Martorul Ratiunii, [Jurnalul lui Minerval] Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui Copernic veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Marile realizari istorice, stiintifice si culturale ale umanitatii au fost realizate cu aportul membrilor acestei societati. Tot ceea ce a creat mai valoros omenirea poarta si amprenta Francmasoneriei. Iata de ce aceasta societate a fost, este si va fi nemuritoare! Dr. Emilian M. Dobrescu

Lectura placuta!

[Minerval]

Nota autor: scuzati-ma ca nu am mai redactat nici un rand de ceva timp, insa am fost ocupat cu unele activitati de serviciu.

Duminica, 14 noi, orele 18:11PM declar jurnalul deschis.

Ma simt obosit, parca lipsit de vlaga. Probabil fiecare Duminica are tendinta de a refula din stresul acumulat in cursul saptamanii. In aer nu mai pluteste aceeasi stare ca acum cateva saptamani in urma. Lucrurile s-au racit semnificativ intre subsemnat si Carmen, fapt pentru care scriu cu greu aceste randuri. Sunt prins intre doua chestiuni, pe de o parte slujba, activitati specifice etc., si pe de alta plimbarile cu ea, imbratisarile ei; mi-e dor de zambetul ei, de mustrarile ei, de ceea ce ma facea sa ma simt eu in permanenta, lucru de care eram fericit, de altfel. Asta este dilema mea. Din prea multe activitati nu am mai reusit sa fiu nici macar in preajma iubirii mele. Nu pot sa ma gandesc cum ar fi altfel, cum ar fi fara Carmen, totusi, parca ceva ma tine si cand vreau sa ies din apa singuratatii iarasi vine un val si mai rece si mare decat ultimul. Nu stiu ce oare se intampla, incerc sa elucidez teribila stare in care ma aflu. Sunt cumplit de stresat de pe urma unui proiect, inca nu am finalizat contractul si stau in asteptarea telefonuluid e contact al consilierilor respectivi. Totusi nu pot sa cred ca e doar oboseala, poate este si altceva la care nu m-am gandit. Sunt plictisit parca de ceea ce vad in fiecare zi, aceleasi strazi, aceeasi oameni, aceleasi discursuri la colt de strada. Simandicosul 'x' de la Galacta, o florareasa ciudata, care tot imi arunca priviri cand trec prin fata tejghelei ei, stalpi suprasolicitati cu afise electorale, multe vechi, altele noi, impaturite neglijent, lipite parca in graba, zebre de circulatie pe jumatate invizibile din pricina vechimii vopselelor aplicate, semafoare defecte, calatori grabiti, cersetori ce cu greu pot fi numiti oameni de high-lifeul societatii, de parca bruma de crema stie cu adevarat ce se intampla acolo jos de tot, in penumbra claselor sociale, profesori si artisti cersetori, din nou vreme mohorata, scoasa parca dintr-un roman de Dostoievschi, o crima si o pedeapsa pentru toate stihiile naturii; ma simt coplesit de multe lucruri, insa nu renunt, nu am dreptul sa renunt. Pot doar a merge mai departe, alaturi de fatarnici desculti spiritual si oameni de bine, prin desertul existential al romanului in tranzitie. O seara buna tuturor, oriunde ati, oricine ati fi!

Post Scriptum pentru cititori:

I:
Pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Trec singur prin lume desi cateodata m-apasa
Sunt vesel chiar daca stiu bine ca drumul se infunda
Voi merge spre zare si n-are decat sa se ascunda.

Refren:
Cant fara sa-mi pese ca-i cineva sa m-asculte
Imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe
Visez o iubire cum n-a fost si nu e
Desi tot mai rece si singur cararea ma suie.

II:
Din carti nu raman cu nimic nu ma invata
Decat frumusetea padurilor cate-o povata
Mi-e sufletul pajiste, inima lunca si vie
Tristetile toate din lume mi-s scumpe, sa vie.

III:
Cand beau din intinderi si gust din incinse izvoare
Nimic nu ma imbata mai mult decat umeda zare
De oameni mi-e drag cand departe de ei stiu ca unde
Si unde o mana invinsa de febra se-ascunde.

IV:
Dar nu-i nici lumina si nu-i nici durere pe-aproape
De aceea m-asez langa tarmul cu vise si ape
De aceea pe cine si cate carari las in urma nu-mi pasa
Si-mi plac numai mie si numai cu florile-n casa.



Acest topic a fost editat de Minerval: 14 Nov 2004, 07:03 PM