Jurnalul Lui Peter Pan Optiuni

[Mihai]

Amintiri, scrieri, ganduri din viata lui Peter Pan veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta!

[Peter Pan]

Am avut o experienta de viata pe care n-am s-o uit, cu siguranta....
Totul a inceput duminica dimineata cand am plecat la munte....Ajunsi acolo,inca nu ne venea sa credem ca suntem inconjurati de munti.Dar iata-ne !
Am urcat din prima zi,evident,pe traseul spre cabana Diham. N-am urcat pana acolo, ne-am oprit la cabana Izvoarelor sau asa ceva, unde ne-am pozat cu vitelu' si gastele. Peisajul de acolo......Dumnezeule!! Linistea aceea, aerul....
Dar a doua zi...... e da, a doua zi aveam sa trecem printr-o serie de lucruri la care nici nu ne-am fi gandit ca ni se pot intampla.......
Aveam de gand sa ajungem la Babele, ceea ce s-a si intamplat cam dupa vreo 4 ore......am ales calea cea mai grea, deoarece telecabina era prea scumpa pentru socotelile pe care ni le facusem.Asadar, iata-ne escaladand Jepii Mici. Dumnezeuleeeeee...adrenalina la maxim. N-am sa uit cate zile voi avea ca era sa ma tot duuuuuuuuuuuuc, desi Draguldeel mi-a zis ca nu aveam sanse fiindca era acolo,in spatele meu, gata sa ma prinda.... Prima parte a traseului o am in minte ca o succesiune de imagini desprinse din povesti..doar eu cu el,glumind , facand haz de necaz, cand urcusul era mai greu, acoperiti de umbra padurii,simtindu-ne desprinsi de lume...... A doua parte, si cea mai grea, mi-a pus curajul la incercare, iar crucile pe care le-am tot intalnit pe traseu imi cam inmuiasera picioarele, dar mi-am zis ca inapoi nu dau ! Si asa a fost. Ajunsi sus, m-am intors, de data asta cu curaj, si am aratat prapastiei care se deschidea sub picioarele noastre un anumit deget. Reusisem,iar salamul pe care l-am mancat acolo, in varful lumii,mi s-a parut cel mai bun din lume. Cu toate ca era atat de bun, nu ne-a lasat sufletul sa nu-l impartim cu catelul cabanei, flocos si cu o ureche lasata care chipurile era "caine rau". Ha ! Caine rau? Aveam sa aflam mai tarziu......
Am pornit mai departe si intr-o jumatate de ora, timp in care nu ne-au mai fost solicitati muschii atat de rau si in care am strabatut o zona ce ne amintea de Yorkshire, am ajuns la Babele. Acolo am ramas intepeniti vreo cateva minute, intepeniti de frica.....Veneau spre noi, hotarati, doi clatosi carpatini, de data asta nu asa de prietenosi ca cel cu care impartisem salamul. Cautam disperata din priviri stapanul.....Asta-mi mai lipsea! Scapasem cu bine de Jepi si urma safiu muscata de c*r..Salvare! A aparut stapanul si si-a chemat cainii..Uf! La Babe, surpriza neplacuta! Telecabina circula doar pana la 15.45 !!!!!!! Cine s-ar fi gandit? Si cum e posibil asa ceva? In plin sezon, vreme super, multi alti turisti care urcasera ca si noi la Babele si care nu aveau in plan sa si ramana acolo...... Hm... Solutia care ni s-a oferit a fost sa tragem la cabana. E, uite tocmai asta nu voiam sa fac !!! ce puteam face acum? Ne puteam intoarce pe unde venisem sau trebuia sa coboram prin Sinaia, ceea ce insemna un drum pe care il banuiam a fi foarte lung. Si asa a si fost, fiindca varianta cu Jepii imi dadea fiori pe spinare. Tocmai o injurasem cu semnul acela , n-avea oare sa se razbune??
Deci, iata-ne pe coclauri spre Sinaia.......Vedeam drumul inaintea nostra si fiindca ocolea ne-am hotarat sa mai "taiem" din el,astfel ca am luat-o prin iarba. Iarba era crescuta in smocuri mari si ori puneai piciorul printe ele ori mergeai numai pe ele, iti puteai foarte usor rupe gleznele..Mai era si panta.....Din fericire nu ne-am rupt nimic. Tot "taind" si"taind" drumul ca sa ajungem mai repede, am ajuns pe o colina si am privit in jos unde era o ........stana. Va inchipuiti ca ceea ce mie mi s-a parut a fi un cal inofensiv era de fapt un caine de stana negru care, desi era la vreo 200- 300m de noi a inceput sa latre. Am facut cale intoarsa cautand o alta cale de scurtatura. Dupa cinci minute de mers rapid, am privit in urma. In locul de pe colina in care fusesem cu putin timp ajunsese si cainele acela negru. Mi s-au inmuiat picioarele mai ales ca in dreapta noastra, departe ce-i drept, se auzeau talangile unei alte turme...Am socotit ca este cazul sa scot din rucsac painea care ne mai ramasese, i-am dat si Draguluideel doua felii si astfel inarmati am pornit mai departe.Scapasem ca prin urechile acului.... Ne-a revenit umorul si chiar ne-am gandit la bere... Am ajuns pe drumul pe care il tot scurtasem si in capatul lui am vazut, in dreapta lui, o terasa de unde sse auzeau urland manele, iar in stanga un hotel, cabana, dumnezeu stie ce era si care semana, vorba Dragului, cu o fabrica. Ne-am zis ca o fi fabrica de jnepeni, ca prea erau multi pe acolo..
Ajunsi acolo, suntem indrumati sa urmam drumul cu semnul galben pentru a ajunge la Sinaia, am cumparat o bere si o apa si astea toate in urlet de manele. Clar, era urlet, deja era suparatoare pentru urechi ! Si ne mai intrebam de ce erau ofiliti jnepenii din jurul terasei..
Am plecat de acolo si ne-am baut berea pe drumul galben, la vreo 200 m de poluarea aceea fonica! Era 6.30 si aveam de mers vreo doua ore. Era posibil sa ne prinda noaptea prin munti. Au! Ne mai facea curaj grupul pe care il avusesem in fata tot timpul de la Babele, prinsi in aceeasi "capcana" ca si noi si care se indreptau spre Sinaia. Aveam sa ne alaturam lor, ceea ce , mai tarziu, s-a si intamplat. Am cantat, ne-am prostit, am facut tot felul de scenarii timp in care dadeam din picioare cat mai repede.
Grupul de care pomeneam si care avea avans fata de noi, s-a "poticnit" nemaistiind pe unde sa o ia. Am devenit "deschizatori de drumuri", eu si cu Draguldeel, care mi-a inmuiat inima cat de multa grija avea de mine....
Am vazut usurati cota 1400 si am inceput sa coboram spre ea, dar nu banuiam ca aventura nu s-a terminat... Ne si vedeam ajunsi in Sinaia, nu peste mult timp..... Dar stupoare la cota venise o ursu' si ca sa fie mai periculos, era chiar o ursoaica cu doi pui. Nu ne puteam continua drumul pe jos mai ales ca se si inserase...Si uite-ne inghetand de frig, morti de oboseala, cu picioarele terminate stand in fata hotelului (care era in renovare) privind cu oarece teama in intuneric, pe acolo pe unde ar fi trebuit sa mergem spre Sinaia si pe unde misunau ursii....
Cei de la bufet ne spusesera ca solutia ar fi sa-l asteptam pe "Sefu" care urca in fiecare seara sa aduca marfa si care avea o Dacia papuc, pe platforma careia ar fi putut sa ne ia....L-am asteptat vreo ora si juma', timp in care doi dintre noi (eram vreo opt persoane"sinistrate") au coborat in Sinaia cu un sofer binevoitor ca sa ne trimeata de acolo un taxi. Incercasem zadarnic sa apelam unul care-si afisase numarul mare pe parapetul din parcare dar care nu raspundea defel desi sustinea ca este non stop...romanisme....
Si iata-l pe "sefu" venind. Eram aproape disperati. Nu mai conta ca platforma e neacoperita si murdara, ne-am urcat repede, ne-am indesat cacilile de cap ( ce noroc ca le luasem cu noi) si pe-aici ti-e drumul ! Dincolo de lumina farurilor, in padure, intuneric bezna.. Creepy, brrrr !! Pe drum ne-am intalnit cu taxiul trimis de cei doi. Am renuntat la Dacie, omul nu a vrut sa ne ia nimic si iata-ne inghesuiti in taxi , dar fericiti ca aveam sa ajungem, in sfarsit, in Sinaia !! Cred ca acasa, in Busteni unde ne cazasem, am ajuns pe la 10.30 sau cam asa ceva. Plecati de la 11.00 dimineata !!! Muamaaaaaaaa !! Franti, teminati, nauci, nemaisimtindu-ne picioarele... Cu toate astea, dupa dusul binefacator si dupa ce-am mancat ceva, cand ne-am asezat in pat, am jucat macao..asta pana chiar ne-a toropit somnul, ceea ce s-a intamplat destul de repede.. E de inteles,nu?
A doua zi , dupa doua de urcat nebuneste, a fost zi de lene..... O meritam...
Nu regret ca am urcat Jepii ( acum cred ca as mai face-o odata), nu regret ca era sa ma "capseze" vreo trei caini, ca ma dor muschii de mers in prostie sau ca am intalnit ursul........REGRET DOAR CA A TRECUT ATAT DE REPEDE ........