Calatorii Cu Peripetii, Din ciclul: mi se intampla numai mie ... Optiuni

[dsrk3r]

Anul trecut la Paris. Toate bune si frumoase pana am ajuns in orasul asta.

Vremea: Ploaie, ploaie, ploaie.

Hotelul: Ajung la hotel, in centru. Trei stele. Primesc camera la ultimul etaj. Frig in camera ca draqu. Noaptea imi ingheata nasul. A doua zi de dimineata cobor si cer la receptie alta camera. Dupa negocieri nu tocmai usoare primesc alta. In camera cald, cald de tot, incat trebuie sa dorm cu geamul deschis.

Micul dejun: La ora 6.30 femeia care se ocupa de minusculul mic dejun frantuzesc nu este. Cica trebuie sa astept. Zic ca eu astept, da' trenu' meu nu. Alte negocieri. Nici un rezultat. Spun ca totusi am platit micul dejun. Receptionerul nu este impresionat deloc. Ma duc singur si imi iau tot ce imi trebuie. Apare receptionerul care tipa la mine pe limba lui. Noroc ca nu inteleg franceza. Ii zambesc politicos si ii spun multumesc la plecare.

Trenul: In gara astept TGV-ul la linia la care trebuia sa vina. Nici urma de TGV. Vine insa altul la linia vecina. Merge in aceiasi directie, dar are cateva vagoane mai putin. Cei de la gara nu se sinchisesc sa zica ceva. Lumea de pe peron devine agitata. Cativa se urca in celalalt tren. Toata lumea ii urmeaza. Si eu. In trenul de mare viteza se sta ca in tramvai in Bucuresti. Se face ora plecarii si ... trenul nu pleaca. Dupa vreo zece minute se anunta ca trenul e prea greu si nu poate pleca. La linia cealalta vine alt tren. Ma dau repede jos si ma urc in el. Unii vin dupa mine. Ma asez confortabil pe locul meu. Apar niste francezi care imi spun ca locurile sunt ale lor. Ne conversam putin pe marginea celor intamplate. Ii las sa se aseze pentru ca e trenul lor, nu al meu. Primesc de la nas alt loc la clasa a doua, Fac scandal. Eu am bilet la clasa intai. Imi scrie ceva pe bilet si imi spune ca primesc diferenta in gara cand ma dau jos. Ii spun ca astept scuze. Imi zice ca nu e vina lui.

Din nou hotelul: Astept pe cineva in hol. Apare o americanca cu doua valize mari si grele, E un pachet de nervi. Primeste camera la etajul 5. Taraste valizele pana la lift si ... liftul nu merge. Se duce la receptie si cere un bell boy. Receptionerul zice ca nu are. Femeia ii spune atunci sa puna mana pe valize si sa i le duca sus. Ala zice ca nu poate sa plece din receptie. Femeia este socata. Se uita la mine si zice: "You, there ! Help me please !" Ii zic ca sunt turist ca si ea. Spune ca nu-i nimic. Trag dupa mine valizele pe scari. Pana la etajul cinci ! Primesc spaga un Bud. Cobor la receptie si ii dau cu berea receptionerului pe la nas. Nu ma baga in seama. Ca sa-l enervez il intreb daca early birds pot servi micul dejun la ora 6. Ma bombane pe limba lui. Ma duc si imi vad de treaba mea. Abia astept sa ma intorc acasa.

Anul trecut la Bruxelles.

La sosire: Pe aeroport coada mare la pasapoarte Non EU. La EU un politist soma. Fac o smecherie si ma strecor la el. Ii dau pasaportul. Zice: "Banii." Scot portofelul. Vrea biletul de intoarcere. Cotrobai prin geanta. "Invitatia !" Scot hartia. Ma intreaba unde o sa stau. Ii spun ca scrie pe invitatie. Zice sa ma duc mai la dreapta si sa astept pentru ca trebuie sa verifice. Suna pe cineva la telefon. Astept cinci minute. Il intreb ce se intampla. Imi spune ca vine un coleg de al lui sa verifice. Mai astept cinci minute. Ii spun ca seful lui trebuie sa fie tare mandru de el. Imi zambeste acru. Il mai bomban de vreo doua ori pana vine colegul. Il urmez pe coleg la sectia de politie de pe aeroport. Aici se fac vreo alte cateva minute verificari. Alt coleg vine zambind cu pasaportul. Zice "Liber". Ma gandesc sa-i cer un suvenir. E prima data cand ma retine politia. Ma razgandesc in ultimul moment si zic multumesc ca am scapat de ei.

La intoarcere. Pe acelasi aeroport. La al doilea check suna alarma. Omul ma intreaba daca am chei, bricheta, bani, etc. Zic ca n-am nimic. Mai trec odata. Suna. E clar ! Incep sa caut prin buzunare. Nu gasesc nimic. Vine alt tip ca sa ma ia la perchezitionat. E prima data cand mi se intampla. Imi zic ca o sa ajung din nou la politie. Intru intr-o cabina cu tipul. Ma uit la el. Se uita la mine. Zice sa ma intorc. Ma scaneaza cu un bat care piuie tare. Ii zic ca am baut ieri o bautura olandeza cu foite de aur in ea. Se face ca nu aude. Ma descalt. Scot tot de prin buzunare, hartii, batista. El umbla pe la batul ala de zor. Ma scaneaza din nou si nu mai suna nimic. Repeta operatia. Nimic. Imi da drumul.

Acum cativa ani la Viena.

Uit acasa gelul pentru ras. Tot aveam toata ziua libera asa ca ma duc sa caut prin magazine. Mi se pusese pata pe Gillette Gel. Ia-l de unde nu-i. Umblu vreo doua ore. Ajung la magazinele de lux din centru. Intru in primul, nu vad nimic pe raft, dar intreb. Vanzatoarea zice: "Am ceva special pentru dvs. !" Si scoate dintr-un dulap mult doritul gel. Platesc o groaza de bani pe el, ca doar e magazin de lux, vanzatoarea draguta. Ajung acasa si cand sa trec la treaba constat ca gelul scos special pentru mine din dulapul magazinului de lux de catre vanzatoarea foarte amabila este: expirat. Din spray curge un fel de lichid albastru.

Ati avut peripetii pe unde ati fost ?

[Nico]

Drumuri europene

Acum 3 ani am avut norocul sa vizitez Budapesta si apoi Viena. Am plecat in formatie cu masinile, vreo 5, pe soselele europene. Calatorie placuta si mai ales amuzanta, datorita unuia dintre colegi, Stefan, un minitechnicus care s-a blindat cu :

1. statii de emisie–receptie (ca sa putem comunica eficient),
2. sistem GPS (sa nu ne ratacim prin tari straine),
3. detector de radar (sa putem rula cu 150 la ora fara sa fim urmariti cu girofare) si
4. un laptop performant, pe care « copilotul », adica sotia, il tinea in brate in masina sa poata fi folosit la nevoie.

Cum se desfasura « operatiunea » : S. ne informa prin statie de starea drumului si de momentele cand piuia dispozitivul (hiii, ilegal…) ca sa nu primim amenda...si piuia cam des, nu cred ca avea legatura cu realitate din teren. Distractia era mare, mai ales ca se inventau ad hoc nume de cod, se faceau glume prin statie, dar era sa se termine tragic… Gresala imensa, sa nu faceti asa ceva : ca sa ne usureze depasirea ne comunica daca drumul e liber si cel din spate nu se mai asigura decat superficial. Asta pana cand colegul care era in fata noastra si se pregatea sa depaseasca un tir imens, primeste semnalul « E liber ! » si se angajeaza in depasire. Fara sa fie observata, o masina venind din drum laturalnic intra pe contrasens si masina celui din fata noastra franeaza puternic sa evite contactul. Noi am incremenit pt o secunda la gandul ca nu va mai avea timp sa evite ciocnirea. Nu mai aveau glas saracii, cand pe statie au anuntat « oficial » sa inceteze aceasta « tactica » deoarece nu e sigura deloc.

Am fost incantati de Budapesta si Viena, am ramas cu amitiri frumoase si am vizitat cat am putut de mult in cele cateva zile. Centrul Vienei a fost parcurs pe jos centimetru cu centimetru, fara sa se tina cont de vremea care nu era stralucita (inceputul lui martie), am vazut muzeele lor celebre si a fost momentul in care am luat o hotarare radicala, vreau sa emigreeez! (am mai scris asta intr-un post). Nu m-am tinut de cuvant .

Si iata-ne pe drumul de intoarcere…Acelasi sistem GPS aflat in posesia lui Stefan ne « ghideaza » constiincios in drumul catre casa. Degeaba ne batem noi gura ca mai bine urmarim indicatoarele rutiere, ca sunt mai sigure, S. ne asigura ca acest sistem este infailibil si trebuie sa profitam din plin de minunile tehnicii…Si am beneficiat ce-i drept…dar in alt mod…Am trecut unul din faimoasele poduri ce leaga cele doua diviziuni, Buda si Pesta, GPS-ul ne-a indreptat spre stanga si apoi iar stanga siii…Budapesta nu vroia cu nici un chip sa ne lase sa plecam. Am ajuns again de unde am plecat, am mai trecut o data podul, ne-am enervat pe minitechnicus si ce vorbe si-a luat jucaria lui …era sa-l facem bucati ca drumul era lung si nu ne permiteam sa intarziem prea mult. Dar a scapat cu viata si el si Stefan .

Data viitoare am sa va povestesc ceva mai interesant, peripetiile mele de cand m-am catarat pe Kilimanjaro (glumesc, as vrea eu…)