Ce A Ramas De Cand Eram Copil? Optiuni

[cameron]

Copilaria ne-o pastram in minte si in suflet. Evadam acolo ca pe o insula. Uneori o uitam, alteori nu..
Care sunt cele mai vii imagini pastrate?
Visele pe care le aveati, jocurile, prietenii, strada, gradina bunicii??
Eu .. visam sa am o perna cu miros de paine de casa.., sa am o camera ai carei pereti sa aiba mii de sertare..in care sa se gaseasca tot ce-mi trecea prin minte (bomboane, dulciuri, etc, etc,..) , voiam sa fiu invizibila..
Imaginile s-au cam sters in timp, au devenit difuze,..dar zapada avea un miros special, mainile bunicii erau asprite de vreme si munca..

[fiica_lunii]

Eu si sotul meu avem 31 de ani (peste o luna, respectiv doua) si am trait aceleasi vremuri ca tine, Gabici, dar in medii diferite: eu am crescut in oras, el la casa, la tara.
Si eu am amintiri ca tine, Gabici, cand ieseam la joaca pe strazi si haladuiam cu copii de varsta mea prin curti de intreprinderi, prin santiere unde se construiau blocuri. Imi amintesc ca in anul 1986 cand ne-am mutat in blocul turn in care locuiesc si azi parintii mei, era nou construit si in jurul lui, in imediata apropiere se construiau si alte blocuri, iar dupa ele era un cartier de case, campuri, apoi curti de fabrici si iar campuri. Acum privesc in jurul blocului si vad alte si alte blocuri, cartierul de case e injumatatit (ca in 3 ani comunismul a reusit sa darame destule), campurile au fost inlocuite de blocuri, fabricile sunt in paragina....
Imi amintesc ca ne simteam destul de liberi pe acele spatii verzi, pe acele terene virane, senzatie pe care copii nostri nu o vor putea trai.
Imi amintesc ca ininte sa ne mutam in acel bloc turn, am locuit cu bunicii intr-un bloc bara dintr-un cartier linistit, nu prea central al orasului, dar nici periferic. Era o zona cu amestec de blocuri si case, o zona unde iarna strazile nu erau date cu sare si erau ale noastre. Toata iarna bunicul meu ma plimba cu sania cand mergea sa faca cumparaturi pe la magazinele din cartier, caci toate stradutele alea erau acoperite cu un strat gros de zapada batatorita ce nu disparea pana in primavara. Erau doua sau trei masini la fiecare bloc, iar pe strazile din jurul blocurilor ne jucam noi copiii caci masinile treceau foarte rar si mergeau foarte incet. In ziua de azi pe acele strazi se da cu antiderapant iarna si nu mai exista zapada batatorita pe care sa vezi saniutele copiilor, in fata blocurilor gem parcarile de masini si e un trafic intens in zona.
Nu aveam bunici la tara caci ambii locuiau la bloc in oras, dar mama era invatatoare si in fiecare vara mergea in tabere la munte si ma lua cu ea. Am cautat de cateva ori pe internet taberele prin care am fost, pe langa unele am trecut prin plimbarile mele prin tara. Majoritatea sunt in paragina. Nu se mai ocupa nimeni de ele si sunt ruine.
Ma doare sufletul sa vad cum s-a schimbat lumea in care am copilarit si mai mult ma doare sufletul pentru faptul ca nu vor trai si copiii nostri senzatia de libertate de care am avut noi parte, caci azi nu poti sa lasi un copil singur pe strazi la fluxul de masini si multimea de violatori de copii si drogati etc. Azi nu mai poti acorda copilului libertatea de a pleca in "recunoastere", de a cerceta el de unul singur imprejurimile, de a se avanta in necunoscut.
N-a ramas mai nimic din lumea copilariei noastre.