Miscarea Legionara - Istorie, Ideologie, Prezent, Pareri pro si contra Optiuni

[ecou]

Am citit foarte mult despre miscarea legionara . Am descoperit si lucruri bune facute de acestia dar si foarte multe greseli facute in cursul guvernarii lor . Ma intereseaza o discutie libera in care fiecare sa isi exprime liber ideile . Trebuie sa spun ca m-a pasionat in general istoria si politica si nu am o orintare politica si ideologica .

[Oul Dogmatic]

O „Miscare“ vetusta

In Romania de astazi fanatismele nu se mai pot lega de traditie

In Bucuresti apar periodic, pe panourile de afisaj sau direct pe ziduri, afise ale „Miscarii Legionare“. Realizate cu mijloace tehnice destul de modeste si raspandite mai cu seama in jurul institutiilor de invatamant superior, aceste afise nu par a avea alt efect decat acela ca afirma (destul de rar) existenta unei formatiuni politice care se revendica, macar partial, de la Legiunea Arhanghelului Mihail al lui Corneliu Zelea Codreanu. Ne propunem, in cele de mai jos, sa facem, la 75 de ani de la infiintarea Legiunii, cateva scurte consideratii asupra imaginii extremei drepte in Romania.

Un caz aparte: Miscarea Legionara

Infiintata de Corneliu Zelea Codreanu impreuna cu un mic grup de camarazi, Legiunea Arhanghelului Mihail (sau Miscarea Legionara) este un fapt istoric extrem de interesant si inedit in spatiul romanesc. Pentru a pune in lumina autentica Miscarea Legionara, trebuie sa afirmam un adevar: ea a stat de la inceput sub semnul violentei. Violenta statului impotriva Miscarii avea drept pandant violenta membrilor ei impotriva statului si a altor grupuri. Violenta - la limita terorismul - a fost cosubstantiala Miscarii. Miscarea Legionara s-a nascut din revolta si violenta, a urcat prin si - paradoxal - in ciuda violentei si a sfarsit in mod violent. Pentru legionari insa, violenta era doar o fateta necesara si, oricum, mai putin importanta decat altele. Mandria Legiunii era ideea de jertfa, pentru ca Legiunea era o miscare de inspiratie crestin-ortodoxa. Ortodoxia instrumentata politic - adica ortodoxismul - statea in centrul ethos-ului legionar; ea oferea adapost spiritual si baza doctrinara. Omul care pana atunci se temea de politie devenea legionarul care se temea numai de Dumnezeu; de atunci incolo, el trebuia sa fie un „om nou“, agent constient al innoirii spirituale si crestine a neamului. „Jertfa legionara“ a fost unul dintre constructele de imagine care au sensibilizat extrem de mult publicul si au adus simpatii de masa Legiunii.
Mai curand pe drept, dar si pe nedrept, Miscarea Legionara a fost constant hartuita de autoritati. Legionarii au pus insa aceste hartuieli sub semnul religiosului, astfel incat sederile in inchisoare deveneau adevarate scoli de zidire sufleteasca, bataile administrate de politie si jandarmerie erau suferinte mantuitoare, iar „moartea legionara“ era simbolul suprem al puritatii si hotararii legionare. Printr-un transfer rapid si natural realizat, Miscarea Legionara devenea o cvasibiserica sau, in cuvintele lui Pamfil Seicaru, o „secta politica“: asa cum Biserica crestina se ridicase pe sangele martirilor, la fel si Miscarea Legionara crestea pe seama persecutiilor si a violentelor al caror subiect era. Este locul sa mentionam aici misticismul care anima Miscarea (ca si cultul mortilor), trasaturi care releva si un anumit filopaganism, in care se pot recunoaste influente ale altor miscari de dreapta din Europa.
O definitie foarte personala a Miscarii Legionare a oferit chiar Corneliu Zelea Codreanu. Grupand o serie de personaje istorice precum Avram Iancu, Horea, Iancu Jianu sau Tudor Vladimirescu sub semnul luptei nationale si sociale, el facea apel la memoria colectiva in ceea ce priveste o traditie de revolta pe care astazi am putea-o numi «antisistem». Gasindu-si radacinile in „spiritul haiducesc“, mereu revoltat si mereu pus la index, Miscarea Legionara a dorit, cel putin la nivel ideal, sa reprezinte patura de „umiliti si obiditi“ majoritara numeric, dar extrem de slaba la nivel politic. Reusita Miscarii in deceniul patru al secolului al XX-lea a fost spectaculoasa.
Scurtul portret al Miscarii se cere insa completat cu o serie de alte elemente. De la inceput o miscare a tinerimii, Legiunea s-a manifestat cu putere si ca grupare nationalista si xenofoba, in particular antisemita. Ea cerea in mod vehement inlaturarea sau cel putin marginalizarea xenocratiei si a gerontocratiei care erau considerate incompetente si spoliatoare. In locul lor, Miscarea propunea o „elita nationala“, axiologica, care sa indrepte energiile natiunii spre scopurile cele bune. Aceasta elita se voia recrutata din randurile noii generatii. Faptul ca multi tineri - iar printre ei straluciti intelectuali - au aderat entuziast la Miscare poate parea un lucru surprinzator astazi. Elanul „trairist“ al tinerei generatii era insa perfect explicabil. In lumea si in cultura cea „veche“, tinerimea cu carte nu se simtea reprezentata. Ea a aderat la Miscare din convingere si din fascinatie fata de personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu. Fara slujbe serioase, multi dintre ei inadaptati urand din tot sufletul o elita politica si economica considerata venala si imobila, tinerii intelectuali apropiati Legiunii (precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, P.P. Panaitescu sau Ernest Bernea) au reusit sa dea acesteia un prestigiu intelectual important. Dubland in mod fericit (unii ar spune extrem de convenabil) prestigiul moral al Miscarii, acest prestigiu intelectual a servit pentru crearea unei imagini realmente atractive in infruntarea inegala intre Legiune si un stat al establishmentului.
Portretul Miscarii Legionare - oricum incomplet - nu poate ocoli descrierea sfarsitului ei. Miscarea a esuat lamentabil in cele cateva luni cat a fost la putere (din septembrie 1940 pana in ianuarie 1941). Crimele si razbunarile, haosul si incompetenta au marcat finalul Legiunii. Just sau nu, Legiunea a fost supusa unei reale damnatio memoriae, de care nu va putea scapa probabil niciodata.

Corneliu Zelea Codreanu - icoana mitului

„... Intr-o natie de slugi, el a introdus onoarea si intr-o turma fara vertebre, orgoliul... Credinta unui om a dat nastere unei lumi ce lasa-n urma tragedia antica si pe Shakespeare. Si aceasta in Balcani!“. Asa gandea Emil Cioran despre „Capitan“ in 1940. Fascinatia pe care Corneliu Zelea Codreanu a raspandit-o in epoca era reala; ea n-a fost jucata nici de „tinerii furiosi“ care vituperau prin gazete coruptia si nepasarea politicienilor, nici de taranii care asteptau „un om care sa sara-n foc pentru tara“ si nici de preotii care vedeau in fine un lider politic care nu-si facea cruce doar pentru scopuri electorale.
„Capitanul“ era in mod limpede un tip charismatic. Charisma sa a fost insa si rezultatul unei atente cultivari. Codreanu era inalt si chipes, cu parul blond si cu ochii albastri. Umbla in itari si bundita, iar pe timp de iarna purta ciubote, caciula si suman. A reusit sa se construiasca ca un personaj care vorbea putin si raspicat. Experienta sa de elev la Scoala militara de la Manastirea Dealu, ca si educatia nationalista si religioasa din familie i-au indicat pe care isi putea baza constructia propriei imagini: Armata si Biserica. Constient sau nu, el a folosit cu succes o serie de trasaturi asociate institutiei militare: simtul onoarei, respectul pentru ordine si disciplina, pentru ierarhie. Spiritul cazon in care s-a format Corneliu Zelea Codreanu a nascut mai tarziu ideea taberelor de munca legionare. Ele erau prezentate ca locuri in care se cultiva spiritul de camaraderie, ajutorul dezinteresat, curajul si autodisciplinarea. Educatia religioasa din familie l-a condus in anii de maturitate la ideea de „lepadare de sine“. Tinea posturile cu strictete si se ruga regulat si des. Era cunoscut - el insusi s-a straduit sa popularizeze aceste lucruri - ca isi impunea un regim de privatiuni personale, in care intra refuzul frecventarii receptiilor, balurilor si sindrofiilor. Intr-o marturie personala din 1936, afirma ca nu mai fusese la teatru si cinema de 14 ani. Este probabil ca toate acestea erau facute si pentru a acoperi complexele originii etnice si geografice (mama sa era nemtoaica bucovineana de origine bavareza, tatal era roman bucovinean cu posibile radacini rutenesti, in timp ce el s-a nascut la Husi). In mod indubitabil insa, intre politicienii romani ai epocii interbelice, Corneliu Zelea Codreanu facea figura de original.
In vremurile de inceput ale carierei sale politice, aparitiile sale in mijlocul poporului se bazau pe un scenariu spectaculos, mai ales pentru satenii impresionabili si neobisnuiti cu stilul personal de a transmite mesajele politice. Cuvantarile sale erau un melanj de mesaje nationaliste, religioase si de imbarbatare, in fapt mai putin importante decat „regia de scena“. In sate, descindea de obicei pe un cal alb, alaturi de cativa camarazi, iar primul drum se facea la biserica. Acolo se inchina impreuna cu cei apropiati, dupa care se adresa oamenilor. Cand se intampla sa-i prinda noaptea «in campanie», erau asteptati la intrarea in sat cu lumanari aprinse si cu cantece bisericesti. Erau toate acestea tehnici electorale extrem de moderne si care s-au dovedit de succes. Codreanu a reusit in timp sa impuna ideea ca Miscarea Legionara era una de regenerare morala si spirituala. Pentru simpatizanti, „Capitanul“ era omul „revolutiei legionare“, revolutie care „venise sa reconcilieze Romania cu Dumnezeu“. Incarcatura de simboluri a Miscarii depasea astfel cu mult pe cea a partidelor concurente.
Cariera publica a lui Zelea Codreanu a stat si ea, ca si cea a Miscarii, sub semnul violentei. A ucis si, probabil, a ordonat ucideri. Mitul nu retine insa aceste aspecte - sau le retine pentru a le justifica si pune sub semnul necesarului. Iar cand o viata traita cu taria convingerilor, intransigenta si credinta fanatica sfarseste printr-o moarte de „martir“ (Codreanu a fost ucis intr-o noapte de noiembrie a anului 1938, chipurile pentru ca incercase sa fuga de sub escorta), mitul irumpe.
In spiritul lui Cioran, se poate spune ca Zelea Codreanu a inventat o lume in care Caragiale n-ar fi putut exista. Era o lume in care bascalia pierea (dar o data cu ea pierea si surasul), o lume in care laxismul moral era cu duritate blamat (laolalta insa cu compasiunea fata de cei care erau diferiti prin limba, religie sau statut social), in care tragicul se instapanise (gonind insa si viata vesela si linistita), o lume care traia la tensiune maxima, „o Romanie in delir“, care uitase insa constructia responsabila, angajandu-se pe panta autodistrugerii. Corneliu Zelea Codreanu a fost simbolul unei generatii. A inocenta acea „generatie irosita“ este la fel de contraproductiv ca si a-i acuza „rinocerizarea“. Oamenii erau tineri, exaltati si, din pacate, influentabili; timpul si epoca au facut restul.

Bibliografie consultata:
Hans Rogger, Eugen Weber (ccordonatori) - „Dreapta europeana, profil istoric“, Editura Minerva, Bucuresti, 1995.
Z. Ornea - „Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca“, editie revazuta, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1996.
http://www.cotidianul.ro/anterioare/2002/r.../rep1723iun.htm