RECVIÉM PENTRU UN FILM, Cronica de Film a lui Marian R Optiuni

[Data'q]

Recenzii pentru filme... Eu de abia aștept să le citesc.

[rogvaiv]

(8) La vita è bella
(1997)



This is a simple story... but not an easy one to tell.


Un film al cărui titlu pleacă de la o astfel de premisă -că viața e frumoasă- ar trebui descalificat din start când experiența ne dovedește contrariul, și anume că viața e plină de greutăți, eșecuri, mizerie, dezamăgiri și suferință. Așadar, ce dorește această producție de la noi? Pe măsură ce înaintează în poveste, argumentele filmului care susțin o astfel de ipoteză, sunt pe cât de puternice, pe atât de valide.

Curajul, pozitivitatea autentică, inteligența, bucuria protagonistului, interpretat de Roberto Benigni, (care e totodată și regizorul acestei capodopere), pe care le păstrează pe întreg parcursul filmului indiferent de situația defavorabilă în care e nevoit să fie la un moment-dat, îi permite să facă din existența vieții, o adevărată artă. Și acum întrebarea legitimă ar fi, care e originea acestei energii?

Ca să-ți permiți să faci glume mereu și să adopți o atitudine pozitivă, e imperativ necesar să fii inteligent și să te poți adapta situației pe moment, altfel ai cădea în penibil, ridicol, dizgrație și lumea te-ar trata ca pe un măscărici. Lucru care lui Guido (Roberto Benigni) nu i se întâmplă.

Un film în care jocul hazardului își face loc atât în mod pozitiv (cea care e denumită principesa, -Nicoletta Braschi- îi cade în brațe de trei ori în moduri absolut întâmplătoare), are un revers al medaliei în partea secundă, când situația fericitei familii capătă nuanțe tragice în contextul epurării în lagărul de exterminare nazist.

Sloganul fascist "Rasa noastră e superioară" din perioada imediat premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial și din timpul acestuia pune spectatorul în gardă și-l pregătește pentru ceea ce filmul are să devină mai târziu.

E o adevărată artă să minți, (eu personal îi invidiez pe mitomani) să născocești mereu detalii fără să te dai de gol, care să-ți susțină în continuare versiunea. Iar despre adevăr, această valoare fundamentală, se spune că mai devreme sau mai târziu, va ieși la iveală. Indiferent prin ce metodă. Că așa e natura lui. Văzând producția lui Benigni, m-am întrebat totuși dacă această valoare -adevărul- are dreptul și merită acest privilegiu de-a ieși la suprafață, în fața unui copil nevinovat.



Căci ajunși într-un lagăr nazist, Guido, tatăl lui Giosue pune preț pe protejarea copilului înaintea instinctului de supraviețuire. De la un capăt la altul, partea în care ei sunt duși cu trenul marfar în lagăr până la final, e un joc pe care Guido se străduiește din răsputeri să-l inducă și fiului său, și să-l convingă că este autentic, iar măiestria cu care acesta reușește să o facă, dă o valoare artistică la superlativ acestei producții care poate fi încadrată cumulativ la categoriile război, love story, comedie romantică, dramă.





Totuși, nu pot încheia, fără să-mi pun întrebarea adresată anterior, și anume, care e originea acestei energii de care personajul interpretat de Benigni dă dovadă, făcând posibilă transformarea fiecărei situații într-una de bun augur. O altă observație pe care îmi permit să o fac, este aceea că adevărul nu e o valoare în sine dacă nu duce la ceva pozitiv. George W. Bush parcă spunea ceva de genul ăsta: Că are dreptul de-a minți populația, atâta timp cât e spre binele lor. I agree! Nu dau doi bani pe Seneca și citatul său: Prefer să deranjez cu adevărul, decât să fac pe plac cu lingușiri. În cazul filmului de față, adevărul nu primează în fața minciunii, care e spusă spre a-l proteja pe micul Guido, și până la urmă, ce este adevărul? O convenție. Sau cum ar spune scriitorul din Călăuza lui Andrei Tarkovski, adevărul s-a născut din contradicție, lua-l-ar dracu!

Îți recomand acest film, La vita è bella întrucât e o lecție de viață imposibil de uitat, în care e expusă dragostea părintelui pentru copilul său, o dragoste puternică ce face războiul să pară un simplu joc al copilăriei, o reflecție asupra necesității adevărului în anumite circumstanțe, precum și despre frumusețea vieții în general chiar și în momentele în care ești într-o situație de-a dreptul mizerabilă. Sunt de partea lui Roberto Begnini și a ideii de bază acestui film, doar dacă mi se dezvăluie și mie acea sursă a energiei radiante. Am zis!


Notă: Filmului de față e foarte bine cotat atât de critică cât și de public. Pe IMDb are nota 8.6, pe cinemagia.ro 9.2 iar în clasamentul celor mai bune 100 de filme văzute de mine ocupă un onorabil loc, regăsindu-se în primele 10.