Economatele, Comertul facut de manageri scoliti in comunism |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Economatele, Comertul facut de manageri scoliti in comunism |
29 Jul 2011, 07:37 PM
Mesaj
#1
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 17.291 Inscris: 9 December 06 Din: Din acest univers. Forumist Nr.: 9.062 |
Asistam la revigorarea unor proiecte ce s-au dovedit a fi lipsite de succes, economatele. Infiintate de Vanghelie, din motive care imi scapa si azi, preluate de PSD parca prin sectorul 1, iar azi UNPR vrea sa puna pe picioare un program destinat numai pensionarilor. De cate ori vad astfel de incercari ma intreb daca cei care vor ca aceste programe sa functioneze au vizitat tari din UE unde astfel de magazine functioneaza cu succes inca din anii '90. Am intrat in acei ani intr-un astfel de magazin, am sa-i dau numele desi nu ar trebui, ALDIS. Prin comparatie cu economatele care aduc mai degraba cu supermarket-urile, aceste magazine, un lant intreg, nu aveau rafturi, toata marfa era expusa in boxpaleti, respectandu-se doar categoriile de produs pe randuri paralele, produsele perisabile erau intr-o incinta frigorifica dar tot in boxpaleti. Ar mai fi un aspect, de ce doar pensionarii? sunt familii sarace in aceasta tara, multe dintre ele mai sarace decat multi pensionari, care pot beneficia de astfel de magazine, fara sa mai faca cozi interminabile, urmate de incidente, la donatiile primariilor, de ce nu spune nimeni nimic despre aceste familii? de ce astefel de programe se adreseaza doar unei parti a populatiei? Eu sper ca intr-o zi sa avem si in Romania magazine gen ALDIS unde toti oamenii sarmani sa poata cumpara produse necesare unui trai modest dar demn, pana atunci consider ca aceste initiative sunt doar incercari populiste de a manipula masa alegatorilor, ceea ce mi se pare josnic din partea celor care promoveaza acest gen de magazine.
-------------------- "Problema cu lumea este că proștii și fanaticii sunt īntotdeauna așa de siguri pe ei, īn timp ce oamenii īnțelepți sunt atāt de plini de īndoieli." (Bertrand Russell)
"A fi tolerant nu inseamnă a tolera intoleranţa altora" (Jules Romains) LINEDRONE |
|
|
29 Jul 2011, 08:16 PM
Mesaj
#2
|
|
From Cooca Macaii Grup: Moderator Mesaje: 7.228 Inscris: 3 March 04 Din: Pe luna Forumist Nr.: 2.443 |
Asistam la revigorarea unor proiecte ce s-au dovedit a fi lipsite de succes, economatele. Infiintate de Vanghelie, din motive care imi scapa si azi Voturile prostilor de pensionari. Si azi pentru aceleasi motive, doar prostii ar mai crede ca guvernantii sunt interesati de pensionari dupa macelul cu pensiile si medicii de familie! -------------------- Sometimes, the majority only means that all the fools are on the same side.
If you could reason with religious people there would be no religious people! Don't pray in my school, and I won't think in your church! Ziarul de Rimnic |
|
|
30 Jul 2011, 07:53 AM
Mesaj
#3
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 18.844 Inscris: 30 January 04 Din: EU Forumist Nr.: 2.042 |
azi UNPR vrea sa puna pe picioare un program destinat numai pensionarilor. Avortonul asta de partid numai stie ce sa faca ca sa iasa din zona 0,1% a sondajelor ! Acest topic a fost editat de March: 30 Jul 2011, 07:54 AM -------------------- Un prost gaseste intodeauna unul mai prost , care sa-l admire
Nicolas Boileau |
|
|
30 Jul 2011, 08:43 AM
Mesaj
#4
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.873 Inscris: 30 March 10 Din: bucuresti Forumist Nr.: 16.402 |
Ar mai fi un aspect, de ce doar pensionarii? Ca sa nu ramai mirat,iata de ce doar pensionarii:pentru ca ei ,datorita varstei,nu pot sa mai si munceasca,spre deosebire de saracii tineri care pot fi zilieri! Ceilalti saraci,chiar in varsta,care nu sunt pensionari,primesc ajutor social. Sa nu ma intelegi gresit,nu agreez economatele,sunt o forma de propaganda electorala,nu ii ajuta pe pensionari cu nimic dar le arunca praf in ochi acestora,pentru a justifica "grija"regimului BUBA,pentru saraci! Cucu mucu a postat corect si la obiect acest lucru. gigip |
|
|
30 Jul 2011, 12:19 PM
Mesaj
#5
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 17.291 Inscris: 9 December 06 Din: Din acest univers. Forumist Nr.: 9.062 |
.....doar pensionarii:pentru ca ei ,datorita varstei,nu pot sa mai si munceasca,spre deosebire de saracii tineri care pot fi zilieri! Ceilalti saraci,chiar in varsta,care nu sunt pensionari,primesc ajutor social..... eu as fi de acord cu aceste magazine, dar sa fie destinate tuturor celor care datorita pensiilor, salariilor mici, fie ca muncesc sau nu, sa-si poata cumpara cele necesare unui trai decent. cat despre economate observ ca pentru amenajarea acestora s-au cheltuit multi bani, or ideea era sa creezi o incinta unde sa aduci boxpaletii incarcati cu produse, fara vitrine, fara galantare, fara personal care sa aranjeze marfa si preturile, doar cateva casiere si manipulanti de boxpaleti. Acest topic a fost editat de Marduk: 30 Jul 2011, 02:57 PM -------------------- "Problema cu lumea este că proștii și fanaticii sunt īntotdeauna așa de siguri pe ei, īn timp ce oamenii īnțelepți sunt atāt de plini de īndoieli." (Bertrand Russell)
"A fi tolerant nu inseamnă a tolera intoleranţa altora" (Jules Romains) LINEDRONE |
|
|
30 Jul 2011, 02:00 PM
Mesaj
#6
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 2.873 Inscris: 30 March 10 Din: bucuresti Forumist Nr.: 16.402 |
|
|
|
30 Jul 2011, 03:05 PM
Mesaj
#7
|
|
Domnitor Grup: Membri Mesaje: 17.291 Inscris: 9 December 06 Din: Din acest univers. Forumist Nr.: 9.062 |
cu vaucerele ar fi fost iar inghesuiala si imbranceala la primarie, apoi vaucerele te duc cu gandul la cartele, ratie, etc. un magazin unde produsele sa fie cu pret de producator si toti cei cu venituri mici sa poata sa mearga sa cumpere. ma gandesc ca totusi asa cum il stim pe roman inventiv ar fi putut sa cumpere ieftin si sa vanda apoi scump, poate ca ai dreptate cu voucerele, dar trimise prin posta, nu suport sa-i vad pe batranii care stau la coada ore intregi, cu liste, cate odata toata noaptea pentru un pui, un litru de ulei si un kil de faina e inadmisibil ca azi in secolul XXI, cand exista PC-uri, programe, CNP-uri, posta rapida, sa mai existe astfel de situatii.
-------------------- "Problema cu lumea este că proștii și fanaticii sunt īntotdeauna așa de siguri pe ei, īn timp ce oamenii īnțelepți sunt atāt de plini de īndoieli." (Bertrand Russell)
"A fi tolerant nu inseamnă a tolera intoleranţa altora" (Jules Romains) LINEDRONE |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 16 May 2024 - 07:17 PM |