Oglinda, Nuvela sau roman Optiuni

[fargakos]

Incercare de nuvela sau roman. Va rog sa-mi spuneti eventualele sugestii sau critici. Apreciez orice critica constructiva

[fargakos]

Oglinda
Capitolul I Prajitura cu portocale

Trecuse un an de cand Ana primi primul ei parfum. Acum statea si privea trista spre sticluta care inca mai emana o usoara aroma de trandafir. Acea sticluta cu decoratiuni aurii era un cadou de la tatal ei. Era goala si la fel de pustie ca si sufletul fetitei de 9 ani din ochii careia incepeau sa se scurga boabe mici de lacrimi.
Pe coridor se auzeau pasii Matildei…era foarte probalil ca venea sa vada daca se trezise. Se uita pe furis la colega ei de camera Jasmin. Inca dormea si nu vroia ca tocmai ea sa o trezeasca. Isi sterse rapid lacrimile cu maneca si incepu sa-si aranjeze patul.
- Buna dimineata Ana! spuse Matilda cu vocea ei usor ragusita. Ei, uite si o mica lenesa ce mai doarme inca! Si afara e asa o zi frumoasa…Jasmin hai trezeste-te! Daca nu te trezesti nu mai apuci micul-de-jun si aici nu-i ca la hotel sa poti manca cand vrei tu… Se intoarse apoi spre Ana si bagand mana in buzunarul sortului alb ii intinse un pachetel.
- Credeai ca nu stiu ca-i ziua ta? Pe fisa asta scrie tot. Chiar daca n-ar fi voie, uite, ai aici o bucata de prajitura cu portocale. Da sst sa nu zici la nimeni! Asa ca papa repede.
Se uita o secunda la Jasmin care inca mai motaia si cu o obisnuinta mecanica puse pe masuta cele doua pahare cu medicatie dupa care iesi.
***
Se afla la etajul doi al spitalului de copii. Era o epidemie de varicela prin zona si fusese trimisa de urgenta la contagioase de catre Tanti Monica. Unii is spuneau chiar “mama” Monica, dar Ana era destul de mare ca sa foloseasca asemenea cuvant. Din prima zi in care o vazuse pe Tanti Monica la orfelinat i se paru ca este o “tanti” de treaba. Era o femeie de vreo 50 de ani care nu avusese niciodata copii, dar care iubea fiecare copil de la centru ca si pe al ei. Isi adusese aminte de valiza ei mare maro cu care aparuse in acea zi de august la poarta orfelinatului insotita de tusa Marta. Hmm…era s-o lase fara coada pe saraca Mita cand isi puse valiza chiar pe coada ei.
***
Lumina incepu se se joace pe fata cafenie a Jasminei in timp ce Ana deschidea fereastra. Jasmina era la centru de la 2 luni. Fusese lasata acolo probabil pe motivatia “rusinii”…cine mai vazuse mulatra prin acele parti?
- Hai Jasmin! Am ceva pentru tine.
- Ce e? Iar avem medicatie? Intreba Jasmin.
- Da, dar nu e asta. Uite… Ii intinse jumatate din prajitura cu protocale.
- Prajitura? De unde avem noi prajitura?
Ana schita un zambet trist.
- E ziua mea.
- La multi ani! Nu stiam…ah daca stiam pastram ciololata…dar nu-i nimic, gasesc eu. Oare pe unde am pus?…A, uite aici era. Scoase din sertarul dulapiorului o brosa. O am de la ai mei, asa a zis Tanti Monica. Dar nu o mai pastrez…daca nu au venit dupa mine 12 ani, nu vor veni nici de acum inainte.
- Nu, nu pot sa o iau. E amintirea ta.
- Ei , lasa. La ce bun sa am o amintire daca nu imi aminteste de nimic. Poftim, e a ta si nu ma refuza. E darul meu pentru tine.
- Multumesc. O sa ma gandesc intotdeauna la tine cand o voi purta. De acum iti promit ca va avea o amintire reala.
***

Erau doua fetite care mancau in liniste o prajitura cu portocale. Jasmin manca mai cu pofta…probabil era o chestie genetica.