Cum A Fost Facuta Biblia, Scriere sfAnta Optiuni

[anadi]

Scriptura inseamna o scriere revelatA, adica o scriere sfAnta.
Sa vedem istoria ei, ca sa vedem cine a declarat-o sfantA.

Biblia este o mare colectie de scrieri cuprinzand 38 (9 controversate) de cArti ce fac Vechiul Testament, si 20 (7 controversate) de cArti ce alcatuiesc Noul Testament. Aceste cArti au fost compuse de diferiTi autori, sute de ani dupA profetul Moise.

Noul Testament are la baza Evangheliile, patru biografii ale profetului Kristos (maistrul spiritual Si Fiul Imputernicit al lui Dumnezeu, sA nu uitam TOTI SUNTEM FII LUI DUMNEZEU) , scrise de Matei, Marcu, Luca si Ioan (altele au fost respinse de bisericA). Foarte importante sunt scrisorile lui Paul (Pavel) care au fost in spiritul expansionist al bisericii Si ridicate la rangul de fundament al bisericismului “crestin”.

De fapt la patru sute de ani dupa Kristos, celebrul “Consiliu de la Nicea" a selectat aceste cArti, care erau conform intereselor lor expansioniste, ordonAnd distrugerea a sute de alte scrieri ale Crestinilor timpurii precum Si afurisirea si terorizarea celor ce le urmau.
Cartile alese au fost declarate sfinte, iar celelate au fost excomunicate Si afurisite. Mai mult decAt atat, la sfarsitul acestei culegeri de carti, cunoscutA astazi sub numele de biblie, a fost pusa “Apocalipsa” lui Ioan, in care autorul il blesteama pe cel care va adAuga sau va scoate ceva din carte sa, iar aceasta carte a fost pusA la sfArsit pentru a da impresia ca acest blestem se referA la culegerea de carti care alcatuieste biblia.

Pentru detalii vezi “Nag Hammadi Library”, o colecTie de 13 codice antice, care conTin peste 50 de texte , care au fost descoperite in Egiptul de sus in 1945. Aceasta descoperire deosebit de importanta, include un mare numar de scrieri gnostice crestine timpurii, care se credea ca au fost distruse in stradania bisericii de a-si stabili doctrina paulinista “ a harului ieftin” : crede si vei fi mAntuit, care a contribuit substantial la rAspandirea prin orice mijloace a unei filozofii care trebuia sa fie a iubirii. Printre aceste scrieri se afla Evanghelia lui Thomas, Evanghelia lui Filip Si Evanghelia AdevArului.

In plus exista mari probleme cu traducerea si interpretarea inTelesului iniTial al textelor bibliei, care au luat o turnura exclusivist materialista si absolutista in cadrul religiilor lumii, "bisericismul paulinist (pavelinist)" devenind mai mult o religie in modul de existenta al pasiunii, fanatismului si ignorantei. Insasi natura sufletului fiind necunoscuta, si de aceea mai mult sau mai putin negata; ca si legea karmica a reincarnarii.

Legea reincarnarii era o mare problema in expansiunea rapida Si exclusivista a paulinismului bisericesc, care nu prea are de a face cu mesajul iubirii pure, al Domnului Isus.

[abis]

Sa spun si eu ce stiu despre subiect. Incerc sa fiu cat se poate de obiectiv, si unde gresesc ii rog pe cei care stiu mai mult decat mine sa ma corecteze.

Prima colectie a cartilor Noului Testament intocmita vreodata, a fost cea a lui Marcion, numit “ereticul”, prin anul 145 A.D. ). Era compus dintr-o Evanghelie si zece dintre Epistolele lui Pavel, si nu erau pe atunci considerate ca fiind "cuvantul Domnului" - credinta ca aceste carti sunt scrise de Dumnezeu sau ca sunt de inspiratie divina inca nu aparuse. Epistolele pe care Marcion le acceptase erau Galatenii, prima si a doua Corinteni, Romani, prima si a doua Tesaloniceni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, a lui Filimon. El a omis prima si a doua catre Timotei, catre Tit si catre Evrei. Evanghelia sa a fost subiect de controversa, fractiunea ortodoxa sustinand ca “era Luca mutilata”; ceilalti negau aceasta, afirmand ca era manuscrisul de pe care Evanghelia lui Luca a fost mai apoi compusa.
Daca Evanghelia lui Marcion era de fapt Evanghelia lui Luca apare o intrebare, si anume, cum se face ca un “eretic” era in posesia unei Evanghelii veritabile, inainte ca biserica insesi sa fie? Sa fie de fapt, ca Evanghelia dupa Luca pe care noi o avem astazi este o reluare facuta de Biserica Catolica a Evangheliei lui Marcion la care se adauga cele trei capitole care lipsesc din aceasta? Asta ar explica toate erorile si greselile in aceste trei capitole. Evanghelia lui Marcion corespunde cuvant cu cuvant cu aproape trei patrimi din actuala Evanghelie a lui Luca si a fost mai scurta decat aceasta. Luand in calcul mecanismul cunoscut de specialistii in exegeza biblica, prin care adnotarile pe marginea textului unui manuscris isi gasesc in timp in procesul de copiere loc in corpul textului original, acesta crescand lungimea lucrarii propiu-zise, si aplicand prinicpiul pe baza caruia din doua manuscrise ale aceleasi carti, unul mai scurt decat altul, cel mai scurt este in general cel mai vechi, putem concluziona ca Marcion a scris primul. Acuzatia ca Marcion a mutilat intentionat Epistolele lui Pavel si Evanghelia lui Luca pentru a se potrivi convingerilor sale doctrinale, pornesc de la Irineu si au fost repetate cu mare violenta de catre Tertulian si Epifanius, fiind preluate de diferiti teologi de atunci si pana mai de curand.
Epistolele pe care noi le numim ‘catre Efeseni’, Marcion le numea ‘catre Laodiceni’ si se falea pentru readucerea numelui lor original. El a exclus din Evanghelia sa parabola fiului risipitor si din Epistola catre Romani capitolele 9-11, ca si ultimele doua capitole, fie pentru ca ele nu existau in manuscrisele care circulau pe timpul sau, fie ca ajunsese la concluzia ca erau interpolari. In oricare dintre cazuri ele trebuiau sa fie respinse. Asta inseamna ca nu Pavel le-a scris, pentru ca Marcion fiind pro-Pavel, le-ar fi inclus spre avantajul sau si impotriva “evreilor” daca acestia existau. Aceasta inseamna ca pasajul favorit spre a fi memorat de catre cei mai multi dintre crestini, si anume Romani 9:10-11, nu exista in cele mai vechi dintre manuscrisele "catre Romani" si nu au fost niciodata scrise de catre Pavel. Deci aceste pasaje pur si simplu nu existau in "catre Romani" originale in anii 150 A.D.

Tertulian a fost inceputul; el a fost practic cel care a distrus reputatia scrierilor lui Marcion; il acuza pe acesta si il condamna in continuu ca ‘a scos’ cea mai mare parte din presupus-existentul Nou Testament. Tertulian (220 A.D.) spunea ca Marcion a eliminat din Evanghelia dupa Luca zicerile lui Isus cum ca acesta nu a venit sa distruga legea si profetii, ci sa le implineasca. Problema este ca trebuie sa ne intrebam in legatura cu competenta lui Tertulian in masura in care toti stim ca acest pasaj se afla in Evanghelia dupa Matei si nu in Evanghelia dupa Luca (Mat. 5:17). Si totusi, Tertulian repeta aceasta acuzatie in trei ocazii diferite... Te intrebi astfel ce competenta aveau ‘Sfintii Parinti’ vazand ca de fapt acestia nici macar nu au citit Evangheliile... Tertulian continua, spunand ca Marcion a exclus ‘Eu nu sunt trimis decat la oile pierdute ale casei lui Israel’ si ‘Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci la catei’. ). Acestea, deasemenea, nu sunt in Luca, ci in Matei (Mat.15:24-26). Si chiar daca trecem peste eroarea inadmisibila a lui Tertulian, tot nu sta in picioare acuzatia sa, pentru ca nici un alt scriitor inainte de timpul lui Marcion nu face nici o mentiune despre Evanghelia dupa Luca, si nici un scriitor dupa el pana la Irineu, adica inca un rastimp de aproape 50 de ani. Inca o data, presupunerea ca cineva dupa Marcion a luat Evanghelia ‘fara nume’ a lui Marcion si a falsificat-o adaugandu-i numele de Luca ramane viabila.

Irineus este fara indoiala intemeietorul Canonului Noului Testament. Din nou, se impune remarca ca pana la el nu gasim nici o mentiune a uneia sau alteia dintre Evagheliile cunoscute care sa fie amintita ca purtand numele vreunuia dintre Apostoli in vreo scriere facuta de cei care citeaza sau fac referiri la pasaje incluse mai apoi in acestea. Canonul sau este compus din cele patru Evanghelii, Faptele, treisprezece Epistole ale lui Pavel (respingea ‘catre Evrei’), Prima catre Ioan si Apocalipsa. Intr-o anexa, el a pus ca lucrari cu mai putina autoritate 'A doua catre Ioan', 'Prima catre Petru' si 'Pastorul din Hermas', aceasta din urma nemaigasindu-se azi in Noul Testament canonic. El ignora 'Epistola catre Evrei', a lui Iuda, a lui Iacov, 'A doua a lui Petru' si 'A treia a lui Ioan', toate aflate azi in Biblia canonica. Trebuie avut in vedere ca este pentru prima oara cand avem de a face cu ceva care seamana cu o recunoastere a Canonului actual. Intrucat el este primul care face mentiune la cele ‘patru Evanghelii’, unii teologi afirma ca ele trebuie sa fi fost folosite pe larg inainte si apoi recunoscute ca surse de autoritate; pentru ca, spun ei, nu ar fi fost posibil asa cum afirma alti teologi, ca inainte au fost folosite alte Evanghelii, pentru ca mai apoi sa se renunte la ele pentru a fi substituite cu altele.

Raspunsul la problema asta este ca nu numai a fost posibil, dar este chiar ceea ce s-a intamplat, si exact asa cum istoria ne-o certifica. Cu mult timp inainte ca noi ‘sa primim’ cele patru Evanghelii, sute de Evanghelii diferite erau in larga circulatie prin Imperiu. Intensa rivalitate intre diferitele secte in primele doua secole crestine, si in special intre Pavelisti, Petristi si Ioanisti i-a invatat ca nici unul dintre ei nu putea sa il stapaneasca pe celalalt, si nici unul nu poate sa tina in mod exclusivist de cartile sale ‘sacre’ si sa insiste doar pe adoptarea lor generala. Rezultatul a fost un compromis, exact ca intr-o conventie prezidentiala azi, unde prietenii candidatilor impusi constatatand ca nici unul dintre favoriti nu poate sa fie nominalizat, se unesc pe platforma unuia total nou, unul de care cu greu s-a auzit mai inainte. Biserica Catolica tocmai se forma (prin aproximativ 170 A.D.) prin unirea micilor secte si biserici intr-un mare organism, si necesitatea unei oarecare surse de autoritate scrise, a unei 'Biblii' recunoscute de catre toti, era evidenta; si aceasta necesitate, a dus la aparitia Canonului. Vechile carti au fost abandonate si suprimate, altele noi luandu-le locul. In termeni moderni, am zice ca a fost necesitatea politica aceea care a fost fermentul aparitiei Canonului. Mai inainte, nici macar 2 secte crestine din multele care existau nu foloseau acelasi set complet de carti, ci doar o parte mai mare sau mai mica din acesta, iar multe dintre ele foloseau numai una. Si aceasta a fost valabil o lunga perioada chiar dupa ce cele patru Evanghgelii intrasera in uz canonic si dupa ce se facuse efortul de constituire a unui unic Canon. Diversitatea si conflictul intre doctrine si dogme era pretutindeni.

Astfel Ebionitii si Cerintienii foloseau numai Sf. Matei; Cordonienii numai Evanghelia lui Marcion. Marcionitii evident ca foloseau numai Evanghelia lor. Teodotienii respingeau Sf. Ioan, asa cum o faceau si Alogii; si crestinii petristi in mod normal preferau Evanghelia dupa Marcu care era ‘Petrista’ si favorabila lui Petru deci, exact asa cum Pavelistii o preferau pe cea a lui Luca, care il favoriza pe Pavel. In aceasta situatie, intremarea bisericii nu putea sa provina decat din unitate prin adoptarea unor carti care sa fie acceptabile pentru toti. Unirea era necesara cu orice pret. Noul Testament este un astfel de compromis.

Evanghelia dupa Matei este petrista, acolo aparand Isus zicand lui Petru, “pe aceasta piatra voi zidi Eu Biserica Mea”, (Mat.16:18). Evanghelia dupa Marcu, este de asemenea Petrista, iar Luca este Pavelista. Epistolele lui Petru, sunt evident petriste, Epistolele lui Pavel paveliste, iar Evanghleia dupa Ioan, Epistolele lui Ioan si Apocalipsa, desigur ioaniste. Trebuie sa fie clar ca istoria acestor timpuri a consemnat suprimarea vechilor Evanghelii si inlocuirea cu cele noi. Astfel, Serapion, Episcopul Antiohiei (190 A.D.), in timpul vizitei sale la Biserica din Rnossus in Cilicia i-a gasit folosind Evanghelia dupa Petru. Fiindu-i cerut, el le-a permis sa o citeasca, in ciuda controverselor pe care aceasta le-a produs. Mai tarziu el scria: “Venind la voi, credeam ca toti tineti de dreapta credinta, si necitind si studiind pana la capat Evanghelia prezentata mie sub numele de dupa Petru, zisei: “Daca asta este singurul lucru care creaza sfada intre voi, atunci cititi-o dara!” Insa acum, intelegand din ce mi s-a spus ca mintile lor erau cuprinse de o forma de erezie, grabi-ma-voi sa vin din nou la voi’. Eusebiu a pastrat in scrierile sale acest citat si cu toate ca nu spune explicit ca Evanghelia a fost suprimata, o lasa sa se inteleaga destul de clar.

La inceputul celui de-al cincilea secol, exista un om numit Teodoret, care era activ implicat in supravegherea infiintarii bisericii. In calatoriile sale el a gasit Diatesaronul, sau “Evanghelia dupa Tatian”, folosita in biserici, scriind despre aceasta: “Eu insumi am gasit mai mult de 200 de astfel de carti in bisericile noastre si care sunt primite cu respect; si adunandu-le pe toate, i-am pus sa se lepede de ele, introducand in locul lor Evangheliile celor patru Evanghelisti”. Prima observatie, la inceput de secol cinci dupa Cristos inca se vorbeste de “biserici” (plural!) care in loc de cele patru Evanghelii canonice pe care le stim azi, aveau si citeau sute de alte Evanghelii si Epistole. Aceste biserici aveau peste doua sute de diferite carti si Evanghelii pe care noi nu le mai avem astazi si se pare ca erau foarte multumiti citind din ele si nu din ceea ce citim noi azi, in ciuda prigoanei si presiunilor de tot felul la care erau supusi de catre biserica "oficiala".

Intrebare esentiala: de ce au trebuit sa fie exact patru Evanghelii? De ce nu doua, cinci, sau sase, o duzina sau o suta?

Irineu, care a fost, asa cum am zis mai sus, adevaratul intemeietor al Canonului, si care si-a dedicat o mare parte din viata infiintarii Bisericii Catolice si a Noului Testament, a dat raspuns la aceasta intrebare odata pentru totdeauna, iar Biserica, care ii datoreaza existenta, l-a urmat in aceasta privinta pe acest om si numai pe el singur si pe nimeni altul; in religie nu exista democratie, diversitate si dreptul la opinie personala...

Irineu spune ca exista patru evanghelii pentru ca avem patru colturi ale pamantului si patru puncte cardinale (nord, sud, est si vest) si pentru ca animalele au patru picioare sau patru extremitati, de aceea trebuind sa existe patru Evanghelii. Cuvintele sale exacte in aceasta privinta sunt: "Nu este posibil ca Evangheliile sa fie mai multe sau mai putine la numar decat sunt. Intrucat, sunt patru colturi ale pamantului pe care traim si patru puncte cardinale, iar Biserica este imprastiata in toata lumea, iar stalpul de sustinere si fundatia bisericii este Evanghelia si duhul vietii, este potrivit ca ea trebuie sa aiba patru stalpi care sa emane nemurire in fiecare directie, insufletind oamenii iara si iara... De aceea Evangheliile sunt in acord cu aceste lucruri... Intrucat vietuitoarele pamantului au patru extremitati sau picioare, si Evangheliile sunt patru. Aceste lucruri stand asa cum le-am zis, oricine care distruge fiinta Evangheliei in van o face, dand dovada de neinvatatura si nerespect... Ma refer la acei care prezinta numarul evangheliilor ca fiind fie mai mare decat ce s-a zis mai sus, sau, pe de alta parte, ca fiind mai mic.’