Eseuri Despre Viata Optiuni

[Elena Z]

Depresia

NU ma aflu momentan Pe culmile disperării ca si Emil Cioran, desi nu de mult am fost acolo, dar asta nu inseamna ca nu ma (mai) gandesc la lunile in care am fost acolo, jos, am disperat, am plans, am urlat, am urat faptul ca sunt in Viata, desi nu prea intelegeam ce inseamna Viata.

"Daca exista oameni fericiti pe acest pamant, pentru ce nu urla, pentru ce nu apar in strada sa-si strige bucuria in tipete nebune si neincetate? De unde atata discretie si atata rezerva ? daca as avea constiinta unei bucurii continue, a unei exaltate dispozitii intrene inspre placere si daca as simti o irezisibila inclinare inspre seninatate n-as putea trai numai in mine acele momente, ci le-as impartasi intru-un elan fara margini tuturor, m-as risipi de bucurie in vazul tuturor, mi-as consuma toata energia pentru a face comunicabila starea mea de fericire, preaplinul meu incantator si deborant. N-as regreta daca dupa o astfel de risipire voce ar ragusi, ochii ar orbi si mersul s-ar impletici, n-as regreta daca functiile si posibilitatile organelor s-ar epuiza si focul din mine si-ar incetini palpairile.

Daca exista fericire in lumea ea trebuie comunicata. Sau oamenii cu adevarat fericiti n-au constiinta fericirii lor ? Le-am putea imprumuta NOI o parte din inconstienta. De ce numai durerea are lacrimi si tipete, iar placerea numai fioruri ? Cand in placere omul ar avea atata constiinta cata are in durere, atunci n-ar putea rascumpara placerile, durerile si distributia in lume n-ar fi incomparabil mai echilibrata ?

Durerile nu se uita, chiar fiindca sunt legate intr-un mod nemasurat de mare de constiinta. De aceea, singurii oameni care au mult de uitat sunt aceea care au suferut mult. Numai oamenii normali n-au ce uita."

Asta spune Cioran in cartea lui, carte pe care inca nu am citit-o, dar in anul 2001 mi-a picat in mana citatul de mai sus, si de atunci tot imi reamintesc ca vreau sa citesc cartea, suntem in 2012 si inca nu am citit-o. Dar ma gandesc ca toate la timpul lor, poate am sa o citesc anul asta. Poate pana acum nu am fost pregatita cu adevarat sa il citesc pe Cioran, caci El nu este un OARECARE sciitor pe care sa il citesti asa ca si lectura inainte de culcare.

Da, am fost despresiva. De fapt daca stau si ma gandesc bine cred ca tind sper negativ, sper rau, spre Depresivitate inca din copilarie. Sau daca nu am avut acest fel de inclinatii, mi le-am dobandit intre timp in urma la faptele si la decursul vietii mele. Prima data cand am simtit cu adevarat ca ceva nu este bine, a fost in anul 2008 prin primavara. Imi aduc aminte ca ma aflam in autobuz, ma intreptam sper seral, afara era seara si frig, iar eu ma gandeam ca NU mai am chef de nimic. Ma gandeam ca totul este atat de TRIST, de fara ROST, ma uitam pe geam si aveam impresia ca Viata si strazile trec pe langa mine, aveam impresia ca trupul meu NU imi mai apartine, ca sunt atat de trista inca nu mai pot da vad nici o speranta, nici un vis, nici un plan, totul era negru si luminita aia mica de la capatul tunelului mi se parea ca nu mai exista. Dar a trecut, oarecum, fara sa fac nimic special, am iesit din starea aia, mi-am vazut de Viata si de Planul meu. In anul 2009 in iarna, am simtit aceleasi simptome. Eram la faculta anul 2 deja, faceam naveta intre Linz si Salzburg, pierdeam cateodata mai multe ore pe drumuri decat timpul stat efectiv la Facultate. Desi mergeam la scoala, invatam, imi vedeam de ale mele, purtam cu mine o TRISTETE, eram de multe ori fara VLAGA, fara nici cel mai mic chef de a imi scoate capul in lume, sau de a interactiona cu lumea mai mult decat era necesar. Imi aduc aminte ca mergeam la tata Duminica si eram atat de trista si fara chef de nimic, incat imi era greu sa gasesc un subiect de discutie cu Tatal meu. Stateam pur si simplu si ma uitam in aer, si cu greu reuseam sa ii raspund la ce m-a intreba. Dar a trecut iarna, a venit primvara, si eu iar mi-am revenit din nou fara sa fac nimic special. In Iarna lui 2010 s-a agravat situatia. Eram atat de jos, atat de lipsita de orice chef de VIATA incat am incetat sa ma mai ridic din pat si sa ma duc la Facultate. Eram deja in anul 3. De prin Octombrie pana in Decembrie, am tot incercat sa ma conving ca TREBUIE, ca trebuie sa trec peste, ca trebuie sa ma duc la scoala, ca am tras 2 ani de zile atat de greu, ca mai am un an si gata. Dar nu am reusit. Oricat am incercat, pur si simplu NU am reusit. In Ianurarie 2011 m-am angajat cu norma intreaga si am renuntat la facultate. Eram trista mai mereu, la munca nu vorbeam cu nimeni, imi uram viata, ma uram pe mine ca nu am reusit sa duc la capat ceea ce am inceput, uram Austria, uram faptul ca am venit aici dar cel mai mult uram faptul ca undeva adanc in mine simteam ca POT, simteam ca sunt o luptatoare, simteam ca as fii putut sa am alta viata, daca nu era DEPRESIA. Iarna lui 2011 mi-a pus capac. Totul era mult mai negru ca de obicei, eu munceam in continuare pe banii putini, facultatea nici urma sa o termin, contactele sociale scazusera undeva sub 0, erau zile cand nici macar nu desfacem draperia de la geam, stateam zi si noapte in intuneric. Am stat 7 luni fara Internet, 3 dintre ele si fara Televizor. Am stat 7 luni fara Barbat, fara iubit, amic, prieten. Am stat 7 luni fara sa vorbesc mai mult decat trebuia si asta numai la munca. In 7 luni nu am iesit in oras, nu am fost la un suc, sau la o plimbare pe centru. 7 luni am fost un robot care a functionat perfect, la munca si acasa, acasa si la munca. Aveam zile cand ma simteam atat de rau incat nici macar dus nu reuseam sa imi fac, aveam zile cand eram libera in care NU reuseam sa ma ridic din pat si sa ma duc la Magazin sa imi iau de mancare desi frigiderul imi era gol. Incetasem sa mai am grija de mine, adica sa ma RESPECT. Pana intr-o zi,...

Timp de 3 ani de cand ma lupt cu Depresia nu am simtit niciodata cu adevarat sa ma duc la Medic, sa fac o terapie, sau sa iau niste medicamente. Am simtit mereu in mine ca o sa treaca, ca sunt o luptatoare, ca pot sa ma ridic de una singura, ca am PUTEREA si vointa sa fac fata la TOT ce imi aduce viata asta, si daca viata asta imi da Depresie, inseamana ca am ceva de invatat, inseamana ca NU am inteles cu adevarat Viata, "inseamna ca Durerile nu se uita, chiar fiindca sunt legate intr-un mod nemasurat de mare de constiinta. De aceea, singurii oameni care au mult de uitat sunt aceea care au suferit mult. Numai oamenii normali n-au ce uita." ; cum zice Cioran.

Am simtit Durerea pe vremea cand nu intelegeam ce inseamna Ea. Am simtit ura si am vazut ochii reci si goi pe vreme cand inca nu stiam Tabla Inmultiri. Am simitit palme si durere fizica pe vremea cand corpul meu era inca in formare. Am simitit tristete si am plans rauri pe vremea cand inca nu stiam sa scriu un Eseu. Daca primii 7 ani, adica anii de acasa, conteaza foarte mult pt mine ca Persoana, ca om, ca Femeie, atunci primi 7 mei ani de acasa ar trebui sa ii streg din memorie, ar trebui sa nu existe, sa nu ma mai gandesc la ei, sa nu ii mai simt si acum la 27 de ani. Au trecut 20 de ani de atunci, de cand am implinit 7 ani si m-am dus la scoala. Au trecut 20 de ani in care au urmat altii 7 ani si alti 7 ani plini de durere, in care in loc sa ma vindec de sechelele ramase in urma la primi 7 ani de acasa, eu am adunat si mai multe sechele, si mai multe rani si lacrimi de sange.

Cum sa Nu urasti viata cand TU nu stii ce inseamna Iubirea de Mama? Cum sa nu urasti viata cand TU nu stii ce insemana Iubire de Tata?! Cum sa nu urasti Viata cand vezi si simtiti numai suferinta, numai greutati, numai lacrimi. Cum sa intelegi Viata cand nimeni nu a stat niciodata sa ti-o explice? Cum sa intelegi viata cand te-ai crescut singura efectiv? Cum sa intelegi ce e Bine si ce e Rau cand in primi 14 ani de viata, nu ai parte de decat de vorbe urate, palme peste fata si o mama inconstienta si un tata vitreg betiv, chiar alcolic, ?! Cum sa stii ce ai de facut la 15 ani cand timp de 14 ani nu a stat NIME sa iti explice macar o data de ce e Bine sau e Rau ceea ce ai facut TU. Nu ai cum sa stii, crede-ma ca Nu ai cum sa stii. Chiar daca unii nu inteleg lucru asta, chiar NU ai cum sa iei decizi bune sau corecte cand Tu nu stii ce inseamna o decizie buna, pt ca sistemul tau de valori este invers, este intortochiat si de cele mai multe ori nici tu nu mai intelegi nimic.

Sunt multe feluri de depresie. Stiu asta pt ca in momentele mele de depresie, am petrecut ore intregi in fata Calculatorului si am citit cam tot ce mi-a picat la mana despre depresie. Eu nu am plans in Depresile mele. Desi de multe ori imi venea sa plang, imi simteam lacrimile in gat si in ochii, nu am plans, pur si simplu nu am reusit sa plang. Cred ca nu am reusit sa plang pt ca de cand ma stiu numai am plans. Eram o super sensibila, cica pt ca plangeam din orice. Dar si plansul ala era un fel de semn, cred. Era o strigare din subconstientul meu, era o durerea pe care o simteam in piept si care imi trecea dupa ce plangeam de nu mai aveam aer si de multe ori ma mai trageam si de cap si ma mai dadeam si cu capul de peretii la propriu si imi ziceam ca VREAU ca totul s-a se termine ! Prima data cand am facut genul asta de Crize de Nervii, as zice acum, aveam vre-o 9 ani si eram la mama in Romania. Crizele au continuat din pacate si cand am venit la Tata in Austria si cand m-am maritat la fel. Dar de cand stau singura, nu mai fac crize de nervii, nu ma mai trag de par si nu ma mai dau cu capul de peretii. De cand stau singura am "descoperit" Depresia, adica nu am descoperit-o eu, a venit ea la mine, a venit pe furis, fara sa o simt la inceput, fara sa o invit, s-a strecurat in Viata si in Sufletul meu pt ca EU i-am permis sa se aseze si sa i-a masa cu mine. Si pt ca eu i-am permis lucru asta, tot EU trebuie sa fiu aia care o invita sa plece, care ii spune NU, nu mai am nevoie de tine, Nu mai vreau sa vii, nu mai esti bine venita. Din cauza asta, nu am mers la Medic. NU am vrut sa iau anti - depresive, nu am vrut sa fac nici o terapie. Cum poate sa ma ajute un STRAIN, adica un Medic, daca EU nu ma pot ajuta ?! Cum poate cineva strain sa intre in sufletul si in gandirea, in viata mea si sa ma ajute ?! Da, imi poate da sfaturi, ma poate face sa vad lucruri pe care eu nu sunt in stare sa le vad din cauza la Depresie, dar ce se intampla pe urma ?! Unde este el cand eu nu reusesc dimineata sa ma ridic din pat, si sa ma spal pe dintii? unde este el cand nu reusesc sa imi cumpar Mancare si stau zile intregi numai cu apa ?! unde este el cand ma uit Dimineata in oglinda si ma ingrozesc de ceea ce vad sau nu imi pasa de ceea ce vad ?!

Ma consider o luptatoare. De fapt, nu ma consider, chiar SUNT. Cand ma uit in urma si imi vad etapele vietii, ma vad mereu ca am iesit cu bine din ele. Chiar daca a fost greu, chiar foarte greu cateodata, chiar daca de multe ori am crezut ca NU am sa reusesc ceea ce mi-am propus, intr-un final tot am REUSIT. Atunci, de ce sa nu reusesc sa imi infrunt si Depresia? De ce sa nu reusesc sa imi inchid ranile, sa imi mai uit durerile, chiar daca Durerile nu se uita, cum zice Cioran. Caci o durere, o suferinta, este ca si o pata pe suflet, pe constient si pata aia o porti mereu cu tine, toata viata. Depinde numai de tine, daca din cand in cand mai vrei sa folosesti cate un Ariel sau Persil sau Vanish si sa o mai cureti, adica sa o faci mai alba, sa o mai uiti, sa o inlocuiesti cu ceva nou, cu ceva bun, cu culori deschise in loc de cele inchise si negre.

Nu imi este frica de Iarna lui 2012. Nu imi este frica ca o fiu iar depresiva, pt ca stiu, simt ca NU am sa fiu. Simt ca anul asta am sa ma duc la Ski, am ies afara din casa mai des, am sa invat sa ma dau cu Placa pe partie Simt ca iarna care o sa vina, o sa fie una frumoasa, pt ca eu o sa vreau sa fie frumoasa. Fiecare anotimp are farmecul lui, si eu nu trebuie decat sa imi reamintesc ce Frumoasa este Iarna, ce frumos si linistitor este cand totul este alb si natura pare sa doarma. Imi aduc aminte de Iernile petrecute la munte la bunici langa Oradea. Imi aduc aminte ca eram toata ziua pe afara, mergeam la sanius, ma plimbam prin zapada si ma bateam cu zapada. Seara stateam la Soba si ma uitam cu arde focul, ascultam povesti demult apuse si ma simteam bine. Stiu ca POT, trebuie numai sa VREAU. Si lucru acesta nu este numai in cazul meu valabil,... !