Momente Vesele Cu... |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Momente Vesele Cu... |
20 Jul 2003, 04:34 PM
Mesaj
#1
|
|
Cel Mai Amuzant Forumist Grup: Membri Mesaje: 4.642 Inscris: 15 March 03 Din: Unde e cald si bine Forumist Nr.: 86 |
Toma Caragiu
-------------------------------------------------------------------------------- Un telefon discret Icoane pe sticlă... icoane... Asa zic si eu afacere... (formează la telefon) - Alo Marcel? - Da. - Misu la telefon... vorbesc de la un telefon public, sunt la Satu-Mare, scurt. Pot să-ti procur niste vestigii, ieftine... - Ce măi? - Niste... reminiscente sticlă... - Aha... Martini. Ia-mi si mie câteva să... - Mda... numai la băutură ti-e capu'. Am niste racile domnule... racile. Chestii d-ălea care nu ne mai dezbărăm noi si ne critică, le iau ieftin la prima mână. - Aha, înteleg, ca la mare... - Da, da, nu întelegi nimic. Ce am venit la Satu-Mare ca să iau ceasuri, ce esti nebun? - Eh, atunci? - Vorbesc de la un telefon public. - Ahh... si te plouă acolo... - Păi, nu plouă! Cum o să plouă... - Ah, la Bucuresti plouă, rău de tot. - Eh, da, da... observ că plouă pe banii mei. - Păi spune, ce e? - Păi cum sa-ti explic?... - Păi oricum. - Marcel, tu crezi în cineva pe lumea asta? - Cred, în Maricica. - Eh, mi-ai luat de grijă, minune, minunea asta cu Maricica... Lasă-mă cu Maricica că-nebunesc! Marcel... pot să-ti procur... - Ei, ce? - Păi asta e, ce... ce... Niste vederi cu ramă de se pun ele în casă pe peretele de la răsărit. - Eu pe peretele ăla pun frigiderul. - Nu... esti contra mea, esti contra mea... eu stiu unde pui tu frigiderul Marcel... Nu toti oamenii pun frigiderul pe peretele ăla unde când intră cu botezul se duce drept acolo. - Eh, în baie?... - Esti nebun! Cum o să intre cu busuiocul în baie, cap de rumegus! Marcel, Marcelică... Misu la telefon... - Da măi, tu... - Nu stiu, eu nu-ti cunosc părintii dar despre tine am auzit c-ai fost premiant în liceu, fi atent la ce-ti spun... Când zic Maramures, traditie, artă, artă primitivă, tu la ce te gândesti? - Hmm... la Maricica... - Lasă-mă doamne cu Maricica că-nebubesc! - De ce să te las băi?! De ce să te las?! Ma iubeste, o iubesc... de ce să te las? - Marcel, fi atent Marcel că-ti dau de-nteles. Daca-as zice luate-ar dracu', ar fi păcat... - Păi normal, ce ti-am făcut? - Si nu pot să-l omor că-i departe... Marcel, fi atent. Zic Maramures, traditie, ape, munti... că mai ascultă vreo-unu... localnici peste tot, si-n casă la câte-un localnic... la câte-un localnic în casă... eh, ce găsesti la un localnic în casă? - Palincă... - Dacă mai zici odata palincă te strâng de gât prin telefon!... Atâta sti, palincă si Maricica! Mai bine erai mistic, întelegi? Mistic! Mistic!! - Păi nu sunt măi... - Păi, puteam să am eu norocul ăsta? Dute la dracu'! - Ba du-te tu la dracu'! - Unde să mă duc eu Marcelică? - La dracu'... - Aha... hai că începi să intri pe drumul cel bun. Esti pe-aproape Marcelică, pe-aproape, fi atent... unde să mă duc eu Marcelică? - La dracu'... - Aha! Eh,eu zic ceva invers... - Aha... vrei să te impaci? - Nu, vreau să te otrăvesc Marcel, vreau să... Fi atent Marcelică, fi atent, stai că te iau altfel. Fi atent că nu mai am decât doi polei. Ascultă, tu ai văzut la televizor serialul ăla cu unul care avea ceva pe cap? - Da, Kojak... - Omule, ăla n-avea dici păr, darămite... - Mite ce? - Mite... nu că poate să-nebunească omu'! Poate să-nebunească omu'! Ascultă Marcel, stai că te iau altfel, am găsit - Bucurestiul, Bucurestiul îl cunosti, opera, opera sti unde e? - Da. - E, ce e vizavi de operă? - Restaurantu' Opera... - Eram sigur... Ascultă consumator ramolit, dar lânga restaurant, alături, când o iei pe strada sfântul Elefterie, subliniez sfântul Elefterie, ce e? - Un părculet... - Bravo Marcel... bravo Marcelică, asa este, un părculet, da asa e. Si când intri-n părculet... întelegi? Eh, eu pot să-ti procur... - Castane... - Asta este!... Asta este!... Castane! Uite de ce dau eu 200 de lei la telefon ca să te întreb pe tine dacă nu vrei să-ti aduc castane de la Satu-Mare. Marcel urmăreste-mă că nu mai am bani... - Ce să te urmăresc, eu-s de la militie?... - Marcel, Marcel stai, stai că te iau altfel... E ziua ta? - Pe 29 mai. - Când vrei tu... - Nu e când vreau eu, ti-arăt si buletinul dacă vrei... - Nu, te cred Marcelică, te cred, nu, nu trebuie să-mi arăti, nu trebuie să-mi arăti... esti în elementul tău... Vin, Maricica alături, pe masă vin... - Rosu... - Rosu, rosu... cum vrei tu... de care bei tu. Tu închini un pahar. Fi atent... închini un pahar de vin! - Da. - Zi mă închin!! - Da domne, ce mare lucru? - Imi vine rău... îmi vine rău! E complet idiot, e idiot complet... Marcel, Marcel, stai că te iau altfel. Nu ai vin... - Cum să n-am eu?! De ce să n-am eu, bă, vin?! - Ho stai! Stai, presupunem că n-ai vin, na! - Păi am bere... - Nai nici bere! N-ai nimic lacomule! N-ai nici bere, nici vin, nimic! Nici un fel de băutură si Maricica a fugit cu unu-n provincie... Tu nu te rogi să-i calce tramvaiul? - Numa' pe el... - Normal... Eh, si cum te rogi? - Călca-l-ar tramvaiul... - Răule! Răule! Si nu-l calcă... renunti? - Nu... - E, ce zici? Cum te rogi tu? - Arde-l-ar focul... - Păi nu e frumos... - Da, da' s-o ia pe Maricia e frumos? - Păi nu e, nu e... si atuncea tu zici - dă Doamne! Doamne să-l calce tramvaiul! Zi! - Să-l calce... - Să te calce pe tine de idiot!... Zi după mine! Dă... - Dă... - Doamne... - Doamne... - Stop!! Stop!!! Aici am vrut s-ajung. Am niste poze cu omu'... - Cum adică, tu sti cu cine-a fugit Maricica si mi-ai ascuns... - Esti nebun... esti nebun. Am poze cu ălălaltul, cu... - Da' ce sunt doi? - Unul singur... celălalt... singuru'! singurul!... - Da, ce să zic, mare lucru să ai poza mea... - Da, bravo Marcel, bravo Marcel, va să zică tu esti un Dumnezeu... - Da, sunt... - Bine! Bine! Atunci făti icoane pe sticlă la Foto Buzesti să vezi dacă ti le cumpără cineva. Marcel, alo Marcel? Marcel?? Na, că s-a-ntrerupt. Tocmai acuma când plecaseră si ăstia din jur. Marcel?? (bate în telefon, apoi formează din nou) Alo? Alo? Misu! Misu! Cum care Misu? Misu Mateiescu, Oraca, colegul tău. Marcel? Marcel, fi atent că pot să vorbesc c-au plecat toti. Vreau să-ti procur niste icoane vechi pe sticlă. Marcel? Nu e Marcel? Nu e casa Marcel? Nu e o casă? Da' ce e?... Tovarasul ofiter... vă rog să mă iertati... am gresit!... -------------------- - |
|
|
20 Jul 2003, 04:38 PM
Mesaj
#2
|
|
Cel Mai Amuzant Forumist Grup: Membri Mesaje: 4.642 Inscris: 15 March 03 Din: Unde e cald si bine Forumist Nr.: 86 |
Toma Caragiu
-------------------------------------------------------------------------------- Omul cu sopârla Sorcova, vesela, să trăiti, să-mbătrâniti, ca un măr, ca un păr, ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, iute ca săgeata, tare ca fierul, iute ca otelul Si-am venit cu sorcova, dar o sopârlă-n ea... Eu până acuma habar n-aveam ce înseamnă o sopârlă. Am crezut ca este un fel de specie de reptilă. Reptilia lacerta în latină, lézard în franceză si-n limba maternă, guster. Abia acuma am aflat că sunt mai multe feluri de sopârle. Cele care trăiesc în pădure, pe lângă casa omului si cele de pe lângă dosarele salariatilor - sopârla dosaris. Am aflat că oamenii din cele mai vechi timpuri umblau cu sopârle. Cu singura deosebire că atunci le desenau pe piatră iar acum le scriu pe hârtie. Autorii si acum si atunci - anonimi. Este adevărat că stramosul omului colabora mult mai mult cu strămosul sopârlei. Un singur dinozaur, dinozaurul este un fel de sopârlă maxi, iti ajungea pentru 30 de colegi. Cu doi solzi îl promovai pe colegul Neadetral din functia de sef de pesteră în ceea la serviciul miscarea bolovanilor. Pentru cei neinitiati... după preistorie a urmat istoria si primele corporatii specializate care sunt, citez din memorie printre altele, casa de sopârle Mazarein, unitătile de galanterie si batiste Iago, chioscul de otrăvitoare Borgia. Borgia veselă, pe toti care i-a sorcovit gura flori le-a mirosit... dar să revenim la sopârlele noastre. Pe deosebire de trecut ele sunt ceva mai mici deci mai usor de transportat. Mai ales dacă sunt prevăzute cu mentiunea "confidential personal". Ele se înmultesc prin scris, recomandate sau par avion, oral, prin discutii de la om la sef sau prin cântat. Sorcova, vesela, veselă s-o crezi mata, fiindca unii nu se lasă, si-ti bagă sopârla-n casă. Tare ca piatra, iute ca săgeata, sună telefonul... Raspunde nevastă-mea si o voce îi sopteste la telefon: "Fii atentă cucoană că l-am văzut pe gusterul dumitale (adică pe mine) in rând cu o vertebrată blondă la filmul "Splendoare în iarbă"." Sotia mea nu s-a lăsat deloc influentată dar mi-a dat un telefon la teatru si mi-a spus: "Vino repede acasă frumosule că te satur eu de noaptea iguanei si mă sorcoveste de-o săptămână." Mă rog, să trecem si peste asta. La capitolul "prietenul la sopârle se cunoaste" as vrea să citez o întamplare din tinerete. Eu vreau sa joc rolul principal din piesa "Singuritatea alergătorului de cursă lungă". M-a sprijinit un prieten din tinerete, m-a sustinut în fata consiliului artistic pe care la felicitat pentru această initiativă dar a ridicat o foarte mică obiectie. De ce tocmai eu în locul alergătorului de cursă lungă care am platfus de mic copil. De ce am ascuns asta colectivului... platfus. In ce scop?... Sigur că n-am mai jucat eu, am dus tava la teatru vreo doi, trei ani si pe tavă era sopârla prietenului meu. Haida dârla-dârla, Toma cu sopârla... Mă rog, să trecem si peste asta. Eu cred că ar fi cazul să se infinteze câteva rubrici pentru iubitorii de sopârle, cum ar fi: sopârle la care s-a răspuns si sopârle la care nu s-a răspuns încă. O sopârlă pe adresa dumneavoastră sau... sopârla preferată. Sopârla mai găsesti dar un prieten greu. Mă rog, sigur că am mai putea clasifica sopârle si în maniera următoare: sopârle de jos în sus care, mă rog, trec asa mai neobservate si cele de sus în jos care... Hmm, eu atâta am avut de sopârlit... Sorcova, vesela, să sperăm că ne-om lăsa de sopârle si fitile, crocodili si alte reptile. Ai de spus ceva în viată, spune cu gura si pe fată. De la tinerete pân' la bătrânete, pân' la bătrânete. La Anu' si La Multi Ani! -------------------- - |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 28 March 2024 - 09:37 PM |