Hanu' Ancutei, si cum arata el de fapt Optiuni

[ypsilonalpha]

Toti sintem musterii la Hanu Ancutei, mai bem o stacana de vin, mai spunem o poveste, ne mai descarcam suflletul, ne bucuram, ne intristam, ne mai certam (mama, si ce mai certuri frumoase se isca! nota 10, nu alta). Foarte bine; dar ma gindeam sa dam un pic de concretetze acestui Han si sa ne imaginam cam cum ar arata el in realitate.

Eu de exemplu ma imaginez stind undeva linga vatra, nu direct in bataia focului ci undeva mai in penumbra. Beau o ulcica de vin tocmai potrivita linga o placinta cu brinza si-i ascult pe ceilalti oaspeti cum isi deapana povestile. Cind si vinul si mincarea se ispravesc, ma duc pina afara la grajduri sa vad calul ce mai face (in general el face bine, sta culcat spate-n spate cu tigrul si deapana si ei povesti din jungla). Pe urma sui scarile la primul cat, sperind ca hangita Ancuta a avut timp sa-mi pregateasca culcusul. Un pui de somn ... ne recedem miine dis-de-dimineata ... noapte buna!

[genicon]

Eu am in han masa mea - o masa micuta, plina de ulcele de vin, fara mancare pe ea, ca nu-s nici vegetarian, nici "carnivor" - tin cura de slabire . La masa mea mereu se canta. Este o atmosfera calda, care o data si o data o sa insufleteasca intreg hanul. Nu suntem multi, fiind mica masuta, dar ne place muzica. Si ce ne-am face daca nu ar mai rasuna cate un cantecel pasnic de betie in han?
Imi place foarte mult ca de la masa mea, cea care este chiar langa bar, sa privesc toti musterii. Fiecare la mesele lor, ba mai dand cu pumnul in masa, ba mai dand cu capul...
Ma ridic deseori, cand vinul se ridica si el pana la cap si plec de la masa la masa sa discut cu mesenii. Imi plac foarte mult oamenii astia! Se zice ca vinul ne dezleaga limbile. Si aici, la han, este cel mai bun vin. Facut de manutele delicate ale Ancutei. Sa ne traiesti si mai adu o ulcica pentru toti! Azi fac eu cinste.
Un loc cald si prietenos, unde se discuta vieti si se pun la cale betii este chiar langa soba - o caldura dogoratoare, care in combinatie cu vinul rosu al Ancutei te toropeste pur si simplu. Acolo ne zicem noi peripetiile - la gura sobei.
Dupa ce merg acolo, urc la etaj, unde cei mai ametiti discuta vrute si nevrute, isi spun ghicitori si incearca sa le rezolve. Se citesc ziare si se vorbeste mult. Fiecare isi spune pasul. I-am zis acelui loc Poiana lui Iocan.
Cu zambetul pe buze plec mereu de acolo si intru intr-o camaruta mai mica. O usa mare de stejar, groasa, mereu e inchisa. Trebuie sa bati puternic si body-guardul Ghost impreuna cu ajutoarele sale, Cain si Afrodita deschid, verifica buletinul daca ai peste 18 ani si te poftesc cu caldura inauntru. Facliile invaluie intreaga camera intr-o culoare rosie si prietenoasa. Acolo, oamenii isi ineaca amarul in vin si vorbesc despre Dragoste si sex.
Vorbesc putin cu ei, dupa care trec la lautarii hanului. Acolo se vorbeste putin, dar cu folos - pe cine sa mai chemam sa ne cante duminica, cine a cantat live, ce vedete mai cunoastem si au mai venit prin han.
Merg apoi atras de rasete puternice in cea mai micuta camera a hanului - la ultimul etaj, intr-un coltisor, sa nu deranjeze rasul puternic pe restul musteriilor - acolo se zic bancuri, se aud intamplari amuzante din viata fiecaruia, acolo vinul nu se termina niciodata si toata lumea se simte bine.
Apoi, abia tinandu-ma pe picioare, ma intorc la masa mea micuta de lemn si adorm cantand un cantec de betie... A doua zi, cand ma trezesc, nu tu durere de cap, nu tu mahmureala. Toata lumea e la locul ei si Ancuta ne aduce iar cate o ulcica de vin...