Colectie de Poezii - Poeziile Preferate Optiuni

[cloverish34]

N-ai dezmierda de n-ai ştii să blestemi
Surâd numai acei care suspina
Şi n-ai fi râs de n-ar fi fost să gemi,
De n-ai fi plâns n-ai duce-n ochi lumina

Şi dacă singur rana nu-ţi legai
Cu mâna ta, n-ai unge răni străine
N-ai jindui după un colţ de rai,
De n-ai avea şi-un strop de iad în tine.

Şi nu te-nalţi pâna nu cazi
Cu fruntea greu în pulberea amară.
Iar dacă-nvii în cântecul de azi...
E pentru c-ai murit în lacrima de-aseara.

Poate ştie cineva autorul, îl rog să mi-l spună şi mie. Au poposit în mintea mea şi... nu stiu de unde.
Mi-au plăcut si mă ajută când am o zi proasta!

[punctt]

cloverish34!

eu nu stiu autorul

[cloverish34]

So, who is it? plz!

[Promo Contextual]

[Gaga]

Multumesc pentru primire!

Vad astazi lumea rasturnata
Incolacita-n versurile mele
Cu bieti actori intr-un fad teatru
Pe dupa fosnet de perdele...

[Zed]

cloverish34

E Radu Gyr !

[cloverish34]

Zed, multumesc!

[read-only]

eu iubesc versurile lui eliot si bacovia tarziu.Daca are cineva versuri de vincente huidobro i-as ramane dator

[jude]

"Amintiri nu are decat clipa de acum.
Ce-a fost intr-adevar nu se stie.
Mortii isi schimba tot timpul intre ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Exista numai ceea ce va fi,
numai intamplarile neintamplate
atarnand de ramura unui copac
nenascut, stafie pe jumatate...
Exista numai trupul meu inlemnit,
ultimul, de batran, de piatra.
Tristetea mea aude nenascutii caini pe nenascutii oameni cum ii latra.
O, numai ei vor fi intr-adevar!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergand oriunde."
N. Stanescu - Cantec

Acest topic a fost editat de jude: 20 Sep 2005, 09:35 PM

[jude]

sorry, l-am trimis de doua ori

Acest topic a fost editat de jude: 20 Sep 2005, 09:34 PM

[Eclectic]

Blestem

Blestem pământul că-i rotund,
luna că-i departe,
păsările căci zboară,
ciocârlia ce cântă,
cerul că-i albastru,
apa că-i udă,
deşertul că-i uscat,
ziua că-i albă,
noaptea că-i neagră,
secunda că-i scurtă,
anul că-i lung,
omul că-i rău.

Mă blestem pe mine căci exist,
Te blestem pe tine că eşti,
Îl blestem pe el că e acolo,
Vă blestem pe voi că citiţi.
10 martie 2000

[Mab]

îmi place mult nichita stănescu şi cred că poezia de mai jos e absolut genială.

Lumina nervoasă

N-ai nevoie de ochi
ca să vezi lumina nervoasă.
Nu te agăţa de ştreangul vieţii,
stai blând, căci naşterea trece repede în moarte,
atâta doar că amintirea
începe să miroasă a hoit;-
iar tu, care tu, de fapt?

[rebel]

Noi vrem pământ! - George Coşbuc


Flămând şi gol, făr-adăpost,
Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut,
Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut
Şi câine eu ţi-am fost!
Ciocoi pribeag, adus de vânt,
De ai cu iadul legământ
Să-ţi fim toţi câini, loveşte-n noi!
Răbdăm poveri, răbdăm nevoi
Şi ham de cai, şi jug de boi
Dar vrem pământ!

O coajă de mălai de ieri
De-o vezi la noi tu ne-o apuci.
Băieţii tu-n război ni-i duci,
Pe fete ni le ceri.
Înjuri ce-avem noi drag şi sfânt:
Nici milă n-ai, nici crezământ!
Flămânzi copiii-n drum ne mor
Şi ne sfârşim de mila lor -
Dar toate le-am trăi uşor
De-ar fi pământ!

De-avem un cimitir în sat
Ni-l faceţi lan, noi, boi în jug.
Şi-n urma lacomului plug
Ies oase şi-i păcat!
Sunt oase dintr-al nostru os:
Dar ce vă pasă! Voi ne-aţi scos
Din case goi, în ger şi-n vânt,
Ne-aţi scos şi morţii din mormânt; -
O, pentru morţi şi-al lor prinos
Noi vrem pământ!

Şi-am vrea şi noi, şi noi să ştim
Că ni-or sta oasele-ntr-un loc,
Că nu-şi vor bate-ai voştri joc
De noi, dacă murim.
Orfani şi cei ce dragi ne sunt
De-ar vrea să plângă pe-un mormânt,
Ei n-or şti-n care şanţ zăcem,
Căci nici pentr-un mormânt n-avem
Pământ - şi noi creştini suntem!
Şi vrem pământ!

N-avem nici vreme de-nchinat.
Căci vremea ni-e în mâni la voi;
Avem un suflet încă-n noi
Şi parcă l-aţi uitat!
Aţi pus cu toţii jurământ
Să n-avem drepturi şi cuvânt;
Bătăi şi chinuri, când ţipăm,
Obezi şi lanţ când ne mişcăm,
Şi plumb când istoviţi strigăm
Că vrem pământ!

Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi
Noi mame şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt;
Cu sânge cald l-am apărat,
Şi câte ape l-au udat
Sunt numai lacrimi ce-am vărsat -
Noi vrem pământ!

N-avem puteri şi chip de-acum
Să mai trăim cerşind mereu,
Că prea ne schingiuiesc cum vreu
Stăpâni luaţi din drum!
Să nu dea Dumnezeu cel sfânt,
Să vrem noi sânge, nu pământ!
Când nu vom mai putea răbda,
Când foamea ne va răscula,
Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
Nici în mormânt!

[One_Last_Dance]

Romanţa răspunsului mut - Ion Minulescu

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii ...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...

Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...

De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...

Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...

[One_Last_Dance]

Asemanari - Romeo Morari

Eu toamnei te aseaman tot mai mult...
Ca soapta ei, eu glasul ti-l ascult:
Ai vocea clara ca o dimineata;
Te-nvalui in mister ca seara-n ceata;
Ai izbucniri sagalnice, cochete
Si-n zambet - lume-ntreaga de regrete;
Ai stropi de roua ce-i ascunzi sub pleoapa
Si ochii tai in departari se-ngroapa;
Ai nostalgii ca in amurguri, seara
Si te-nfiori ca sub arcus - vioara;
Ma ametesti ca vinul din podgorii
Si-apoi te duci ca-n vantul serii - norii...
... si ma intreb mereu: care e doamna
Care ma fascineaza: TU sau toamna?

[dracsor]

eu nu am fost capabila niciodata sa retin vreo poezie.
dar ador decebal catre popor de cosbuc...

[tikky]

Rudyard Kipling
If

If

If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;

If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;

If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";

If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!

Dacă
de Rudyard Kipling

Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
şi, mai presus de toate, un OM –copilul meu!


.... Si ...in lb. franceza

Si tu peux voir détruit l’ouvrage de ta vie
Et sans dire un seul mot te mettre à rebâtir,
Ou perdre d’un seul coup le gain de cent parties
Sans un geste et sans un soupir ;
Si tu peux être amant sans être fou d’amour,
Si tu peux être fort sans cesser d’être tendre
Et, te sentant haï, sans haïr à ton tour,
Pourtant lutter et te défendre ;

Si tu peux supporter d’entendre tes paroles
Travesties par des gueux pour exciter des sots,
Et d’entendre mentir sur toi leurs bouches folles
Sans mentir toi-même d’un seul mot ;

Si tu peux rester digne en étant populaire,
Si tu peux rester peuple en conseillant les rois
Et si tu peux aimer tous tes amis en frère
Sans qu’aucun d’eux soit tout pour toi ;

Si tu sais méditer, observer et connaître
Sans jamais devenir sceptique ou destructeur,
Rêver, mais sans laisser le rêve être ton maître,
Penser sans n’être qu’un penseur ;

Si tu peux être dur sans jamais être en rage,
Si tu peux être brave et jamais imprudent,
Si tu sais être bon, si tu sais être sage
Sans être moral ni pédant ;

Si tu peux rencontrer Triomphe après Défaite
Et recevoir ces deux menteurs d’un même front,
Si tu peux conserver ton courage et ta tête
Quand tous les autres les perdront,

Alors les Rois, les Dieux, la Chance et la Victoire
Seront à tout jamais tes esclaves soumis
Et, ce qui vaut bien mieux que les Rois et la Gloire,
Tu seras un homme, mon fils.


Traduction : Paul Eluard

[Destin]

Lacrimile de _Lucian Blaga_

Cand izgonit din cuibul vesniciei
intaiul om
Trecea uimit si-ngandurat prin codri ori pe campuri,
Il chinuiau mustrandu-l
Lumina, zarea, norii -- si din orice floare
Il sageta c-o amintire paradisul --
Si omul cel dintai, pribeagul, nu stia sa planga.
Odata istovit de-albastrul prea senin
al primaverii,
Cu suflet de copil intaiul om
Cazu cu fata-n pulbera pamantului:
"Stapane, i-am vederea,
ori daca-ti sta in putinta impainjeneste-mi ochii
c-un giulgiu,
sa nu mai vad
nici flori, nici cer, nici zambetele Evei si nici nori,
caci, vezi -- lumina lor ma doare".
Si-atuncea Milostivul intr-o clipa de-ndurare
ii dete -- LACRIMILE.
- 1919 -

[Destin]

Rosteşte-mă - Elena Armenescu

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
-strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală
Îţi va mângâia umărul.
Deasupra
Sufletul meu ca un vis plutitor te atinge
Când amurgul ţi-aleargă rătăcirile
Ducându-te lângă privighetori

Departe, în jurul pământului, între nelinişti
Rosteşte-mă cu inima uneori!

[Cucu Mucu]

"Inima,
fii simpla ca moartea.
Lucrurile simple nu se pot dovedi.
Si sunt atatia morti
in jur!"
N. Stanescu

Acest topic a fost editat de mariusc2: 24 Oct 2005, 11:31 PM

[Destin]

Dacă - Elena Liliana Popescu

Dacă s-ar putea vreodată
Să măsori nemăsuratul,
Să cuprinzi nemărginirea,
Să stai, străbătând neantul,
Să fii nici unul, nici altul.

Dacă s-ar putea vreodată
Neiubind să fii iubirea,
Nesperând să fii speranţa,
Nevorbind să fii vorbirea,
Negândind să fii gândirea.

Dacă s-ar putea vreodată
Să auzi neauzitul,
Să priveşti în nevăzut
Şi să afli neştiutul,
Ar urma iar începutul?

[Destin]

Contopire - Elena Armenescu

În sfera aceea de cristal
Ce ne multiplica auzul
Ni se înmulţeau ochii, sporea vederea
Mâini cu multe degete ne creşteau
Pe şolduri, pe coapse
Pe spatele gol, arcuit
Într-o simfonie adâncă, albastră...
Nu ştiam dacă este noapte sau zi
Nu ne aminteam punctele cardinale
Flâmande se plimbau pe noi
Spirale argintii
Ne înconjurau ca nişte liane
Înlănţuiau
Fiecare braţ, fiecare picior
Apoi, ne legau unul de altul
În veşnicia unei clipe
Spre amintirea unei noi trăiri
Pentru că ochiul meu drept şi ochiul tău stâng
Erau pereche de când lumea
Şi vedeau printre genele înrourate
Unde jucau nestingherite curcubee
Vedeau...
Dinlăuntru spre înafară
Cum devenisem o singură cruce
Iar inimile, clopote de catedrală.

[euxdobrin]

Imi plac forte mult aceste versuri de dragoste ale lui Mihai Eminescu:


Si cu focul bland din glasu-ti tu ma dori si ma cutremuri,
De imi pare o poveste de amor din alte vremuri;
Visurile tale toate, ochiul tau atat de tristu-i,
Cu-a lui umed-adancime toata mintea mea o mistui...

Codrii negri aiureaza si izvoarele-i albastre
Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre
Si luceferii ce tremur asa reci prin negre cetini,
Tot pamantul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini...

Ai putea sa lepezi carma si lopetile sa lepezi,
Dupa propria lor voie sa ne duca unde repezi,
Caci oriunde numai ele ar dori ca sa ne poarte,
Pretutindeni fericire... de-i viata, de e moarte.

[Destin]

Unde eşti, timp?
- Elena Liliana Popescu -

Am greşit
nelăsând iubirea să curgă
asemenea unui fluviu...
Unde eşti, Timp?
Întoarce-te şi lasă-mă
să-mi ispăşesc pedeapsa!

[Destin]

Definitia iubirii - Romeo Morari

Tu esti asemeni cupei din stravezii cristaluri
Cu incrustatii pure si unduiri usoare
Din tine pot sa soarba, in sacre ritualuri
Si gurile pagane si cele-ncepatoare.

Tu stii s-ascunzi in tine, ca intr-un tabernacol
Extazul si durerea - impreunare grava,
Cand sarutarea-ti darui se-ntampla un miracol:
Veninul pare dulce, si-ambrozia otrava!

[One_Last_Dance]

Noapte de echinox - Gheorghe Tomozei

La capătul zilei urc într-ale ploii vitralii
newtoninele culori primordiale,
filtrate de trandafiri şi de dalii
în risipite petale...
Apoi te chem. Prin aer cuvintele se-ating
de alte glasuri în eter ţâşnite,
şi sunetele scapără, se sting,
totuşi îţi bat în geamuri, ameţite.
Ecou târziu al lunii e culoarea
şi frunza-i un ecou al sevei duse,
călătorind în crengi, iar sărutarea
e un ecou al sângelui pe buze...
Trec păsări albe, ceru-ncercănând,
noaptea e albă ca zăpada filei,
şi e firesc să fie astfel când
fiece clipă-i un ecou al zilei.
...O clipă-i între ziua ce-a trecut
şi noaptea coborâtă-n jur, o clipă
în care de pe-acuma, nevăzut,
alt anotimp de flăcări se-nfiripă.
Rotunde, noaptea, ziua, prin timp se-ngemănară.
Sub clopotul luminii egale au premers,
şi între amândouă sclipeşte clipa rară
ca numele-adoratei în miezul unui vers...

Bălceşti, 21 septemvrie .61

[One_Last_Dance]

Clipe de zbucium - George Topârceanu

Iubita mea, te simt aşa departe...
Mi-ai pus pe frunte mâinile subţiri, —
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.

Fiinţa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ţi-i mişti, —
Şi câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi trişti!

Eu chem osânda care mă omoară, —
Sălbatic vântul patimii să bată, —
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.

O, cum aş vrea durerea să mi-o-nşele!
Atâtea nopţi pustii am adorat-o,
I-am dat şi jertfa tinereţii mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.

Mi-ai dat-o! Floare gingaşă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Şi chiar acum, când mă săruţi pe frunte,
Tu mă săruţi cum se sărută-n vis!)

Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri, —
Şi când o rază-ajunge pân' la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:

Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg...
Şi-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, — dar n-o mai înţeleg.
---

De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporeşte-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, — pierdută pentru totdeauna: —
De unde vii şi cine eşti, străino?...

Acest topic a fost editat de One_Last_Dance: 5 Nov 2005, 07:46 PM

[Tinkerbell]

Stinge-mi lumina ochilor: te pot vedea,
acopera-mi urechile: te-aud usor,
fara picioare catre tine pot umbla,
si fara gura pot sa te implor.

Frange-mi in doua bratele,
la fel te va cuprinde inima-mi, in loc;
opreste-mi inima si creierul va bate
Iar de-mi vei azvarli in creier foc,
Pe sange te voi duce mai departe.


De dragul tau se-nchid in ei poetii
si strang imagini pline, fosnitoare,
si merg, se coc in ritmuri ca in soare
si-atat de singuri sunt de-a lungul vietii...


Nu temple care-l strang pe domnu-n fiare,
ca pe-n fugar si-l plang in gura mare,
ca pe-o jivina prinsa si ranita, -
ci case ce-l primesc pe cel ce bate
si-un simtamant de-ofrande nesecate,
in noi si-n orice fapta savarsita...

Rainer Maria Rilke

[One_Last_Dance]

Plumb de iarnă - George Bacovia

Şi iar... aceeaşi oră de dimineaţă...
Pe toate mocnind acelaşi secret;
Un frig violet, şi faţa e creaţă -
- O, cum omul a devenit concret...

Lungi plictiseli în turnurile sumbre...
Noian de superstiţii, cu hohot sec, tîrziu;
- Vei merita o lampă-n mohorîte umbre
Şi corbii azvîrliţi de-al nopţilor pustiu.

În noaptea viforoasă de vei putea învinge
O tristă-ngăduire, sau un humor secret -
Vor auzi în turnuri, se vor uita cum ninge...
- O, cum omul a devenit concert...

[One_Last_Dance]

Apostrofe la lună - George Topârceanu

„ ....... “
Glob rătăcitor de stâncă rece, tristă ca mormântul,
Fiică stearpă a-ntâmplării, lună, soră cu pământul,
În zadar de mii de veacuri, tu cu raze-mprumutate
Fermecat-ai paraziţii uriaşului tău frate!
Arc văpsit pe bolta rece de-un penel muiat în aur,
Solz zvârlit din coada unui legendar ihtiozaur, -
Câţi săraci din lumea asta, când luceşti în noaptea tristă,
N-ar voi să fii monedă, să te lege-ntr-o batistă?
Sloi de-argint ce se topeşte în azurul dimineţii!
Veşnic te-au iubit amanţii, veşnic te-or cânta poeţii
Lăudând în osanale mincinoasa ta splendoare,
Dar tu vei rămâne veşnic rece şi nesimţitoare.
Apariţie banală ca un fund de farfurie!
Talere cu două feţe! Cap de monstru fără trup!
Orologiu fără ace! Nastur de manta! Chelie!
Felinar! Corupătoare de minore! Cantalup!
Cum poţi tu privi de veacuri globul nostru de argilă
Şi atâta suferinţă, - fără să te stingi de milă?
Pieri în noaptea nefiinţei, rece simbol de minciună,
...

Daca pe vremea lui G. Toparceanu ar fi existat HanuAncutei... ma intreb: cate definiti s-ar fi gasit pentru "LUNA"

[One_Last_Dance]

Rochia - de Magda Isanos

Din lada mirosind a molii si-a parfum
a scos o rochie din tineretea ei bunica.
Subtire-i si usoara ca un fum,
de parca-ar fi tesuta din nimica.

Ce trist fosneste crinolina de matase,
volanele i se destrama si se taie,
si-n joc de raze, siluete gratioase,
din alte vremi, danseaza prin odaie.

Revede balul cel dintai batrana,
isi recunoaste rochia de fata
si-i tremura pe-atlasul rece mana,
de-nduiosare multa-nfioraa.

Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare,
i-asa de garbova bunica-n vechiul sal...
Ce s-a facut frumoasa dansatoare
care-a plutit in rochia de bal?

Picioarele usoare si micute,
si ochii, si surasul stralucit,
in trupul garbovitei bunicute
cum, oare, pe vecie de-au murit?

Si mi-au raspuns matasurile moarte
sau poate chiar batrana-n vechiul sal:
nu, n-au murit, danseaza mai departe,
mereu in alte rochii, primul bal.

[One_Last_Dance]

Vor trece norii-n ochii tai albastri

Hai sa tacem de vorbele ranesc,
sa nu ne mai ucidem in cuvinte.
Destul ne-am chinuit asa prostesc
cu-a`tale rugaminti... fara de minte.

Hai, gata dialogul asta-anost
in care deliram ca si nebunii,
in care orice-am spune, iese prost,
insingurati in hainele minciunii.

Destul cu-atatea autoamagiri
ce se pitesc in dosuri de cuvinte
sa submineze temple de iubiri
cu dinamita-aducerii aminte!

Sa renuntam la vorbele ce-n rapt
ne-au tot insangerat c-o intristare,
comunicand pe rupte, dar de fapt
vorbind atat de singuri fiecare.

Ci inveliti in toga nostalgiei
cu mantii de tacere pe abis
ne creasca-n san un muschi al vesniciei,
ne-nlantuiasca iedera cu vis...

Ca altadata sub rotiri de astri
in foamea de iubire de demult,
vor trece norii-n ochii tai albastri
si vantu-n parul tau am sa-l ascult.

Voiosii greieri o sa-ti sara-n poala
si iarba va-nflori asa ciudat
pe mainile cuminti, pe coapsa goala,
pe-obrazul tau de ani si ploi spalat.

Si sa tacem prin veacuri impreuna
pierzandu-ne privirea-n celalalt...
cu patima din florile in luna
ce nazuie spre vesnicul inalt.

Da, sa tacem... si veacurile toate
sa ne preschimbe-n marmura visand,
ca gemene statui imbratisate
in templul dragostei fara cuvant.
Daniel Copil

[One_Last_Dance]

JUDECATA- Petre Ghelmez

Priveste, drept in dreptul privirilor mele,
Si raspunde-mi, Poezie!

- Ai mintit?
- Am mintit. Am numit stelele
Ochi neiertatori ai Universului,
Si ele nu sunt altceva
Decat niste biete furtuni de materie incandescenta,
Pierdute in spatiu.

- Ai furat?
- Doar sufletele oamenilor si ale lucrurilor,
Asezandu-le in turnurile mele de abur.
Cum as fi avut inima
Sa vad frumusetea pierind,
Fara sa lase vreun semn,
In trecerea-i,
Macar cat urma unei umbre?

- Ai ucis, vreodata?
- Doar uneori, cu uitarea. Altminteri,
Mi se intampla ceva foarte ciudat:
Chiar si tiranii care-si meritau moartea,
Pierind in streang de pedeapsa multimii,
Sub cuvintele mele de foc
Au inviat, traversand peste secole.
Sunt blestemata precum regele Midas,
Tot ce ating se preface.

- De mine ti-ai ras?
- Cine nu ia numele Domnului in desert?

- Poate ca te-ai si desfranat cateodata?
- Cel mai pur si cel mai stralucitor nufar
Are o vana groasa,
Umflata de seve,
Adanc implantata-n noroi.
Am coborat in mocirlele lumii,
Manjindu-ma cu-ntuneric pe trup
Si pe cer s-a inaltat cate un luceafar alb,
Cu aripile galese,
Indulcindu-ne vazul.

- Ti-am simtit sila si dezgustul
In vorba si-n priviri, cand si cand...
- NU de fiecare data
Cand sila si dezgustul mi-au calcat sufletul,
Ca niste turme lungi de mistreti,
Lasand in urma lor
Murdaria si adancitura copitelor!
De-atatea ori veacurile se-aseamana-ntre ele...

- Esti trufasa, Poezie!
- Nu mai mult decat o mama, care-si alapteaza fiul.
Crezandu-l cel mai frumos
Si mai binecuvantat de pe lume.

- Marturii strambe ai depus?
- Doar judecatorii au socotit ca sunt strambe,
Oprindu-se,
Din teama, sau din nepricepere,
La suprafata lucrurilor.

- Spune-mi,
Care este planta pe care o iubesti cel mai mult
Pe pamant?
- Firul de grau,
El ar fi trebuit sa se numeasca Arborele Vietii!

- Ai tinut zilele de odihna ale oamenilor?
Zilele tale de odihna le-ai tinut?
- Ne putem odihni in viata?
Odihna-i doar inaintea inceputului,
Si dupa sfarsitul sfarsitului inca...
O flacara, cand se odihneste,
Se neaga pe sine,
Fara putinta de a reveni.

- Ai calcat legile! Te condamn
Fara drept de apel, Poezie!
- Mi se intampla si acum
Acel lucru ciudat
De care am mai spus ca sufar:
Simt, mai mult ca oricand,
Ca in pieptul meu dureros,
Creste suflet de om.

[One_Last_Dance]

PERSISTENTA - Valentin Zaraf

Citesc Stanescu-n seara asta; ca durerea
S-o uit si s-o confund cu dorurile lui
Si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
Atunci poemul lui mi-ar aparea caprui.

Cumpana, 05 ianuarie 1998
(dupa „Luna in camp" de Nichita Stanescu)

[One_Last_Dance]

STELE SI CEARA (II) - Valentin Zaraf

Iubito de taina, iubito de soapte,
Pastreaza-ti esecu-ntr-un raft asta-noapte,
Inchide-l afara si vino aproape,
Departe de iarna ce gheturi ne-mparte.

Tu vino aproape sa-mi tii de urat,
Sa nu-ntrebi de ce stam, pana cand si nici cat;
Sa tinem tot frigul inchis, zavorat,
Sa ne fie doar bine, doar bine si-atat.

Dezlegati de-ale lumii orori, nebunii
Sa pierdem cu voia si nervi si furii,
Sa luam doar castigul de lungi reverii:
Doi oameni. Doi singuri si-n rest doar copii.

Sa facem din noi un jalnic poem,
Sa facem sa cante si podul de lemn,
Sa cante si raul si marea-n tandem
De stele si ceara; Nici zvon de blestem.

Iubito de taina, iubito de soapte,
Pastreaza-ma-n ochi si in vis asta noapte;
Pastreaza-ma-n plans si vino aproape,
Departe de iarna ce gheturi ne-mparte.

Aproape sa radem si doar intr-o doara
Sa spunem c-avem ceva sa ne doara,
S-aducem sfidarea iernii de afara:
Un glas de copil, un foc si-o vioara!

[One_Last_Dance]

Poveste - George Bacovia

Îţi aduci aminte ziua cînd ţi-am spus că eşti frumoasă,
Cînd cu buzele de sînge şi cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsînd gîndul spre amorul înţeles de-atîtea ori?...

Aşteptai să fiu poetul îndrăzneţ ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră întunecată
Ca o pală rătăcire coborînd din alte zări.

Ah, mi-ai spus atît de simplu că ţi-i sete de iubire
Neascultînd decît şoptirea singuraticei păduri,
Îţi opreai cu mîna sînul şi zîmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputînd să-l mai înduri.

- Ha, ha, ha, rîdea ecoul, de rîdeam de-a ta plăcere,
Între om şi-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nşiri povestea cu dureri şi cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.

Îţi aduci aminte ziua cînd ţi-am spus că eşti frumoasă,
cînd, în şoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultînd ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntîlnirii noastre un adio-ndepărtat?