Povestea Dezinformarii Optiuni

[Figaro]

A dezinforma nu inseamna pur si simplu a minti, ci si a bricola jumatati de informatie, in lungi fluvii postate aiurea. Nimeni nu are timp sa citeasca si sa analizeze in amanunt tone de informatii. E metoda pe care se bazeaza dl. Hincu: informatie la gramada, trunchiata si interpretata in fel si chip.

De ex. dl. Hincu citeste in apocrifa dupa Toma o scena in care Iisus o saruta pe Maria Magdalena, si iata-ne in plina orgie! "Sarutul sufletului" era un salut raspandit in iudaism si crestinism, in care doua persoane isi puteau lipi buzele unele de altele pentru a-si simti respiratia (ruah), considerata sacra. Nimic erotic. Un obicei bizar pentru ziua de astazi, dar bizar ar fi parut si stransul mainii in trecut. Informatia oferita de dl. Hincu este in acest caz corecta, insa interpretarea pe care i-o da e voit schimbata. Ar mai fi de sapat - ca de pilda o datare a Evangheliei dupa Marcu undeva pe la anul 200 (confuzie intre datare si atestare) - dar cine sta sa il purice pe dl. Hincu?

E stiut ca in mass media nu conteaza informatia, ci receptarea ei. Daca un ziar va titra cu litere cat pumnul ca ministrul X este homosexual, faptul va fi perceput ca real. Pot urma procese dupa procese, rectificari dupa rectificari, rezultatul va fi mereu acelasi: daca ziarele au scris, inseamna ca e ceva adevarat. Primul care pocneste cu stirea are castig de cauza. Dl. Hincu tranteste cateva placinte zdravene pe toate forumurile pe care intra. Din moment ce exista atata informatie inseamna ca Radu Hincu are dreptate. Exista informatie, insa e rotita, invartita si impanata cu tot felul de inflamari minore (vezi scena in care pastorul Elden primeste o palma de la o credincioasa infocata).

Pasckal Bruckner, in Arbitrariul inimii, discuta pe larg tehnici de inflamare a unor situatii, prin juxtapunerea informatiilor cu grade diferite de importanta pentru a bricola un tablou sumbru si tenebros. Dl. Hincu e un maestru desavarsit al genului. Pe unele forumuri am intalnit si admiratori fanatici. Nu-l parcurg (scrie si mult) nu-l prea inteleg, dar il apreciaza. E idolul lor. Felicitarile mele, dl. Hincu!

============================================================

Ok, din moment ce se tot posteaza articole, am incropit si eu unul. Nu atat de gigantic si detaliant ca al dl. Hincu. Nimeni nu trage o palma in articolul de mai jos, insa se lamuresc anumite lucruri. Sau se incearca un rezumat de principii. Foarte putine probleme punctuale. Ar insemna sa facem barba pana descalcim paturile cu care dl. Hincu ne-a acoperit forumul.

FAQ:
Pentru ca nu vreau sa acuz pe nimeni de neglijarea sau distorsionarea istoriei, as dori sa descriu propriile mele foste prejudecati cu privire la acest subiect. Dar trebuie sa remarc cu tristete ca unele dintre aceste prejudecati mi le-am format într-un mediu care încuraja aceasta interpretare.

Iata întelegerea pe care o aveam cu privire la istoria Bisericii:

* Dupa perioada Apostolilor au urmat mai multe valuri de persecutii care au produs mii sau zeci de mii de martiri crestini.
* În urma Edictului de la Milan al lui Constantin, crestinismul a devenit religia oficiala a imperiului roman.
* "Oficializarea" credintei crestine a dus la o corupere a credintei apostolilor. Aceasta corupere s-a manifestat prin ...
* Crearea unor structuri de putere pur omenesti, ca cea a episcopatului
* începutul arhitecturii bisericesti ca o continuare a templelor pagâne
* introducerea liturghiei prin preluarea si transformarea ritualurilor pagâne
* Introducerea icoanelor ca urmare a influentei nenumaratelor reprezentari de zeitati pagâne care existau în secolul 4
* Introducerea cultului Maicii Domnului ca o directa continuare a cultului Afroditei
* Introducerea rugaciunii la sfinti ca reflectie a politeismului lumii romane
* În anul 1054 s-a produs Marea Schisma, în urma careia Biserica Ortodoxa a fost exclusa din biserica "oficiala", care a ramas cea catolica
* Timp de 1200 de ani Biserica a fost efectiv moarta, invadata de pagânism, lipsita de credinta vie în Domnul Iisus. Au existat uneori mici "treziri" locale, pe care ierarhia însetata de putere le-a zdrobit în fasa, speriata sa nu-si piarda privilegiile.
* În timp ce Biserica Catolica a avut o anumita deschidere catre filozofie si cultura, dând omenirii mari gânditori si artisti mai ales în perioada renasterii, Biserica Ortodoxa a ramas închistata în superstitii si credinte absurde, retrograde, care nu au facut decât sa traga înapoi societatea.
* Prima trezire semnificativa a Bisericii a avut loc prin reforma lui Luther. Biserica a revenit la viata dupa 1200 de ani de moarte si adormire.
* Luther nu a mers destul de departe, ramânând legat de anumite "forme" ale "bisericii corupte", cum ar fi fost botezul copiilor, icoanele, etc.
* Adevarata credinta crestina s-a manifestat din nou de abia odata cu aparitia anabaptistilor si mai târziu a baptistilor. Noi, baptistii de astazi suntem cei care practicam din nou credinta apostolilor, credinta pura, vie si nealterata.

As dori sa analizez în amanunt toate aceste afirmatii, dar sunt constient atât de limitele spatiului pe care îl avem în acest dialog, cât si de inadecvata mea pregatire. Probabil voi amplifica aceasta analiza într-un articol pe care sper sa-l public pe site-ul OrthoLogia. As dori, în acelasi timp, sa cunosc parerea ta cu privire la aceste chestiuni. Daca propria mea
viziune este colorata sau partinitoare, te rog sa faci corecturile necesare, pe care le voi primi cu interes si deschidere catre adevar.

Sa intram deci în subiect...

Prejudecata: Oficializarea crestinismului a dus la institutionalizarea Bisericii prin introducerea episcopatului.
Realitate: Episcopii au existat deja pe vremea Apostolilor si din perioada imediat post-apostolica.

Se afirma astazi ca functia de preot si cea de episcop ar fi fost una si aceeasi. Unii se întreba chiar de ce în Biserica Ortodoxa avem preoti, dat fiind ca functia de preot crestin nu ar fi mentionata de loc în Noul Testament. La baza acestei obiectii se afla o neîntelegere semantica. De fapt, în Biserica post-apostolica sau în Biserica Ortodoxa de azi, preot = prezbiter. Între cele doua nu exista nici o deosebire. A vorbi despre deosebirile dintre ele este ca si cum am vorbi despre deosebirea dintre dragoste si iubire (îmi aduc aminte cum odata un frate drag a tinut o predica cu privire la deosebirea dintre cele doua). A obiecta impotriva existentei preotilor în Biserica Ortodoxa este ca si cum am obiecta împotriva existentei prezbiterilor în adunarile baptiste. În Noul Testament sunt mentionati atât preotii (prezbiterii) cât si episcopii. Apostolul Pavel ne descrie calificarile pe care trebuie sa le aiba un credincios în aceste functii. Este adevarat ca nu exista nici un text în Noul Testament care sa afirme explicit ca cele doua ar fi diferite.
Totusi, istoria Bisericii cunoaste existenta episcopatului ca o functie distincta.
Recomand tuturor cititorilor nostri sa citeasca faimoasa si mult-respectata Istorie a Bisericii a lui Eusebiu (nascut în anul 260, pe vremea persecutiilor), din care se pot informa cu privire la aceste aspecte.
Iata câteva citate:

"În Episcopia Romei, în al treilea an al domniei lui Traian, Clement a parasit aceasta viata, cedându-i pozitia lui Evarestus..." Clement a fost de fapt al doilea episcop al Romei, imediat dupa Apostolul Petru."
"Când Simeon si-a gasit sfârsitul în maniera aratata, succesorul sau la scaunul episcopal al Ierusalimului a fost un iudeu numit Iustus, unul dintre cei multi taiati împrejur care de acum credeau în Hristos."
"Proeminent în acea vreme în Asia era un însotitor al Apostolilor, Policarp, caruia martorii si slujitorii Domnului i-au conferit episcopatul bisericii din Smirna. Contemporani cunoscuti ai lui au fost Papias, episcop pe scaunul din Hierapolis, si cel care pâna în zilele noastre este universal amintit - Ignatiu, al doilea care a fost numit episcop al Antiohiei, dupa Petru."

Ignatiu a devenit unul dintre marii martiri crestini, sfâsiat de fiare la Roma.

Aflam deci ca, departe de a fi niste uzurpatori ai puterii în Biserica, departe de a fi niste slujbasi ai lui Constantin dupa oficializarea crestinismului, episcopii au fost numiti si au urmat în mod direct apostolilor. Mai mult decât atât, ei au exercitat aceasta slujba în epoca în care nimic nu era mai periculos decât sa fi episcop crestin, vazut de autoritati ca un conducator al "dusmanilor" imperiului. Multi dintre episcopi L-au marturisit pe Hristos prin actul lor de martiraj. Concluzia este ca institutia episcopatului nu a fost o expresie a coruptiei bisericii, ci o continuare a traditiei apostolilor. Biserica episcoplilor = Biserica
martirilor.

Prejudecata: Cladirile bisericilor dupa Constantin au fost o continuare a templelor pagâne.
Realitate: Bisericile crestine au preluat cladiri de temple pagâne, pe care le-au sfintit si transformat.

Înainte de Constantin se poate vorbi prea putin de cladiri de biserici, dat fiind faptul persecutiei crestinilor. Dupa cum se stie, cu exceptia unor epoci de împarati romani mai toleranti, în primii 300 dupa Hristos crestinii au fost persecutati si nu îsi permiteau libertatea de a dezvolta o arhitectura tipica a Bisericii. Pe vremea edictului de toleranta deja populatia crestina luase o mare proportie în imperiu si avea nevoie de locuri de închinaciune, în conditiile în care multe temple pagâne erau
abandonate.

În aceasta situatie, templele au fost transformate în biserici. Aceste biserici au fost sfintite si orice urme sau simboluri ale religiilor pagâne au fost îndepartate. Interiorul bisericilor amintea mai degraba de cel al sinagogilor evreiesti, adevaratele precursoare ale bisericilor crestine.
Bineînteles, au început constructii de cladiri dedicate de la bun început cultului crestin si cu timpul s-a evoluat catre o arhitectura tipica crestina.

Situatia aceasta îmi aduce aminte de stirea frumoasa pe care am auzit-o cu câtiva ani în urma, ca Sala Palatului a fost folosita de evanghelicii români pentru întâlniri de evanghelizare. Locul din care Ceausescu debita veninul urii fata de Hristos a devenit acum un loc de vestire al Evangheliei. Înseamna oare aceasta ca neoprotestantii români au fost infectati de comunism? Nicidecum. Preluând cladirile templelor, nici crestinii veacului patru, de abia iesiti din persecutii, nu s-au infectat de pagânism.

Prejudecata: Liturghia Bisericii "oficiale" de dupa Constantin a fost o prelungire a ritualurilor pagâne.
Realitate: Liturghia crestina îsi are originea în epoca apostolica si este o continuare a slujbei din sinagoga, transformata ca sa reflecte adevarurile Evangheliei si realitatile ceresti.

Vizitatorii site-ului OrthoLogia pot afla mai multe despre acest subiect în articolul despre închinare de la
<>http://www.ortho-logia.com/Romanian/Inchinarea.htm>
http://www.ortho-logia.com/Romanian/Inchinarea.htm.

Bine înteles, avem putine documente care sa descrie în amanunt felul în care se închinau crestinii primelor veacuri. Totusi, anumite elemente pot fi gasite chiar si în cartea Faptelor Apostolilor. Într-adevar, acolo se scrie ca Apostolul Pavel, în timp ce se afla în biserica din Antiohia, slujea acolo, sau, folosind un cuvânt mai apropiat de transcrierea originala, "liturghisea"! De asemenea, în Fapte, 20:8, ni se spune ca în adunarea din Troa, Apostolul Pavel a participat la frângerea pâinii, si ca "... în camera de sus, unde erau adunati, erau multe lumini aprinse." Amanuntul existentei luminilor ar fi cu totul banal, daca ele nu ar fi avut semnificatia unui cadru liturgic, asemanator cu cel gasit astazi în orice biserica ortodoxa. Faptul acesta nu este de loc surprinzator. În adevar, ne asteptam ca acei crestini din primul veac, care tocmai s-au desprins din iudaism sa continue
obiceiurile si traditiile sinagogii.

Biserica Ortodoxa nu s-a definit pe sine drept Ortodoxa (dreapta credinta) în contrast cu Biserica Catolica sau cu bisericile protestante, ci în contrast cu ereziile împotriva carora a trebuit sa lupte în primele veacuri. Cei care tineau în vremea acea dreapta învatatura erau numiti ortodocsi, deosebindu-se astfel de arieni, nestorieni sau monofoziti . Într-un anumit sens, acceptând dogmele cu privire la Sfânta Treime si la Persoana lui Hristos, atât Catolicii cât si Protestantii ramân si ei
ortodocsi, mostenitori ai învataturilor tinute cu atâta grija de Biserica Ortodoxa.

Ok, cam atat. Poate ca pe viitor voi adopta si eu moda lenjeriei de pat expandata pe forum, desi e un procedeu care imi repugna. Consider ca cel caruia ii vorbesti trebuie sa inteleaga ce ii spui, nu sa plece cu impresia ca a asistat la un fel de parada de informatii, din care nu s-a ales cu nimic.