Dulce Câmp De Batalie Al Vietii, [Jurnalul lui Ares] Optiuni

[Ares]

O mică pauză pentru o doză de realitate...

Întotdeauna am spus că-mi iubesc oraşul. Asta ar însemna prin extensie că trebuie să iubesc necondiţionat şi gropile din el... gropi care sunt uneori mai mari şi mai impresionante decât cele lăsate de bombardamentele aliaţilor in Germania (nu zic asta pentru că aş fi fost acolo, dar în poze Bucureştiul de azi arată mai rău decât Berlinul în 1945).

Nu vreau să întru într-o discuţie sterilă şi inutilă despre vinovaţi, bani, comisioane, seriozitate şi alte lucruri dintre-acestea cunoscute sau mai puţin cunoscute românilor sau mai bine zis conducătorilor lor... Ce vreau eu să spun este că deja mi-am făcut plinul la văzut accidente care au ca principală cauză minunatele noastre gropi.

Scriu rândurile acestea la doar 10 minute după un "poc" în faţa blocului. Şi asta la doar câteva zile după ce un taximetrist grăbit (există şi alt tip de taximetrist?) nu a văzut un prag "minunat" de 15 - 20 de centimetri dintre banda 3 şi banda 2, oprindu-se cu succes într-una din maşinile din parcarea blocului.

Şi totuşi de ce scriu eu toate acestea? Pentru că sunt aproape sigur că am găsit soluţia. În loc să ne tot chinuim să astupăm gropi, mai bine ne-am apuca să le lărgim, să scăpăm de tot ceea ce înseamnă asfalt şi să ne întoarcem la frumuseţea clasică a acelui minunat animal numit măgarul...

Visez la un Bucureşti plin de măgari, la un Magheru blocat de măgari şi balegă, într-o frumoasă întoarce la natură... Dar oare este doar un vis? Oare?

Fiţi optimişti şi zâmbiţi, dar uitaţi-vă cu atenţie pe unde călcaţi...

[Crisse]

Am fost intr-o vizita la o vara si pe la doua noasptea ea ma ducea acasa cu masina ei prin orasul natal drag mie, dar pe care eu nu-l mai cunosc atat de bine. Desigur ca-mi povestea cate-n luna si-n stele si pe tot intunericul de afara cu o dexteritate pe care eu nu stiu daca o mai am , ocolea gropile. Am intrebata-o de unde stie ca acolo sunt gropi, caci nu se vedea nimic prin intunericul de afara. Mi-a raspuns zambind ca gropile sunt in acelasi loc de ani de zile, nimeni nu le acopera, eventual ele devin mai mari

[Ares]

Fac parte dintr-un popor de trubaduri, de poeţi, de povestitori. Poate de aceea imi place sa ma joc cu cuvintele... Fac parte dintr-un popor de oameni ospitalieri, de viaţă, care ştiu să te facă să te simţi bine... Sunt un fiu al unui minunat popor de oameni frumoşi, deosebiţi, pe care uneori nu i-aş schimba cu nimic...

Mai fac parte dintr-un popor de petrecăreţi, de băutori redutabili de orice fel de licoare binecuvântată de zei, popor de meşteşugari şi mecanici auto, popor inventiv şi plin de resurse.

Dar mai fac parte dintr-un popor de oameni trişti, supăraţi, întunecaţi. Un popor de oameni cu tupeu, care nu relizează ca nu sunt singuri pe lume, un popor de orbi, un popor inconştient, insensibil, imposibil... O adunătură de oameni nefericită, care trebuie să-şi reverse supărarea peste tot, precum apele Nilului inundă malurile sale...

Fac parte dintr-un popor de oameni mici... Dar eu, precum alţii în jurul meu, promitem să încercăm să creştem... şi când / dacă vom fi mari, toate visele ne vor fi îndeplinite... Nu-i aşa? Nu-mi spuneţi că nu-i aşa pentru că altfel viaţa nu ar mai avea haz şi viaţa e atât de haioasă uneori...

[Promo Contextual]

[Ares]

Încăpăţânat cum sunt, n-am crezut că aşa ceva există... N-am crezut că sunt momente în care vorbele nu vor să fie aşternute pe hârtie... n-am crezut în blocaje, în clipe în care povestea nu vrea să meargă mai departe. Nu mi s-a mai întâmplat de mult, dar se pare că a revenit momentul acela. Nu am mai scris nimic... nu am simţit nevoia să-mi mai vizitez masa de la Han, să mâzgălesc un rând în ceaslovul meu. Mi-am lăsat personajele încleştate într-o luptă îndepărtată, pe un meleag străin. Mi-am părăsit pentru o clipă oaza de linişte şi de relaxare care era pentru mine scrisul.
Toate acestea pentru că există momente în care trebuie să guşti un pic şi din zidul de beton de care ne lovim cu toţii la un moment dat... Pentru că există (probabil) momente în care cuvântul se odihneşte lăsând loc faptelor...
Am tot încercat să revin, dar probabil că în tot ce ne înconjoară există un punct de echilibru, un drum strâmt pe care trebuie mers, doar pentru ca lucrurile să fie bine... Totul are o clipă potrivită şi pentru mine venise clipa tăcerii...
Privesc în urmă şi încerc să înţeleg ce aveam de învăţat din această lecţie...
Tăcerea este una din marile arte ale conversaţiei spunea Cicero.
Poate sunt mulţi aceia care mai au de învăţat din aceste vorbe...
Să aveţi o zi liniştită şi frumoasă precum căderea fulgilor de nea pe crengile brazilor, cititorii mei...

[Ares]

Mă întorc asemeni unui luptător obosit, în locul acesta, de unde-mi pot reîmprospăta forţele - fie şi numai pentru o clipă... Sunt în continuare captiv al micului meu război personal...

Până acum am ascultat de un sfat - Un războinic al luminii studiază cu multă grijă poziţia pe care ţine să o cucerească (Paulo Coelho). Dar în acelaşi timp cred că am stat prea mult, dansând în jurul adversarului meu.. privind strălucirea tăişului impecabil pe care mă pregătesc să-l atac... uitându-mă la siluetele întunecate ale duşmanului... aşteptând întăriri care nu au de unde să vină, decât din interior...

În această seara, în care atâţia oameni se duc să primească lumină, trebuie să-mi pregătesc armura, mângâi murgul, lustruiesc tăişul sabiei, pentru a înfrunta întunericul care mă aşteaptă.

Au fost până acum aproape patruzeci de bătălii între mine şi acest adversar. În fiecare an, victoria în război mi-a aparţinut. Peste mai puţin de treizeci de răsărituri de soare, săbiile noastre se vor încleşta încă o dată... cu speranţă în suflet o spun - poate pentru ultima dată...

S-au întâmplat mult de când nu ne-am mai întâlnit, cititorul meu drag... Cu sabia într-o mână şi pana în cealaltă poate va fi un timp şi pentru noi vorbe aşternute în această cronică...

Acest topic a fost editat de Ares: 10 Apr 2004, 08:36 PM

[Ares]

Pe lângă dulcea boală a scrisului, arta fotografiei nu conteneşte să-mi facă cu ochiul...
Nu ştiu cât de reuşită este umila-mi realizare, dar pentru ochii tăi cititorule...

Beauty

Acest topic a fost editat de Ares: 10 Apr 2004, 09:04 PM

Descarca fisierul/ele

 Beauty.jpg ( 81.14K ) Numar descarcari: 31

 

[Ares]

Aici pe plajă-am rătăcit hrănind sublima tinereţe
Cu basmele ştiinţei şi răbdarea
Timpului ce trece

Tennyson - Laksley Hall


Atât am de spus azi... Nu cred că mi-am irosit ce am avut până acum din tinereţe pentru că am dedicat-o basmelor ştiinţei...
Nu cred că basmele care mă încântă azi sunt o greşeală... Nu cred că trebuie să mai cresc...
Şi uneori cred că nu pot să merg mai departe, dar malul e atât de aproape... Văd prin ceaţă lumina farului, umbrele catargelor, aud forfota portului... Chiar dacă au să mi se scufunde toate corăbiile, o să înnot până acolo. În spate nu mă aşteaptă decât trecutul...
Vânt cât mai favorbabil tuturor, dragii mei cititori...

[Ares]

Din aceasta zi, până la sfârşitul lumii... nu vom fi uitaţi. Noi cei puţini şi norocoşi, noi camarazii de război. Pentru că cel care-şi varsă sângele alături de mine... este şi va fi întotdeauna... fratele meuHenry V

Tocmai am terminat de văzut povestea soldaţilor din Compania Easy.
Este doar o mică parte din istoria umană, aceea parte uitată deobicei de manuale... Dar poate această istorie este aceea care chiar contează. Pot spune că m-a impresionat ceea ce au făcut şi cum au facut-o acei oameni... Nu pot să nu mă gândesc că erau doar nişte tineri, aruncaţi departe de casă, luptând pentru străini care după 50 de ani aproape că i-au uitat cu desăvârşire pe cei care au murit pentru ei...
Sincer să fiu, nu pot spune prea multe... decât că această poveste merită văzută şi că ultimele cuvinte ale lui Dick Winters mi-au rămas în memorie....

Preţuiesc amintirea unei întrebări puse de nepotul meu... "Bunicule, ai fost un erou în război?" Iar bunicul a răspuns... "Nu. Dar am luptat alături de eroi"

[fiatlux]

Inspirata dimineata am azi ! Nu stiu care-i firul care ne trage intr-o anumita directie ! De ce azi m-am dus catre "Dulcele camp de batalie.."? Abea m-am trezit; ochii sunt mici, mintea-mi se intinde ,lenesa inca ,dupa visul noptii; "uneltele-mi" (vorba unui scriitor grec) ..inca se misca greu.. Si totusi ! Cred ca soarele care arde puternic, el ma-mpins catre aici ! Bun gasit Ares! Voi reveni ! Ptr ca aici, la tine, am gasit de "lucru", de lucru pentru ..minte, inima si chiar...literatura !! Ma bucur ca, vrand nevrand, m-am trezit ..in jurnalul tau !!

[Ares]

Bine ai venit în micul meu colţ de la Han, fiatlux. Nu pot decât să mă bucur că am reuşit să-ţi dau de "lucru"

[Ares]

Deşi acesta este colţul meu de la Han, o să fac loc unui oaspete de seamă... Sau mai degrabă trebuie spus că o să fac loc cuvintelor unui oaspete...
Şi pregătindu-mă să-l citez pe George Michael, nu pot să nu mă întreb... Oare cât adevăr se poate ascunde în spatele cuvintelor pe care le împărtăşim cu cei din jur? Oare care este porţia minimă de suflet pe care o lăsăm în fiecare frază... din acele renumite 21 de grame, cât se spune că are sufletul nostru... Oare câte miligrame sunt în Jurnalele de la Han?...


(4O&D)

I was mixed up when you came to me
Too broke to fix
Said 'daddy get you gone, I'm missing my baby'
Still missing my baby

I was stitched up by the hands of fate
Said how you gonna make it on your own
If luck is a lady?
Maybe luck is a lady

I was going down for the third time
My heart was broken I was not open
To your suggestions
I had so many questions
That you just kissed away

Tell me, I guess that cupid was in disguise
The day you walked in and changed my life
I think it's amazing
The way that love can set you free

So I walk in the midday sun
I never thought that my saviour would come
I think it's amazing
I think it's amazing

I think you're amazing

You tried to save me from myself
Said 'Darling kiss as many as you want!
My love's still available
And I know that you are insatiable'

We're like victims of the same disease
Look at your Big Bad Daddy, and your mom
And your mom... was always acting crazy

I was going down for the third time
My heart was broken,
I thought that loving you was out of the question
Then I saw my reflection
Saying please don't let this go

So now I walk in the midday sun
I never though that my saviour would come
I think it's amazing
I think you're amazing
Celebrate the love of the one you're with

Celebrate, this life with you baby
I think you should celebrate yeah
Don't put your love in chains baby
No, no, walk in the midday sun
I thought I was dreaming
I think it's amazing
I think you're amazing
I said celebrate the love of the one you're with

As this life gets colder
And the devil inside
tells you to give up...

(George Michael - Amazing)

[fiatlux]

Buna seara Ares ! Imi ramasesera cateva...grame in plus ,de suflet (ca romanul si eu, mai fur la cantar) si m-am instalat aici, pe "dulcele camp" !! Ca tu probabil esti in vreo .."batalie" !!
E greu sa ducem noi ...greul lumii asteia ! Abia , de-am putea sa ne purtam propriile .."patimi, sentimente" vorba lui Nichita :

Gând 6
Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le
ducem cu noi pânã la urmã sunt propriile noastre
sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,
urile si adversitãtile noastre. Mã-ntreb: noi, la
capãtul vietii noastre, ce-am lãsa în afarã?
Bãnuiesc cã putem lãsa niste sentimente. Mai
putin de urã, întrucâtva de patemi dar... de
dragoste mai ales.

Pe curind !

[Ares]

Superbe cuvinte... Mulţumesc fiatlux pentru că le-ai lăsat printre filele cronicii mele...

[Ares]

Se pare că în acele clasice vorbe - Cei ce nu-şi cunosc istoria sunt condamnaţi să o repete - se află din nefericire un sâmbure cu mult prea mare de adevăr... Spun asta şi din cauză că am descoperit nişte poze cu mult-adusul-în-discuţie parc Carol din Bucureşti... Cred ca sunt de prin perioada interbelică şi uitându-ma la ele mi-am dat seama cu durere că ar trebui să dau o fugă prin acel parc pentru a face niste poze... Pentru că tot ceea ce se ridică acolo pare să aibă ca soartă demolarea (să nu înţelegi cititorule că sunt un mare fan al artei comuniste... să înţelegi că părerea mea este că un popor este dator să-şi asume istoria sa - cu bune şi rele)...

Descarca fisierul/ele

 parcul_carol_1.jpg ( 17.7K ) Numar descarcari: 21

 

[Ares]

O altă vedere din Parcul Carol interbelic...

Descarca fisierul/ele

 parcul_carol_2.jpg ( 19.8K ) Numar descarcari: 22

 

[Ares]

Încă o vedere din Parcul Carol, aşa cum l-au cunoscut bunicii noştrii

PS. Nu ştiu din nefericire de unde sunt pozele, că mi-ar fi plăcut să admir mai multe dintre ele...

Descarca fisierul/ele

 parcul_carol_3.jpg ( 14.71K ) Numar descarcari: 25

 

[Ares]

Vârsta este ceea ce vrei tu să fie. Eşti atât de bătrân pe cât gândeşti că eşti de bătrân. (Muhamad Ali)

Trebuie să recunosc că prima dată când am citit aceste cuvinte, nu mi-au spus nimic. Am trecut peste respectivul citat cu privirea foarte repede... Dar câteva zile mai târziu, jocul sorţii a făcut să-l aud pe unul dintre ultimii mari gentilomi ai României – domnul Djuvara – spunând acelaşi lucru. Mai exact că vârsta este ceea ce simţim, nu ceea ce este scris undeva sau ceea ce iese după o scădere lipsită de suflet...
Şi în aceea clipă mi-am dat seama de adevărul crud aflat în spatele a ceea ce fusese spus. Uneori, oricât ne-am dori să avem o vârstă (de obicei una cât mai inaintată când suntem tineri şi una cât mai fragedă în toama vieţii), undeva sufletul nostru simte altceva... Sau cel puţin sufletul unora, în anumite clipe ale vieţii, este captiv într-o anumită vârstă...
Dar ce înşelător cuvânt... Omenirea dăinuieşte de milenii şi este încă tânără... Dinozaurii au murit de milioane de ani şi de abia acum sunt bătrâni... Iar oamenii, în efemeritatea lor, îndrăznesc să-şi spună bătrâni şi tineri...
Eu cred că mi-am parcurs cele douăzeci şi trei de primăveri în doar trei vârste... Întreabă-te... tu cititorule, uitându-te undeva în adâncul tău... câte vârste ai avut? Oare cât de bătrân te vezi, sau cât de tânăr? Răspunsul te-ar putea surprinde... dar zâmbeşte... orice vârstă ai avea... e cea mai bună idee pe ziua de azi...
Şi ca să te las cu un zâmbet pe buze...

Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi ma apuc să citesc ziarul. Mă uit imediat la pagina de Comemorări... Dacă nu-mi găsesc numele pe acolo, mă trezesc. (Harry Hershfield)

Acest topic a fost editat de Ares: 5 May 2004, 08:03 PM

[Ares]

Un zâmbet al mamei natură, pentru tine cititorul meu drag...

Descarca fisierul/ele

 Flowers_1.jpg ( 81.58K ) Numar descarcari: 25

 

[Ares]

Curajul înseamnă să mergi din înfrângere în înfrângere fără să-ţi pierzi entuziasmul (sir Winston Churchill)

Citind ceea ce a spus un mare luptător, îmi pun o simplă întrebare. Oare atunci când plecăm spre o bătălie pe care ştim că o pierdem mai putem fi numiţi curajoşi? Oare când se transformă curajul în inconştienţă? Oare îţi trebuie o doză de aşa ceva, atunci când te pregăteşti să încerci să treci de un obstacol care pare de netrecut?
În această seară, cititorule, se pare că am ajuns să-mi pun cu mult prea multe întrebări... La multe dintre ele nici nu-mi doresc să aflu răspunsul. Indiferent de momentele de slăbiciune în care-mi spun că este momentul să recunosc că sunt înfrânt ştiu că o să merg până la sfârşit... Ştiu că o să-mi asum riscul să văd cum arată şi fundul prăpastiei, fiind dator - mai ales faţă de mine însumi...
Este tragic când pleci la spre bătălia cu viaţa cu un asemenea gând, dar nu pot decât să mă gândesc la nemuritorul Murphy - Nu crede în miracole! Bazează-te pe ele!.
Ei bine, aşa am ajuns... Dar la urma urmei, trebuie să recunosc ca de multe ori a mers ulciorul la apa. Oare mai merge înca o dată?

Acest topic a fost editat de Ares: 8 May 2004, 10:24 PM

[fiatlux]

[Ares]

Îmi pare rău că am lăsat paianjenii să-şi facă cuib în acest colţ al meu de la Han... E un loc unde mă simt bine şi chair nu-mi doresc să-l las în paragină... Dar... S-a dovedit că a câştiga un război nu este acelaşi lucru cu a fi victorios...

Iti multumesc S. daca citesti ceea ce scriu, pentru ca sfatul tau a fost nepretuit. Chiar ai avut dreptate.

M-am înfrânt un demon. Iar demonul mi-a fost prieten... Se poate aşa ceva?

Am ajuns în locul de care mă tem cel mai mult în această călătorie. Am ajuns la răscruce şi tot ce-şi doreşte o parte din mine este să meargă înapoi... numai că tot ceea ce este în urmă acolo va rămâne...

Dacă e să închei pe o notă mai veselă, cred că acum că a venit vara şi e perioada concediilor, muza mea a plecat la munte... că tare greu mi-e să scriu... (sau o fi căldura?)

Zambiţi şi bucuraţi-vă de căldură ca după ce vine noua eră glaciară o să vă fie dor de năduşeală...

PS. Fiatlux - mă bucur că ai trecut pe la mine prin Jurnal... Rămân dator cu un răspuns, dar promit că o să vină...

Acest topic a fost editat de Ares: 24 Jun 2004, 01:51 PM

[Leon]

Doar

[Ares]

Astăzi cuvintele o să lase loc unei imagini... dar până la ea...

Uneori viaţa pare o înşiruire de furtuni cu scurte momente în care soarele răzbate printre nori.
Văzută dintr-un alt unghi poate este tocmai pe dos... Un cer senin pe care apar nori din când în când...
Oricare ar fi modul in care privim, cred că am reuşit să prind măcar o fărâmă în poza de mai jos...

PS. În spatele oricărui nor se află soarele... Şi inevitabil el răzbeşte, aşa că fiţi optimişti că nu are rost să fiţi altfel...

Acest topic a fost editat de Ares: 29 Jun 2004, 03:43 PM

Descarca fisierul/ele

 inaintea_furtunii_detaliu.jpg ( 46.25K ) Numar descarcari: 18

 

[Ares]

Iti mai aduci aminte pustiule?

De nave spatiale, de Hari Seldon si Daneel? De visele de atunci? De catelul tau mic, pe care-l vedeai doar vara? De Caleea Lactee privita dintre dealuri, imbratisat de zgomotele noptii de la tara?

Oare a mai ramas ceva din acele vise? O farama ascunsa in sufletul tau sfasiat de dorinta de a opri timpul? Mai tii minte lanul de lucerna tavalit cu masina bunicului, aceea masinarie magica de care te-ai indragostit iremediabil de cand ai facut ochi? Iti mai aduci aminte de casele din lemn de salcam construite pe deal, de laptele baut inca cald, de mirosul de catelus abia mergand? De infrangeri si umilinte, de momentele de glorie? Iti mai aduci aminte de suflarea rece a iernii, care-ti dadea fiori in timp ce te aruncai pe coama muntelui? Iti mai aduci aminte de stabilopozi, colacul tau de plastic, de valurile marii si oftatul brazilor, de serpentine si drumuri prin paduri ce pareau nesfarsite? Iti mai aduci aminte de basme, copile?

Dar oare de prima zi de scoala, de drumurile care-ti pareau o joaca, in mijlocul autobuzelor aglomerate, de zumzaitul dulce al strazii, de durerea despartirii de prieteni... Sa nu le uiti niciodata, oricat de strans ar fi nodul care-l simti in gat, oricat de trist te-ar face, acesta esti tu... Cu infrangerile si victoriile tale, cu sufletul usor sau incarcat, acesta esti tu.

Acum inchide usa aceasta... incaperea asta o sa fie mereu aici, sa-ti dea putere, sa te mangaie, sa te intristeze... Inchide ochii, ridica-ti fruntea si mergi mai departe. Pentru ca povestea ta copile este acum, undeva langa basmele pe care le iubesti atat de mult... copilaria ta este o "a fost odata...".


Acest topic a fost editat de Ares: 18 Aug 2004, 01:51 PM

[Ares]

Probabil ca ar trebui să fiu foarte supărat pe ceea ce mi se înâmplă uneori (şi foarte supărat pe mine însumi)... Aşa cum aproape toţi cei din jurul meu ar avea motive să fie supăraţi pe lume (măcar din când în când)...

Poate că ar trebui, dar prefer să oftez şi să merg mai departe. Rămân cu speranţa că din fiecare greşeală, din fiecare piedică trag învăţăminte. (dar oare asta nu e o idee inventată de cei care pierd întotdeauna?)

Nu am mai trecut de mult pe aici... Şi e foarte probabil să mai treacă ceva timp până când îmi voi mai lăsa câteva gănduri pe foile albe de la Han.

Totuşi fiecare popas aici rămâne o plăcere.

Dar să mă scuzi cititorule, dacă te-am obişnuit cu un ton mai optimist... Uneori reuşim să ne păcălim pe noi înşine mai bine decât ar face-o oricine altcineva...

Acest topic a fost editat de Ares: 18 Aug 2004, 01:58 PM