HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Momente Vesele Cu...
bdl
mesaj 20 Jul 2003, 04:34 PM
Mesaj #1


Cel Mai Amuzant Forumist
******

Grup: Membri
Mesaje: 4.642
Inscris: 15 March 03
Din: Unde e cald si bine
Forumist Nr.: 86



Toma Caragiu

--------------------------------------------------------------------------------
Un telefon discret
Icoane pe sticlă... icoane... Asa zic si eu afacere... (formează la telefon)
- Alo Marcel?
- Da.
- Misu la telefon... vorbesc de la un telefon public, sunt la Satu-Mare, scurt. Pot să-ti procur niste vestigii, ieftine...
- Ce măi?
- Niste... reminiscente sticlă...
- Aha... Martini. Ia-mi si mie câteva să...
- Mda... numai la băutură ti-e capu'. Am niste racile domnule... racile. Chestii d-ălea care nu ne mai dezbărăm noi si ne critică, le iau ieftin la prima mână.
- Aha, înteleg, ca la mare...
- Da, da, nu întelegi nimic. Ce am venit la Satu-Mare ca să iau ceasuri, ce esti nebun?
- Eh, atunci?
- Vorbesc de la un telefon public.
- Ahh... si te plouă acolo...
- Păi, nu plouă! Cum o să plouă...
- Ah, la Bucuresti plouă, rău de tot.
- Eh, da, da... observ că plouă pe banii mei.
- Păi spune, ce e?
- Păi cum sa-ti explic?...
- Păi oricum.
- Marcel, tu crezi în cineva pe lumea asta?
- Cred, în Maricica.
- Eh, mi-ai luat de grijă, minune, minunea asta cu Maricica... Lasă-mă cu Maricica că-nebunesc! Marcel... pot să-ti procur...
- Ei, ce?
- Păi asta e, ce... ce... Niste vederi cu ramă de se pun ele în casă pe peretele de la răsărit.
- Eu pe peretele ăla pun frigiderul.
- Nu... esti contra mea, esti contra mea... eu stiu unde pui tu frigiderul Marcel... Nu toti oamenii pun frigiderul pe peretele ăla unde când intră cu botezul se duce drept acolo.
- Eh, în baie?...
- Esti nebun! Cum o să intre cu busuiocul în baie, cap de rumegus! Marcel, Marcelică... Misu la telefon...
- Da măi, tu...
- Nu stiu, eu nu-ti cunosc părintii dar despre tine am auzit c-ai fost premiant în liceu, fi atent la ce-ti spun... Când zic Maramures, traditie, artă, artă primitivă, tu la ce te gândesti?
- Hmm... la Maricica...
- Lasă-mă doamne cu Maricica că-nebubesc!
- De ce să te las băi?! De ce să te las?! Ma iubeste, o iubesc... de ce să te las?
- Marcel, fi atent Marcel că-ti dau de-nteles. Daca-as zice luate-ar dracu', ar fi păcat...
- Păi normal, ce ti-am făcut?
- Si nu pot să-l omor că-i departe... Marcel, fi atent. Zic Maramures, traditie, ape, munti... că mai ascultă vreo-unu... localnici peste tot, si-n casă la câte-un localnic... la câte-un localnic în casă... eh, ce găsesti la un localnic în casă?
- Palincă...
- Dacă mai zici odata palincă te strâng de gât prin telefon!... Atâta sti, palincă si Maricica! Mai bine erai mistic, întelegi? Mistic! Mistic!!
- Păi nu sunt măi...
- Păi, puteam să am eu norocul ăsta? Dute la dracu'!
- Ba du-te tu la dracu'!
- Unde să mă duc eu Marcelică?
- La dracu'...
- Aha... hai că începi să intri pe drumul cel bun. Esti pe-aproape Marcelică, pe-aproape, fi atent... unde să mă duc eu Marcelică?
- La dracu'...
- Aha! Eh,eu zic ceva invers...
- Aha... vrei să te impaci?
- Nu, vreau să te otrăvesc Marcel, vreau să... Fi atent Marcelică, fi atent, stai că te iau altfel. Fi atent că nu mai am decât doi polei. Ascultă, tu ai văzut la televizor serialul ăla cu unul care avea ceva pe cap?
- Da, Kojak...
- Omule, ăla n-avea dici păr, darămite...
- Mite ce?
- Mite... nu că poate să-nebunească omu'! Poate să-nebunească omu'! Ascultă Marcel, stai că te iau altfel, am găsit - Bucurestiul, Bucurestiul îl cunosti, opera, opera sti unde e?
- Da.
- E, ce e vizavi de operă?
- Restaurantu' Opera...
- Eram sigur... Ascultă consumator ramolit, dar lânga restaurant, alături, când o iei pe strada sfântul Elefterie, subliniez sfântul Elefterie, ce e?
- Un părculet...
- Bravo Marcel... bravo Marcelică, asa este, un părculet, da asa e. Si când intri-n părculet... întelegi? Eh, eu pot să-ti procur...
- Castane...
- Asta este!... Asta este!... Castane! Uite de ce dau eu 200 de lei la telefon ca să te întreb pe tine dacă nu vrei să-ti aduc castane de la Satu-Mare. Marcel urmăreste-mă că nu mai am bani...
- Ce să te urmăresc, eu-s de la militie?...
- Marcel, Marcel stai, stai că te iau altfel... E ziua ta?
- Pe 29 mai.
- Când vrei tu...
- Nu e când vreau eu, ti-arăt si buletinul dacă vrei...
- Nu, te cred Marcelică, te cred, nu, nu trebuie să-mi arăti, nu trebuie să-mi arăti... esti în elementul tău... Vin, Maricica alături, pe masă vin...
- Rosu...
- Rosu, rosu... cum vrei tu... de care bei tu. Tu închini un pahar. Fi atent... închini un pahar de vin!
- Da.
- Zi mă închin!!
- Da domne, ce mare lucru?
- Imi vine rău... îmi vine rău! E complet idiot, e idiot complet... Marcel, Marcel, stai că te iau altfel. Nu ai vin...
- Cum să n-am eu?! De ce să n-am eu, bă, vin?!
- Ho stai! Stai, presupunem că n-ai vin, na!
- Păi am bere...
- Nai nici bere! N-ai nimic lacomule! N-ai nici bere, nici vin, nimic! Nici un fel de băutură si Maricica a fugit cu unu-n provincie... Tu nu te rogi să-i calce tramvaiul?
- Numa' pe el...
- Normal... Eh, si cum te rogi?
- Călca-l-ar tramvaiul...
- Răule! Răule! Si nu-l calcă... renunti?
- Nu...
- E, ce zici? Cum te rogi tu?
- Arde-l-ar focul...
- Păi nu e frumos...
- Da, da' s-o ia pe Maricia e frumos?
- Păi nu e, nu e... si atuncea tu zici - dă Doamne! Doamne să-l calce tramvaiul! Zi!
- Să-l calce...
- Să te calce pe tine de idiot!... Zi după mine! Dă...
- Dă...
- Doamne...
- Doamne...
- Stop!! Stop!!! Aici am vrut s-ajung. Am niste poze cu omu'...
- Cum adică, tu sti cu cine-a fugit Maricica si mi-ai ascuns...
- Esti nebun... esti nebun. Am poze cu ălălaltul, cu...
- Da' ce sunt doi?
- Unul singur... celălalt... singuru'! singurul!...
- Da, ce să zic, mare lucru să ai poza mea...
- Da, bravo Marcel, bravo Marcel, va să zică tu esti un Dumnezeu...
- Da, sunt...
- Bine! Bine! Atunci făti icoane pe sticlă la Foto Buzesti să vezi dacă ti le cumpără cineva. Marcel, alo Marcel? Marcel?? Na, că s-a-ntrerupt. Tocmai acuma când plecaseră si ăstia din jur. Marcel?? (bate în telefon, apoi formează din nou) Alo? Alo? Misu! Misu! Cum care Misu? Misu Mateiescu, Oraca, colegul tău. Marcel? Marcel, fi atent că pot să vorbesc c-au plecat toti. Vreau să-ti procur niste icoane vechi pe sticlă. Marcel? Nu e Marcel? Nu e casa Marcel? Nu e o casă? Da' ce e?... Tovarasul ofiter... vă rog să mă iertati... am gresit!...




--------------------
user posted image
-
Go to the top of the page
 
+Quote Post
 
Start new topic
Raspunsuri
Serenity
mesaj 1 Feb 2005, 09:46 PM
Mesaj #2


Hipopotamu' Somnoros
******

Grup: Moderator
Mesaje: 5.493
Inscris: 18 April 04
Din: Bucuresti
Forumist Nr.: 3.143



Nea Mărin şi PPC

Mă frate-miu, sînt amărît rău, mă! Da' amărît rău de tot, de tot! că-mi zicea mie ăl bătrin a lu ăl bătrin:
- Mă, nepoate, nu pune mă la inimă, că năcazurile sînt multe şi viaţa ie singură.
Aia ie cu năcazurile! Multe-n viaţa mea, şi cît putui aşa făcui, cît putui.
Da' să-ntîmplă cîte-o daravelă, de nu pot să n-o bagi in samă. Că nu poţ întodeauna să faci pe surdu şi pe orbu, ştii? Să-ntîmplă cîte una, de nu poţ să n-o pui la inimă. Stai o ţîră că-ţ spui!
De cîte ori mă duceam pi la fi-miu Marinel, şi, cînd fu-n şcoală, şi pe urmă, mai tîrziu, pi la armată, trăgeam şi io ca omu pi la neamuri, pi la cunoscuţ, pe unde apucam. Da' să-ntîmpla cîteodată de nu poate omu să te primească. Nu poate, are şi iel ale lui şi nu poate!
E, cînd nu găseam, ma duceam la 'otel. Aci, la 'otel, cînd te duci, dacă nu cunoşti, ştii, dacă nu cunoşti şi vrei odae, ca să-ţ dea, trebuie să-i dai. Ca să-ţ dea iel ţie odae, trebuie să-i dai şi tu lui. Bască banii pentru odae, care merg la stat. Ăla ie preţu la odae, plăteşti şi gata. Da' trebuie să-i dai în plus.
Că odată unu mi-a zis de la obraz, că io nu pricepeam.
- Mă nene, zice, te văd băiat deştept! şi dupa buletin văd că ieşti oltean.
- Aha! zic io. Sînt!
- Pă' atunci, nu ţ-a ruşine?
- Pă' di ce, zic io, di ce să-mi fie?
- Să poate să nu-l cunoşti dumneata pe Tudor Vladimirescu?
- Pă' cum să nu-l cunosc, zic io, că şi iel tot oltean d-al nostru fu!
- Pă' atunci de ce nu-l bagi în buletin? zice iel.
- Pe cine? zic io.
- Pe Tudor Vladimirescu!
- Cum vine asta? zic io.
- Mă nene, zice iel. Ai douăşcinci de frangi?
- Am! zic io.
- Şi cine ie pe iei?
- Tudor Vladimirescu, zic io.
- E! Chiteşte-l frumos şi pune-l în buletin, că altfel nu se eliberează camera săptămîna asta! Ş-afară plouă şi-n gara nu ie voie, ştii?!
Ce dracu ierea să fac! I-am dat douăşcinci de frangi şi mi-a dat odae.
Pă urmă veneam la 'otel, gata, învăţasem lecţiia la istorie! Făcea Tudorică săracu rost de odae, imediat! Mă gîndeam io-n mintea mea a proastă - mă, pentru ăştia s-o fi sculat Vladimirescu la razmeriţă?
Da' nu numa la 'otel, peste tot unde te duceai, trebuia să stai cu mîna-n pozinar. Bacşiş, de! Auz, "bacşiş"! Sună al dracu de urît! Bag sama că ăsta nu ie cuvînt românesc, prea sună aşa pe sub mînă, bacşiş!
Acu-n urmă, cînd aflai că s-a hotărît să fîrşim odată cu obiceiu ăsta, mă bucurai din cale-afară! Gata! zic io, intrăm şi noi în rîndu lumii, scăpăm de ruşine! Că d-aia sînt amărît! Da' amărît rău, rău de tot!
Mă duc acu fr'o săptămîna la oraş, să-mi cumpăr o coasă. Cumpăr io coasa şi mă întîlnesc cu Gheorghe a lu Ciupitu de o ţine pe Mariţa lu Porunghelu, de făcea îngheţată ş-o vindea pe oauă!
Zice Gheorghe:
- Mă nea Mărine, hai pînă pleacă trinu, să bem şi noi o bere! Fac io cinste!
- Hai mă! zic io.
Bem noi cîte o halbă, mai fac io cinste cu una.
- Plata, zic, că vine trinu!
Vine ospătaru şi mîzgăleste un bon acolo. Zice:
- Douăşcinci de frangi!
- Ia dă bonu-ncoa, zic io, şi mă uit lung la iel şi pe urmă la peretele din faţă, pe care scria frumos cu litere de tipar:
NU NE JICNIŢ, NU PRIMIM BACŞIŞ!
Mă uit pe bon, socoteala bună: patru halbe, pai'şpce frangi, un franc patruzăci, remiză, nouă frangi jumătate, PPC. Cu totu, douăşcinci de frangi.
- Mă frate-miu, zic, ce ie asta di la urmă?
- PPC, zice el.
- Pă' noi nu mîncarăm aşa ceva!
- PPC, zice el, atîta face: nouă frangi cinzăci.
- Pă' pe ce? zic io.
- Pe PPC! zice iel.
- Pă' pe ce, mă n-auz? că noi beurăm bere ş-atît. Iote ce-i! Io-ţ dau nouă frangi jumate, da' spune-mi şi mie ce ie asta PPC ca să nu ramîn prost!
- Dă banii! zice iel sirios, şi-ţ spui.
- Na! Acuşica spune.
- Mă nene, zice iel. Ştii şi matale că noi nu mai primim bacşiş, că nu ie frumos.
- Foarte bine, zic io.
- S-atunci, zice iel, trecem pe listă PPC.
- Şi ce ie asta?
- Foarte simplu, zice iel, PPC, poate pică ceva, asta ie PPC, poate pică ceva!
Auz mă frati-miu, adevărată vorba din bătrîni, că lupu îşi schimbă păru, da' năravu ba!
D-aia zic io, că ăstora le-ar trebui un PAM, adică poate-i află miliţia, ş-atunci poate le pică ceva care să-i dezveţe de nărav! Să-i dezveţe de nărav, aia ie!

Go to the top of the page
 
+Quote Post

Mesaje in acest topic
bdl   Momente Vesele Cu...   20 Jul 2003, 04:34 PM
bdl   Toma Caragiu ------------------------------------...   20 Jul 2003, 04:35 PM
bdl   Toma Caragiu O, brad frumos -----------------...   20 Jul 2003, 04:36 PM
bdl   Toma Caragiu ------------------------------------...   20 Jul 2003, 04:37 PM
bdl   Toma Caragiu ------------------------------------...   20 Jul 2003, 04:38 PM
bdl   Toma Caragiu ------------------------------------...   20 Jul 2003, 04:39 PM
Mistinguett   Bdl, am LP-ul cu Nea Tomita   20 Jul 2003, 08:41 PM
bdl   Am si eu vreo doua prin tara. Le mai ascultam din ...   20 Jul 2003, 09:58 PM
Mihai   Genial intr-adevar. Un mp3 cu Toma Caragiu de la F...   21 Jul 2003, 09:40 PM
bdl   Si nu stiu daca ati vazut filmul Actiunea Monstrul...   21 Jul 2003, 11:26 PM
Figaro   Nu cred sa existe un film, piesa de teatru sau mom...   29 Jul 2003, 04:29 PM
ypsilonalpha   QUOTE (bdl @ Jul 21 2003, 11:26 PM) Si nu stiu dac...   29 Jul 2003, 04:36 PM
Figaro   Ala era Cornelush, contabilul (parca) Mai tine...   29 Jul 2003, 04:38 PM
ypsilonalpha   "N-o sa ma mai duc cu ei in Delta niciodata...   29 Jul 2003, 04:40 PM
Figaro   Mi l-am amintit, era Ovidiu Shumacher. Haideti sa...   30 Jul 2003, 11:08 AM
aurasupacurasu   Super momente cu Toma Caragiu bdl   31 Jul 2004, 01:53 PM
bdl   Dap, Alt gen de umor, un pic diferit de Vacanta Ma...   31 Jul 2004, 02:53 PM
Georgia   Da pe vremea lui ceasca erau multi actori buni acu...   31 Jul 2004, 03:19 PM
mutulica   Eu as pune si pe Marin Moraru in top!   31 Jul 2004, 04:41 PM
Afrodita   Mai aveti momente din astea? Ca mor de ras Mai vr...   31 Jul 2004, 11:15 PM
contraste   Bagati-l si pe mai vechii Grigore Vasiliu Birlic, ...   7 Aug 2004, 02:43 PM
Jarrive   1. Dem Radulescu 2. Puiu Calinescu 3. Jean Constan...   10 Aug 2004, 01:04 PM
bogho   Nea Mărin si tomobilu Mă nepoate, mă, iti spusai ...   5 Nov 2004, 04:18 PM
Serenity   Bdl, bogho.. You guys made my day! Nea Mar...   1 Feb 2005, 09:33 PM
Serenity   O afacere oltenească Mă frate-miu, cîn...   1 Feb 2005, 09:38 PM
Serenity   Nea Mărin si Anu Nou Mă frate-miu, cum ...   1 Feb 2005, 09:41 PM
Serenity   Nea Mărin şi PPC Mă frate-miu, sîn...   1 Feb 2005, 09:46 PM
Serenity   Sucă la armată Mă frate-miu, dintr...   1 Feb 2005, 09:49 PM
Serenity   Gata, ultima.. Si fie-mi cu iertare daca v-am str...   1 Feb 2005, 09:54 PM
Endgegner   Toma Caragiu N-ai pe cineva Stimaţi ascult...   2 Feb 2005, 12:12 AM
Cla   Atat... te inteleg... "Cica stau de vorba 2 p...   2 Feb 2005, 01:14 AM
Eclectic   Azi se implinesc 28 de ani de la moartea lui Toma ...   4 Mar 2005, 08:34 PM
Endgegner   In memoriam Toma Caragiu Toma şi baletul E...   4 Mar 2005, 10:24 PM
secunda   Momente Vesele Cu... 4 Mar 2005, 10:24 PM [Pacal...   5 Mar 2005, 09:22 AM
Serenity   Amicul google   5 Mar 2005, 07:40 PM
John B   QUOTE Amicul google  sau mai nou amicul you...   19 Jan 2007, 03:25 PM
axel   ...   13 Mar 2007, 06:22 AM
March   Radio Erevan La Radio Erevan, o bunicuţ...   29 Jul 2007, 04:33 PM
March   Ca tot este pe aproape, momente vesele cu.... Mos ...   26 Nov 2007, 07:23 PM
Gavrochette   Fragment dintr-un stand up comedy cu Jean-Marie Bi...   26 Nov 2007, 08:11 PM
Justitiarul   RE: Momente Vesele Cu...   26 Jun 2010, 07:33 PM
Justitiarul   RE: Momente Vesele Cu...   28 Jun 2010, 08:46 PM
Justitiarul   Genial!!!   3 Jul 2010, 08:04 PM
Erwin   RE: Momente Vesele Cu...   3 Jul 2010, 10:48 PM
Justitiarul   RE: Momente Vesele Cu...   6 Jul 2010, 01:10 PM
Justitiarul   Melodia pe care o interpreteaza cei doi ma inebune...   7 Jul 2010, 05:57 PM
Justitiarul   Superb!!!   7 Jul 2010, 06:23 PM
Cla   Momente vesele cu Loriot. (Poza atârna strâmb) L...   16 Sep 2011, 11:42 AM


Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 24 April 2024 - 06:24 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman