Oglinda, Nuvela sau roman Optiuni

[fargakos]

Incercare de nuvela sau roman. Va rog sa-mi spuneti eventualele sugestii sau critici. Apreciez orice critica constructiva

[fargakos]

Capitolul V Jocul

- Dodo tie ti-e frica de intuneric?
Ana pasea incet pe marginea drumului cu Dodo intr-o mana si cu valiza in cealalta. Mai aveau cativa zeci de kilometri pana la oras.
- Nu, nu are cum sa-ti fie. Tu totdeauna ai fost viteaz(…). Sti, Dodo, cred ca ar fi fost bine daca aveam cu noi o lanterna. Sa luminez cu ceva…
Ana casca. Mai avusese nopti in care sa nu fi dormit, dar avantul de azi cu care pornise la drum ii luase o buna parte din energie.
- Daca tot nu vedem prea mult pe unde mergem, eu zic sa cantam ceva. Vrei? Unu, doi, si:
“ Un pas si unu
Merg la mare cu nebunu
Fluturele cel frumos
Zboara noaptea tot pe jos
C-a uitat sa ia benzina
De la scumpa lui vecina…”
Fetita se opri din cantat.
- Da, Dodo, stiu ca n-are nici o noima, dar e primul care mi-a venit in minte.
Vantul batea din ce in ce mai tare jucandu-se printre parul Anei. Ana puse valiza jos, pe Dodo deasupra ei si isi aranja mai bine paltonul ei preferat maro.
- Te superi daca rontai un mar?
Ana baga mana in buzunarul stang al paltonului si scoase un mar de marime mijlocie.
- Vezi, nu numai Alba-Ca-Zapada are dreptul sa manance mere. Le-a fost mila de noi si ne-a mai lasat si noua, printeselor de rand, sa gustam cate unul din cand in cand:
“ Mar rotund, mar aratos
Spune-mi ca esti cel mai gustos!”.
- Hehehe…Fa-mi si mie loc!
Ana il lua pe Dodo de pe valiza si se aseza ea in locul lui.
- Mmm… chiar… ca-i… bun. Musca din mar cu asa o pofta ca oricine ar fi vazut-o ar fi spus ca e buna sa faca reclama la mere.
- Vezi Do…do, … de asta… nu sunt eu buna de printesa…. Ca vorbesc in timp ce mananc.
Din departare se auzi un zgomot ce era lesne de inteles. Fetita se ridica de pe valiza.
- Hopa! Dodo, e de rau… Vine ploaia.
Zvarli coceanul de mar si cu graba apuca din nou valiza intr-o mana si pe Dodo in cealalta.
- N-avem cum sa ne intoarcem... Gasim noi ceva copac sa ne adapostim. Tot ce-i rau ca e ca mie nu-mi place in padure; adica nu-mi place noaptea in padure… Ce sa-i faci daca si caminul asta o fost construit la mama saraciei, departe de toti, de parca am fi niste ciumati! Si-n plus mai e si padurea asta… Clar! Cine l-a construit s-a gandit bine. Ne-au exclus.
Ana incerca sa mearga cat de repede putea. Nu vroia sa fuga: unu, pentru ca era deja obosita si nu era in stare sa alerge prea mult si doi, considera ca nu e inca necesar.
- Tanti Monica ne-a spus cum sa facem ca sa stim daca se apropie ploaia. Trebuie doar sa numeri cate secunde trec intre doua fulgere. Cu cat secundele numarate sunt mai putine, cu atat ploaia e mai aproape de tine. Of, Dodo, ce grea e valiza asta! Daca ai fi un cavaler, mi-ai cara-o tu… ca nu esti, asta-i ghinionul meu. Nu te-a educat bine cine te-a educat.
Fetita radea incet ca si cum ar vrea sa nu fie auzita.
- Hehe…adica eu!
Pentru cateva momente se facu iar liniste pe drumul ce ducea spre padure. Doar vantul se impotrivea din cand in cand tacerii lovind mai in gluma frunzele copacilor.
- Dodo, acu-i acu… Intram ‘dans la grande’ padure. Nu mai stiu cum se zice padure in franceza. Ceva cu f dar nu-mi aduc aminte. Dar asta nu inseamna ca nu stiu.
Iar radea; radea cu mare pofta si foarte galagios.
- Ar trebui sa fiu mai atenta. Poate trezesc ceva lighioana de pe aici si chiar n-as vrea sa se intample asta.
Pasii fetitei apasau din ce in ce mai tare drumul ce strabatea padurea; drum ce pentru cateva secunde fu luminat.
Ana parea ingandurata.< Ce frumos!spuse ea cu ciuda. Iar: Unu, doi, trei, patru, cinci, sase, sapte, opt. Tin minte cum o data m-am strecurat in sala de mese ca sa zdrangan la pian. Un sfert de ora a trebuit sa stau afara. Daca pedeapsa era mai lunga, ma ploua de-a binelea atunci. Si totusi nu m-ar fi deranjat pentru ca imi plac ploile de vara. Ploile de toamna, nu.(…) Unu, doi, trei, patru, cinci, sase, sapte. O simt. Vine… se apropie. Trebuie sa caut ceva sa ma adapostesc. E cam greu pe intuneric>.
Al treilea fulger in loc sa-i lumineze calea ii distrase atentia fetitei si astfel Ana se trezi ca se izbeste de un copac.
- Perfect! Acum o sa am si cucui! Nervoasa dadu cu piciorul in copac. In acelasi timp incepu sa ploua.
- Stiam ca ai sa te intorci, Ana! Vad ca inca tot vrei sa ma ranesti…
Intr-o clipa vazu ca de fapt cel din fata ei era acelasi stejar alb.
- Dar cum?…Cum ai aparut aici?
- Nu eu am aparut ci tu ai revenit, spuse aceeasi voce blanda.

***
Ochii fetitei sclipeau.
- Sti la ce ma gandesc? intreaba ea.
- Esti invitata mea. Doar sti ca aici poti.
Ana se inalta pana la a doua ramura de sus.