HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Lupta Pentru Audienta
Mihai
mesaj 6 Aug 2003, 11:03 PM
Mesaj #1


Gazda Hanului
******

Grup: Admin
Mesaje: 8.578
Inscris: 22 February 03
Din: Hanu Ancutei
Forumist Nr.: 1



Intr-o televiziune totul se masoara in puncte de rating. smile.gif
Si totul se rezuma la concurenta. La concurenta cu celelalte programe, la cat de bine 'prinde' un mesaj.
Voi enumera pe parcurs aici mutarile facute de televiziuni pentru a iesi pe primul loc in aceasta 'lupta pentru audienta'. Sunteti liberi sa adaugati si voi.

O prima mutare: se cunoaste ca filmul indian de duminica de la Antena 1 era lider pe acel interval orar. Se mai stie ca emisiunea 'Vine Teo' era lider vinerea, de la ora 20. Drept pentru care Antena 1 a mutat filmul in cauza ghiciti cand: da, vineri la ora 20.
Cine va castiga? Eu merg pe indieni! laugh.gif


--------------------
Go to the top of the page
 
+Quote Post
 
Start new topic
Raspunsuri
Mihai
mesaj 17 Aug 2006, 01:41 PM
Mesaj #2


Gazda Hanului
******

Grup: Admin
Mesaje: 8.578
Inscris: 22 February 03
Din: Hanu Ancutei
Forumist Nr.: 1



Formatele TV de stiri urca in topul audientelor

Realitatea TV si Antena 3 au scapat practic neatinse de fluctuatia sezoniera de audienta

In Romania se lanseaza mai multe televiziuni decat niciodata. Un singur lucru pare ca nu se schimba in piata tumultoasa a audiovizualului, suprematia Pro TV, televiziunea de inspiratie americana. TVR si Antena 1 duc o lupta surda pentru detronarea liderului.

TVR a reusit sa bata PRO TV pe piata de televiziune doar in luna iunie, cand a difuzat campionatul mondial de fotbal. Televiziunea publica a atins atunci o cota de piata de 16,8%, impingand televiziunile comerciale cu cate un loc in jos. Au urmat Pro TV cu 15,6%, Antena 1 cu 13,7% si Acasa, cu 9%. In primele sapte luni ale anului, liderul de piata in televiziune, pe urban, este Pro TV, cu exceptia lunii iunie cand a fost detronat de TVR in timpul campionatului mondial de fotbal. Pro TV oscileaza intre 16 si un maxim de 18,2% cota de piata. Locul al doilea in impartirea pietei de televiziune este in mod traditional ocupat de Antena 1, cu exceptia “accidentului” fotbalistic din iunie, cand a fost pe locul al treilea. Caderea pe locul al treilea s-a propagat insa si in iulie, cand televiziunea familiei Voiculescu a avut doar 12,5% cota de piata pe universul urban.

Din audientele culese de TNS-AGB si furnizate de-a lungul anului de Asociatia Romana de Masurare a Audientei, se mai vede ca in mod obisnuit televiziunea publica se lupta cot la cot pentru audiente cu televiziunea de nisa a grupului Media Pro, Acasa, o nisa careia toti comentatorii ii pun ghilimelele de rigoare, fie ca se refera la audientele de televiziune generalista ale acesteia, fie ca e vorba de incasarile “uriase” pe care a doua televiziune a lui Sarbu le atrage din publicitate. Un loc constant in chiar “inima” pietei de televiziune il are Realitatea TV, situata, in primele sapte luni ale anului, pe locul cinci in topul cotelor de piata, cu procente pornind de la 4,6%, in acelasi fatidic iulie, pana la 5,8%, in luna aprilie.

Antena 1 are peste 600.000 de telespectatori pe minut
Locuri constante ocupa in primele sapte luni ale anului Prima TV si TVR2, urmatoarele doua televiziuni clasate in top in functie de cota de piata din mediul urban. Prima TV realizeaza procente de 4%, in vreme ce TVR2 se situeaza in jurul cotei de 3%. Daca ne uitam cum isi impart intre ele televiziunile piata in mediul urban, putem sa ne facem o idee aproximativa despre cine incaseaza cei mai multi bani din publicitate, desi relatia nu este liniara. Cum isi impart insa televiziunile telespectatorii, la nivel national?
Aici situatia este diferita din cauza acoperirii mai mari pe care televiziunea publica o are pe tot teritoriul Romaniei. Asta face ca pe un univers format din toti indivizii peste patru ani, atat in mediul urban, cat si in mediul rural, audienta programului 1 al televiziunii publice sa fie mai mare decat aceea a Pro TV. Cele doua isi impart primele locuri, cu o medie situata in jurul cifrei de 700.000 de telespectatori pe minut (calculata timp de 24 de ore, sapte zile din saptamana). Antena 1 atrage putin peste 600.000 de telespectatori pe minut in mod constant, in fiecare luna de sezon, interesul pentru televiziunea din Baneasa scazand insa progresiv din luna aprilie si mai, odata cu aparitia sezonului cald, cand aceasta atrage numai 300-400.000 de telespectatori pe minut.

TVR2 face un parcurs constant pe locul 5 in topul numarului de telespectatori atrasi, in vreme ce o televiziune generalista, Prima TV, si una de stiri, Realitatea TV, isi disputa locurile 6 si 7. O observatie trebuie facuta privind ascensiunea televiziunii de stiri a grupului Intact, Antena 3, in primele zece clasate atat in ceea ce priveste cota de piata, cat si in topul audientei, in lunile iunie si iulie. De asemenea, absolut remarcabila este prezenta unei televiziuni pentru copii, Minimax, in top 10 al audientei, in luna ianuarie, cand a inregistrat 64.000 de telespectatori pe minut, peste B1 TV si TV Sport, televiziunile care isi disputa in mod traditional locul 10 in topul audientelor.



Sursa: Capital.ro


--------------------
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Mesaje in acest topic


Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 15 May 2024 - 04:41 AM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman