Calatorii Cu Peripetii, Din ciclul: mi se intampla numai mie ... Optiuni

[dsrk3r]

Anul trecut la Paris. Toate bune si frumoase pana am ajuns in orasul asta.

Vremea: Ploaie, ploaie, ploaie.

Hotelul: Ajung la hotel, in centru. Trei stele. Primesc camera la ultimul etaj. Frig in camera ca draqu. Noaptea imi ingheata nasul. A doua zi de dimineata cobor si cer la receptie alta camera. Dupa negocieri nu tocmai usoare primesc alta. In camera cald, cald de tot, incat trebuie sa dorm cu geamul deschis.

Micul dejun: La ora 6.30 femeia care se ocupa de minusculul mic dejun frantuzesc nu este. Cica trebuie sa astept. Zic ca eu astept, da' trenu' meu nu. Alte negocieri. Nici un rezultat. Spun ca totusi am platit micul dejun. Receptionerul nu este impresionat deloc. Ma duc singur si imi iau tot ce imi trebuie. Apare receptionerul care tipa la mine pe limba lui. Noroc ca nu inteleg franceza. Ii zambesc politicos si ii spun multumesc la plecare.

Trenul: In gara astept TGV-ul la linia la care trebuia sa vina. Nici urma de TGV. Vine insa altul la linia vecina. Merge in aceiasi directie, dar are cateva vagoane mai putin. Cei de la gara nu se sinchisesc sa zica ceva. Lumea de pe peron devine agitata. Cativa se urca in celalalt tren. Toata lumea ii urmeaza. Si eu. In trenul de mare viteza se sta ca in tramvai in Bucuresti. Se face ora plecarii si ... trenul nu pleaca. Dupa vreo zece minute se anunta ca trenul e prea greu si nu poate pleca. La linia cealalta vine alt tren. Ma dau repede jos si ma urc in el. Unii vin dupa mine. Ma asez confortabil pe locul meu. Apar niste francezi care imi spun ca locurile sunt ale lor. Ne conversam putin pe marginea celor intamplate. Ii las sa se aseze pentru ca e trenul lor, nu al meu. Primesc de la nas alt loc la clasa a doua, Fac scandal. Eu am bilet la clasa intai. Imi scrie ceva pe bilet si imi spune ca primesc diferenta in gara cand ma dau jos. Ii spun ca astept scuze. Imi zice ca nu e vina lui.

Din nou hotelul: Astept pe cineva in hol. Apare o americanca cu doua valize mari si grele, E un pachet de nervi. Primeste camera la etajul 5. Taraste valizele pana la lift si ... liftul nu merge. Se duce la receptie si cere un bell boy. Receptionerul zice ca nu are. Femeia ii spune atunci sa puna mana pe valize si sa i le duca sus. Ala zice ca nu poate sa plece din receptie. Femeia este socata. Se uita la mine si zice: "You, there ! Help me please !" Ii zic ca sunt turist ca si ea. Spune ca nu-i nimic. Trag dupa mine valizele pe scari. Pana la etajul cinci ! Primesc spaga un Bud. Cobor la receptie si ii dau cu berea receptionerului pe la nas. Nu ma baga in seama. Ca sa-l enervez il intreb daca early birds pot servi micul dejun la ora 6. Ma bombane pe limba lui. Ma duc si imi vad de treaba mea. Abia astept sa ma intorc acasa.

Anul trecut la Bruxelles.

La sosire: Pe aeroport coada mare la pasapoarte Non EU. La EU un politist soma. Fac o smecherie si ma strecor la el. Ii dau pasaportul. Zice: "Banii." Scot portofelul. Vrea biletul de intoarcere. Cotrobai prin geanta. "Invitatia !" Scot hartia. Ma intreaba unde o sa stau. Ii spun ca scrie pe invitatie. Zice sa ma duc mai la dreapta si sa astept pentru ca trebuie sa verifice. Suna pe cineva la telefon. Astept cinci minute. Il intreb ce se intampla. Imi spune ca vine un coleg de al lui sa verifice. Mai astept cinci minute. Ii spun ca seful lui trebuie sa fie tare mandru de el. Imi zambeste acru. Il mai bomban de vreo doua ori pana vine colegul. Il urmez pe coleg la sectia de politie de pe aeroport. Aici se fac vreo alte cateva minute verificari. Alt coleg vine zambind cu pasaportul. Zice "Liber". Ma gandesc sa-i cer un suvenir. E prima data cand ma retine politia. Ma razgandesc in ultimul moment si zic multumesc ca am scapat de ei.

La intoarcere. Pe acelasi aeroport. La al doilea check suna alarma. Omul ma intreaba daca am chei, bricheta, bani, etc. Zic ca n-am nimic. Mai trec odata. Suna. E clar ! Incep sa caut prin buzunare. Nu gasesc nimic. Vine alt tip ca sa ma ia la perchezitionat. E prima data cand mi se intampla. Imi zic ca o sa ajung din nou la politie. Intru intr-o cabina cu tipul. Ma uit la el. Se uita la mine. Zice sa ma intorc. Ma scaneaza cu un bat care piuie tare. Ii zic ca am baut ieri o bautura olandeza cu foite de aur in ea. Se face ca nu aude. Ma descalt. Scot tot de prin buzunare, hartii, batista. El umbla pe la batul ala de zor. Ma scaneaza din nou si nu mai suna nimic. Repeta operatia. Nimic. Imi da drumul.

Acum cativa ani la Viena.

Uit acasa gelul pentru ras. Tot aveam toata ziua libera asa ca ma duc sa caut prin magazine. Mi se pusese pata pe Gillette Gel. Ia-l de unde nu-i. Umblu vreo doua ore. Ajung la magazinele de lux din centru. Intru in primul, nu vad nimic pe raft, dar intreb. Vanzatoarea zice: "Am ceva special pentru dvs. !" Si scoate dintr-un dulap mult doritul gel. Platesc o groaza de bani pe el, ca doar e magazin de lux, vanzatoarea draguta. Ajung acasa si cand sa trec la treaba constat ca gelul scos special pentru mine din dulapul magazinului de lux de catre vanzatoarea foarte amabila este: expirat. Din spray curge un fel de lichid albastru.

Ati avut peripetii pe unde ati fost ?

[carpatic]

Prin deshert....
Acum cativa ani calatoream cu niste prieteni in Iran. In periplurile noastre am ajuns la un moment dat in orasul Kashan, situat la marginea desertului Dasht-e Kevir. Ne-am hotarat sa vedem si noi cum e in desertul iranian, am cercetat harta si am vazut ca singurul drum spre desert e cel spre Mahrenjab, ceea ce noi credeam ca este un satuc uitat de lume, poate pe langa o mini-oaza. Ne-am negociat cu un sofer de taxi, care a fost de acord sa ne duca acolo pt cativa dolari, dar ne-a avertizat sa ne facem provizii din oras pt ca acolo "nu e nimic". E parasit satul ? intrebam noi, el intelege relativ intrebarea dar ne raspunde afirmativ. Pornim asadar si in curand intram intr-un desert plat plin de scaieti si de turme de camile rasfirate pe suprafete imense si pastorite de baieti sub 15 ani, calare pe motociclete enduro Kawasaki. In curand nisipul de pe drum devine tot mai rebel si adanc si ne trezim, la un mic urcus, complet impotmoliti, pana la butucul rotilor. Masina, un Paykam(marca lor nationala) de prin anii 70 nu era, evident, facuta pentru traversat deserturi. In jurul nostru doar dune, scaieti si un fel de iarba aspra, pe care ca niste adevarati cunoscatori (curat instinct "tehnic") am inceput s-o adunam si dupa ce am degajat rotile de nisip am varat-o sub cauciucuri, ca sa castigam o leaca de aderenta si dupa muuult chin de inpins la nenorocita de masina am reusit s-o scoatem pe teren cat de cat ferm. Un aspect interesant - in unele portiuni din desert nisipul era acoperit de o substanta vascoasa, care forma o crusta. Ce e asta ? Soferul ne spune ca e "oil" si ca iese singur la suprafata in unele zone. Noi ne gandeam ca e posibil sa se fi facut prospectiuni in zona si sa fi scapat pe alocuri petrol la suprafata. Totusi, data fiind intinderea mare a suprafetelor "afectate" nu sunt asa de sigur ca asta e explicatia.
E deci clar ca nu putem continua drumul cu Paycam-ul, asa ca ne plimbam printre dune si facem "poze la desert", pana cand din varful unei coline soferul realizeaza ca a apucat-o pe un drum gresit si recunoaste rusinat ca el de fapt n-a fost niciodata la Mahrenjab, dar nu era prost sa refuze cativa banutzi. Inapoi in masina, reluam drumul spre "satul fantoma" si dupa o perioada ajungem... Nu e nici un sat, punctul Mahrenjab insa e situat chiar pe marginea marelui lac sarat Nemak -pe timpul verii e uscat- care de mii de ani e exploatat ca sursa de sare. Atat de importanta e aceasta resursa strategica (exploatata si in prezent) incat cu sute de ani in urma s-a construit aici un fort -Mahrenjab- din caramizi arse la soare. Reteta chirpiciului e mai complicata, dupa cum ne-am lamurit imediat intrand in fort, unde o echipa de muncitori lucrau de zor la restaurarea fortului. Ne-a izbit imediat puternicul miros de ... grajd degajat de proaspatul invelis de chirpici asternut peste acoperisul unui corp si uitandu-ne mai atent ne-am dat seama de ce au oamenii de pe-aici noroc cu camilele cand e sa construiasca ceva. La inapoiere soferul nostru, informat temeinic de la echipa de muncitori, ne-a dus pe un alt drum, pe care intalnim, in mijlocul desertului si nisipurilor... un minunat lan de floarea-soarelui. Cei doi paznici ne invita sa ne tolanim sub umbrarul lor, bem niste ceaiuri fierbinti (minunate pe caldura!) si aflam ca din loc in loc la marginea desertului, la adancimi apreciabile, exista apa, si cum suprafetele cultivabile si irigabile in zona asta sunt foarte pretiose se foloseste la maxim orice petec disponibil. Sunt mai multe astfel de lanuri izolate, fiecare cu mini-statia de pompare aferenta. Asa ca mai vizitam un lan, si stie soferul ce stie, caci la a doua statie exista un bazinut, adanc de vreun metru jumate, plin cu apa rece... in mijlocul desertului, pe o caldura cumplita. Ne-am dezechipat instant si am tras cea mai buna balaceala din viata mea . La plecarea de acolo le-am dat oamenilor cate un dolar, "pentru hajj" - adica in acel an ei aveau de gand sa mearga in pelerinaj la Mecca, si valuta le prindea de minune (chiar daca puteau usor s-o obtina si pe piata "gri").
Era deja dupa-amiaza si aerul devenise in mod ciudat apasator, iar vantul se intetea repede, ridicand vartejuri de praf in jurul masinii. Parea ca se lasa o ceata, vizibilitatea a scazut mult cand vedem in fata noastra, deodata, un zid cenusiu invalatucindu-se si apropiindu-se rapid. Soferul a oprit masina si asptetam cu totii infrigrati izbitura furtunii - care nu a intarziat. Ca un val ne-a lovit nisipul, nu mai vedeam la 30 de cm in afara masinii, vajaitul vantului si zuruitul continuu al nisipului ce cadea pe caroserie ne transportase intr-o lume ireala. Vechiul Paycam s-a umplut de praf pe toate orificiile, fuioare intrau prin podea si in curand abia ne vedeam unii pe altii, reusind cu greu sa respiram prin batista.
Doar cateva minute a tinut furtuna, frontul de nisip s-a departat la fel de repede cum a venit, praful din masina s-a depus lin pe unde putea, cu predilectie pe noi si pe pielea noastra transpirata, cerul s-a inseninat si am ajuns cu bine inapoi in oras...