Metafizică Universală Optiuni

[shapeshifter]

Metafizica pură, fiind prin esenţa ei în afară şi dincolo de toate formele şi contingenţele nu este nici orientală nici occidentală ci UNIVERSALĂ. Metafizica adevărată se regăseşte pretutindeni şi întodeauna din simplul motiv că adevărul este unul. Dacă se vrea a şti ce este cu adevărat ce este metafizica, Orientul e cel căruia trebuie să i ne adresăm deoarece Occidentul s-a rupt de adevărata metafizică. Echivalentul metafizcii hinduse de exemplu, se regăseşte în China, în daoism şi de asemenea în anumite şcoli ezoterice (acest ezoterism islamic nu are nimic în comun cu filozofia exterioară a arabilor, care în cea mai mare parte este de inspiraţie greacă) ale Islamului.

Vreau să atrag atenţia aici că nu se poate da o definiţie a metafizicii văzută în acest mod (universal) ci doar se poate caracteriza. Astfel Metafizica desemnează CEEA CE ESTE ,,DINCOLO DE FIZICĂ”. Aici prin cuvântul ,,fizică” trebuie înţeles ansamblul tuturor ştiinţelor naturii, considerat într-un mod cu totul general şi NU doar una dintre aceste ştiinţe.
Metafizica astfel înţeleasă ESTE esenţial CUNOAŞTEREA UNIVERSALULUI sau altfel spus a PRINCIPIILOR DE ORDIN UNIVERSAL.
O definiţie riguroasă a ,,metafizicii”astfel înţeleasă este imposibil de dat datorită tocmai acestei universalităţi care este aşa cum am mai spus prima dintre caracteristicile sale şi din care derivă toate celelalte. Deci nu poate fi definit decât ceea ce este LIMITAT, iar METAFIZICA ESTE dimpotrivă, în însăşi esenţa sa, ABSOLUT NELIMITATĂ.
DISTINCŢIA fundamentală dintre metafizică astfel înţeleasă şi ştiinţe (în sensul propriu al acestui cuvânt) care sunt particularizate şi specializate ESTE CEA DINTRE UNIVERSAL ŞI INDIVIDUAL, această distincţie nu înseamnă opoziţie pentru că între universal şi individual NU EXISTĂ NICI O MĂSURĂ COMUNĂ şi nici o relaţie de simetrie sau de coordonare posibilă.
Nu poate exista opoziţie sau conflict de nici un fel între metafizică şi ştiinţe, deoarece domeniile lor sunt profund SEPARATE şi la fel stau lucrurile între metafizică şi religie.
Domeniul metafizicii cuprinde totul, ceea ce este necesar pentru ca metafizica să fie într-adevăr UNIVERSALĂ în mod esenţial iar domeniile proprii diferitelor ştiinţe nu rămân din acest motiv mai puţin de cel al metafizicii (înţeleasă în sensul discutat mai sus).
Domeniul oricărei ştiinţe ţine întotdeauna de experienţă, într-una din diversele sale modalităţi, pe când cel al metafizicii este în mod esenţial constituit din CEEA CE SCAPĂ ORICĂREI EXPERIENŢE POSIBILE, metafizica fiind DINCOLO DE EXPERIENŢĂ.
Rezultă de aici că orice ştiinţă poate să se întindă INDEFINIT (a nu se înţelege infinit, indefinitul nefiind decât o extensie a finitului) fără a ajunge vreodată să aibă nici cel mai mic punct de contact cu acela al metafizicii.
De observat deci că OBIECTUL METAFIZICII ESTE ÎNTODEAUNA ACELAŞI, acesta neputând fi în nici un grad ceva schimbător şi supus timpurilor şi locurilor, contingentul, accidentalul, variabilul care aparţin domeniului individualului.
Rezultă din observaţiile de mai sus că ceea ce se schimbă în legătură cu metafizica sunt DOAR MODURILE DE EXPUNERE ale sale, moduri care se pot schimba în funcţie de timp şi loc, formele exterioare în care ea poate fi îmbrăcată, care sunt susceptibile de adaptări care ţin de stadiul de cunoaştere/ignoranţă a oamenilor faţă de metafizica veritabilă, metafizică ce rămâne perfect identică cu ea însăşi, deoarece OBIECTUL SĂU E în mod esenţial UNUL (,,fără dualitate”), obiect care este mereu ,,DINCOLO DE NATURĂ” şi deci SCHIMBARE.
ÎN METAFIZICĂ NU ESTE POSIBILĂ ABSOLUT NICI O DESCOPERIRE deoarece este vorba despre un mod de a cunoaşte CE NU ARE NEVOIE DE NICI UN MIJLOC SPECIAL ŞI EXTERIOR DE INVESTIGAŢIE, tot ceea ce este susceptibil să fie cunoscut a putut fi cunoscut de către oameni din toate epocile, acest lucru (cu referire la faptul că au existat întotdeauna oameni care au cunoscut ce e susceptibil a fi cunoscut) reieşind dintr-o examinare profundă a doctrinelor metafizice tradiţionale.
ÎN RAPORT CU METAFIZICA IDEILE DE EVOLUŢIA ŞI PROGRES NU AU NICI O APLICAŢIE POSIBILĂ, de aceea ideile de evoluţie şi progres sunt complet străine orientalilor care nu au fost despărţiţi niciodată de metafizica veritabilă aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă Occidentului.
Punctul de vedere metafizic SE OPUNE RADICAL PUNCTULUI DE VEDERE ISTORIC, dar această opoziţie trebuie văzută nu doar ca o chestiune de METODĂ ci şi ca una de PRINCIPIU. Doctrina metafizicii universale fiind de ordin universal, asupra acestei doctrine nu se pot exercita influenţele individuale (contingenţe). Circumstanţele de timp şi loc NU POT INFLUENŢA DECÂT EXPRESIA EXTERIOARĂ şi nicidecum ESENŢA ÎNSĂŞI a doctrinei metafizicii universale.
Metafizica nu participă în nici un fel la relativitatea ştiinţei, ea trebuie să implice certitudinea absolută drept caracter intrinsec (prin obiectul său dar şi prin metoda sa).
Metafizica exclude, în mod necesar orice concepţie cu un caracter ipotetic, astfel ADEVĂRURILE METAFIZICE, ÎN ELE ÎNSELE, NU POT FI ÎN NICI UN FEL CONTESTABILE. Concepţiile metafizicii, prin natura lor universală, NU SUNT NICIODATĂ CU TOTUL EXPRIMABILE, NICI CHIAR IMAGINABILE, neputând fi atinse în esenţa lor DECÂT DE INTELIGENŢA PURĂ ŞI ,,INFORMALĂ”.
Cunoaşterea de ordin universal trebuie să fie dincolo de toate distincţiile ce condiţionează cunoaşterea lucrurilor individuale, cea între subiect şi obiect fiind tipul general şi fundamental.
OBIECTUL METAFIZICII nu este comparabil cu obiectul special a indiferent oricărui alt gen de cunoaştere, neputând fi nici măcar numit obiect decât într-un sens pur analogic, deoarece este obligatoriu, pentru a putea vorbi despre el, să i se atribuie o denumire oarecare.
MIJLOCUL CUNOAŞTERII METAFIZICE nu poate fi decât una cu însăşi cunoaşterea, în care subiectul şi obiectul sunt în mod esenţial unificate, acest mijloc de cunoaştere nu poate fi nimic de felul exerciţiului unei facultăţi discursive precum raţiunea umană individuală.
ORDINUL DE CUNOAŞTERE al metafizicii este cel SUPRA-INDIVIDUAL şi deci SUPRA-RAŢIONAL adică DEASUPRA RAŢIUNII, care nu poate interveni aici decât într-un mod cu totul secundar, pentru formularea şi expresia exterioară a acestui adevăr ce depăşeşte domeniul să şi importanţa sa.
Trebuie precizat aici faptul că ordinul cunoaşterii supra-raţionale este cel al CONŞTIINŢEI ÎNSEŞI (cunoaşterea pură) în care ,,a cunoaşte” înseamnă ,, a fi”, în care nu intervine raţiunea deoarece această cunoaştere supra-raţională NU ESTE SEPARATĂ DE NIVELUL CONŞTIINŢEI ÎNSEŞI, cel al cunoaşterii pure.
Adevărurile metafizice nu pot fi înţelese decât printr-o FACULTATE CE NU MAI ESTE DE ORDIN INDIVIDUAL, INTUITIVĂ, intuiţie care nu se referă la semnificaţia obişnuită a cuvântului aceea de facultate pur senzitivă şi vitală (care este de fapt infra-raţională şi nu supra-raţională). Adevărurile metafizice pot fi înţelese printr-o INTUIŢIE INTELECTUALĂ (căreia filozofia i-a negat şi ignorat existenţa) adică INTELECTUL PUR (vezi Aristotel, scolasticii) acesta posedând ÎN MOD IMEDIAT CUNOAŞTEREA PRINCIPIILOR, operarea Intelectului Pur fiind imediată, în sensul că acesta nu este realmente distinct de ,,obiectul” său.

O observaţie foarte importantă trebuie făcută:
Distincţia fundamentală şi profundă dintre CUNOAŞTEREA METAFIZICĂ ŞI CEA A ŞTIINŢEI este dată de faptul că, CUNOAŞTEREA METAFIZICĂ ESTE A INTELECTULUI PUR, CARE ARE DREPT DOMENIU UNIVERSALUL, PE CÂND CEA A ŞTIINŢEI ESTE CEA A RAŢIUNII, CARE ARE CA DOMENIU GENERALUL.

Punctul de vedere al ştinţei este de ordin individual pentru că generalul NU SE OPUNE deloc individualului ci doar particularului, el fiind de fapt INDIVIDUALUL EXTINS, dar individualul poate fi extins, chiar INDEFINIT (a nu se înţelege infinit) fără a-şi pierde pentru asta natura sa şi fără să iasă din condiţiile sale restrictive şi limitative. Rezultă din cele spuse că ŞTIINŢA AR PUTEA SĂ SE EXTINDĂ INDEFINIT FĂRĂ SĂ ÎNTÂLNEASCĂ NICIODATĂ METAFIZICA, faţă de care va rămâne întodeauna PROFUND SEPARATĂ, pentru că NUMAI METAFIZICA ESTE CUNOAŞTEREA UNIVERSALULUI.

O altă observaţie foarte importantă:
CEEA CE FILOZOFIEI MODERNE ÎI PLACE UNEORI SĂ NUMEASCĂ METAFIZICĂ, NU CORESPUNDE ÎN NICI UN GRAD CONCEPŢIEI METAFIZICII UNIVERSALE CARACTERIZATĂ ÎN RÂNDURILE DE MAI SUS.
CONFUZIILE MAJORE CARE AU MARCAT GÂNDIREA OCCIDENTALĂ MODERNĂ SUNT CELE LEGATE DE CONCEPEREA INFINITULUI ŞI A ETERNITĂŢII:
- INFINITUL reprezentat întodeauna ca un spaţiu NU POATE FI DECÂT INDEFINIT, indefinitul fiind nul în raport cu INFINITUL ,,înţeles” în adevăratul său ,,sens”.
- ETERNITATEA care rezidă în mod esenţial în ,,non-timp”a fost şi este confundată cu perpetuitatea, care este o extensie indefinită (indefinitul nefiind în realitate decât o extensie a finitului) a timpului.
- O altă confuzie obişnuită este cea între RAŢIONAL ŞI INTELECTUAL. Pretinsa intelectualitate occidentală NU ESTE în realitate, mai ales la moderni, DECÂT EXERCIŢIUL FACULTĂŢILOR CU TOTUL INDIVIDUALE ŞI FORMALE: RAŢIUNEA ŞI IMAGINAŢIA iar de aici se poate înţelege lesne ce o separă de INTELECTUALITATEA ORIENTALĂ, pentru care nu este cunoaştere adevărată şi valabilă decât cea care îşi are rădăcina sa profundă ÎN UNIVERSAL ŞI INFORMAL.

De precizat că aceste confuzii nu au apărut în gândirea orientală (aici orientală nu se referă doar la India ci şi la lumea musulmană, China, Indo-China).
Punctul de vedere metafizic (cel prezentat în rândurile de mai sus) ESTE SINGURUL CU ADEVĂRAT UNIVERSAL, DECI NELIMITAT, oricare alt punct de vedere fiind în consecinţă mai mult sau mai puţin specializat şi obligat la anumite limitări.

În continuare voi arăta alte carcateristici ale metafizcii pure precum şi raporturile dintre acesteia cu teologia (care este o aplicaţie a sa), ştiinţa, filozofia, logica şi matematica. Trebuie spus încă de pe acum că după teologie, logica şi matematica au cele mai multe raporturi cu metafizica universală, ceea ce nu se poate spune despre ştiinţă, filozofie.