Mintind Minciuna, Fericitul Numar 2 - e-book Optiuni

[aditd]

Nu prea am inteles exact aceasta sectiune si am zis asa:

Iau un capitol din a 3-a carte pe care am scris-o ( carte de dezvoltare personala ) si il pun aici pe tot.
Sper ca am priceput corect cum stau lucrurile.


Mințind minciuna
Ca și om care crești în societate, ești învățat că minciuna este rea. Și există foarte mult adevăr într-o afirmație ca asta.
Doar că nimeni nu m-a învățat să mint ca să știu ce să nu fac!
Adică m-am prins de mic copil că a spune despre alb că e negru...știam mult prea bine că niciodată nu o să țină o minciună ca asta. Pentru că eram copil, doar așa vedeam minciuna – opusul adevărului.
Personal, ca multă altă lume, am rămas blocat pe învățatura asta: e rău să minți și că minciuna e total opusă adevărului.

Asta până în momentul în care a TREBUIT să învăț să mint.
Evident că nu a fost dorința mea, ci tot societatea m-a forțat să fac lucrul ăsta (cu atenție descoperi că afirmația asta se încadrează direct în capitolul de minciuni!).
Dacă aș zice adevărul, aș afirma: am învățat să mint exersând minciuna. Și personal…văd ca o aptitudine să minți, pentru că nu poți să controlezi ceva pe care nu îl știi!
Spre exemplu: eu nu știam că a spune doar jumătate de adevăr intră la capitolul minciuni. E important să vezi: eu, în momentul în care spuneam jumătate de adevăr, păi jumătatea spusă era în totalitate adevărată! Drept urmare, nu era opusul a ceea ce s-a petrecut.
Pe mine, descoperirea asta m-a speriat puțin și m-a adus mai târziu la conceptul de mincinos notoriu.
Mincinosul notoriu este persoana care a mințit toată viața lui, încât…asta e realitatea lui. El nici nu își mai dă seama că minte!

De aici a început și căutarea despre minciună. În diversele comunicări, am descoperit un lucru:
Mulți mint (sau intră în categoria de mincinoși) din cauza faptului că sunt mincinoși notorii.
Realitatea e că nu își dau seama ce zic. Pur și simplu, nu văd că minciuna îi afectează pe ei!
Problema apare în momentul în care te afectează ȘI pe tine.
Pentru mine, toată situația s-a răsturnat în: oamenii aștia trebuie să fie doar mai atenți.
Cine poate să accepte o afirmație ca asta:
În studiul meu despre minciuni și mincinoși, ca să demonstrez că ei sunt mincinoși, am început să devin mai atent (adică să le păstrez afirmațiile)...ceea ce a dus la defectarea mea în mai bine.
(până să le zic altora că sunt: manipulativi, conspirativi și mincinoși, asta pe baza afirmațiilor lor, ei bine…am descoperit la mine că aveam abilități în a performa cu succes în domeniu!)
Să luăm un exemplu (jumătate de adevăr):
Tatăl meu mă întreba mereu ce am făcut la școală. 80% din cazuri răspunsul era același: nimic! Mă lăsa în pace.
Nu vroiam să îl mint…doar că mi se părea absurd să îi zic în fiecare zi același lucru: scaune, mese, copii. Profesorii învața copiii diverse lucruri. Nu prea înțelegeam la ce m-ar ajuta. În rest, ce era cu adevărat interesant, pauzele, câte prostii se făceau acolo. Și eu îmi dădeam seama că sunt stupidități copilărești. Nu le ziceam pentru că îmi era frică de morala pe care aș fi primit-o.
Am mai încercat să îi zic câte ceva și să vezi atunci explicații. Adică eu aveam o problemă concretă și el mă lua de la început și îmi explica tot. Foarte puțin mă ajuta. Mă simțeam ca la școală, DAR puțin mai încolțit. Au fost și certuri. Totuși, ce simțeam eu suna a presiune. Pentru că, la școală, profesorul spune de lucruri generale la 30 de oameni. Acasă...se spun lucruri specifice îndreptate spre tine. Nu era vorba de violență fizică, dar mă simțeam mult mai prost (cuvântul ”prost” are sensul: chiar ar trebui să muncesc după atât efort din partea lui...și nu am chef!).
Mie mi se pare fascinant că îi dădeam răspunsul ”nimic„ (1 secundă) și am vorbit 2 paragrafe de ce se întâmpla cu adevărat!
Copiii...Majoritatea adulților o să înțeleagă că trebuie ajutați să priceapă. (oare?)

Dar normal și natural, am ajuns în domeniul prietenilor și în mod special, al relațiilor.
Ca majoritatea copiilor care întră în rândul adulților, nu doar că eram impresionabil, dar nici măcar nu aveam filtre de protecție împotriva minciunilor.
Cum să te protejezi de minciuni când nu ai fost învățat nicăieri cum se minte?!!!
Ei bine, în rândul prietenilor și al relațiilor…acolo sistemul meu s-a făcut de mai multe ori praf.
Nu ai încercat și tu să spui adevărul oamenilor despre lucruri pe care tu le știai 100% adevărate?
Cum ți-a ieșit lucrul ăsta?
La mine, a fost un dezastru în unele momente! Am observat că lumii nu îi place adevărul!
Problema este că, în momentul în care faci ce trebuie și nu obții prietenia, sărutul sau contractul, ăsta e un dezastru pentru sistemul tău intern.
Probabil 14 – 16 ani ai fost învățat că adevărul e arma supremă…doar ca să vezi că nu funcționează mai deloc.
Cum să te simți pe primul loc? Mai mult: cum să nu te simți pe nici un loc când vezi că altul obține ce vrei tu, de la persoana ce te-a refuzat, dar din surse sigure, de principiu de la cel ce a obținut, știi că a mințit pentru a obține acel ceva?
Și a trebuit să învăț să denaturez adevărul (care e o minciună prin omisiune).
Un alt lucru motivant a fost: am văzut o grămadă de relații distruse pentru că s-au format pe bază de fundamente false (minciuni), dar mai presus de tot, am văzut că ei aveau relații și eu NU.

Pentru că unele decizii sunt greu de înțeles în momentul în care nu ai trecut prin ele. Unele adevăruri sunt greu de văzut. Doar că eu am fost pus în situații în care trebuia să motivez oamenii să se combine. Și pentru mine, o idee gen:
- Orice relație care durează e bazată pe minciuni. De ce să nu începi direct așa?
A fost complicat să o prelucrez. Să o zic unui client sau unui prieten...având coerența maximă din partea mea? Și am zis-o pentru că între „ca cineva” să aibă o relație sau nu...prefer ca cel pe care îl ajut să fie în mijlocul acțiunii (adică în relație). După…poate să ia o decizie: dacă îi place sau nu (pe baza concretă a unei eveniment).
Dar acum te întreb pe tine: este sau nu o minciună afirmația de mai sus?
Atenție. Nu este:”orice relație care durează mai are și minciuni!”.

Cum poți să spui despre tine că ești locul întâi când știi că trebuie să minți?
La simplă analiză a întrebării, o să vezi că în multe cazuri intri direct pe locul 2. Acum o să fii mulțumit (fericit) cu tine într-o situație ca asta?

Doar că eu am ales despre ce să mint. În momentul în care înveți la școală diverse materii...la un moment dat, pe baza a ceea ce ai învățat, alegi, în funcție de ce ți-a plăcut cel mai mult, ce să faci în viață. Cam așa e și cu minciunile.
Declarație de adevăr din partea mea:
- O să te mint în legătură cu toate limitările tale!
Exact: oricâte exemple mi-ai aduce că așa stau lucrurile…că nu poți să...o să pierzi!
Pentru că vezi tu…în unele lupte pe care le-am dus, am pierdut părți din etică ți moralitate. Am obținut, în schimb, niște povești absolut reușite despre oamenii pe care i-am ajutat!
Și acum, unii dintre ei ar vrea să mă taxeze pentru minciunile care le-am spus, pentru că, la un moment dat, se prind și ei de ce mai fac în unele momente. Dar (cu verigheta pe mană, cu bani în cont și cu o mulțumire inexplicabilă în suflet), își dau seama și singuri că au alte lucruri mai bune de făcut!

Interesant lucru despre minciuni și rar auzit:
Știi că în momentul în care îi minți pe foarte mulți, devii mai (este varianta ușoară de la: extrem de...) atent? Când minți…o frică stă în tine că și restul o să facă la fel cu tine.
Știi că în momentul în care ai mințit lucrezi de cel puțin 3 ori mai mult ca să transformi minciuna în realitate? (unde cuvântul important e ”muncă” )
Tragi concluzia că, dacă vrei să muncești mai mult sau să fii mai atent, trebuie să minți mai mult?
E o concluzie personală. Eu nu aș putea să afirm așa ceva. Mai ales în scris, într-o carte pe care oricine o poate citi. Am un suflet mult prea pur și inocent să afirm așa ceva!

- Prefă-te până când îți iese!
Așa ceva eu nu aș fi putut accepta și, drept urmare, aș fi ratat o grămadă de oportunități dacă nu realizam ce e în afirmația anterioară.

Realitatea și adevărul din spatele ideii:
Ce am scris în capitolul despre adevăr rămâne perfect valabil.
Deși există conceptul de cauză-efect, nu se știu încă toate cauzele și efectele posibile. Deci faptul că nu spui adevărul (deci minți), nu înseamnă neapărat că ceva rău o să se întâmple (și cred că deja ai exemple care să demonstreze această afirmație).
Personal, am luat minciuna ca orice alt lucru și l-am studiat în ideea simplă: dacă nu era bun…nu mai exista pe pământ.
În primul rând, am studiat și urmărit minciuna ca sistem de protecție (să nu mi se facă).
Cine ar fi crezut că, studiind minciuna și dorind să trișez, a trebuit să învăț atât de mult, încât, la final, când aș fi putut să zic: ”pot să mint”, am zis: ”prefer să zic adevărul”?
Adică, doar stând în sistemul de minciună, m-am vindecat de el.
La ora actuală, minciunile mele sunt foarte bine fundamente pe mult adevăr. Să creez o minciună înseamnă să accesez dintr-o bază imensă de adevăr pe care o am.

Posibil să nu aibă destulă logică pentru tine. Lasă informația citită liberă în capul tău la prelucrat. În acest moment este exclusă o decizie sau o reconfirmare dacă minciuna e bună sau nu. O să te rog să lași pentru mai târziu acest proces (minciuna e bună sau rea).
Motive pentru această sugestie:
- Nu ai cum să te ferești de ce nu știi;
- Minciuna, în anumite proporții, ajută la sistemele de: motivare, încredere, reușită etc.;
- Trecerea la acțiune este bazată, în multe cazuri, pe minciuni (adevăr incomplet, comparații greșite, distorsiuni de timp, enumerări greșite, nominalizări etc.);
- Primele senzații ale unor adevăruri sunt absolut devastatoare la nivel de emoții. Zic că: adevărul, în anumite interpretări, DOARE.
- Minciuna îți indică domeniul în care lipsește ceva la celălalt (mai important în afirmația asta este transformarea în: ce îți lipsește ȚIE? Minciuna indică ce trebuie să faci pentru acoperirea unor nevoi).
Când ai lăsat destul de mult timp la acționat, conceptul de ”minciună”, o să vezi și beneficiile. DAR tu decizi cât, pentru ce și cum îl folosești.

Acest topic a fost editat de aditd: 1 Mar 2013, 01:48 AM