Calatorii Cu Peripetii, Din ciclul: mi se intampla numai mie ... Optiuni

[dsrk3r]

Anul trecut la Paris. Toate bune si frumoase pana am ajuns in orasul asta.

Vremea: Ploaie, ploaie, ploaie.

Hotelul: Ajung la hotel, in centru. Trei stele. Primesc camera la ultimul etaj. Frig in camera ca draqu. Noaptea imi ingheata nasul. A doua zi de dimineata cobor si cer la receptie alta camera. Dupa negocieri nu tocmai usoare primesc alta. In camera cald, cald de tot, incat trebuie sa dorm cu geamul deschis.

Micul dejun: La ora 6.30 femeia care se ocupa de minusculul mic dejun frantuzesc nu este. Cica trebuie sa astept. Zic ca eu astept, da' trenu' meu nu. Alte negocieri. Nici un rezultat. Spun ca totusi am platit micul dejun. Receptionerul nu este impresionat deloc. Ma duc singur si imi iau tot ce imi trebuie. Apare receptionerul care tipa la mine pe limba lui. Noroc ca nu inteleg franceza. Ii zambesc politicos si ii spun multumesc la plecare.

Trenul: In gara astept TGV-ul la linia la care trebuia sa vina. Nici urma de TGV. Vine insa altul la linia vecina. Merge in aceiasi directie, dar are cateva vagoane mai putin. Cei de la gara nu se sinchisesc sa zica ceva. Lumea de pe peron devine agitata. Cativa se urca in celalalt tren. Toata lumea ii urmeaza. Si eu. In trenul de mare viteza se sta ca in tramvai in Bucuresti. Se face ora plecarii si ... trenul nu pleaca. Dupa vreo zece minute se anunta ca trenul e prea greu si nu poate pleca. La linia cealalta vine alt tren. Ma dau repede jos si ma urc in el. Unii vin dupa mine. Ma asez confortabil pe locul meu. Apar niste francezi care imi spun ca locurile sunt ale lor. Ne conversam putin pe marginea celor intamplate. Ii las sa se aseze pentru ca e trenul lor, nu al meu. Primesc de la nas alt loc la clasa a doua, Fac scandal. Eu am bilet la clasa intai. Imi scrie ceva pe bilet si imi spune ca primesc diferenta in gara cand ma dau jos. Ii spun ca astept scuze. Imi zice ca nu e vina lui.

Din nou hotelul: Astept pe cineva in hol. Apare o americanca cu doua valize mari si grele, E un pachet de nervi. Primeste camera la etajul 5. Taraste valizele pana la lift si ... liftul nu merge. Se duce la receptie si cere un bell boy. Receptionerul zice ca nu are. Femeia ii spune atunci sa puna mana pe valize si sa i le duca sus. Ala zice ca nu poate sa plece din receptie. Femeia este socata. Se uita la mine si zice: "You, there ! Help me please !" Ii zic ca sunt turist ca si ea. Spune ca nu-i nimic. Trag dupa mine valizele pe scari. Pana la etajul cinci ! Primesc spaga un Bud. Cobor la receptie si ii dau cu berea receptionerului pe la nas. Nu ma baga in seama. Ca sa-l enervez il intreb daca early birds pot servi micul dejun la ora 6. Ma bombane pe limba lui. Ma duc si imi vad de treaba mea. Abia astept sa ma intorc acasa.

Anul trecut la Bruxelles.

La sosire: Pe aeroport coada mare la pasapoarte Non EU. La EU un politist soma. Fac o smecherie si ma strecor la el. Ii dau pasaportul. Zice: "Banii." Scot portofelul. Vrea biletul de intoarcere. Cotrobai prin geanta. "Invitatia !" Scot hartia. Ma intreaba unde o sa stau. Ii spun ca scrie pe invitatie. Zice sa ma duc mai la dreapta si sa astept pentru ca trebuie sa verifice. Suna pe cineva la telefon. Astept cinci minute. Il intreb ce se intampla. Imi spune ca vine un coleg de al lui sa verifice. Mai astept cinci minute. Ii spun ca seful lui trebuie sa fie tare mandru de el. Imi zambeste acru. Il mai bomban de vreo doua ori pana vine colegul. Il urmez pe coleg la sectia de politie de pe aeroport. Aici se fac vreo alte cateva minute verificari. Alt coleg vine zambind cu pasaportul. Zice "Liber". Ma gandesc sa-i cer un suvenir. E prima data cand ma retine politia. Ma razgandesc in ultimul moment si zic multumesc ca am scapat de ei.

La intoarcere. Pe acelasi aeroport. La al doilea check suna alarma. Omul ma intreaba daca am chei, bricheta, bani, etc. Zic ca n-am nimic. Mai trec odata. Suna. E clar ! Incep sa caut prin buzunare. Nu gasesc nimic. Vine alt tip ca sa ma ia la perchezitionat. E prima data cand mi se intampla. Imi zic ca o sa ajung din nou la politie. Intru intr-o cabina cu tipul. Ma uit la el. Se uita la mine. Zice sa ma intorc. Ma scaneaza cu un bat care piuie tare. Ii zic ca am baut ieri o bautura olandeza cu foite de aur in ea. Se face ca nu aude. Ma descalt. Scot tot de prin buzunare, hartii, batista. El umbla pe la batul ala de zor. Ma scaneaza din nou si nu mai suna nimic. Repeta operatia. Nimic. Imi da drumul.

Acum cativa ani la Viena.

Uit acasa gelul pentru ras. Tot aveam toata ziua libera asa ca ma duc sa caut prin magazine. Mi se pusese pata pe Gillette Gel. Ia-l de unde nu-i. Umblu vreo doua ore. Ajung la magazinele de lux din centru. Intru in primul, nu vad nimic pe raft, dar intreb. Vanzatoarea zice: "Am ceva special pentru dvs. !" Si scoate dintr-un dulap mult doritul gel. Platesc o groaza de bani pe el, ca doar e magazin de lux, vanzatoarea draguta. Ajung acasa si cand sa trec la treaba constat ca gelul scos special pentru mine din dulapul magazinului de lux de catre vanzatoarea foarte amabila este: expirat. Din spray curge un fel de lichid albastru.

Ati avut peripetii pe unde ati fost ?

[carpatic]

In iarna lui '99 am luat-o prin Europa cu niste prieteni, cu InterRailul. Aveam cateva repere de atins, pe la prieteni, unde sa ne petrecem Craciulul si Revul spre 2000, in rest ne plimbam pe unde apucam, pentru ca marele avantaj al InterRail-ului e ca poti sa te urci seara in tren, si dimineata te dai jos, unde-o fi ajuns. Alt reper obligatoriu era insa masivul Hohe Touern in Austria, unde voiam sa facem o tura de alpinism adevarat (caram tot echipamentul dupa noi, asta e). Aveam traseul gandit de-acasa, facusem rost de harti... Asadar ajungem intr-o dimineata in oraselul Lienz, foarte pitoresc, flancat de-o parte de Alpii Austrieci si de cealalta de Dolomiti. In gara ne interesam de unde luam autobuz spre Heiligenblut, capatul soselei spre munte, de unde voiam sa sarim direct pe ghetar. Ne lamuresc niste cetateni ca in perioada asta, din cauza caderilor masive de zapada, drumul e inchis, nu urca nimic pana acolo asa ca hotaram sa o luam prin alta parte. Dupa o lunga asteptare pe culoarele garii aflam ca busul spre Kals nu merge azi (desi pe foaie scrie...) pt ca ... e duminica. Facem rost de-o foaie de hartie, scriem pe ea unde vrem sa mergem si iesim cu rucsacii in spate "la stop". Inghetam vreo ora, timp in care trec pe langa noi val-vartej masini si soferii se uita curiosi la noi, iar noi ii dracuim de mama focului pe magarii de austrieci, pana cand se opreste o masina. Alergam la ea, omul ne spune s-o lasam balta, ca la ora asta nu urca nimeni la Kals. Amaratzi si infrigurati, ne intoarcem pe culoarele garii. Deja oraselul asta (cam pustiu de fapt, desi impodobit tot cu crengute de brad, beculete si globulete) nu ni se mai pare fermecator. Aflam ca exista un bus luni la 9 dimineata, dar ce draq facem pana atunci ? Sa gasim o cazare ? Oraselul asta, cu aer de statiune, promite sa fie cam scump - dar pornim sa batem pe la porti, gasim dupa multa cautare ceva hotel si cand aflam pretul fugim repede inapoi pe culoarele garii sa ne rumegam amarul. Tot felul de prostii ne trec prin cap, s-o luam pana la iesirea din oras si sa dormim in sacii de bivuac... Pana la urma, cand eram gata-gata sa facem asta si eram deja echipati de drum, se anunta ca pleaca trenul spre Munchen- la dracu, hai in tren ! Decat sa dormim in frig, mai bine facem o excursie de noapte ("pe gratis", adica cu biletul InterRail) Pe la 12 noaptea ne hotaram sa coboram la Salzburg sa ... vizitam orasul. Zis si facut, cu rucsacii in spate coboram in gara orasului lui Mozart si o luam spre centru. Ninge linistit, orasul e pustiu, beculetze colorate lumineaza, e chiar frumos... Ne plimbam vreo 3 ceasuri si hotaram sa ne intoarcem, mai dardaim in gara o bucata pana vine urmatorul tren, ne urcam si... ajungem inapoi in Lienz, hotarati sa luam autobuzul si sa dam gata muntele.
In rezumat de-acum, vremea proasta si zapada mare ne-au obligat sa renuntam la atingerea celui mai inalt varf din Austria. Eram primii care incercau sa urce in 3 saptamani, ceea ce ne-a cam mirat, gandindu-ne noi ca sunt destui care urca pe Moldoveanu de exemplu la noi iarna.

*********
Nu traversati Turcia cu trenul !!!
Ce sa zic, eram tineri si nestiutori, si ne-am gandit ca e mai comod sa mergem cu trenul decat cu autocarul.
De la Stanbul la Erzurum trenul face 48 de ore, dar, ziceam noi, in tren te mai intinzi, mai iesi pe culoar, mai cobori intr-o gara... Urcam asadar in tren la Haydar-Pasa, gara din partea asiatica a Stanbulului, pe la 11 seara. Ne-am infipt noi, dar turcii se bulucisera deja ca nebunii si toate compartimentele de 6-8 locuri erau ocupate, asa ca am ajuns intr-un vagon comun, dar conditii bune, scaune moi... Ne trantim bagajele si trupurile obosite deja dupa o zi de plimbat prin Stambul si urmarim cu amuzament si curiozitate defilarea calatorilor printre sirurile de scaune - multe familii din Anatolia de est mergeau acasa, capul familiei, cu turban si mainile in buzunare, in fata, urmat de femeia invelita complet care se chinuia sa care pe cap un balot urias si tara un geamantan dupa ea, plus vreo 3 copilasi mici si chiraioshi agatati de fustele ei. Asta era familia-model din est. Trenul preaca, noi ne infundam multumiti in scaune, cand abia inchidem ochii ne trezeste un tuciuriu , arata spre locurile noastre si urla ceva in limba lui. Deslusim "bilit", "numer"... Ne arata biletul lui, mde, scrie pe el locurile noastre... ne facem ca nu pricepem, asta cheama controlorul, ne cere biletele, noi aveam niste EuroDomino care ne dadeau dreptul la 3 drumuri prin Turcia, dar cei de la gara ne-au spus ca n-avem nevoie de nici un supliment pt trenul asta. Ei, uite ca aveam... Ne ridicam si lasam familia turcului sa ne ia locurile, scoatem rucsacii pe culoar si noi ne agatam chinuiti de barile culoarului. In general trenurile de distanta lunga in Turcia sunt infernal de aglomerate, si asta nu facea exceptie, asa ca eram mereu izbiti de cate un balot carat pe cap, calcati pe picioare de catre un plod si toti turcii (evident, numai turci sadea care nu stiau o boaba de engleza) se uitau amuzati la noi, ba nu se sfiau chiar sa izbucneasca in ras. Unul din prietenii mei imi zice cu ingrijoprare - "Ba, zambeste-le, sa nu se uite urat la noi !" Si noi le zambim ca prostii, amuzati evident de situatia noastra nefericita ... Afla turcii de unde suntem si imediat tot vagonul se buluceste pe noi si toti incep sa urle - Romania, Hagiii, Ilie, Filipescu........(era in '99) , ne strangeau toti mana, ne dadeau tigari, bomboane, s-au deschis si niste cutii de prajituri... Toti ne strang mana si se prezinta, Ali, Hassan, Rahman,...... Pe la vreo 2 noaptea, cum-necum se elibereaza niste locuri si suntem invitati sa le ocupam. Doar 2, desi noi suntem 3, si de inghesuit nu se putea, asa ca atipim cu schimbul. Dimineata devreme, abia se crapa de ziua, si ne trezim sub privirile fixe si acuzatoare ale unei intregi familii (cel putin una, n-am reusit sa numaram toti copiii aferenti...). Cica ei au loc acolo unde stam noi tolaniti. Ok, in picioare din nou... Primim prajituri, tigari, Hagi, Ilie, Filipescu, Ali, Hasan, Rahman, ne-am cam saturat de toate astea, ne dor picioarele de atata stat pe culoare, ne e somn... Toata ziua asteptam in zadar sa se elibereze ceva, asa ca in toiul noptii urmatoare, cuprinsi de nervi, hotaram sa coboram in prima gara, care o fi ea, ne luam la revedere, hosgekal si gule-gule (noroc) de la prietenii turci si coboram in bezna si pustietatea garii din Sivas. Altminteri, pe lumina, oras cu multe vestigii, moschei selgiucide.... Facem o buna bucata pe jos pana la "otobus terminal", pustiu si acela in afara de tipii de la ghiseele companiilor de transport care cum ne vad intrand incep sa urle toti odata in limba lor. Fara s-o lungim prea mult, o ora intreaga facem scandal si incercam sa negociem niste bilete care ni se pareau prea scumpe (adica, ce dracu, talharii ne jupoaie ca ne vad straini...), cu injuraturi fiecare in limba lui si pumni in masa, pana la urma luam bilete si asteptam busul de ora 3. Stam afara, in noaptea plina de stele, si stam... pana la 4... vizita la ghiseu, iar urlete, suntem asigurati ca o sa vina busul, mai stam jumate de ora si vine dar... e plin ochi, pentru noi ... nu mai sunt locuri. Scandal, pai am platit pt bilete cu loc, avem chiar si locul scris pe bilet... Pana la urma soferul ridica un turc de pe loc (baiul e ca si ei platisera locurile !), si ramane ca unul din noi sa stea pe scaunul de autocar, altul pe un scaunel pus adhoc pe culoar si altul pe scaunul de langa sofer, urmand sa ne schimbam din timp in timp locurile, ca sa nu fie nimeni suparat. Soferul, baiat de treaba, rupe ceva cuvinte in engleza, ne pune la casetofonul masinii casetele noastre cu Metallica si Nirvana, ii explicam (mai mult prin semne) cum e cu Dracula... Se face dimineata, n-am mai dormit de 48 de ore... Vine randul meu sa stau pe scaunelul de pe culoar, imi pun walkmanul la maxim dar ochii tot mi se inchid... ma trezesc in rasetele turcilor, dupa ce am adormit instant si am tras un cap de bara de la urcarea pasagerilor. Imi frec cucuiul cu obida si-mi zic ca nu-i asa de rau, ca priteneul meu care m-a precedat pe scaunel se sprijinise de piciorul unui turc, ala si-a tras piciorul si baiatul a cazut pe spate in mijlocul culoarului. E deja amiaz... drumul pare ca nu se mai termina, am trecut peste muntii Taurus, a fost frumos dar vreau sa dorm ! Ajung din nou pe scaunul de langa sofer, nu mai raspund la provocari de discutie si Metallica imi urla la maxim in urechi fara folos... dupa ce dau de 2 ori cu capul de bord sunt rugat frumos sa eliberez scaunul....
Coboram in Agri, un orasel prafuit la capat de lume, noi il comparam cu o imagine din westul salbatic de prin filme. Imediat ne inconjoara o ceata numeroasa, mai ales copii desculti si "murdarei" care urla, intind mana si ne trag de haine... In sfarsit suntem inghesuiti intr-un microbuz, care ne va duce pana la Dogubeyazit. Inca o ora de mers. Trecem pe la poatele Araratului... minunat, dar mi-e somn, as da orice sa pot sa dorm. Masina opreste des, unii urca altii coboara, tarasc bagaje, un copil care da bilete se freaca mereu de mine si-mi vine sa-i dau una sa-l las lat doar s-o linisti odata. Prietenul de langa mine si-a pus, involuntar, capul pe umarul unui turc si a inceput instant sa sforaie... Turcii se amuza.
Coboram in sfarsit, in alt orasel de capat de lume, cu praful gros pana la genunchi... Ne uitam in jur unde am putea sa cerem informatii, si pana una-alta imi pun rucsacul pe un fel de platforma, pentru ca mi-e lene sa-l iau in spate direct de jos... Cum l-am pus pe platforma, un pusti tasneste de undeva, se inhama la "vehicol" si o ia la goana cu rucsacul meu... Noroc cu el, ca m-am trezit in felul asta cat de cat, alrgand dupa copil si "ricsa" lui. Am gasit un fel de hostel, adica niste camere cu saltele murdare aruncate pe jos, am mai avut puterea sa dam o tura prin imprejurimi ( este acolo un palat deosebit, din sec 17, a lui Ithzak Pasha, ziduri de cetate, moschei vechi, un cimitir medieval... si peste toate umbra Araratului. Pe la 4 hotaram "sa ne intindem putin" , hotarati sa ne trezim seara, cand se anunta ceva sarbatoare in orasel, chiar cu focuri de artificii - adica sarbatoare maaare, daca au ajuns artificiile pana aici. O fi dat cu artificii, n-avem cum sa stim, ca ne-am trezit a doua zi la 10...