HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Calatorii Cu Peripetii, Din ciclul: mi se intampla numai mie ...
dsrk3r
mesaj 11 Jun 2004, 09:32 PM
Mesaj #1


Vornic
****

Grup: Membri
Mesaje: 341
Inscris: 5 April 04
Forumist Nr.: 2.926



Anul trecut la Paris. Toate bune si frumoase pana am ajuns in orasul asta.

Vremea: Ploaie, ploaie, ploaie.

Hotelul: Ajung la hotel, in centru. Trei stele. Primesc camera la ultimul etaj. Frig in camera ca draqu. Noaptea imi ingheata nasul. A doua zi de dimineata cobor si cer la receptie alta camera. Dupa negocieri nu tocmai usoare primesc alta. In camera cald, cald de tot, incat trebuie sa dorm cu geamul deschis.

Micul dejun: La ora 6.30 femeia care se ocupa de minusculul mic dejun frantuzesc nu este. Cica trebuie sa astept. Zic ca eu astept, da' trenu' meu nu. Alte negocieri. Nici un rezultat. Spun ca totusi am platit micul dejun. Receptionerul nu este impresionat deloc. Ma duc singur si imi iau tot ce imi trebuie. Apare receptionerul care tipa la mine pe limba lui. Noroc ca nu inteleg franceza. Ii zambesc politicos si ii spun multumesc la plecare.

Trenul: In gara astept TGV-ul la linia la care trebuia sa vina. Nici urma de TGV. Vine insa altul la linia vecina. Merge in aceiasi directie, dar are cateva vagoane mai putin. Cei de la gara nu se sinchisesc sa zica ceva. Lumea de pe peron devine agitata. Cativa se urca in celalalt tren. Toata lumea ii urmeaza. Si eu. In trenul de mare viteza se sta ca in tramvai in Bucuresti. Se face ora plecarii si ... trenul nu pleaca. Dupa vreo zece minute se anunta ca trenul e prea greu si nu poate pleca. La linia cealalta vine alt tren. Ma dau repede jos si ma urc in el. Unii vin dupa mine. Ma asez confortabil pe locul meu. Apar niste francezi care imi spun ca locurile sunt ale lor. Ne conversam putin pe marginea celor intamplate. Ii las sa se aseze pentru ca e trenul lor, nu al meu. Primesc de la nas alt loc la clasa a doua, Fac scandal. Eu am bilet la clasa intai. Imi scrie ceva pe bilet si imi spune ca primesc diferenta in gara cand ma dau jos. Ii spun ca astept scuze. Imi zice ca nu e vina lui.

Din nou hotelul: Astept pe cineva in hol. Apare o americanca cu doua valize mari si grele, E un pachet de nervi. Primeste camera la etajul 5. Taraste valizele pana la lift si ... liftul nu merge. Se duce la receptie si cere un bell boy. Receptionerul zice ca nu are. Femeia ii spune atunci sa puna mana pe valize si sa i le duca sus. Ala zice ca nu poate sa plece din receptie. Femeia este socata. Se uita la mine si zice: "You, there ! Help me please !" Ii zic ca sunt turist ca si ea. Spune ca nu-i nimic. Trag dupa mine valizele pe scari. Pana la etajul cinci ! Primesc spaga un Bud. Cobor la receptie si ii dau cu berea receptionerului pe la nas. Nu ma baga in seama. Ca sa-l enervez il intreb daca early birds pot servi micul dejun la ora 6. Ma bombane pe limba lui. Ma duc si imi vad de treaba mea. Abia astept sa ma intorc acasa.

Anul trecut la Bruxelles.

La sosire: Pe aeroport coada mare la pasapoarte Non EU. La EU un politist soma. Fac o smecherie si ma strecor la el. Ii dau pasaportul. Zice: "Banii." Scot portofelul. Vrea biletul de intoarcere. Cotrobai prin geanta. "Invitatia !" Scot hartia. Ma intreaba unde o sa stau. Ii spun ca scrie pe invitatie. Zice sa ma duc mai la dreapta si sa astept pentru ca trebuie sa verifice. Suna pe cineva la telefon. Astept cinci minute. Il intreb ce se intampla. Imi spune ca vine un coleg de al lui sa verifice. Mai astept cinci minute. Ii spun ca seful lui trebuie sa fie tare mandru de el. Imi zambeste acru. Il mai bomban de vreo doua ori pana vine colegul. Il urmez pe coleg la sectia de politie de pe aeroport. Aici se fac vreo alte cateva minute verificari. Alt coleg vine zambind cu pasaportul. Zice "Liber". Ma gandesc sa-i cer un suvenir. E prima data cand ma retine politia. Ma razgandesc in ultimul moment si zic multumesc ca am scapat de ei.

La intoarcere. Pe acelasi aeroport. La al doilea check suna alarma. Omul ma intreaba daca am chei, bricheta, bani, etc. Zic ca n-am nimic. Mai trec odata. Suna. E clar ! Incep sa caut prin buzunare. Nu gasesc nimic. Vine alt tip ca sa ma ia la perchezitionat. E prima data cand mi se intampla. Imi zic ca o sa ajung din nou la politie. Intru intr-o cabina cu tipul. Ma uit la el. Se uita la mine. Zice sa ma intorc. Ma scaneaza cu un bat care piuie tare. Ii zic ca am baut ieri o bautura olandeza cu foite de aur in ea. Se face ca nu aude. Ma descalt. Scot tot de prin buzunare, hartii, batista. El umbla pe la batul ala de zor. Ma scaneaza din nou si nu mai suna nimic. Repeta operatia. Nimic. Imi da drumul.

Acum cativa ani la Viena.

Uit acasa gelul pentru ras. Tot aveam toata ziua libera asa ca ma duc sa caut prin magazine. Mi se pusese pata pe Gillette Gel. Ia-l de unde nu-i. Umblu vreo doua ore. Ajung la magazinele de lux din centru. Intru in primul, nu vad nimic pe raft, dar intreb. Vanzatoarea zice: "Am ceva special pentru dvs. !" Si scoate dintr-un dulap mult doritul gel. Platesc o groaza de bani pe el, ca doar e magazin de lux, vanzatoarea draguta. Ajung acasa si cand sa trec la treaba constat ca gelul scos special pentru mine din dulapul magazinului de lux de catre vanzatoarea foarte amabila este: expirat. Din spray curge un fel de lichid albastru.

Ati avut peripetii pe unde ati fost ?


--------------------
Aud si uit. Vad si imi amintesc. Fac si inteleg.
Confucius
Go to the top of the page
 
+Quote Post
 
Start new topic
Raspunsuri
mogaldeatza
mesaj 27 Aug 2004, 08:55 AM
Mesaj #2


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 1.155
Inscris: 20 June 03
Forumist Nr.: 392




Tot din studentie smile.gif
Ne hotaram sa plecam in Baisoara, o statiune turistica situata la ceva kilometri buni de Cluj. Normal trebuia sa ajungem intai in Cluj si cum nu stateam chiar pe roze cu banii am "ales" sa calatorim cu personalul. Zis si facut, ne urcam in trenul ce pleca la 8 seara din Brasov, incercand sa gasim locuri printre multimea de navetisti , majoritatea energizati cu alcool.
Eram patru fete si un singur baiat, restul gastii urmand sa plece cu alt tren. Ne asezam in sfarsit cu chiu cu vai, insa dupa cateva minute suntem nevoiti sa ne ridicam pentru ca ocheadele si aluziile wink.gif se intetisera si unii chiar vroiau sa treaca la fapte. Ne ridicam si pornim in cautarea unor locuri mai sigure. In sfarsit avem noroc, ne instalam confortabil, fiecare pe cate o canapea si incepem sa povestim cate in luna si-n stele. Alex, cavalerul nostru ne facuse si ceai, asa ca sa ne simtim ...ca in camin. Numa ca in el, a pus printre altele si busuioc, fapt ce a provocat dese incursiuni in grup la asa numita buda din tren.
Inainte cu vreo doua statii de Medias voia buna ne e spulberata de un grup de zurbagii destul de trascaniti care nu gasisera alte locuri decat pe langa noi. Nu a trecut mult timp si au inceput sa se bata, deja noi nu mai aveam loc de iesire, asa ca nu puteam decat sa ne ferim de ei. Cel mai dur a fost unul din ei, care parea si mai treaz- a venit la noi si foarte serios ne-a zis " Nu va speriati, ca se bat numa intre ei!" si in secunda urmatoare unul a plonjat peste o colega. In fine am scapat de tarzani si ajungem in Medias unde trenul a stat cu o jumatate de ora mai mult decat trebuia pentru ca nasul fusese batut si a trebuit chemata politia. Plecam din Medias, si incet -incet somnul ne-a cuprins pe toti. Cand visam mai frumos, ne trezim cu o lumina puternica in ochi si cu indemnul " Ma copii, aci tre sa coborati!" Ajunseseram in Teius de unde trebuia sa schimbam. Coboram fain frumos cu ochii carpiti de somn, aflam ca tre sa mai stam vreo doua ore si ne facem planu de bataie- stam in sala de asteptare ca afara nu era prea cald. Intram , insa nu stam prea mult pentru ca duhoarea de acolo era insuportabila. Punem in actiune planul B - mergem la bufet, poate mancam si o placinta cu varza, bem un suc , o cafea.
Nici acolo nu am avut noroc- aveau numa placinte cu branza, da numa cu numele, asa ca dupa doua inghitituri , renuntam.
Cu glume si povesti trece timpul si vine si momentul in care trebuia sa ne urcam in trenul de Cluj. Numa ca era cat pe ce sa-l ratam, in gara era aproape bezna si noroc cu un nas care ne-a indrumat spre trenul potrivit. Somn de voie pana aproape de Cluj, cand trezindu-ne buimaci era cat pe ce sa coboram cu o statie inainte.
In sfarsit ajungem la destinatie pe la 5 dimineata, gara plina ochi, si noi morti de somn, am inceput sa cautam un loc unde sa luam micu dejun si sa ne revenim putin.
Dupa vreo juma de ora de incercari prin diverse localuri din jur( si la ora aia erau destul deschise) in care era un fum de-l taiai cu toporu, gasim un Lacto -Bar ce tocmai deschisese. Dupa o scurta discutie cu d-nele de acolo, ne asezam la masa, bucurosi ca suntem pe teren sigur.
Pana pe la doua cand urmau sa ne ia cei ce trebuiau sa ne duca in Baisoara, balaurim prin oras, prin gradina Botanica, prin centru si apoi la gara unde ne-am intalnit cu restul gastii si am facut schimb de "impresii", in hohote de ras, mai ales ca si ei avusesera ceva peripetii pe drum.


--------------------
Nu-ti fie teama ca inaintezi prea incet. Teme-te daca te opresti!
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Mesaje in acest topic
dsrk3r   Calatorii Cu Peripetii   11 Jun 2004, 09:32 PM
halcyon_lll   Peripetii? Mda ... acum cativa ani pe litoralul ro...   11 Jun 2004, 11:37 PM
Nico   QUOTE eu personal am fost atacat de o maimuta de a...   11 Jun 2004, 11:58 PM
Tony Almeda   Si eu am patit o faza oarecum asemanatoare doar ca...   12 Jun 2004, 04:47 AM
carpatic   In iarna lui '99 am luat-o prin Europa cu nist...   15 Jun 2004, 10:34 AM
Tony Almeda   super misto ai talent la scris felicitari...   15 Jun 2004, 03:02 PM
carpatic   Sunt tare stresat din motive profesionale, asa ca ...   15 Jun 2004, 03:44 PM
Leon   Peripetii din Sinai...atentie celor ce pleca la Sh...   15 Jun 2004, 09:19 PM
Nico   O intamplare de anul trecut… Ne hotaram noi si i...   15 Jun 2004, 11:03 PM
Tony Almeda   QUOTE Ca sa nu ma lungesc, va zic pe scurt…mi s-a ...   16 Jun 2004, 08:21 PM
Nico   @Tony, si eu care credeam ca mai povestesti ceva, ...   16 Jun 2004, 08:26 PM
Tony Almeda   Exact ! Ai dreptate Ramasesem dator cu un ...   16 Jun 2004, 08:56 PM
carpatic   Acum cativa ani, de Pasti, ne-am hotarat (cu un pr...   18 Jun 2004, 01:42 PM
carpatic   Una scurta: Eram in Franta, in formatie de 3, ne h...   18 Jun 2004, 02:03 PM
Nico   O alta intamplare din Turcia. Cum va ziceam mai ...   19 Jun 2004, 10:33 AM
dsrk3r   Din seria peripetiilor mele in avion. Acum cativa...   19 Jun 2004, 10:50 AM
Nico   Drumuri europene Acum 3 ani am avut norocul sa v...   23 Jun 2004, 11:20 PM
Puss In Boots   Super !!! Felicitari tuturor celor ...   3 Jul 2004, 02:39 AM
Nico   PIB, bine ca nu ti-ai ars mustatile Prima cala...   12 Jul 2004, 11:01 PM
carpatic   Prin deshert.... Acum cativa ani calatoream cu nis...   13 Jul 2004, 09:40 AM
carpatic   Una scurta, din acelasi trip... Dupa ce toata ziua...   13 Jul 2004, 10:17 AM
Puss In Boots   Nico, carpatic Cele ce urmeaza au ceva vechime...   15 Jul 2004, 04:38 PM
Nico   E tare greu sa povestesti ceva interesant dupa per...   20 Jul 2004, 11:35 PM
Olaf   Hai sa zic si eu una. Iarna trecuta, la sfarsitul...   2 Aug 2004, 11:46 AM
mogaldeatza   Tot din studentie Ne hotaram sa plecam in Baisoa...   27 Aug 2004, 08:55 AM
Puss In Boots   Marfa !!! La cules de hribe ... ...   12 Nov 2004, 06:34 PM
mogaldeatza   QUOTE (Puss In Boots @ 12 Nov 2004, 07:34 PM) Des...   15 Nov 2004, 08:19 AM


Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 21 May 2024 - 03:09 AM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman