Calatorii Cu Peripetii, Din ciclul: mi se intampla numai mie ... Optiuni

[dsrk3r]

Anul trecut la Paris. Toate bune si frumoase pana am ajuns in orasul asta.

Vremea: Ploaie, ploaie, ploaie.

Hotelul: Ajung la hotel, in centru. Trei stele. Primesc camera la ultimul etaj. Frig in camera ca draqu. Noaptea imi ingheata nasul. A doua zi de dimineata cobor si cer la receptie alta camera. Dupa negocieri nu tocmai usoare primesc alta. In camera cald, cald de tot, incat trebuie sa dorm cu geamul deschis.

Micul dejun: La ora 6.30 femeia care se ocupa de minusculul mic dejun frantuzesc nu este. Cica trebuie sa astept. Zic ca eu astept, da' trenu' meu nu. Alte negocieri. Nici un rezultat. Spun ca totusi am platit micul dejun. Receptionerul nu este impresionat deloc. Ma duc singur si imi iau tot ce imi trebuie. Apare receptionerul care tipa la mine pe limba lui. Noroc ca nu inteleg franceza. Ii zambesc politicos si ii spun multumesc la plecare.

Trenul: In gara astept TGV-ul la linia la care trebuia sa vina. Nici urma de TGV. Vine insa altul la linia vecina. Merge in aceiasi directie, dar are cateva vagoane mai putin. Cei de la gara nu se sinchisesc sa zica ceva. Lumea de pe peron devine agitata. Cativa se urca in celalalt tren. Toata lumea ii urmeaza. Si eu. In trenul de mare viteza se sta ca in tramvai in Bucuresti. Se face ora plecarii si ... trenul nu pleaca. Dupa vreo zece minute se anunta ca trenul e prea greu si nu poate pleca. La linia cealalta vine alt tren. Ma dau repede jos si ma urc in el. Unii vin dupa mine. Ma asez confortabil pe locul meu. Apar niste francezi care imi spun ca locurile sunt ale lor. Ne conversam putin pe marginea celor intamplate. Ii las sa se aseze pentru ca e trenul lor, nu al meu. Primesc de la nas alt loc la clasa a doua, Fac scandal. Eu am bilet la clasa intai. Imi scrie ceva pe bilet si imi spune ca primesc diferenta in gara cand ma dau jos. Ii spun ca astept scuze. Imi zice ca nu e vina lui.

Din nou hotelul: Astept pe cineva in hol. Apare o americanca cu doua valize mari si grele, E un pachet de nervi. Primeste camera la etajul 5. Taraste valizele pana la lift si ... liftul nu merge. Se duce la receptie si cere un bell boy. Receptionerul zice ca nu are. Femeia ii spune atunci sa puna mana pe valize si sa i le duca sus. Ala zice ca nu poate sa plece din receptie. Femeia este socata. Se uita la mine si zice: "You, there ! Help me please !" Ii zic ca sunt turist ca si ea. Spune ca nu-i nimic. Trag dupa mine valizele pe scari. Pana la etajul cinci ! Primesc spaga un Bud. Cobor la receptie si ii dau cu berea receptionerului pe la nas. Nu ma baga in seama. Ca sa-l enervez il intreb daca early birds pot servi micul dejun la ora 6. Ma bombane pe limba lui. Ma duc si imi vad de treaba mea. Abia astept sa ma intorc acasa.

Anul trecut la Bruxelles.

La sosire: Pe aeroport coada mare la pasapoarte Non EU. La EU un politist soma. Fac o smecherie si ma strecor la el. Ii dau pasaportul. Zice: "Banii." Scot portofelul. Vrea biletul de intoarcere. Cotrobai prin geanta. "Invitatia !" Scot hartia. Ma intreaba unde o sa stau. Ii spun ca scrie pe invitatie. Zice sa ma duc mai la dreapta si sa astept pentru ca trebuie sa verifice. Suna pe cineva la telefon. Astept cinci minute. Il intreb ce se intampla. Imi spune ca vine un coleg de al lui sa verifice. Mai astept cinci minute. Ii spun ca seful lui trebuie sa fie tare mandru de el. Imi zambeste acru. Il mai bomban de vreo doua ori pana vine colegul. Il urmez pe coleg la sectia de politie de pe aeroport. Aici se fac vreo alte cateva minute verificari. Alt coleg vine zambind cu pasaportul. Zice "Liber". Ma gandesc sa-i cer un suvenir. E prima data cand ma retine politia. Ma razgandesc in ultimul moment si zic multumesc ca am scapat de ei.

La intoarcere. Pe acelasi aeroport. La al doilea check suna alarma. Omul ma intreaba daca am chei, bricheta, bani, etc. Zic ca n-am nimic. Mai trec odata. Suna. E clar ! Incep sa caut prin buzunare. Nu gasesc nimic. Vine alt tip ca sa ma ia la perchezitionat. E prima data cand mi se intampla. Imi zic ca o sa ajung din nou la politie. Intru intr-o cabina cu tipul. Ma uit la el. Se uita la mine. Zice sa ma intorc. Ma scaneaza cu un bat care piuie tare. Ii zic ca am baut ieri o bautura olandeza cu foite de aur in ea. Se face ca nu aude. Ma descalt. Scot tot de prin buzunare, hartii, batista. El umbla pe la batul ala de zor. Ma scaneaza din nou si nu mai suna nimic. Repeta operatia. Nimic. Imi da drumul.

Acum cativa ani la Viena.

Uit acasa gelul pentru ras. Tot aveam toata ziua libera asa ca ma duc sa caut prin magazine. Mi se pusese pata pe Gillette Gel. Ia-l de unde nu-i. Umblu vreo doua ore. Ajung la magazinele de lux din centru. Intru in primul, nu vad nimic pe raft, dar intreb. Vanzatoarea zice: "Am ceva special pentru dvs. !" Si scoate dintr-un dulap mult doritul gel. Platesc o groaza de bani pe el, ca doar e magazin de lux, vanzatoarea draguta. Ajung acasa si cand sa trec la treaba constat ca gelul scos special pentru mine din dulapul magazinului de lux de catre vanzatoarea foarte amabila este: expirat. Din spray curge un fel de lichid albastru.

Ati avut peripetii pe unde ati fost ?

[Olaf]

Hai sa zic si eu una.

Iarna trecuta, la sfarsitul lui Noiembrie, ne hotaram noi sa mergem la cabana Turnuri, in Fagaras (fusesem invitati de niste colege de facultate, care au plecat mai devreme si ramasese sa ne intalnim acolo). Nu mai tin minte motivele, dar noi nu puteam sa plecam mai devreme, asa ca trebuia sa ajungem intr-o singura zi. Neavand masina (adica "n-am curaj sa merg atata drum, ca nu stiu daca ma tine masina") devenea destul de complicata problema drumului, cu cativa kilometri buni de mers pe jos inainte de a incepe urcusul propriu-zis si faptul ca nici unul dintre noi nu cunostea prea bine zona. Deci, tarasenia incepe de seara, cand ne faceam planul in legatura cu trenul. Inainte cu cativa ani (ce vremuri!) am fi avut personalul de Sibiu care pleca la 6 jumate (dimineata) din Bucuresti, si ajungeam pe la un 12 (cred) in Fagaras. De acolo, am fi luat un autobuz pana in orasul Victoria, iar apoi ne mai ramaneau sase ore intregi ca sa urcam (inainte sa se intunece de tot).
In teorie, totul era frumos. Si atunci a inceput distractia: Personalul cu pricina se oprea la Brasov. Primul tren pleca din Brasov spre Fagaras la ora 1 jumate sau asa ceva. Acest tren era un accelerat, care venea din Bucuresti . Deci, in consecinta, am plecat cu acceleratu'.
In Fagaras, mergem noi pe jos (bagam mare, ca sa nu pierdem autobuzu') pana in centrul orasului. Si stam, stam, stam... Pana la urma, ne hotaram sa intrebam pe cineva, la ce ora pleaca rata spre Victoria. Si omu' zice "Pai a plecat la 1!" "Si urmatoarea cand e?" "Maine, la 1." Si dup-aia, acelasi om "Dar ati venit cu acceleratul, de ce nu ati mers pana in Ucea?" "Opreste acceleratul in Ucea?" "Sigur, cum nu?". Va dati seama, ca eram .
Si, colac peste pupaza, urmatorul tren pleca abia la 4 spre Ucea.
Cand am ajuns in sfarsit in Ucea, soarele apusese (am vazut un minunat apus de soare din gara Fagaras, peste munti, sine de tren si vagoane de marfa) si era aproape intuneric. Era clar ca nu mai puteam sa urcam acum, dar ne gandeam ca putem sa ramanem la cabana Arpas, care era mult mai jos. Dar pana una alta, eram in rata si asteptam sa plece spre Victoria. Si stam, stam, stam... Apare soferul la un moment dat, si zice "No, mai asteptam un pic, ca s-o-mpiedicat trenul la Arpas." Si stam, stam, se-ntuneca, stam... Daca la inceput eram nervosi ca nu reusim sa facem tot ce ne-am propus, sau ca trebuie sa mergem noaptea, acum stateam si radeam, ca deja toata ziua era pierduta, si inventam soundtrackuri gen desene animate (momentul in care un personaj se transforma in acadea...). Pana la urma pleacam spre Orasul Victoria...
Deci, in Victoria, ne dam jos din autobuz, pe o strada aproape pustie, intr-un oras in care era evident ca mai toata lumea se culcase sau se pregatea de culcare. Si, fiind la marginea orasului, se vedea campia, invaluita intr-un intuneric de nepatruns, iar noi stateam in mijlocul drumului si ne intrebam pe unde sa o luam... Pana la urma apar niste oameni, care iesisera la o plimbarica de seara, si ii intrebam pe ei. Aflam astfel ca Arpas a fost cumparata de nustiucine, si ca, momentan, nu mai este deschisa turistilor. Sa turbam, nu alta! Din fericire, era o pensiune in oras unde am putut sa ne cazam. Chiar foarte draguta (pensiunea), am descoperit. Ma gandesc sa ma duc odata acolo sa stau sa ma relaxez...
Bun, deci ne culcam, cu gandul ca a doua zi sa pornim de dimineata. Pe la ora 5, ma trezeste o durere de burta, cum nu mai simtisem de multa vreme. Dau fuga la baie, si cand termin, ma intalnesc la usa cu soru-mea, care avea aceeasi problema. Asa ca, a doua zi, jumatate am petrecut-o dand ture pana la baie si inapoi
Si in cealalta jumatate, am mers... Si am ajuns la Turnuri tot pe intuneric. (ma rog, aproape: mai era suficienta lumina sa vedem Turnurile deasupra si creasta, cu putina zapada pe ea)
A doua zi, dupa ce in timpul noptii am facut frigul, imbracat, in sacul de dormit, iesim noi afara, cu ganduri mari si vedem... PLOAIE. Turna cu galeata, iar norii nu erau mai sus de jumatatea pantei caldarii (caldare glaciara). Am stat si ne-am gandit daca are vreun rost sa urcam (doar de dragul sportului), dar ne-am hotarat ca, daca nu vedem nimic, nu merita sa mergem asa prin ploaie si prin ceata (un grup de la cabana a urcat pana pe moldoveanu in ziua aceea, si cand s-au intors au spus ca, desi sus a nins, ei au mers tot timpul in ceata). Deci, am pierdut vremea la cabana, jucand carti si sperand ca se lumineaza, sa facem si noi o tura scurta.
Evident, cand trebuia sa coboram, era o vreme extraordinara, numai asa, sa ne faca in ciuda...