Proza Lui Stejan Optiuni

[Mihai]

Bine ati venit in cadrul Jurnalului lui Stejan.
Idei, Ganduri, amintiri din viata sa veti putea citi aici.
Lectura placuta.

[stejan]

Zborul(1) - POPAS INTR-UN PAS


Fragment


"Dragã Steph. Pentru cã tu nu vrei sã mã vezi în ochi, eu ti-am scris o scrisoare importantã. Te rog sã o citesti pânã la capãt. Sã stii cã astãzi se împlinesc cinci luni si treisprezece zile de când am fãcut jurãmântul. Dar astãzi s-a întâmplat ceva. Pentru cã tu nu vrei sã vorbesti cu mine de douã zile-jumate, nu m-am putut abtine si i-am povestit lui Tomy despre secret. Si dupã ce i-am zis, s-a uitat la mine si mi-a fãcut: miaau. M-am speriat putin si atunci l-am întrebat dacã a înteles si a zis încã de douã ori: miau. Acum mor de fricã dar nu mai am ce face. Sã stii cã e adevãrat cã sufletul lui mos Val a intrat în Tomy pentru cã era la ei pe casã când a murit. Am vrut sã fiu corectã si sã-ti spun cã am zis cuiva, dar tu nu vorbesti cu mine si dacã stiam cã mã întelege nu-i spuneam. Cred cã imediat o sã-mi cadã jos o jumãtate de mânã si te rog frumos sã ridici blestemul, sã-mi cadã numai o unghie de la mâna cealaltã la care mã uit si care s-a albãstrit deja. Si te rog sã mã ierti cã nu mai fac niciodatã. Adele."
- Ei, pitica mea. Ce dulce esti! Noroc cã nu esti aici cã-mi vine sã te strâng una... si sã te pup. Da, si nu pe frunte... pitica mea...
- Ba-s aci!
- Tuuu! Nu ti-e rusine!? Ce faci acolo, tu? Spionezi? Iesi imediat de sub pat! Urgent!
- M-am ascuns de tine cã-mi era fricã. Uite mâna, uite, mi se albãstreste. Fã ceva, te rog. Imediat îmi picã si mi se infecteazã si poate trebuie sã-mi taie si umãrul.
- Hai aici, pitico!
- Mã ierti?
- Dacã vii în momentul ãsta!
- Te rog, nu mã bate...
- Da' când te-am bãtut eu vreodatã? Hai aici!
- Când eram micã.
- Eu nu dau în muieri. Haide! Uite, am suflat de trei ori si gata, am luat blestemul.
- Sigur?
- Pãi da, nu eu l-am fãcut? Hai cã-i gata, piticot.
- Aiii... ce spaimã am tras!
- Pitico, te-am cãutat toatã dimineata dar nu te-am gãsit.
- Pãi nu, cã m-am ascuns aici si am asteptat sã citesti scrisoarea.
- Azi e ziua ta!
- Stiu.
- Si crezi cã nu ti-am fãcut un cadou?
- Nu stiu. Bine cã ai ridicat blestemul!
- Uite, stii ce-i asta?
- O cheie.
- Normal, dar de unde-i? Imi spui tu mie? Poti tu sa ghicesti?
- Nu stiu, da' spune-mi tu.
- Bine. Uita-te la mine. Te uiti? Aici in ochii mei. Hai, nu te mai rusina... Uite, vreau sa-ti spun ceva important. Ce-ti doresti tu cel mai mult si mai mult în viata ta?
- Asa care se poate mai usor sau care se poate mai greu?
- Mai greu. Mai mult si mai mult... îti doresti tu... din toatã lumea...
- Pãi, n-are legãturã...
- Are! Despre asta e vorba. Are o mare legatura, mã crezi?
- Pai sa stii ca nu prea pot sa te cred, dar stiu ca tu ce zici e bine intotdeauna.
- Hai cu mine!
- A, îi cheia de la pod!
- Nu, tu, hai sã intrãm sã-ti arãt.
- Stai sã aprind lumânarea.
- Ce zici tu de asta?
- Nu stiu. A, uite pick-upul lui bunicu'.
- Bine, si asta, am gãsit melodia ta.
- Pune-o, vreau sa o ascult!
- Nu acum, ai rãbdare. Chiar nu te-ai prins?
- Nu.
- Uitã-te acolo.
- Am vãzut, da' ce-i aia?
- O machetã.
- Despre ce?
- Eu ies pe acoperis, tu mi-o dai si apoi vii si tu, da?
- Tine-o. Asa... ai prins-o? Sa stii ca nu e grea deloc.
- Dã mâna. Ai grijã sã nu aluneci. Nu asa, tu, ridica-ti picioarele alea. Of... sa ma cobor si sa te imping eu de jos?
- Nu, stai ma, ca ma doare mana blestemata.
- Nu te doare nimic, tu, ce idei poti sa ai. In sfarsit. Stai aici, sa nu te misti, da?
- Si acuma?
- Uitã-te bine la ea.
- Nu înteleg, nimic?
- A, pãi sigur, am uitat ceva. Stai sã pun asta. Ei ce zici acum?
- Parcã ar fi un fel de umbrelã.
- Si...
- O cutie cu roti...
- Da...
- Si asta parcã-i morisca de la râsnita de cafea.
- Ei, ce zici tu de asta?
- Eu zic ceva, dar nu te cred.
- Nu? Pãi fii atentã. Eu am sã fac pentru tine ce ti-ai dorit tu cel mai mult si mai mult pe lumea asta, dar nu asa cum te lauzi tu cã ai fãcut-o când erai micã. Chiar adevãrat, real. Intelegi?
- Asta lucrai tu cu bãietii?
- Nu, alea-s prostii. Nu te bucuri?
- Nu stiu, da asa m-ai strans de mana, asa ma doare...
- Gata, hai sã-i dãm drumul. Tine capãtul ãsta sã agãt umbrela. Esti pregãtitã? Îi dãm drumul?
- Dacã zici...
- Stai, am uitat... Sã punem ceva în ea. Uite, pe drãgutul de Tomy. Sã-l pedepsim un pic dacã tot ne stie secretul.
- Nu. Te rog, nu.
- Ba da, nu pãteste nimic, ai încredere în mine. Nu-s chiar asa de sadic. Ai încredere.
- Dacã pãteste ceva nu stiu ce-ti fac.
- Hai Tomy. tine-l. La trei îi dai drumul. Esti gata?
- Da!
- Doi, trei...
- Uite-l... alunecã... zboarã... stai Tomy linistit! Zboarããã!!! Zboarã, Steph, zboarã...
- Da!
- Asa... imediat ajungi, stai Tomy, zboarããã...
- Daa...
- A zburat! Uite ce cuminte stã... a zburat, Steph!
- Vezi cã n-a pãtit nimic?
- Te iubesc!...
- Iar te smiorcãi? Niciodatã n-ai batistã.
- Steph!
- Da!
- Azi!?
- Pãi nu-i ziua ta? Hai, gata. Schimbã-te rapid si hai.
- Îs bine asa! Unde mergem?
- Pe deal, dar mai întâi trebuie sã trecem pe la colibã.
- Aha... acuma stiu, aia îi cheia de la coliba?
- Normal. Tu ia pick-upul.
- Si cu ce mergem?
- Ai sã vezi.
- Mã duci la submarin?
- Nu, submarinul nu-i acolo.
- Lãsãm usa deschisã?
- Da.
- Luãm cu noi si macheta?
- N-are rost. Hai sã-ti spun planul. Trebuie sã luãm cu noi cãrutul de lapte al lui Mol.
- Cum?
- Pãi, pe deal mergem abia desearã. Pânã atunci trebuie sã pregãtim terenul.
- Si cine stie de aparatul tau?
- Cum cine? Pãi poate sã mai stie cineva un secret de-al nostru? Nu stie nimeni.
- Nici Nick?
- Ce-are a face Nick?
- Si la ce orã mergem?
- Stai sã-ti spun. La sase seara, Mol si bãtrânii merg jos la bar. S-a anuntat "sedintã".
- Iar?
- Am avut eu grijã.
- Si dacã nu se duc?
- Ba se duc. Au un motiv serios. Nu conteazã.
- Da, dar la Mol rãmân gemenii acasã.
- Toti bãietii, la ora sase sunt pe teren. E meci cu "banditii", îti dai seama cã nu vor lipsi.
- Si fetele au petrecere acasã la Betty...
- Corect!
- Sã nu-mi zici cã tu te-ai ocupat?...
- Pãi ce credeai?
- Si... spune mai departe!
- La sase si cinci, tu intri prin spate la Mol, iei cãrutul si-l aduci la casa pãrãsitã, tot prin spate, prin grãdini.
- Dar cum trec podetul?
- L-am rupt sa poti trece.
- Si...
- Îl încãrcãm si apoi mergem la colibã. Da' vezi cã trebuie sã ne miscãm rapid. Acolo asamblãm, luãm ce-avem de luat si directia: deal.
- Steph!
- Ce-i?
- Nimic.
- Ce-i cu tine, tremuri?
- Am emotii. Mã doare burtica...
- Bine, du-te la budã, sã nu te-apuce pe-acolo... Nu uiti, da?
- Cum sã uit?
- Ia-ti ceasul lu' bunica. La cinci jumate te pregãtesti. Fugi o datã cã esti palidã.




- Of, ce greu e cãrutul ãsta! Si dacã ar fi plin?... Steph! Esti aici?
- Ai cam întârziat...
- Da, cã era sã mã prindã. Cã mosu' a adormit si am intrat în casã, am pus ceasul sã sune, si m-am ascuns sub pat. Apoi s-a trezit si pânã s-a dus am întepenit sub pat.
- Bine, dar nu te-a vãzut nimeni?
- Numai Tomy.
- Bine, el e de-al nostru.
- Da cã si el a zburat... cu macheta...
- Hai ajutã-mã sã încarc.
- Ce-i asta?
- Ai sã vezi. Ai adus pick-upul si placa?
- Normal.
- Hai, ajutã-mã si tu la tras.
- Sã stii cã si eu am cusut sapte cearsafuri, da' nu-i de-ajuns, asa-i?
- Cum sã fie? Dacã asteptam eu dupã tine, fãceam noi balonul peste zece ani.
- Si eu am o surprizã pentru tine, dar nu-ti arãt pânã pe deal.
- Ce-i?
- Nu-ti zic. Acuma descãrcãm?
- Numai ruxacul galben. Hai!
- Cum ai reusit sã deschizi coliba?
- De câteva luni lucrez aici. Intra, te rog. Surpriza! Ia uite ce-avem aici!...
- Uaaai... o motoretã... cu asta mergem?
- Ti-e clar!
- Cu atas?
- Da. M-am gândit la început cã ar fi mai usor tot aparatul fãrã atas, dar trebuie sã ne gândim si la aterizare. Ne trebuie stabilitate.
- Aha...
- Dã-te la o parte sa ies!
- Legãm cãrutul de ea?
- Te-ai prins.
- Stai sã vãd... Nu-i grea...
- Pãi tocmai asta e! Sa nu fie prea grea.
- Si benzinã?
- Avem de toate, nu te speria. Hai, cã suntem în întârziere.
- Da' merge?
- Sigur, numai cã nu putem sã-i pornim acum motorul cã ne-ar auzi baietii de pe teren. Sunã cam tare...
- Hai cã te-ajut.
- Tu tine de ele sã nu cadã. Tine cheia si inchide coliba.
- Hai! Si cam cât trebuie sã mergem pe jos?
- Cam trei sferturi de orã.
- Si-apoi vine dealul...
- Da, dar ne întoarcem pe motoretã si câstigãm mult timp.
- Si acum intram prin padure?
- Nu, cand ne intoarcem venim pe-acolo. O sa-ti arat ceva cand trecem pe langa parau.
- Aii... mai este mult?
- Vreo zece minute si putem porni motorul. Dar ce surprizã vrei sã-mi faci pitico?
- Ai sã vezi. Eu am construit-o cu mâinile mele.
- E cam de mãrimea care se vede in gentuta ta?
- Da.
- Bine pitico, bravo!
- Ce bravo, cã nici nu stii despre ce e vorba.
- Asa-i pitico! Suie-n atas!
- Nu, eu vreau pe motoretã, lângã tine. În fatã. Eu conduc, da?
- Ei, nu suntem la sãnius, stai în spate dacã vrei, dacã nu...
- Bine. Asa?
- Da. Esti gata? Îi dãm drumul...
- Sã mã tin de tine?
- Dacã vrei sã nu cazi...
- Ca pe bicicletã?
- Cam asa ceva. Hai! Vezi ca pornesc...
- Aaaaa... N-am crezut cããã... o sããã meargããããã...
- De ce nu mã crezi când îti spun ceva?
- Aaaa... Arãta ca o rablã.
- Tine-te bine!
- Aaaa. Îmi place... Stai, opreste! S-a dezlegat cãrutul...
- Asa, cã te-am lãsat pe tine sã-l legi. Iar pierdem timp.
- Dã-l naibii de timp! Ce mai conteazã...
- Ai dreptate! tine sfoara. Uite asa se face un nod marinãresc.
- De unde stii?
- M-a învãtat unchiu' Joe. Si tot de la el am toate astea.
- Da ce-s?
- Ai sã vezi, hai cã n-avem timp.
- Mai este mult din deal?
- Nu, dacã mergem cu motoreta. tine-te!
- Aaaa... Steph.
- Ce-i?
- Tu esti cãlutul meu si eu mã tin de tine...
- Bine.
- Nu cãlut, cã mie mi-e fricã de cai.
- Hai cã ajungem.
- Si dincolo de deal, ce-i?
- Alte dealuri si lacul bizonilor.
- O sã-i vedem?
- Nu.
- Asa-i si în munti, numai mai sus?
- Cam asa ceva, totusi nu se comparã. In munti sunt stanci mari si ascutite...
- Mã duci în munti?
- Mai vedem...
- Ce-mi place vântul, îmi vine sã adorm.
- Nu adormi, cã mai avem de lucru. Hai c-am ajuns!
- Aici?
- Da.
- Vai, ce frumos se vede de aici. Uite casa pompierului. De ce nu m-ai adus niciodatã?
- Te-am adus, dar nu-ti amintesti. Si-apoi cu tine...
- Vai ce frumos! Mai mergem?
- Da, imediat ajungem la teren.
- Aici?
- Hai, ajutã-mã la descãrcat!
- Stai sã-ti arãt ce-am fãcut eu. Fii atent la mine.
- Deci asamblez singur, stiam eu...
- Uite, asta e pasãrea mea. E vulturul meu. Sã-ti arãt cum planeazã.
- Frumos pitico. L-ai mai încercat?
- Nu. E prima datã. Am vrut sã ti-l dau la sfârsit de an. E al tãu.
- E frumos. Si l-ai colorat albastru cu alb. Dã-i drumul pitico, sã te vedem.
- Asaaa, Steph, cãlutul meu, vulturul meu, barza mea, cocorul meu, motoreta mea. Asaaa... zboarã zmeule, frumosule, cã Steph mã zboarã cu el imediat.Zboarãããã...
- Ai grija pe unde fugi sa nu aluneci! E frumos pitico, bravo!
- De unde stiai cã-i frumos înainte de a-l vedea?
- Stiam cã e un zmeu.
- L-ai vãzut?
- Nu. Dar te cunosc.
- Îl legãm de aparat?
- Sigur.
- Mai ai de lucru? Hiii.. da asta ce-i?
- E parasuta unchiului Joe!
- Nu l-am crezut niciodatã când ne povestea despre parasutele lui. Ai furat-o?
- Da. Pentru tine, pitico. Îti dai seama cã pot ajunge la puscãrie?
- Pãi si eu, pentru cãrutul lui Mol.
- Lasã cã i-l ducem înapoi.
- Si motoreta?
- Motoreta era pãrãsitã. Nu mai trebuie nimãnui. E a noastra.
- Esti gata?
- Aproape...
- Oare vântul ne ajutã daca bate?
- Da, avem nevoie de vânt. Si vremea tine cu noi. Uite, chiar sunt gata.
- Steph. Hai sã ne odihnim putin.
- Da, si eu simt nevoia...
- Hai, aici lângã stânca asta. Am emotii mari...
- Sper cã nu te-apucã...
- Nu. Nu stiu, sunt atât de fericitã, am emotii si parcã mi-e fricã...
- De ce, pitico?
- Nu stiu. Uite, piatra asta e un popas. Dã-mi mâna. Uite, simti cum bate?
- Da. Nici eu nu sunt în apele mele...
- Sã mai stãm putin. Stii, m-am gândit pe drum. De acasã si pânã la zbor e un pas. Oamenii nu zboarã. Dacã noi vom zbura, poate vom fi neoameni?
- Poate un fel de pãsãri...
- Nu. Stii tu, ti-am spus cã eu tot timpul visez cã zbor. Dar nu asa... Asa, cu un aparat din asta nu m-am gândit...
- Stiu pitico si eu mã gândesc uneori la zbor, dar nu asa ca tine. Ci uite, cam asa cum vom încerca. Eu vreau sã zbor cu ceva construit de mine! Cu aparatul asta de zbor.
- Si eu, dar eu vreau sã zbor fãrã aripi, fara parasuta, prin mine, adicã, asa cum visez...
- Stiu. Pentru zborul tãu am construit aparatul. Pentru ca sã-ti arãt cã trebuie sã fie ceva real ca sã poti zbura.
- Stiu Steph, si cred cu tot sufletul cã vom zbura, dar voi zbura dusã de tine, cu aparatul fãcut de tine si nu prin mine.
- Adele, eu îti pot oferi acest zbor. Altul nu am de unde. Tu poti sã vii sau nu cu mine. Eu ti-l ofer si dacã tu nu vii. E pentru tine. Si eu îmi doresc, dar acest zbor e pentru tine, Adele.
- Eu vreau sã-i spun pas. Pentru cã voi pãsi în aer.
- Da, pas sã fie! Suntem între sat si zbor. Suntem între pas. Asculta: "...the last unicorn......"
- E cea mai frumoasa melodie din lume! Ai adus-o cu noi si imi place atat de mult...
- Da.
- Steph, nu mi-e fricã sã te întreb: ti-e teamã?
- Nu mi-e teamã de aparat. Eu l-am fãcut. Mi-e teamã de pas... Tie?...
- Mie nu mi-e teamã de pas, ci de aparat.
- Adele, vrei sã renuntãm?
- As vrea sã zbor cu tine.
- Ai ocazia...
- Nu m-ai înteles. As vrea sã zbor asa cum vreau eu sã zbor si sã te duc si pe tine cu mine. Tu n-ai vrea?
- Nu stiu cum e zborul ãsta al tãu. M-am tot gândit cum ai putut tu sã te ridici în aer când erai piticã, fãrã sã te sustinã nimic.
- Prin mine, Steph.
- Încerc sã-mi imaginez dar mi-e greu.
- Întinde-te pe spate. Hai sã facem un popas între pas. Dã-mi mâna. Ce vezi?
- Cerul, pasari, nori albi...
- Suntem în vârful unui deal, nu suntem mai aproape de cer?
- Ba da.
- Simti vântul?
- Da.
- Odihneste-ti fruntea, fata, mâinile, picioarele, corpul, încearcã sã te simti usor...
- Da...
- Esti mai usor?
- Da, parca totul nu se mai termina...
- Cum te simti?
- Ametit, dus...
- Steph?
- Ade...
- Ai adormit?
- Nu...
- Esti obosit. Poti sã dormi, Steph. Dormi?
- A...
- Dormi, iubitul meu. Asa, uite chiar acum am sa te sarut pe frunte...

"... the last unicorn......"