Frunze-n Vant..., [Jurnalul Dianei-Maria] Optiuni

[Mihai]

Opinii, ganduri, povestiri din viata Dianei - Maria veti putea citi aici.

Lectura placuta!

[Diana-Maria]

Nu vreau sa ma schimb , vreau doar sa fiu mai buna.Ura mi-a fost un sentiment strain, la fel si invidia...nu ma caracterizeaza...cind am fost inselata,vinduta pe nimic de oameni dragi inimii mele, n-am putut sa urasc si nici sa ma razbun...
m-am intrebat doar "de ce?" -nu cu patos, nu cu ura,ci doar cu un profund gust al amaraciunii...am iertat, dar n-am uitat... m-am ridicat din praf, m-am scuturat, mi-am indrepat coloana indoita de durerea-mi muta si am mers mai departe...am mers mai departe cu ochii larg deschisi....poate dintr-un sentiment de auto-conservare... din dorinta de a nu mai fi ranita...si-am preferat sa imi tin sufletul protejat...Am preferat si am ales sa nu imi mai deschid inima in toatalitate...imi pastrez un coltisor numai al meu, acea "patratica" , cum imi place sa-i spun...un loc unde accesul este interzis tuturor...nu pentru ca ar ascunde cine stie ce secrete , ci din dorinta de a-mi rezerva un ungher imaculat, care sa nu fie atins de mizeriile cotidiene...un locsor unde sa pot vorbi cu ingerii si cu Dumnezeu...
Sint poate prea lasa pentru a trai crud...prefer doar sa scriu CRUD-adica necosmetizat... scriu, in primul rind pentru mine.
Sint o egoista din acest punct de vedere, deoarece scriu pentru ca-mi face bine. E metoda mea de refulare, de descarcare nervoasa...si nu scriu in fiecare zi...scriu cind simt ca am de spus ceva..Altii, in momente de acest gen, dau cu pumnii in pereti, tipa, urla, hoinaresc aiurea pe strazi...eu imi elimin stresul scriind...Scriu pentru ca imi face bine... cind tin stiloul in mina , mintea mea incepe sa vada lucrurile altfel...dispare ORICE sentiment.... de tristete, de bucurie, de euforie...dispare patosul ... scriu cu mintea...ma detasez si privesc viata dintr-un alt unghi...poate cel al jurnalistului precoce de alta data...
Realizez lucruri care altfel mi-ar fi scapat neobservate... scriu crud, adica scriu ce gindesc , fara sa fac eforturi sa plac, sa stirnesc interesul...scriu doar ce gindesc, cum gindesc , in ordinea in care gindesc...nu ma intorc sa refac pasaje ca sa sune mai bine...nu caut forme eclatante... nu-mi "caut" cuvintele...banalitati sau nu, nu ma chinuie gindul ca ceea ce scriu ar putea suscita interesul sau nu...maculatura sau literatura, nu are importanta...nici macar nu tin un jurnal...pur si simplu iau stiloul in mina atunci cind simt ca trebuie sa spun ceva, nu imi fac planuri si nu stiu niciodata de la bun inceput despre ce am sa scriu...imi las gindurile sa-si urmeze cursul firesc....
N-am cautat niciodata sa impresionez pe nimeni...nu am nimic de demonstrat, nici mie , nici altcuiva...ma simt bine in pielea mea, imi cunosc defectele si calitatile... pe care nu le hiperbolizez...
Defectele...
Unul ar fi ca "maninc" prea multa hirtie...altul e, ca intr-o conversatie cu cei apropiati am tendinta sa-mi intrerup interlocutorii...ca nu suport nedrepatea si sar ca arsa cind cuiva i se face asa ceva...ca ma lupt mai mult pentru altii decit pentru mine... ca nu ma pot abtine sa fac tot felul de comentarii, ca nu suport sa vad pe cineva trist si atunci devin un clovn...
Un alt defect e ca imi place sa vorbesc la modul general...ca sint prea sociabila si din cauza asta uneori am avut de suferit... Am defectul ca uneori am limba prea ascutita, ca devin caustica si belicoasa...
Am defectul ca nu privesc lumea de sus... sint "defecta" pentru ca uneori imi spun parerea desi nu mi-a cerut-o nimeni...asta poate pentru ca nu pot fi nepasatoare, pentru ca nu pot trece pe linga un suflet amarit , biped sau patruped fara sa-mi pese...pentru ca nu ma lasa rece micimea ,meschinaria si mizeria lumii in care traim...
Calitatile ...las pe altii sa judece...oricum, nu sint un personaj caruia sa i se ridice statuie, dar nici unul pe care sa-l iei la bataie...sint un om ca oricare altul...

Nu pot schimba lumea de una singura...dar cred ca , daca fiecare dintre noi ar incerca sa fie mai bun, sa faca zilnic ceva , un lucru cit de mic si insignifiant si pentru ceilalti, daca am putea sa nu ne gindim doar la fundul propriu si personal, poate atunci aerul ar deveni mai respirabil, soarele mai stralucitor si florile mai parfumate...
Sintem oameni si sintem supusi greselilor...imperfecti prin definitie si prin natura... Dar acea harisma nepretuita care ne e data, memoria, ar trebui intrebuintata mai des...ar trebui sa invatam din greselile noastre si din experientele de viata ale altora...daca am putea avea tot timpul ochii larg deschisi...
Daca am putea absoarbe ca un burete toata suma de minuni si revelatii care ne este oferita ZILNIC , dar pe care nu avem timpul si disponibilitatea sufleteasca de a le baga in seama...Traim intr-o lume fantastica, pe care ochii nostri, neobisnuiti cu lumina, au ajuns sa o vada in alb si negru...si in prea multe nuante de gri... Vedem atita gri in jurul nostru , ca am ajuns sa gindim gri... si e pacat...
Dificila vorbea de prieteni...
Prietenia e un lucru mare, poate la fel de mare ca dragostea pe care o implica.
Dupa prea multe suturi in partile moi din partea dorsala, acum nu ma mai avint sa imi etichetez cunostintele si amicii drept prieteni...am pe linga mine doar oameni cu care am anumite afinitati...Oameni care nu sint simpli si oameni care nu sint comuni... dar imi e frica sa ii numesc prieteni...
Pentru mine, prietenia inseamna daruire neconditionata,generozitate, altruism, lealitate...cuvinte MARI.
Pentru mine a fi prieten inseamna puterea de a-l accepta pe celalalt asa cum e, e puterea de a nu judeca , e puterea de a ajuta fara a astepta rasplata... e duritatea de care trebuie sa ne folosim atunci cind stim ca prietenul greseste si ca va avea de suferit de pe urma acestor greseli...e puterea de a-l trage de mineca si ai spune sa deschida ochii... e mina intinsa si umarul oferit cind celalalt se poticneste sau e necajit... e ajutorul pe care il oferi gratuit , chiar daca e doar o vorba buna pentru ca nu PUTEM mai mult, nu pentru ca nu VREM...
Prietenia e curajul de a accepta si a recunoaste ca celalalt poate fi mai bun decit tine...
Un lucru atit de mare prietenia...un lucru atit de dumnezeiesc si atit de uman...

Astia sintem noi oamenii...sintem atit de perfecti in imperfectiunea noastra ,si, cu toate astea, atit de perfectibili.... Cuvinte ale caror sensuri se bat, la prima vedere, cap in cap...
Dar traim intr-o lume a nuantelor, a finetii si a paradoxurilor, nu?...

Acest topic a fost editat de Diana-Maria: 22 Sep 2003, 12:32 AM