Calatorii Cu Peripetii, Din ciclul: mi se intampla numai mie ... Optiuni

[dsrk3r]

Anul trecut la Paris. Toate bune si frumoase pana am ajuns in orasul asta.

Vremea: Ploaie, ploaie, ploaie.

Hotelul: Ajung la hotel, in centru. Trei stele. Primesc camera la ultimul etaj. Frig in camera ca draqu. Noaptea imi ingheata nasul. A doua zi de dimineata cobor si cer la receptie alta camera. Dupa negocieri nu tocmai usoare primesc alta. In camera cald, cald de tot, incat trebuie sa dorm cu geamul deschis.

Micul dejun: La ora 6.30 femeia care se ocupa de minusculul mic dejun frantuzesc nu este. Cica trebuie sa astept. Zic ca eu astept, da' trenu' meu nu. Alte negocieri. Nici un rezultat. Spun ca totusi am platit micul dejun. Receptionerul nu este impresionat deloc. Ma duc singur si imi iau tot ce imi trebuie. Apare receptionerul care tipa la mine pe limba lui. Noroc ca nu inteleg franceza. Ii zambesc politicos si ii spun multumesc la plecare.

Trenul: In gara astept TGV-ul la linia la care trebuia sa vina. Nici urma de TGV. Vine insa altul la linia vecina. Merge in aceiasi directie, dar are cateva vagoane mai putin. Cei de la gara nu se sinchisesc sa zica ceva. Lumea de pe peron devine agitata. Cativa se urca in celalalt tren. Toata lumea ii urmeaza. Si eu. In trenul de mare viteza se sta ca in tramvai in Bucuresti. Se face ora plecarii si ... trenul nu pleaca. Dupa vreo zece minute se anunta ca trenul e prea greu si nu poate pleca. La linia cealalta vine alt tren. Ma dau repede jos si ma urc in el. Unii vin dupa mine. Ma asez confortabil pe locul meu. Apar niste francezi care imi spun ca locurile sunt ale lor. Ne conversam putin pe marginea celor intamplate. Ii las sa se aseze pentru ca e trenul lor, nu al meu. Primesc de la nas alt loc la clasa a doua, Fac scandal. Eu am bilet la clasa intai. Imi scrie ceva pe bilet si imi spune ca primesc diferenta in gara cand ma dau jos. Ii spun ca astept scuze. Imi zice ca nu e vina lui.

Din nou hotelul: Astept pe cineva in hol. Apare o americanca cu doua valize mari si grele, E un pachet de nervi. Primeste camera la etajul 5. Taraste valizele pana la lift si ... liftul nu merge. Se duce la receptie si cere un bell boy. Receptionerul zice ca nu are. Femeia ii spune atunci sa puna mana pe valize si sa i le duca sus. Ala zice ca nu poate sa plece din receptie. Femeia este socata. Se uita la mine si zice: "You, there ! Help me please !" Ii zic ca sunt turist ca si ea. Spune ca nu-i nimic. Trag dupa mine valizele pe scari. Pana la etajul cinci ! Primesc spaga un Bud. Cobor la receptie si ii dau cu berea receptionerului pe la nas. Nu ma baga in seama. Ca sa-l enervez il intreb daca early birds pot servi micul dejun la ora 6. Ma bombane pe limba lui. Ma duc si imi vad de treaba mea. Abia astept sa ma intorc acasa.

Anul trecut la Bruxelles.

La sosire: Pe aeroport coada mare la pasapoarte Non EU. La EU un politist soma. Fac o smecherie si ma strecor la el. Ii dau pasaportul. Zice: "Banii." Scot portofelul. Vrea biletul de intoarcere. Cotrobai prin geanta. "Invitatia !" Scot hartia. Ma intreaba unde o sa stau. Ii spun ca scrie pe invitatie. Zice sa ma duc mai la dreapta si sa astept pentru ca trebuie sa verifice. Suna pe cineva la telefon. Astept cinci minute. Il intreb ce se intampla. Imi spune ca vine un coleg de al lui sa verifice. Mai astept cinci minute. Ii spun ca seful lui trebuie sa fie tare mandru de el. Imi zambeste acru. Il mai bomban de vreo doua ori pana vine colegul. Il urmez pe coleg la sectia de politie de pe aeroport. Aici se fac vreo alte cateva minute verificari. Alt coleg vine zambind cu pasaportul. Zice "Liber". Ma gandesc sa-i cer un suvenir. E prima data cand ma retine politia. Ma razgandesc in ultimul moment si zic multumesc ca am scapat de ei.

La intoarcere. Pe acelasi aeroport. La al doilea check suna alarma. Omul ma intreaba daca am chei, bricheta, bani, etc. Zic ca n-am nimic. Mai trec odata. Suna. E clar ! Incep sa caut prin buzunare. Nu gasesc nimic. Vine alt tip ca sa ma ia la perchezitionat. E prima data cand mi se intampla. Imi zic ca o sa ajung din nou la politie. Intru intr-o cabina cu tipul. Ma uit la el. Se uita la mine. Zice sa ma intorc. Ma scaneaza cu un bat care piuie tare. Ii zic ca am baut ieri o bautura olandeza cu foite de aur in ea. Se face ca nu aude. Ma descalt. Scot tot de prin buzunare, hartii, batista. El umbla pe la batul ala de zor. Ma scaneaza din nou si nu mai suna nimic. Repeta operatia. Nimic. Imi da drumul.

Acum cativa ani la Viena.

Uit acasa gelul pentru ras. Tot aveam toata ziua libera asa ca ma duc sa caut prin magazine. Mi se pusese pata pe Gillette Gel. Ia-l de unde nu-i. Umblu vreo doua ore. Ajung la magazinele de lux din centru. Intru in primul, nu vad nimic pe raft, dar intreb. Vanzatoarea zice: "Am ceva special pentru dvs. !" Si scoate dintr-un dulap mult doritul gel. Platesc o groaza de bani pe el, ca doar e magazin de lux, vanzatoarea draguta. Ajung acasa si cand sa trec la treaba constat ca gelul scos special pentru mine din dulapul magazinului de lux de catre vanzatoarea foarte amabila este: expirat. Din spray curge un fel de lichid albastru.

Ati avut peripetii pe unde ati fost ?

[Nico]

PIB, bine ca nu ti-ai ars mustatile

Prima calatorie cu avionul, acum cativa ani buni.

Trebuia sa ajungem la Cluj si avand in vedere distanta am zis noi ca va fi mai comod sa calatorim noaptea cu trenul la vagonul de dormit, era si mai romantic. Zis si facut, am luat bilete si iata-ne in drumul spre Colosvar. In tren, curat, nu aveam ce sa reprosam, ne felicitam pentru alegerea facuta. Asta pana cand am incercat sa adormim. Era imposibil…am audiat o adevarata simfonie a capacului clasicei scrumierei metalice c.f.r. care a zdranganit toata noaptea desi am pus in aplicare mai multe metode de a o reduce la tacere. Nu mi-a reusit. Apoi tot ce era placuta metalica, obiect instabil avea rolul lui in acest amalgam de sunete, iar apa minerala din sticla pe care o aveam cu noi a clipocit si ea pana la destinatie. Normal ca toate astea se petreceau in dulcele sunet al rotilor de tren. Cred ca m-am trezit din jumatate in jumatate de ora si probabil din cauza oboselii si a nervilor ca nu pot sa dorm, ma apucase anxietatea : daca nu ne trezim si ratam sa coboram in Cluj ? Fapt pentru care, de cate ori oprea trenul, ma ridicam si eu sa vad unde suntem. Trenul oprea destul de des si nu neaparat intr-o statie.
Am ajuns pe la cinci dimineata si cum se intampla iarna era bezna. Nu mai stiu cine ne-a asteptat la gara si ce am facut pana sa ne cazam la hotel, cert era faptul ca eram franta de oboseala si iritata cu ochii rosii si singurul lucru pe care il mai doream era un pat FIX!
In Cluj stiu ca m-au frapat cladirile renovate in culori foarte vesele si cum am stat putin nu am vazut mare lucru.
La intoarcere gandul de a reveni cu trenul nu mai era asa prietenos…Ideea salvatoare …avionul. Ok, am gasit bilete, eu vesela ca in sfarsit voi zbura. La aeroport ne astepta o surpriza : vom calatori cu C.V. Tudor si suita, tocmai isi incheiase vizita la prietenul sau (de pe vremea aceea) Funar, primarul controversat al orasului. Nu ne pasa, dar cei de la control au fost cam prea constiinciosi privind verificarile. M-au « scanat » de nu stiu cate ori pentru ca aveam o catarama mai mare la blugi si tot le piuia aparatul. In cele din urma s-au convins ca nu aveam asupra mea arme de foc sau albe (aveam si fata de infractoare ) si m-au lasat sa urc in avion.
A fost interesant zborul cu ATR-ul, doar ca nu intelegeam de ce garda de corp a d-lui Vadim se uita la noi cu priviri cainoase de parca eram niste suspecti periculosi. « Ce or avea astia cu noi de se uita asa urat ? » , nu am descoperit.
Desi am fost rugati inca de la inceput sa inchidem telefoanele mobile, pentru ca interfereaza cu aparatura de bord, pe la mijlocul drumului au inceput sa sune mobilele politicienilor. Deja ei faceau teleconferinta cand, enervat, pilotul le-a adresat cateva cuvinte mai dure ca sa se potoleasca (moment de zumzete si nemultumiri, alte priviri taioase). Pana la urma s-au calmat.
Cand am plecat din Cluj, vremea era placuta pentru acea perioada, nici prin gand nu ne trecea ca in Buc e viscol… Aventura continua si in aer…A fost zguduit bine de tot avionul din cauza vantului puternic, asa ca sa nu uit cum a fost prima data. Foarte tare nu m-am speriat, dar nici linistita nu eram, mai ales ca atunci cand te uitai pe hublou, din cauza viscolului nu vedeai pista. A fost putina tensiune, dar s-a terminat in aplauze pentru piloti.
Back to Earth a fost mult mai bine.

Cred ca deja v-ati saturat de mine, dar cine stie, poate aveti noroc si mai imi aduc aminte de vreo intamplare