Vamile Vazduhului, Calea sufletului dupa moarte Optiuni

[Clopotel]

Dragii mei,
M-am gadit sa deschid acest subiect, pentru folosul nostru. Cred ca se vor gasi si oameni care vor gasi interesante aceste marturii. De asemenea ar fi interesant, zic eu, daca am putea sa facem si niste comentarii pe marginea subiectului sau, de ce nu, sa mai scrieti si altele asemenea.
Mentionez, ca cele ce voi scrie, sunt luate din cartea "Vamile Vazduhului" - Protos. Nicodim Mandita.
Am sa scriu acum o serie de posturi cu primele trei vami. Rog moderatorul, sau pe alti useri, sa-mi spuna daca este oportun sa le scriu si pe restul, pana la 24 de vami. Voi face acest lucru cu mare placere...

SFÂNTA TEODORA ISTORISEŞTE CUVIOSULUI GRIGORE DESPRE CELE SUFERITE LA MOARTEA SA
Dragul meu, fiule Grigore! Cele întâmplate şi suferite de mine la moartea mea, pentru faptele mele cele rele, erau aşa de înfricoşate şi nesuferite, încât şi acum când mă gândesc, groaznic mă înfior. Dar cu ajutorul şi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru duhovnicesc Vasile, cel luminat de Dumnezeu, vei şti, fiule Grigore, că s-au făcut cele grele uşoare şi cele cu anevoie lesnicioase, în scurt timp, punând el mâna, necazurile şi greutăţile ce m-au întâmpinat, cu ajutorul şi mila lui Dumnezeu, s-au uşurat... cele nevindecate s-au săvârşit cu bine. Deci, mulţumesc celui care împreună cu tine s-a întristat şi rugăciuni fierbinţi la Dumnezeu pentru noi fiii săi a înălţat şi ne-a ajutat (Filip. i, 3-9).
O, fiule Grigore! Cum îţi voi povesti despre ceasul acela în care se despărţea sufletul meu de trup! Ce primejdie! Câtă silă! Câtă nevoie şi câtă amărăciune şi greutate pătimeşte sufletul atunci în durerea şi chinuirea aceea amară, ca să se despartă de trupul său! O aşa de înfricoşată nevoie şi durere cuprinde pe cel ce are a-şi da sufletul său, încât e asemenea unui om viu, care, dezbrăcat şi gol fiind, s-ar arunca într-un foc mare, unde fiecare cărbune aprins îl arde şi-l prăjeşte usturător, încât să leşine de dureri cumplite, pierzându-şi faţa şi alcătuirea corpului său, atât de groaznic, încât să iasă sufletul din el. Aşa-i de amară şi groaznică moartea, fiul meu, şi cu atât mai mult, mai ales a acelora care sunt mai păcătoşi, ca mine. Martor îmi este Dumnezeu, că adevărul ţi-l spun. Moartea la cei drepţi însă, nu ştiu ce fel este, pentru că eu ticăloasa m-am făcut prăvălia păcatelor şi a păcătoşilor.
Când m-am apropiat de sfârşitul vieţii mele şi a sosit ceasul despărţirii sufletului meu de trup, am văzut o mulţime mare de arapi stând împrejurul patului meu. Feţele lor schimonosite erau negre ca funinginea, ca tăciunele şi ca smoala; ochii lor ca nişte cărbuni învăpăiaţi de foc şi vederea lor era grozav de urâtă, ca gheena focului infernal. Aceia făceau o mare tulburare şi gâlceava. Unii răgeau ca dobitoacele, răcneau ca fiarele sălbatice, alţii lătrau ca nişte câini, urlau ca lupii, boncăluiau ca taurii, guiţau ca porcii... Toţi iuţindu-se asupra mea, mă îngrozeau şi se repezeau scrâşnind cu dinţii rânjiţi la mine, vrând să mă înghită. Acele duhuri rele şi urâcioase se pregăteau, aducând o mulţime de pergamente (hârtii întocmite în formă de sul), aşteptând parcă să vină oarecare judecător. Ei îşi desfăceau furioşi hârtiile, în care erau scrise faptele mele cele rele. Atunci sărmanul meu suflet a fost cuprins de mare frică si cutremur. Astfel, fiind muncită eu de relele acelea, deşi îmi era destulă amărăciunea morţii, acea înfricoşată vedere a acelor groaznici arapi, mi-a fost asemenea unei alte morţi si mai cumplită, întorcându-mi ochii încoace şi încolo, ca să nu mai văd înfricoşatele lor feţe şi să nu mai aud glasurile lor infernale, nu puteam scăpa de ei nici într-o parte. Pretutindeni vedeam numai arapi grozavi înarmându-se împotriva mea, şi nu era cine să-mi ajute, într-o astfel de primejdie chinuindu-mă, mă torturam şi leşinam de groază, de dureri şi de cutremur.
Deodată însă am văzut doi îngeri ai lui Dumnezeu, luminaţi şi foarte frumoşi, care au venit la mine cu faţă veselă. Chipurile lor erau luminoase, ochii privitori cu dragoste, perii capului albi ca zăpada, cu strălucirea în chipul aurului, hainele lor erau ca fulgerul şi încinşi cruciş cu brâie de aur. Aceia s-au apropiat de patul meu, unde zăceam şi vorbeau între dânşii. Eu văzându-i, m-am bucurat cu inima şi cu ochi veseli priveam spre dânşii; iar arapii aceia negri s-au depărtat puţin de patul meu. Atunci unul dintre îngerii începători de lumină, a certat cu mânie pe acei arapi întunecaţi, zicându-le: „O! Nedrepţilor, bestemaţilor, necuraţilor, întunecaţilor, răilor, anatematisiţilor şi viclenilor vrăjmaşi ai neamului omenesc, pentru ce apucaţi voi a veni înainte la cei ce mor, făcând atâta gâlceava, îngrozind şi tulburând pe tot sufletul ce se desparte de trup? Dar să nu vă prea bucuraţi, că aici nu veţi avea nici un câştig. Milostivirea lui Dumnezeu este cu dânsul, şi voi nu aveţi nici o parte la sufletul acesta". Atunci arapii aceia, întărâtându-se, chiuind şi gâlcevindu-se, arătau păcatele mele, zicând: „Nu avem nici un câştig aici? Dar aceste păcate ale cui sunt? Au nu ea singură a făcut acestea?" Aşa gâlcevindu-se aceia, eu stăteam pe pat, tremurând şi aşteptând moartea.
Deodată, fără de veste, a sosit şi moartea, răcnind ca un leu. Chipul aceleia era înfricoşat. Asemănarea ei era în o slabă formă omenească, cu trup fioros, alcătuit numai din oase omeneşti înşirate. Ea purta felurite unelte de muncire: săbii, săgeţi, suliţe, bardă, coasă, secure, ţepuşi, pilă, seceră, teslă, undiţă şi alte felurite unelte neştiute şi necunoscute de mine. Acelea văzându-le smeritul, necăjitul şi mult truditul meu suflet, s-a cutremurat de frică. Sfinţii îngeri, privind, au zis morţii: „De ce zăboveşti? Eliberează sufletul acesta din legăturile trupeşti. Dezleagă-l degrab şi cu uşurinţă, pentru că nu are multă greutate de păcate".

Sfânta Cuvioasă Teodora pe patul de moarte.
Apropiindu-se moartea de mine, a luat un ciocănaş cu care a deznodat vinele si cele 20 de unghii de la mâini şi picioare, apoi toate încheieturile degetelor, braţelor şi picioarelor mele, după care au rămas moarte, încât nu le mai puteam mişca deloc. După aceea luând o teslă, m-a lovit peste gât tăindu-mi-1, după care nu mi-am mai putut mişca nici capul, de parcă nu mai era al meu. Atunci sufletul era în inimă, si numai mintea le mai nălucea şi cugeta pe toate. Apoi umplând un pahar cu oarecare amestec, pe care ducându-mi-l la gură, m-a silit a-l bea tot. Vai, Doamne? Si atâta de amară era băutura aceea, încât nemaiputând suferi, sufletul meu s-a scuturat şi a ieşit din trup, smulgându-se cu sila. Atunci îngerii purtători de lumină l-au luat în mâinile lor. Privind eu înapoi, am văzut trupul meu zăcând pe pat: mort, fără suflet în el, nesimţitor şi nemişcat. Şi precum cineva îşi dezbracă haina învechită şi ruptă, aruncând-o încolo de pe sine, aşa şi eu priveam la trupul meu mort, de care mă dezbrăcasem ca de-o haină veche şi de care lucru mă minunam mult!"
FAPTELE BUNE AJUTĂ PE SFÂNTA TEODORA DUPĂ MOARTE
Iubitorii de Dumnezeu şi de mântuirea sufletelor omeneşti, îngerii - istoriseşte Sfânta Teodora - pe când mă ţineau în mâinile lor, mulţime de draci întunecaţi şi nemilostivi m-au înconjurat, strigând: „Sufletul acesta are mulţime de păcate, deci, trebuie să ne răspundeţi nouă la acestea". Aşa strigând, arătau păcatele mele. îngerii atunci căutau în cărţile lor faptele mele cele bune şi aflau cu Darul lui Dumnezeu câte cu ajutorul Lui făcusem şi eu în viaţă, de pildă: de am dat cândva milostenie la săraci, de am hrănit pe flămânzi, de am adăpat pe însetaţi, de am îmbrăcat pe cei goi, de am găzduit pe cei fără de adăpost şi pe străini odihnindu-i, de am slujit Sfinţilor, de am cercetat pe bolnavi si pe cei întemniţaţi, de am urmat regulat şi cu pietate la Sfânta Biserică, de m-am rugat lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor, de am ascultat slujbele Sfintei Biserici cu luare-aminte, de am adus lumânări, untdelemn, tămâie, vin şi prescuri curate, liturghii pentru vii şi pentru repauzaţi, de am cinstit Sfânta Cruce, Sfintele Icoane şi toate cele Sfinte cu evlavie, de am postit după rânduiala Ortodoxiei Creştine, de am lucrat binele şi m-am ferit de răutăţi, de mi-am păzit gura a nu vorbi deşertăciuni, de a nu pârî, a nu grăi ponegriri, clevetiri, hule, minciuni, năpăstuiri şi alte felurite păcate ale limbii, şi am făcut în schimb cele bune, spre Slava lui Dumnezeu si zidirea aproapelui meu, de am întors ochii mei de la deşertăciuni lumeşti... Şi orice alte fapte bune aflau scrise în cărţile lor, le aduceau la cumpănă împotriva păcatelor mele. Atunci arapii aceia văzând faptele mele cele bune, scrâşneau cu dinţii lor asupra mea, vrând să mă răpească din mâinile Sfinţilor îngeri şi să mă arunce în fundul iadului lor. Dar s-a arătat fără de veste Cuviosul Părintele nostru Vasile, vorbind oarece cu îngerii lui Dumnezeu.
CUVIOSUL VASILE AJUTĂ MULT SUFLETUL SFINTEI TEODORA
Părintele nostru Vasile ţinând în mâinile sale ceva minunat, un fel de sicriaş cu daruri duhovniceşti în chip de bani de ! aur, l-a dat îngerilor luminaţi, zicând: „Poftiţi, domnii mei! Acest suflet mi-a slujit mie cu bună credinţă, odihnindu-mi bătrâneţile mele. Eu m-am rugat lui Dumnezeu pentru dânsul si El mi l-a dăruit... Când veţi trece prin Vămile Văzduhului şi vor începe duhurile cele viclene a strâmtora pe acest suflet, să-1 răscumpăraţi cu acestea de datoriile lui. Eu, cu Darul lui Dumnezeu, sunt bogat duhovni-ceşte, adunându-mi comoară mare în cer, din ostenelile, suferinţele şi sudorile mele. Dăruiesc, deci, sicriaşul acesta pentru răscumpărarea sufletului acestuia, ce mi-a slujit cu mult devotament". Acestea zicând, le-a dat sicriaşul şi s-a dus. Văzând acestea viclenii draci, au rămas uimiţi, şi ridicând glasuri de plângere, s-au făcut nevăzuţi.
Fugind arapii aceia, a venit iarăşi plăcutul lui Dumnezeu Vasile, aducând împreună cu el mai multe vase cu untdelemn curat şi cu mir de mult preţ, sfinţit, pe care le ţineau în mâini nişte tineri frumoşi. Sfântul Vasile a poruncit să le despecetluiască - destupe - şi să le toarne toate peste mine. După turnarea sfântului untdelemn şi mir peste mine, m-am umplut de o mireasmă duhovnicească, minunată şi cerească. Atunci am văzut că m-am c*răţit toată.
Faţa sufletul meu s-a făcut strălucită şi luminată, prea frumoasă si plină de veselie Dumnezeiască. Apoi Cuviosul Vasile a zis iarăşi îngerilor care mergeau împreună cu mine:
„Domnii mei! După ce veţi săvârşi toate cele ce se cuvin cu sufletul acesta, după rânduială, să-l duceţi în locaşul meu ceresc, cel gătit mie de la Domnul Dumnezeu, ca să petreacă acolo". Acestea zicând, s-a făcut nevăzut; iar Sfinţii îngeri zburând în văzduh, m-au dus în sus spre răsărit.

[Clopotel]

Am acum la indemana o povestire care este legata oarecum de subiect.

In anul 1968, miercuri, în ajunul înălţării Domnului, a venit spre închinare la Mănăstirea Sihăstria o bătrână din satul Pâraie, Comuna Mălini - Suceava. O chema Ioana Muscă. Această credincioasă a povestit Părintelui Cleopa cu lacrimi în ochi următoarele:
„Eu sunt născută în comuna Brăieşti -Fălticeni, în anul 1881. Dar m-am căsătorit în comuna Mălini, satul Pâraie. Bărbatul meu, Dumitru Gh. Muscă, era tare necredincios; nu mergea niciodată la biserică, nu se ruga, nu se mărturisea, nici nu făcea milostenie. Nu voia să mănânce nici măcar pasca sfinţită, pe care o Aduceam de Paşti de la biserică. Aşa trăind el, în timpul primului război mondial, s-a îmbolnăvit tare. Cu greu a primit să se spovedească. Apoi s-a şi impărtăşit. Iar după puţină vreme a murit. Am ramas văduvă şi singură. La Brăieşti mai aveam câţiva fraţi. Doi dintre ei erau tot aşa de slabi în credinţă. Ştefan, deşi avea femeia lui, trăia cu alte femei din sat. îl ştiau oamenii, dar el nu voia nici măcar să se spovedească. Pe urmă, a căzut grav bolnav la pat, s-a mărturisit la preot, s-a împărtăşit, că era tare slăbit şi îndată a murit.
Mai aveam şi o soră, Elena, care a trăit 16 ani necununată cu un bărbat. Nici ea nu se spovedea. Odată s-a îmbolnăvit fără veste şi a murit nemărturisită. Acum, luna aceasta, mi s-a întâmplat un lucru înfricoşat. De obicei, nu mă culc până la miezul nopţii. Stau şi torc lână şi cânepă de la oameni, că n-am cu ce trăi. Odată, seara târziu, a început să mă fure somnul cu furca în mână. Atunci am lăsat furca şi fusul pe pat, am îngenuncheat şi mă rugam, aşa, pe de rost, cu lampa aprinsă, că nu ştiu carte. M-am rugat şi pentru sufletul bărbatului meu, să-l ierte Dumnezeu, aşa cum fac întotdeauna.
Deodată, uşa de la sală, care era încuiată, se deschise singură. M-am speriat. Credeam că vine la mine o nepoată, fiica fetei mele, ca să doarmă cu mine. M-am dus şi am încuiat uşa şi am continuat să mă rog. După câteva minute iar se deschise singură uşa din sală. Cine face glume cu mine?, mă întrebam. Am luat lampa în mână, m-am dus pe sală, m-am uitat, am strigat fata, dar nu era nimeni. Atunci am încuiat iarăşi uşa, am pus un drug în verigile uşii, cum este la casele vechi, şi am venit să-mi continui rugăciunea. Cum mă rugam în genunchi, aud iarăşi uşa pe sală că se deschide singură, drugul cade jos şi apare în prag un tânăr frumos...
- Nu te teme, mătuşă Ioană, îmi zice el, ştii cine sunt eu?
- Nu ştiu, am zis eu.
- Eu sunt îngerul păzitor al vieţii tale. Eu te păzesc de tot răul. Aşa-i că te-ai rugat lui Dumnezeu pentru sufletul bărbatului tău?
- Da, m-am rugat. Mă rog pentru el întotdeauna.
- Ai vrea să-l vezi unde este el acum?
- Aş vrea. Dar se poate, că este mort?
- Vino după mine!
Şi nu ştiu cum m-am luat după acel tânăr, am ieşit pe sală, apoi prin spatele casei am dat în grădină. De acolo am ieşit într-un câmp care semăna cu ţarina Mălinilor. Tânărul mergea înainte şi eu după dânsul. Vedeam din loc în loc pomi, ogoare şi câmp deschis. Deodată am dat de un râu foarte adânc, furios, cu apă tulbure, care curgea cu mare zgomot.
- Cum se cheamă râul acesta?, l-am întrebat eu. Parcă e pârâul Suha...
- Aceasta este "Apa tulburării", mătuşă Ioană. Trebuie să trecem dincolo.
- Dar cum să trecem, că nu văd decât o punte foarte îngustă. Mă tem să nu cad în prăpastia asta...
- Ţine-te de mine, mătuşă Ioană! Nu te teme, că nu cazi! Iată, eu merg înainte.
Am trecut dincolo, am mai mers aşa pe un câmp şi am dat de o altă apă foarte lină şi limpede ca cristalul. Era mult mai îngustă.
- Cum se cheamă apa asta?, l-am întrebat pe tânăr.
- Asta se cheamă "Apa liniştii", mătuşă Ioană. Trebuie să trecem şi peste ea. Dar păşim numaidecât dincolo, nu mai trebuie punte, că este îngustă.
După ce am trecut şi apa aceasta, am mai mers pe câmp spre un munte. Parcă semăna cu muntele Suha, nu departe de Mălini. Apoi am văzut la marginea muntelui mai multe cuptoare de var, ce intrau sub munte. Fiecare cuptor avea capac de metal şi câte doi oameni uriaşi, foarte fioroşi, care păzeau cuptorul.
- Acestea sunt cuptoarele comunei Drăceni, mi-a zis acel tânăr, unde se chinuiesc în foc oamenii din comună, care au murit în păcate.
Mergând pe lângă munte am dat de alte cuptoare, unde se chinuiesc cei ce au murit în păcate, din comuna Mălini.
- Aici se află şi bărbatul tău şi fraţii tăi, Ştefan şi Elena, pentru că au trăit în păcate grele. Să căutăm cuptorul unde este bărbatul tău, Dumitru Gh. Muscă.
Ne oprim în faţa unui cuptor mare. îngerul se apropie de acei păzitori şi le spune:
- Deschideţi capacul cuptorului, ca să vadă mătuşa Ioana unde se chinuie bărbatul ei!
Apoi aud un zgomot de lanţuri care trag în sus capacul, înăuntru vedeam oameni mulţi arzând în văpaie de foc. Erau îmbrăcaţi în hainele lor, iar focul ţâşnea prin haine şi nu ardeau. Pe mulţi dintre ei îi cunoşteam, că erau din comuna noastră, Mălini. Am cunoscut pe unul care a fost mulţi ani cârciumar în sat. Erau şi femei din sat.
- Acestea sunt cuptoarele comunei Mălini,mi-a explicat tânărul.
Printre ei am văzut nişte oameni negri, cu furci în mâini care îi întorceau şi îi pârjoleau în foc.
- Adu afară pe bărbatul mătuşei Ioana, a poruncit tânărul către unul din acei negri.
Atunci cineva a luat cu furca de fier pe bărbatul meu şi l-a aruncat ca pe un snop de grâu aprins în gura cuptorului. Era îmbrăcat în cojoc, cu iţari albi şi căciulă pe cap, aşa cum l-am îngropat, iar prin haine ţâşneau flăcări verzui de foc. Cum m-a
văzut bărbatul, m-a cunoscut şi a început a striga la mine cu glas jalnic:
- Ioană, nu mă lăsa, Ioană! Scoate-mă din focul acesta, că mă arde cumplit! Nu mă lăsa, că tare mă mai chinuiesc! Du-te la biserică şi să plăteşti şapte rânduri de sărindare pentru mine...
Apoi cineva l-a luat cu furca şi l-a aruncat din nou în cuptor.
- Tot aici ard în foc şi fraţii tăi, Ştefan şi Elena, mi-a spus acel tânăr, arătându-mi-i în cuptor. Apoi mi-a zis:
- Mătuşă Ioana, să dai şapte rânduri de sărindare la biserici pentru dânşii. După aceste slujbe, bărbatul tău, Dumitru, şi fratele tău, Ştefan, vor ieşi din acest foc şi vor ajunge la lumină, căci înainte de moarte s-au spovedit. Iar sora ta, Elena, pentru că a murit nespovedită, nu va putea ieşi de aici, dar chinurile ei mult se vor uşura.
Apoi acel tânăr a spus la cei doi păzitori:
- Sloboziţi din nou capacul cuptorului! Şi am auzit iarăşi zgomot de lanţuri grele, care se lăsau în jos parcă din cer şi s-a închis capacul.
- Mătuşă Ioana, du-te acum înapoi, că nu-ţi este departe casa!
- Dar unde sunt eu aici, că nu cunosc locul?
- Lasă, că te însoţesc eu.
Mergeam după dânsul peste câmp, spre satul Pâraie. Dar n-am întâlnit acolo cele două râuri: "Apa liniştii" şi "Apa tulburării". Am ajuns în grădină în spatele casei mele, am intrat în sală şi am ajuns în odaie.
- Mătuşă Ioana, iată ai ajuns acasă!, şi îndată a plecat tânărul, în clipa aceea m-am deşteptat ca din somn. M-am văzut în genunchi în odaia mea.
Uşile erau amândouă deschise, iar printre uşi am zărit spatele unui tânăr luminat, care a dispărut în întuneric. Era cam la miezul nopţii. Lampa era încă aprinsă în casă. Atunci am început să mă închin cu lacrimi, că eram cuprinsă de frică pentru cele văzute. Apoi am luat lampa în mână, am încuiat pentru a treia oară uşa de la sală şi am pus din nou drugul în uşă...".
De asta am venit acum la sfintele mănăstiri, Părinte Cleopa, să dau şapte rânduri de sărindare, ca să scot din foc pe bărbatul şi pe fraţii mei, căci am văzut că tare se mai chinuiesc acolo. Aşa mi-a poruncit tânărul acela.
Mătuşa Ioana Muscă mai trăieşte poate şi astăzi în satul Pâraie - Mălini. Are 90 de ani şi tot timpul se roagă, plânge, dă slujbe la biserici şi povesteşte tuturor cum a văzut sufletele păcătoşilor arzând în iad.