuni. Ateii si personanele care critica aceasta religie sunt rugate sa foloseasca forumul de Religie si pe cel de Filosofie.
Va multumesc pentru intelegere. (Figaro)
Vamile Vazduhului, Calea sufletului dupa moarte |
14 Jan 2005, 03:04 PM
Mesaj
#1
|
|
Umil servitor la Han Grup: Moderator Mesaje: 4.051 Inscris: 2 December 03 Forumist Nr.: 1.345 |
Dragii mei,
M-am gadit sa deschid acest subiect, pentru folosul nostru. Cred ca se vor gasi si oameni care vor gasi interesante aceste marturii. De asemenea ar fi interesant, zic eu, daca am putea sa facem si niste comentarii pe marginea subiectului sau, de ce nu, sa mai scrieti si altele asemenea. Mentionez, ca cele ce voi scrie, sunt luate din cartea "Vamile Vazduhului" - Protos. Nicodim Mandita. Am sa scriu acum o serie de posturi cu primele trei vami. Rog moderatorul, sau pe alti useri, sa-mi spuna daca este oportun sa le scriu si pe restul, pana la 24 de vami. Voi face acest lucru cu mare placere... SFÂNTA TEODORA ISTORISEŞTE CUVIOSULUI GRIGORE DESPRE CELE SUFERITE LA MOARTEA SA Dragul meu, fiule Grigore! Cele întâmplate şi suferite de mine la moartea mea, pentru faptele mele cele rele, erau aşa de înfricoşate şi nesuferite, încât şi acum când mă gândesc, groaznic mă înfior. Dar cu ajutorul şi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru duhovnicesc Vasile, cel luminat de Dumnezeu, vei şti, fiule Grigore, că s-au făcut cele grele uşoare şi cele cu anevoie lesnicioase, în scurt timp, punând el mâna, necazurile şi greutăţile ce m-au întâmpinat, cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, s-au uşurat... cele nevindecate s-au săvârşit cu bine. Deci, mulţumesc celui care împreună cu tine s-a întristat şi rugăciuni fierbinţi la Dumnezeu pentru noi fiii săi a înălţat şi ne-a ajutat (Filip. i, 3-9). O, fiule Grigore! Cum îţi voi povesti despre ceasul acela în care se despărţea sufletul meu de trup! Ce primejdie! Câtă silă! Câtă nevoie şi câtă amărăciune şi greutate pătimeşte sufletul atunci în durerea şi chinuirea aceea amară, ca să se despartă de trupul său! O aşa de înfricoşată nevoie şi durere cuprinde pe cel ce are a-şi da sufletul său, încât e asemenea unui om viu, care, dezbrăcat şi gol fiind, s-ar arunca într-un foc mare, unde fiecare cărbune aprins îl arde şi-l prăjeşte usturător, încât să leşine de dureri cumplite, pierzându-şi faţa şi alcătuirea corpului său, atât de groaznic, încât să iasă sufletul din el. Aşa-i de amară şi groaznică moartea, fiul meu, şi cu atât mai mult, mai ales a acelora care sunt mai păcătoşi, ca mine. Martor îmi este Dumnezeu, că adevărul ţi-l spun. Moartea la cei drepţi însă, nu ştiu ce fel este, pentru că eu ticăloasa m-am făcut prăvălia păcatelor şi a păcătoşilor. Când m-am apropiat de sfârşitul vieţii mele şi a sosit ceasul despărţirii sufletului meu de trup, am văzut o mulţime mare de arapi stând împrejurul patului meu. Feţele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca tăciunele şi ca smoala; ochii lor ca nişte cărbuni învăpăiaţi de foc şi vederea lor era grozav de urâtă, ca gheena focului infernal. Aceia făceau o mare tulburare şi gâlceava. Unii răgeau ca dobitoacele, răcneau ca fiarele sălbatice, alţii lătrau ca nişte câini, urlau ca lupii, boncăluiau ca taurii, guiţau ca porcii... Toţi iuţindu-se asupra mea, mă îngrozeau şi se repezeau scrâşnind cu dinţii rânjiţi la mine, vrând să mă înghită. Acele duhuri rele şi urâcioase se pregăteau, aducând o mulţime de pergamente (hârtii întocmite în formă de sul), aşteptând parcă să vină oarecare judecător. Ei îşi desfăceau furioşi hârtiile, în care erau scrise faptele mele cele rele. Atunci sărmanul meu suflet a fost cuprins de mare frică si cutremur. Astfel, fiind muncită eu de relele acelea, deşi îmi era destulă amărăciunea morţii, acea înfricoşată vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte morţi si mai cumplită, întorcându-mi ochii încoace şi încolo, ca să nu mai văd înfricoşatele lor feţe şi să nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scăpa de ei nici într-o parte. Pretutindeni vedeam numai arapi grozavi înarmându-se împotriva mea, şi nu era cine să-mi ajute, într-o astfel de primejdie chinuindu-mă, mă torturam şi leşinam de groază, de dureri şi de cutremur. Deodată însă am văzut doi îngeri ai lui Dumnezeu, luminaţi şi foarte frumoşi, care au venit la mine cu faţă veselă. Chipurile lor erau luminoase, ochii privitori cu dragoste, perii capului albi ca zăpada, cu strălucirea în chipul aurului, hainele lor erau ca fulgerul şi încinşi cruciş cu brâie de aur. Aceia s-au apropiat de patul meu, unde zăceam şi vorbeau între dânşii. Eu văzându-i, m-am bucurat cu inima şi cu ochi veseli priveam spre dânşii; iar arapii aceia negri s-au depărtat puţin de patul meu. Atunci unul dintre îngerii începători de lumină, a certat cu mânie pe acei arapi întunecaţi, zicându-le: „O! Nedrepţilor, bestemaţilor, necuraţilor, întunecaţilor, răilor, anatematisiţilor şi viclenilor vrăjmaşi ai neamului omenesc, pentru ce apucaţi voi a veni înainte la cei ce mor, făcând atâta gâlceava, îngrozind şi tulburând pe tot sufletul ce se desparte de trup? Dar să nu vă prea bucuraţi, că aici nu veţi avea nici un câştig. Milostivirea lui Dumnezeu este cu dânsul, şi voi nu aveţi nici o parte la sufletul acesta". Atunci arapii aceia, întărâtându-se, chiuind şi gâlcevindu-se, arătau păcatele mele, zicând: „Nu avem nici un câştig aici? Dar aceste păcate ale cui sunt? Au nu ea singură a făcut acestea?" Aşa gâlcevindu-se aceia, eu stăteam pe pat, tremurând şi aşteptând moartea. Deodată, fără de veste, a sosit şi moartea, răcnind ca un leu. Chipul aceleia era înfricoşat. Asemănarea ei era în o slabă formă omenească, cu trup fioros, alcătuit numai din oase omeneşti înşirate. Ea purta felurite unelte de muncire: săbii, săgeţi, suliţe, bardă, coasă, secure, ţepuşi, pilă, seceră, teslă, undiţă şi alte felurite unelte neştiute şi necunoscute de mine. Acelea văzându-le smeritul, necăjitul şi mult truditul meu suflet, s-a cutremurat de frică. Sfinţii îngeri, privind, au zis morţii: „De ce zăboveşti? Eliberează sufletul acesta din legăturile trupeşti. Dezleagă-l degrab şi cu uşurinţă, pentru că nu are multă greutate de păcate". Sfânta Cuvioasă Teodora pe patul de moarte. Apropiindu-se moartea de mine, a luat un ciocănaş cu care a deznodat vinele si cele 20 de unghii de la mâini şi picioare, apoi toate încheieturile degetelor, braţelor şi picioarelor mele, după care au rămas moarte, încât nu le mai puteam mişca deloc. După aceea luând o teslă, m-a lovit peste gât tăindu-mi-1, după care nu mi-am mai putut mişca nici capul, de parcă nu mai era al meu. Atunci sufletul era în inimă, si numai mintea le mai nălucea şi cugeta pe toate. Apoi umplând un pahar cu oarecare amestec, pe care ducându-mi-l la gură, m-a silit a-l bea tot. Vai, Doamne? Si atâta de amară era băutura aceea, încât nemaiputând suferi, sufletul meu s-a scuturat şi a ieşit din trup, smulgându-se cu sila. Atunci îngerii purtători de lumină l-au luat în mâinile lor. Privind eu înapoi, am văzut trupul meu zăcând pe pat: mort, fără suflet în el, nesimţitor şi nemişcat. Şi precum cineva îşi dezbracă haina învechită şi ruptă, aruncând-o încolo de pe sine, aşa şi eu priveam la trupul meu mort, de care mă dezbrăcasem ca de-o haină veche şi de care lucru mă minunam mult!" FAPTELE BUNE AJUTĂ PE SFÂNTA TEODORA DUPĂ MOARTE Iubitorii de Dumnezeu şi de mântuirea sufletelor omeneşti, îngerii - istoriseşte Sfânta Teodora - pe când mă ţineau în mâinile lor, mulţime de draci întunecaţi şi nemilostivi m-au înconjurat, strigând: „Sufletul acesta are mulţime de păcate, deci, trebuie să ne răspundeţi nouă la acestea". Aşa strigând, arătau păcatele mele. îngerii atunci căutau în cărţile lor faptele mele cele bune şi aflau cu Darul lui Dumnezeu câte cu ajutorul Lui făcusem şi eu în viaţă, de pildă: de am dat cândva milostenie la săraci, de am hrănit pe flămânzi, de am adăpat pe însetaţi, de am îmbrăcat pe cei goi, de am găzduit pe cei fără de adăpost şi pe străini odihnindu-i, de am slujit Sfinţilor, de am cercetat pe bolnavi si pe cei întemniţaţi, de am urmat regulat şi cu pietate la Sfânta Biserică, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumânări, untdelemn, tămâie, vin şi prescuri curate, liturghii pentru vii şi pentru repauzaţi, de am cinstit Sfânta Cruce, Sfintele Icoane şi toate cele Sfinte cu evlavie, de am postit după rânduiala Ortodoxiei Creştine, de am lucrat binele şi m-am ferit de răutăţi, de mi-am păzit gura a nu vorbi deşertăciuni, de a nu pârî, a nu grăi ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, năpăstuiri şi alte felurite păcate ale limbii, şi am făcut în schimb cele bune, spre Slava lui Dumnezeu si zidirea aproapelui meu, de am întors ochii mei de la deşertăciuni lumeşti... Şi orice alte fapte bune aflau scrise în cărţile lor, le aduceau la cumpănă împotriva păcatelor mele. Atunci arapii aceia văzând faptele mele cele bune, scrâşneau cu dinţii lor asupra mea, vrând să mă răpească din mâinile Sfinţilor îngeri şi să mă arunce în fundul iadului lor. Dar s-a arătat fără de veste Cuviosul Părintele nostru Vasile, vorbind oarece cu îngerii lui Dumnezeu. CUVIOSUL VASILE AJUTĂ MULT SUFLETUL SFINTEI TEODORA Părintele nostru Vasile ţinând în mâinile sale ceva minunat, un fel de sicriaş cu daruri duhovniceşti în chip de bani de ! aur, l-a dat îngerilor luminaţi, zicând: „Poftiţi, domnii mei! Acest suflet mi-a slujit mie cu bună credinţă, odihnindu-mi bătrâneţile mele. Eu m-am rugat lui Dumnezeu pentru dânsul si El mi l-a dăruit... Când veţi trece prin Vămile Văzduhului şi vor începe duhurile cele viclene a strâmtora pe acest suflet, să-1 răscumpăraţi cu acestea de datoriile lui. Eu, cu Darul lui Dumnezeu, sunt bogat duhovni-ceşte, adunându-mi comoară mare în cer, din ostenelile, suferinţele şi sudorile mele. Dăruiesc, deci, sicriaşul acesta pentru răscumpărarea sufletului acestuia, ce mi-a slujit cu mult devotament". Acestea zicând, le-a dat sicriaşul şi s-a dus. Văzând acestea viclenii draci, au rămas uimiţi, şi ridicând glasuri de plângere, s-au făcut nevăzuţi. Fugind arapii aceia, a venit iarăşi plăcutul lui Dumnezeu Vasile, aducând împreună cu el mai multe vase cu untdelemn curat şi cu mir de mult preţ, sfinţit, pe care le ţineau în mâini nişte tineri frumoşi. Sfântul Vasile a poruncit să le despecetluiască - destupe - şi să le toarne toate peste mine. După turnarea sfântului untdelemn şi mir peste mine, m-am umplut de o mireasmă duhovnicească, minunată şi cerească. Atunci am văzut că m-am c*răţit toată. Faţa sufletul meu s-a făcut strălucită şi luminată, prea frumoasă si plină de veselie Dumnezeiască. Apoi Cuviosul Vasile a zis iarăşi îngerilor care mergeau împreună cu mine: „Domnii mei! După ce veţi săvârşi toate cele ce se cuvin cu sufletul acesta, după rânduială, să-l duceţi în locaşul meu ceresc, cel gătit mie de la Domnul Dumnezeu, ca să petreacă acolo". Acestea zicând, s-a făcut nevăzut; iar Sfinţii îngeri zburând în văzduh, m-au dus în sus spre răsărit. -------------------- Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre si caile Mele ca ale voastre, zice Domnul.
Si cat de departe sunt cerurile de la pamant, asa de departe sunt judecatile Mele de judecatile voastre si cugetele Mele de cugetele voastre. (Isaia 55:8.9) Ortodoxia - Calea intru Hristos - pe pagina 1 indexarea tematica a subiectelor pt. o usoara urmarire... |
|
|
11 Feb 2005, 07:58 PM
Mesaj
#2
|
|
Musteriu Grup: Musterii Mesaje: 12 Inscris: 29 January 05 Forumist Nr.: 5.577 |
PENTRU O GRESEALA VREMELNICA, O PEDEAPSA VESNICA?
Intrebarea aceasta zvacneste aproape in toate mintile. Intr-adevar, pentru ca n-ai fost milostiv cu saracii, fratii mai mici ai lui Dumnezeu, pentru ca nu le-ai dat sa manance, nu i-ai imbracat, nu i-ai primit cand erau straini, nu i-ai cercetat cand erau in temnita, numai pentru atata vina, facuta intr-o viata scurta, se poate ca Dumnezeu sa te dea focului si diavolilor sa te munceasca in vecii vecilor? Ce taina ar putea raspunde si la intrebarea aceasta? Totusi este raspuns: Cel flamand si insetat, gol, strain si bolnav si, peste toate acestea, in temnita, in intelesul tainic, nu mai sunt saracii, ci Mantuitorul Iisus Hristos Insusi, pe Care noi il avem in noi, in fiecare, de la Botez. Daca in vremea vietii, in vremea mintii depline nu ne intoarcem de la cele dinafara si vremelnice la cele dinlauntru si vesnice, la faptura noastra cea nascuta de la Dumnezeu, la Hristos Cel ce petrece in adancul profund, dar apropiat al fiecarui om; daca nu vom cauta darul nasterii noastre celei din Duh Sfant, atunci Hristos Iisus se afla in noi: flamand si insetat, gol, strain si bolnav de durerea intunecarii noastre, si pe deasupra, intr-o temnita in care misuna viermii patimilor si serpii rautatilor. "Se poate sa nu cunoasteti ca Hristos Iisus este in voi? Afara numai daca nu sunteti crestini netrebnici", zice Sf. Pavel, asprindu-se catre Corinteni. Iata se face lumina... Adica noi, fiecare din noi, ori stim, ori nu stim, ori credem, ori nu credem, purtam pe Hristos Iisus si pe Duhul cel Sfant in temelia fapturii noastre celei duhovnicesti. Hristos Iisus cel cu Cruce, este asadar piatra unghiulara, temelia zidirii noastre celei duhovnicesti. Aceasta e adevarat pentru toti cei botezati. Cand insa, "din inmultirea faradelegii, dragostea de Dumnezeu a multora se va raci", cand "grija acestei lumi si inselaciunea avutiei (materialismul), inabusa cuvantul lui Dumnezeu si-l face neroditor", atunci credinta se va stinge, si atunci se vor arata cei nebotezati care nu vor mai avea de temelie pe Hristos si nici temelia in Hristos. Pricepem de aici, ca in aceeasi situatie a nebotezatilor sunt toti sectarii care se leapada de primul si singurul Botez, de vreme ce: "Este un Domn, o credinta si un Botez". Deci botezul al doilea e lepadarea de primul si singurul Botez. Vai de zilele si vesnicia lor. Iata prin urmare un raspuns descoperit. Acum stim pe Cel ce flamanzeste si inseteaza dupa noi, acum stim pe Cine tinem in temnita pe viata, daca nu cumva ne-am lepadat de El cu voia noastra, sau cu inselaciunea diavolului, si asa Il rastingnim zi si noapte, cat traim. Sfantul Pavel ne invata: "Nimeni nu poate pune alta temelie, decat cea odata pusa, care este Iisus Hristos. Iar pe aceasta temelie, care ce zideste: aur, argint, pietre scumpe, lemne, fan sau trestie: lucrul fiecaruia se va face cunoscut; il va da pe fata ziua Domnului. Pentru ca aceasta zi se descopera prin foc, si ce fel este lucrul fiecaruia: focul insusi va cerca-o. Daca lucrul lui, pe care l-a cladit, va ramane, plata va lua; daca lucrul lui va arde, va fi pagubas de plata, dar el se va mantui, insa asa, ca prin foc." E limpede. Fata de Hristos din noi si din Duhul Sau cel Sfant, temelia si viata noastra cea dupa Dumnezeu, putem avea in vremea vietii noastre pamantesti una din cele doua atitudini: fie tradarea lui Iuda, fie iubirea lui Ioan. De la acestea se decide soarta noastra in vecii vecilor. Daca am trai anii lui Matusalem tot asa am face. Prin urmare: "Nu este nedreptate la Dumnezeu", cand ne da o plata vesnica pentru o mica decizie. |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 11 May 2024 - 01:50 PM |