-X- Optiuni

[Felina]

foarte interesant, multumesc!
ma inspira povestea ta

[Frisky]

Biruni jongla efectiv cu ecuatiile de gradul trei si a culminat prin a defini numarul irational "pi" ca rezultat al diviziunii circumferintei cercului la diametru. Evenimentul se intampla in perioada de formare a primelor state feudale romanesti, ori chestia asta ma inspaimanta la modul cel mai propriu cu putinta.

De ce, exergy? De ce e o coincidenta inspaimantatoare? Crezi ca a fost o determinare reciproca? In orice caz nu stiam nimic din cele scrise de tine aici. Multumesc. In plus am o slabiciune pentru geniile indragostite de ceea ce-i lumesc.

[Erwin]

numărul PI are o istorie mai veche din câte știu eu, nu el l-a descoperit. Poate doar l-a calculat mai exact decât știau anticii. Interesantă poveste, oricum!

wiki:

The Great Pyramid at Giza, constructed circa 2589–2566 BC, was built with a perimeter of approximately 1760 cubits and a height of 280 cubits; the ratio 1760/280 ≈ 6.2857 is about equal to 2π ≈ 6.2832. A few pyramidologists conclude from this value that the pyramid builders had knowledge of π and deliberately designed the pyramid to incorporate the value.[24] However, most historians believe that ancient Egyptians had no concept of π and that the correspondence is merely coincidental.[25]

The earliest written approximations of π are found in Babylon and Egypt, both within 1 percent of the true value. In Babylon, a clay tablet dated 1900–1600 BC has a geometrical statement that, by implication, treats π as 25/8 = 3.1250.[26] In Egypt, the Rhind Papyrus, dated around 1650 BC, has a formula for the area of a circle that treats π as (16/9)2 ≈ 3.1605.[26]

In India around 600 BC, the Shulba Sutras (Sanskrit texts that are rich in mathematical contents) treat π as (9785/5568)2 ≈ 3.088.[27] In 150 BC, or perhaps earlier, Indian sources treat π as \scriptstyle \sqrt{10} ≈ 3.1622.[28]

The Persian astronomer Jamshīd al-Kāshī produced 16 digits in 1430 using a polygon with 3 x 228 sides, which stood as the world record for about 180 years.

Acest topic a fost editat de Erwin: 19 Jun 2012, 11:39 PM

[Promo Contextual]

[exergy33]

@Felina
Oamenii plini de energie au darul de a ne energiza chiar daca de secole nu mai sunt printre cei vii.

@Frisky
Nu aveam in vedere 'coincidentele' ci discrepantele, atat cele din trecut cat si cele din prezent.
Daca ne-am intoarce pe axa timpului pentru a vedea ce se intampla pe teritoriul actualei Romanii prin anii 950-1050 AD, am descoperi doar niste formatiuni statale incipiente. Cat despre viata culturala si cea stiintifica aproape ca ne indoim ca a existat.

Cu ce descoperiri stiintifice se lauda Europa acelor timpuri?
Daca ne-am intoarce pe aceeasi axa a timpului vom vedea o Europa in care cele doua biserici crestine isi disputa suprematia, nu doar pe taram ideologic, vanatoarea de vrajitoare - in timp ce altii calculau logaritmi (Khwarazmi), rezolvau ecuatii de gradul III (Biruni), de gradul IV (Omar Khayyam), produceau acizi si alcool (Rhazes/Razi), medicamente sofisticate si operatii dificile ( Ibn Sina/Avicenna) -, calculau cu precizie eclipsele de soare si luna si multe altele.
Clerul crestin al acelei epoci era mai preocupat de clasificarea ingerilor si a diavolilor decat de salvarea sufletelor atinse de molime de tot felul.
Acum inteleg si mai bine incalculabila valoare a oamenilor de stiinta europeni care au pornit in mod ireversibil roata Renasterii.

La cumpana dintre milenii, Biruni, in timp ce era tinut ostatec in fortul din Nandana-India, cu ajutorul unui astrolab, al unui compas si al unui echer, si bineinteles cu foarte multa imaginatie, calculeaza raza Pamantului.
Dimensiunea obtinuta de dansul, transpusa in kilometri, a fost de 6339.9 km, cu doar 16.8 km mai putini decat dimensiunea calculata la ora actuala (6356.7 km).
http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Abu...rcumference.svg

Pe de alta parte nu pot sa nu privesc cu tristete in ce hal au ajuns unele centre de cultura, candva extrem de importante, din Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan si Afganistan.
Tavalugul istoriei a trecut fara mila peste Samarkand, Bukhara, Merv, Ghazna si chiar Baghdad, Damasc, Alep ...

In privinta invatatilor arabi nu ma pot pronunta dar invatatii persani au fost 'islamici' doar cu numele.
Scrierile si faptele lor ne arata foarte clar cum au fost dansii. Niste oameni liberi in gandire pentru care toate religiile erau egale. Multi dintre ei au fost de fapt gnostici ... asa cum o dovedesc scrierile, mai mult sau mai putin cenzurate de catre cei aflati la putere, ce in tarile arabe, ce in Iran.
Daca acesti savanti ar fi fost indoctrinati de religie nu ar fi reusit in vecii vecilor sa ajunga ceea ce au ajuns.

Am mai comentat pe marginea acestui subiect mai demult. E vorba despre calatoria de la Hamadan/Ecbatana si biografia lui Avicenna.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=588511

@Erwin
Bineinteles ca nu Biruni a descoperit celebrul numar Pi .
Cred ca nu m-am exprimat suficient de clar. Spuneam ca el a definit numarul Pi ca numar irational provenit din diviziunea circumferintei la diametru.
Ideea e de fapt asta : Biruni a inteles ca numerele irationale reprezinta rații cu un numar infinit de zecimale, ca zecimalele acestor numere nu au periodicitate si de aceea nu pot fi calculate in mod exact. Nici nu s-a deranjat sa-l recalculeze pe Pi pentru ca stia ca-i imposibil sa obtina o valoare exacta.

In scopul reducerii erorilor de calcul dansul a apelat la un artificiu.
Si-a rescris intr-o maniera noua formulele si ecuatiile necesare in calculele astronomice, geodezice si de inginerie.
In locul numarul PI a pastrat raportul (rația) dintre circumferinta C si diametrul D.
Pi =C/D
Apoi a incercat sa exprime celelalte cantitati ale formulelor ca functii de C/D, acolo unde era posibil, iar in faza finala a redus cantitatile (prin impartire). De aceea calculele astronomice si geodezice efectuate de Biruni au iesit mult mai exact decat calculele altor matematicieni.

[exergy33]

Revin la plimbarea virtuala prin Parcul Laleh. Pentru urmatoarele doua postari propun cateva instantanee de-a lungul Bulevardului Keshavarz, fost Elizabeth Taylor, bulevard ce margineste o buna portiune a parcului.


foto11

Cladirile inalte din foto 11 reprezinta fostul sediu al Ministerului Agriculturii. Spun 'fost' deoarece am observat ca ele sunt dezafectate si se lucreaza pentru a le renova.
In limba persana "keshavarz" inseamna agricultor.
Au fost construite pe vremea ultimului sah si la acea data au reprezentat primii skyscapers de factura moderna ai Teheranului.


foto12

In timp ce inaintam privirea mi-a fost atrasa de 'steguletele' colorate care fluturau in aer (foto12) dar de abia cand am ajuns in dreptul lor mi-am dat seama ca e vorba de pesti
De ce pesti?
... pentru ca ne aflam in perioada anului nou iranian, No Ruz, si in traditia iraniana pestele rosu reprezinta un vestitor si un simbol al primaverii. De acea pe masa traditionala de anul nou, denumita Haft Sin, iranienii aseaza si un bol cu pestisori rosii.




Pentru final am ales niste cladiri asezate in 'scara magarilor'. Mi s-au parut prea inghesuite una in alta ... ma deprima sa trec pe strazi cu cladiri lipite, fara curti, gradini, spatii verzi sau intravirane.
Acesta il reprezinta si unul din motivele pentru care arhitectura strazilor ardelenesti imi taie cheful de viata.
Nici moarta nu cred ca as putea locui intr-o casa de pe strada Lunga din Brasov



Acest topic a fost editat de exergy33: 22 Jun 2012, 05:29 AM

[Felina]

Asa credeam si eu, ca n-as putea trai asa, daaar m-am obisnuit. in irlanda in orice oras casele sunt lipite una de alta, dar majoritatea au ceva spatiu verde in fata daca nu-s chiar la strada mare. te obisnuiesti cu orice in viata cred...

[exergy33]

..... .....
foto 15 ................................................... foto16 ................................. foto17


Pe lungimea catorva zeci de metri parcul e flancat de corpuri de iluminat paralelipipedice mai inalte decat statura unui om. Pe fatetele din sticla sunt pictate crengi de cires inflorit (foto 17).

Designul lor e inspirat de lampioanele japoneze iar seara, atunci cand neoanele din interior intra in functiune, crengile pictate ies si mai bine in evidenta iar luminile lor verticale jaloneaza bulevardul intr-un mod original si placut.

In foto 15 si foto 16 am cautat sa prind in obiectiv copacii cu ramurile taiate. Ei au constituit o prezenta omniprezenta pe toate aleile parcului si mi s-au parut uneori stranii, ca niste maini cu degete uscate, intepenite pe cerul senin ...





Bulevardul Keshavarz e un bulevard vechi si pe anumite portiuni se mai afla inca cladiri cu trei sau patru nivele, construite in stilul arhitectonic al anilor'70, ascunse aproape in totalitate de vegetatia bogata, asa cum e si cazul acestei portiuni din foto16.
Am avut putin noroc ca din cauza frigului nu au infrunzit copacii. Printre crengile golase bulevardul a fost mai usor de captat.

Acest topic a fost editat de exergy33: 24 Jun 2012, 06:37 PM

[Boudicca]

Ce frumos e acel corp de iluminat. Ce idee interesantă!
Faptul că e în stil japonez, mă face să-mi placă și mai mult.

[exergy33]

@Boudicca
In noptile de vara aceste lampioane uriase devin si mai interesante pentru ca fluturii pestriti roiesc ca nebunii in jurul lor

Alte cateva instantanee cu vegetatia parcului.
Cateva salcii pletoase aveau alura unor vrajitoare razbunatoare cu pletele in bataia vantului.


...... ...
foto18 ............................................ foto19 ...................................... foto20 ................................... foto21

Intregesc 'doza de clorofila' cu o fotografie mai veche.
Verdele era chiar asa de verde smile.gif ... nu am photoshopat nimic. Pacat insa ca imaginile nu pot reda mirosul ierbii incinse se soare si nici pe cel al sevei copacilor. Scoarta unor copaci emana un miros interesant, o combinatie de lamaie, fân proaspat cosit si nuci prajite.
Tin minte deoarece trecand printre ei mi se facuse brusc foame.




Acest topic a fost editat de exergy33: 25 Jun 2012, 05:52 PM

[exergy33]

Cat timp ne-am plimbat prin parc am avut un insotitor discret
Pasarea asta m-a urmarit aproape pas cu pas. In timp ce fotografiam se aseza pe ramura unui copac din preajma iar cand terminam si schimbam directia, venea imediat dupa mine.
In cele din urma m-am gandit ca ar trebui s-o fotografiez ... ceea ce am si facut.

... ...
foto22 .................................................. foto23 .................................................... foto24

Poate ca va intrebati ce are deosebit ultima imagine din seria de azi?




S-ar putea sa nu fie evident ... dar daca veti descarca fotografia si o veti privi in marime originala veti observa ca statuia 'poarta' ochelari.
E prima si singura statuie cu ochelari pe care am vazut-o pana acum ...

Bustul in cauza il reprezinta pe un martir (shahid), nu reusesc sa-i deslusesc numele de pe placuta metalica batuta pe soclu, si nu cred sa reprezinte un personaj cheie al razboiului dintre Iran si Irak.

Acest topic a fost editat de exergy33: 26 Jun 2012, 03:59 PM

[Marduk]

Este o cioara griva, in Romania este vanata fiind considerata un daunator, se hraneste cu puii altor pasari la fel ca si cotofana. Cioara fotografiata de tine pare a avea in cioc o bucata de lipie sau paine.

[Erwin]

Probabil te-a urmărit din cauza a ceva strălucitor ce purtai sau aveai la vedere, poate chiar camera foto. Corvidele sunt foarte inteligente.

[exergy33]

@Marduk
Deci e o cioara griva ! ... nu stiam ca asa se cheama
Tine in cioc o bucata de paine "lavash", o paine traditionala iraniana subtire ca foaia de hartie.

@Erwin
Probabil ca argintiul camerei foto sa-i fi atras atentia ... sau fermoarele metalice de la vesta.
N-ar fi prima cioara din Iran care a incercat sa 'interactioneze' cu mine. Am vreo trei intamplari interesante cu aceste pasari, la Teheran, la Kashan ... poate ca intr-o zi le voi povesti.

Acest topic a fost editat de exergy33: 27 Jun 2012, 07:29 PM

[Frisky]

intru doar sa te imbratisez. Multumesc pentru raspunsul la intrebari. Imi place Teheran-ul din imaginile tale. E o metropola cu stil.

[Boudicca]

Foarte frumoase parcurile acolo. Îmi pot imagina numai ce miros și ce frumusețe e când totul înverzește. Și observ că e și foarte curat.
Mi-ar plăcea să citesc și întâmplările tale cu aceste păsări, de care eu nu am mai văzut până acum.

[exergy33]

Frisky & Boudicca

Daca va place Teheranul va invit in continuare sa vizitati pe cale virtuala un muzeu

Ca o mica introducere amintesc faptul ca Parcul Laleh gazduieste doua muzee deosebit de importante : Muzeul de Arta Contemporana si Muzeul de Covoare - despre care am de gand sa povestesc mai mult in urmatoarele postari.

Pentru familiarizare anexez patru imagini din vecinatatea Muzeului de Covoare.

... ... ...

foto25 ............................................ foto26 ......................................... foto27 ....................................... foto28

Dar nu ma lasa inima sa continui calatoria fara sa spun cate ceva si despre Muzeul de Arta Contemporana.
Muzeul de Arta Contemporana poseda cea de a doua mare colectie de arta contemporana vestica din tarile asiatice, fiind surclasat doar de Japonia, si a luat fiinta la initiativa reginei Farah, sotia fostului sah al dinastiei Pahlavi.
Langa muzeu se afla cunoscuta "Gradina cu statui" in care pot fi vazute sculpturi realizate de cei mai celebri artisti ai secolului trecut : Henry Moore, Alberto Giacometti, Max Ernst, Marino Marini, Alexander Calder, Max Bill, Parviz Tanavoli, Arnaldo Pomodoro, Rene Magritte ....

Tot dansa a avut initiativa deschiderii unui muzeu de covoare, luand in considerare faptul ca tesutul covoarelor persane reprezenta un mestesug inventat si perfectionat de artizanii persani.
Despre acest muzeu si piesele unice din colectiile lui mi-am propus sa spun mai multe aici in jurnal.

Reginei Farah Diba, dupa peste trei decenii de la revolutia islamica, regimul ii recunoaste meritele pe taram cultural si ceea ce a facut pentru Iran, desi unii clerici nu renunta sa o categoriseasca drept o femeie naiva prinsa in tinerete de plasa sahului.

Dar vorbele sunt vorbe iar faptele fapte.
Naiva sau nu, in urma ei au ramas aceste doua muzee mai sus mentionate, plus Muzeul Reza Abassi despre care am povestit deja.
http://www.hanuancutei.com/forum/index.php...st&p=725292

Pentru ca sahul, desi ii promisese, nu i-a dat bugetul fagaduit pentru deschiderea muzeului ce urma sa cuprinda exponate de caligrafie, manuscrise vechi din Koran, miniaturi si piese arheologice pre-islamice, Farah Diba si-a vandut o parte din bijuteriile personale ( kilograme de perle veritabile, diamante, smaralde, rubine ... si restul de pietris), si cu banii obtinuti a cumparat unicate de la traficantii de antichitati irenieni, zelosi foarte in a le scoate afara si a le vinde muzeelor din tarile vestice.
E vorba de acele piese din aur masiv si argint care sunt considerate acum drept cele mai valoroase piese ale muzeului Reza Abbasi.
Daca nu le-ar fi salvat, in mod sigur ca ar fi ajuns pe la Metropolitan, British Museum, Louvre, etc.

Mai raman si casele istorice din Kashan, deteriorate pe atunci, pe care le-a salvat de la 'moarte' si le-a redat circuitului international.

Voi reveni la Muzeul de Covoare.
Pentru azi am ales doar cateva imagini de jur imprejurul cladirii care, desi nu pare, are doua etaje deosebit de inalte.
Urmeaza ca pe parcurs sa dau explicatiile necesare.




Acest topic a fost editat de exergy33: 28 Jun 2012, 04:54 PM

[exergy33]

Pentru inceput o scurta prezentare.

Muzeul de Covoare, inaugurat in 1976, a luat fiinta datoritei reginei Farah, dupa cum am precizat in postarea anterioara.
Dar e vorba mai mult decat atat. Farah Diba a fost si arhitecta cladirii, venind cu ideea ca peretii lacasului sa fie inspirati din geometria gherghefurilor de tesut covoare, luand in considerare si faptul ca piesele, in cea mai mare parte, urmau sa fie expuse pe verticala ( foto 26, foto 27 si foto 28).

Regina Farah si-a facut studiile de arhitectura la Paris, la École Spéciale d'Architecture, fiind eleva lui Albert Besson.

Din pacate mie nu-mi place cum arata la exterior cladirea ... mi se pare prea rece, asemnatoare cumva cu halele industriale


foto29

Am intrat inauntru.
Chiar in holul de la intrare, unde se vindeau albume de arta, CD-uri, DVD-uri si altele de genul acesta, ne-a intampinat traditionala masa festiva de No Ruz (foto 29), masa care in limba persana se numeste Haft Sin.
Pe pereti am remarcat mai multe covoare pe fond de culoare inchisa, visiniu, lemn ars, ciocolatiu, cum sunt si acestea doua chiar de langa masa.



foto30

Suprafata de 3400 m2 a muzeului e organizata pe doua nivele, ambele inalte, insa foarte comod de vizitat (foto 30). Pentru cei ce au obosit le-au fost puse la dispozitie niste fotolii albe, deosebit de moi. Am facut greseala sa ma asez ... si am simtit cum ma lua somnul desi nu sosise ora pranzului.




Am vizitat cu placere salonul de la parter, discret luminat, nu ca data trecuta cand erau aprinse toate neoanele si lampile din tavan si nu mi-a reusit ca lumea nici o fotografie.
De data asta am avut ceva mai mult noroc ... mi-au iesit bine cateva. Destule la numar mi-au iesit "rău cu cinci stele" si cred ca de vina sunt doar eu pentru ca nu am rabdare sa-mi setez asa cum trebuie aparatul foto. Interesant ca fotografiatul in exterior, fie ca-i vorba de vreme extrem de insorita, innorata, ploaie cu galeata sau ninsoare, nu-mi produce mari probleme.
Sunt incompatibila doar cu interiorul

Si mai e o chestie foarte interesanta pe care am descoperit-o pe cale practica : ori de cate ori am incercat sa fotografiez in interior miniaturi pe fond albastru turcoaz, mozaicuri preponderent albastre sau covoare cu mult albastru, fotografiile mi-au iesit total aiurea, indiferent de setarile facute.
Ma consolez insa cu faptul ca mi-au iesit destul de bine covoarele in tonalitati de toamna sau cele pe fond rosu.

Muzeul detine in colectie multe covoare unicat, atat ca model/design cat si ca finete de executie. Despre cateva voi povesti mai pe larg in zilele urmatoare. Acum insa imi iau la revedere cu acest covor 'de Kashan' bazat pe un model sofisticat de arabescuri, covor ce ilustreaza foarte bine ideea de 'Orient'.



foto31

Situl muzeului :
http://carpetmuseum.ir/home.htm

Acest topic a fost editat de exergy33: 29 Jun 2012, 02:16 PM

[exergy33]

Imi stau la dispozitie vreo zece zile aproape libere, inainte de a intra in concediul de drept, asa ca imi pot permite sa navighez fara graba pe net, in cautare de trasee turistice de vacanta, dar si sa postez in jurnal.

Azi nu am chef de prea multa teorie in ceea ce priveste tehnica de executie a covoarelor.
Ma voi opri insa la un singur aspect : numele covoarelor in limba persana si clasificarea lor.

In limba persana covoarele sunt numite "farsh" sau "qali". Aceste cuvinte desemneaza doar covoarele persane cu dimensiuni mai mari de 3x2 m2, in special pe cele mai mari de 4x3 m2.
Covoarele persane mai mici de 3x2 m2 sunt denumite "qalicheh".
Pentru a-l desemnea pe tesatorul de covoare iranienii utilizeaza cuvantul "farshbaf", construit pe baza verbului "baftan".
"Baftan" are sensuri multiple: tesut, impletit, urzit ... ba chiar si mai mult, ca de exemplu in "durough bafi" care inseamna (tesere de) minciuni sau in "hyial bafi" care inseamna a inchipui, sau, pe romaneste spus, a bate campii


Calitativ, urmeaza la rand kilimurile/ghilimurile/qilimurile.
E adevarat ca europenii folosesc cuvantul covor pentru a desemna orice tesatura buna de acoperit podeaua ... insa pentru un iranian, farsh inseamna farsh iar kilim inseamna kilim, si doar 'farsh' inseamna covor.

Kilimurile au fost tesute din cele mai vechi timpuri de catre familiile oierilor in transhumanta si de catre populatia rurala, dar asta nu inseamna ca aceste obiecte ar fi lipsite de calitate artistica sau ca materiale folosite nu ar fi alese cu mare grija.
Dimpotriva, in ceea ce priveste finetea lanii, a culorilor folosite, dar si a modelelor super-stilizate, kilimurile sunt extrem de cautate de catre veritabilii colectionari de arta si, nu o data, s-au vandut la preturi mai mari decat covoarele persane originale.
Voi reveni pe marginea subiectului mai ales ca am descoperit o mare asemanare a covoarelor oltenesti cu kilimurile din partea vestica a Iranului ...

Mai exista si o alta categorie de covoare, din fire grosiere, denumite zilu/ziloo. Zilu ar fi echivalentul toalelor taranesti, in dungi sau cadrilate, tesute in satele din Romania.
Norocul mi-a suras si am putut vedea muzeul atelier din Maybod, provincia Yazd. Zilu-urile confectionate la Yazd sunt excelente pentru clima de desert.

"Jajim", se pronunta gea-gim, sunt niste tesaturi lucrate la Yazd, Shiraz ... si reprezinta cele mai ieftine 'acoperamante' de podea.
Iranienii le folosesc in mod special pentru iesirile la iarba verde. In trecut, locuitorii acestor provincii le foloseau in calatoriile cu camilele si cu carutele, iar cei foarte saraci le foloseau in case.

In perioada Evului Mediu, dar si dupa aceea, o serie de orase din Persia au atins apogeul in ceea ce priveste mestesugul teserii si negotului de covoare.
Trebuie neaparat sa le amintesc : Kerman, Kashan, Nain, Isfahan, Yazd, Tabriz, Heriz, Ardebil, Varamin, Shiraz, Mashhad, Qom, ...

Covoarele persane, adica farsh, se grupeaza in doua mari categorii : covoarele de pus pe jos si asa numitele 'tablo-farsh', adica 'covoarele tablou', special concepute pentru a fi puse pe perete.

Muzeul de Covoare din Teheran are o multime (finita totusi ) de covoare de genul 'tablo-farsh', care mai de care mai interesant, purtand titluri, asemenea tablourilor pictorilor celebri ..

M-am oprit la un covor remarcat cu foarte multi ani in urma.
Cred ca "Zodiacul", desi nu neaparat tablo-farsh, e cel mai fotografiat covor din incinta muzeului. A fost realizat la sfarsitul sec XIX intr-un atelier din Isfahan.




Designul e deosebit pentru ca reuneste zodiacul clasic, utilizat in Europa si Orientul Mijlociu, cu cel chinezesc.

Pe circumferinta interioara au fost aranjate simbolurile anilor din zodiacul chinezesc : dragonul, sarpele, capra, maimuta ...
Pe cercul exterior stau insirate simbolurile zodiilor celor 12 luni : leul, fecioara, balanta, capricornul ...

Centura exterioara, ce cuprinde ambele tipuri de simboluri, e guvernata de Luna si de Soare.
Luna, cu chip feminin, troneaza in partea de sus, in timp ce Soarelui i-a fost desemnat partea de jos a covorului.
In cele patru colturi au fost asezate planetele.

Culorile sunt extrem de placute si imbie la visare.

Priveam covorul si in acelasi timp ma intrebam : oare ce e adevarat din teoria cu zodiile?
Oare cat la suta din felul meu de a fi se datoreaza mostenirii genetice si cat la suta zodiei in care m-am nascut?
Oare chiar ora venirii pe lume si locatia geografica si-au pus amprenta pe caracterul meu? ... mi-au influentat cu ceva destinul?

Imi puneam aceste intrebari in ciuda faptului ca nu cred in zodii, nu urmaresc horoscoapele ... doar intamplator, si n-am consultat in viata mea nici o ghicitoare in carti, cafea, ghioc, bobi sau stele, pentru ca nu ma intereseaza vorbele lor.

Si cu toate asta, extrem de surprinzator, au fost destule persoane in Iran, calatori si ei, cu care am conversat pret de o ora sau doua, in aeroport sau autogara, care mi-au spus cu exactitate in ce zodie si in ce an chinezesc m-am nascut. Si asta fara sa stie absolut nimic despre mine ...




foto32

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Jun 2012, 05:15 PM

[Marduk]

Ce este facinant la acest popor, partii, persii, iranienii este puterea de a supravietui de-a lungul timpului. Au fost cuceriti de macedoneni-greci, romani, arabi, mongoli, turci, englezi dar si-au pastrat nealterate traditiile, arta, limba (nu stiu daca inainte dea cucerirea araba aveau o scriere proprie), scrierea etc. E de admirat ca inca sunt mandrii de inaintasii lor, ca sunt constienti de puterea CREDINTEI, oricare ar fi ea, desi poate ca eu ca privitor din afara s-ar putea sa gresesc, avand in vedere ca religia islamica este mai restrictiva, mai ortodoxa fata de alte religii, secte chiar din lumea islamica. Am vazut cateva filme iraniene, englezesti, americane, documentare si artistice, despre viata din Iran despre influenta religiei asupra familiei, societatii, vietii de zi cu zi. Un lucru este cert, aceasta natiune vrea sa fie recunoscuta pe plan international, nu stiu daca asa cum se manifesta in acest moment, cu implicarea religiei in viata politica si sociala, dar vrea sa fie recunoscuta ca o forta economica, detinatoare de resurse, umane, spirituale si minerale. Sa speram ca iranienii nu vor fi nevoit sa-si impuna aceasta recunoastere cu ajutorul fortei, sau ca occidentul nu va dori sa recucereasca aceasta tara fascinanta, acest popor mandru care nu s-a inchinat nici macar religiei islamice venita de la Mecca sau de la Rabat.

Poate ca am fost off topic, scuze.

[exergy33]

Ce este facinant la acest popor, partii, persii, iranienii este puterea de a supravietui de-a lungul timpului. Au fost cuceriti de macedoneni-greci, romani, arabi, mongoli, turci, englezi dar si-au pastrat nealterate traditiile, arta, limba (nu stiu daca inainte dea cucerirea araba aveau o scriere proprie), scrierea etc.

Cum sa nu fi avut o scriere proprie?
Pai textele din perioada ahemenida, inscriptiile in piatra de pe timpul regilor Cyrus, Darius, Xerxes ( Persepolis, Susa, Kermanshah, Ecbatana) sau cartile zoroastriene in ce au fost scrise?
In acele litere cuneiforme care, desi nu le pot citi, imi plac foarte mult.
Chiar aici in jurnal am postat imagini cu inscriptia lui Xerxes de la Ecbatana/Hamadan ... inscriptia Ganjnameh.

Si pentru ca ai pomenit de invazii mi-ai adus aminte de Alexandru Macedon.
Lui i se atribuie prima atestare a covoarelor persane . Dansul a ramas uimit de multitudinea si frumusetea coloristica a covoarelor vazute in incinta mausoleului construit la Pasargade in jurul mormantului lui Cyrus cel Mare.

Acest topic a fost editat de exergy33: 30 Jun 2012, 05:13 PM

[Marduk]

Alexandru Macedon s-a lasat cucerit nu numai de covoarele persane, el si-a insusit practic si teoretic intrega cultura persana, era fascinat de aceasta cultura. Stiam ca persii au avut o scriere, ma gandeam insa la o scriere mai apropiata de cartusele egiptene, de sanscrita, dar faptul ca pana la scrierea araba se foloseau de o scriere cuneiforma, ma duce cu gandul la o alta ipoteza, cea a izvorului mesopotamian, sumerian, babilonian, ceea ce este extraordinar, daca ne gandim ca scrierea persana poate avea asemenea radacini.

P.S. Mi-as dori sa vizitez Iranul, mai ales zona locuita de zoroastristi, sa speram ca in viitor va fi mai usor de vizitat aceasta tara.

[exergy33]

Un motiv interesant in istoria covoarelor persane il reprezinta modelul cu medalionul lui Shah Abbas, cel mai important shah din dinastia safavida.
Despre punctele pozitive si negative ale acestui controversat personaj am povestit timp de o vara ... si tot n-am terminat






Imaginea de mai sus, cu mustata de douazeci de centimetri, reprezinta bineinteles o exagerare, insa a devenit foarte populara in randul iranienilor.

Imi aduc aminte de primele zile in Teheran. Vizualul imi fusese suprasaturat de noutati iar creierul nu reusea sa stocheze si sa proceseze in mod ordonat informatiile. Papilele gustative isi modifiau in mod continuu setarile iar caldura de afara ma darama de-a dreptul.
De cate ori ieseam noaptea dupa cumparaturi simteam cum ma lua valul ... realitatea imediata se dilua pur si simplu inaintea ochilor si faceam eforturi sa ma adun. Aveam senzatia ca 'eu' nu mai sunt eu.

In una din zile, impreuna cu mai multe persoane recent cunoscute, am intrat intr-un pasaj comercial specializat in cristaluri, sticlarie, portelanuri, corpuri de iluminat si obiecte de decor.
Singurul lucru pe care mintea l-a inregistrat si l-a retinut in detaliu din acel pasaj cu multe magazine l-a reprezentat un ceainic de portelan cam cat o gutuie mai mare.
Avea si o culoare mai deosebita. Culoarea afinatei ... insa diluata cu putina apa.
Pe ceainic, intr-un chenar auriu dantelat, nu foarte inzorzonat, fusese pictat Shah Abbas cu aceasta mustata neagra imensa.
In acel moment nu stiam ca-i vorba de Shah Abbas, si nici nu am intrebat caci nu doream sa afle toti ca sunt 'pe langa subiect' , insa mi-am dat seama ca personajul de pe ceainic trebuie sa fie cineva important.

Dupa cateva saptamani l-am vazut din nou .... pe o carpeta intr-o vitrina. De data aceasta eram doar in doi asa ca imi puteam permite sa pun cele mai nastrusnice intrebari.
... m-am lamurit, desi sotul meu are obiceiul de a da explicatiile pe diagonala.


...
foto33 .......................................... foto34


La Muzeul de Covoare am vazut doua covoare cu Shah Abbas, ambele lucrate la Isfahan.
Covorul cu medalion pe fond albastru l-am vazut si in prima, si in a doua ... si in aceasta ultima vizita.

In covorul din foto 33 se observa foarte bine bijuteriile de pe turban si hainele brodate incheiate cu bumbi batuti in pietre scumpe.

In covorul din foto 34 medalionul cu chipul shahului e incadrat de un decor paradisiatic. Sau poate ca e vorba de gradinile regale de la Isfahan?

Dar ce importanta are decorul din moment ce mustata capteaza 100% atentia privitorilor ?

Acest topic a fost editat de exergy33: 1 Jul 2012, 06:35 PM

[exergy33]

... ...
foto35 ......................................... foto36 .................................................. foto37

Dar nu numai sahii persani au fost imortalizati pe covoare.
Cuiva i-a venit ideea sa teasa un pom al personalitatilor. In acest pom, in loc de globuri, stelute, lumanari si beteala, au fost 'agatate' diverse personalitati, resedinte si cladiri istorice reprezentative pentru tara lor de origine.





La loc de mare cinste stau dusmanii declarati ai conducerii actuale a tarii
Presedintii americani zambesc grupati sub drapel in timp ce regina Victoria a Angliei are privilegiul de a fi 'unicul reprezentant' al regatului britanic.

De unde se vede ca designerului covorului pe care tocmai il priviti l-a durut in cot de politica.

[exergy33]

Azi am chef de povestit

Intr-una din postarile precedente spuneam ca in Iran mi s-au intamplat cateva lucruri interesante legate de ciori sau alte reprezentante ale corvidelor. Iata o prima intamplare.

Cioara, despre care am aflat ulterior ca se numeste "griva", si care m-a urmarit prin Parcul Laleh, o puteti vedea in cele doua fotografii de pe la inceputul acestei pagini.

Nu e singura ...

La Kashan intrasem in partea veche a Bazarului in cautarea unei bai istorice aflata in reconstructie.
Va trebui ca in una din zile sa ilustrez cu imagini intamplarea pe care o voi povesti acum. Si asa pe jurnalul de la Kashan, "la est de Eden", s-a asternut un strat de praf mai sus de genunchi.

Am gasit respectiva baie. Stapanul ei, sau mai bine zis mostenitorul familiei ce pe timpul qajarilor a detinut acest spatiu, dupa procese de ani de zile cu Ministerul Culturii, a obtinut castig de cauza si dreptul de proprietar.
Nu era un om cu studii superioare insa dorea sa restaureze respectiva baie si sa o inscrie in circuitul turistic al orasului. Restaurarea o facea pe banii lui, fara nici un sprijin public sau de stat, asta in conditiile in care restauratorii cu atestat in lucrari de mozaic cer niste remuneratii egale cu cele ale specialistilor chirurgi.

Ferestrele si usile baii fusesera total deschise. Ele dadeau intr-o curte interioara, cu vegetatie, dar din pacate total neingrijita ...
Diferite pasari: vrabii, porumbei, ciori si sticleti (cred) fosneau prin copaci.
Niste vrabii au intrat inauntru insa restauratorii le-au dat afara imediat.

Doua pasari negre, ciori sau cotofene, nu stiu exact ce, au intrat impreuna cu mine.
Au intrat si m-au escortat prin incaperile alea cu saci de ciment, nisip, unelte imprastiate si mozaicuri sparte.
La inceput am incercat sa le gonesc ... dar fara rost. Ba mai mult, se tot bagau in fata mea si ma faceau sa ma opresc in locuri ciudate.

M-am enervat de-a binelea. Nu puteam fotografia ceva fara ca o pasare sa nu mi se aseze in obiectiv. Renuntam si dupa un minut sau doua incercam iarasi. Din nou se baga cate una drept in fata .
Sotul meu se distra copios pe seama situatiei creata. Restauratorii se amuzau ... Vazandu-ma nedumerita si iritata unul din ei mi-a explicat cauza : negrul trage la alb ... aluzie probabil la parul meu de culoare deschisa.
Se amuzau si pe seama faptului ca doream sa filmez șantierul din jur. Dupa spusele lor, in acea 'harabe' nu era nimic de filmat.
In limba persana 'harabe', cu accentul pe "e", inseamna darapanatura. Radacina cuvantului provine din 'harab' care inseamna lucru stricat, ceva ce nu functioneaza cum trebuie ...

Dar faza interesanta e ca datorita pasarilor am ajuns in incaperea unde functionase 'o instalatie' interesanta pentru extragerea esentelor din plante si petale de flori.
Nici prin minte sa-mi treaca ca, intr-o baie publica, cu secole in urma, pe langa 'serviciile' de imbaiat, functionau si altele cum ar fi de exemplu extragerea esentelor parfumate (la Kashan) sau vopsitul firelor si panzeturilor.

Revin la 'harab' si, de ce nu, la hârb .
E evidenta filiera persana, numai ca, dictionarele spun ca acest cuvant, adica hârb, ar proveni din limba bulgara, explicatie care mie mi se pare total inacceptabila.


HÂRB, hârburi, s. n. 1. (Pop.) Ciob, spărtură. 2. Vas (de bucătărie) vechi, uzat, spart sau de proastă calitate; p. gener. orice lucru lipsit de valoare, vechi, stricat. 2. Fig. Om bătrân, bolnav, neputincios. – Cf. bg. h ă r b e l .
Sursa: DEX '98

HÂRB ~uri n. 1) Bucată dintr-un vas spart; ciob. 2) Vas de bucătărie de calitate proastă sau știrbit. 3) fig. Lucru foarte uzat, care nu mai poate fi utilizat. 4) fig. Persoană neputincioasă (din cauza vârstei sau a unei boli). /cf. bulg. hărbel
Sursa: NODEX

Ba chiar si cuvantul 'harababură' il percep cumva legat de 'harab' in ciuda faptului ca nodex-ul il da preluat din neogrecul allabábulla ...



Acest topic a fost editat de exergy33: 5 Jul 2012, 02:58 PM

[exergy33]

Ca ciorile sunt inteligente aveam sa ma conving personal in primele zile dupa aterizarea la Teheran ...

Diferenta de clima, de limba, dar mai ales de cultura si religie, imi daduse peste cap ritmul de viata cu care ma obisnuisem pe paralela 45.
N-as putea spune ca am suferit un soc, cultural sau de orice alta natura, insa imi dadeam bine seama ca-mi va lua ceva timp sa ma acomodez cu noul mediu, in timp ce subconstientul isi pregatea cu migala strategia de conservare a matricei interioare.

Cei ce m-au cunoscut la inceput, si cu care am pastrat legatura pana in ziua de azi, se mira cum de mediul social m-a influentat intr-o asa de mica masura si, paradoxal, m-am integrat atat de bine in el.
Nu stiu si nici nu mi-am pus intrebarea Nu detin un secret in aceasta privinta.

Primele zile in orasul supra-aglomerat, torid, asurzitor pentru urechile mele provinciale, prea colorat, prea divers, ca un vartej ce-i sleia de energie pe locuitori, le voi pastra pentru vecie in memorie.
In acele zile am inteles exact ce vrea sa insemne expresia "sulitele soarelui". Razele soarelui treceau prin haine arzandu-mi pielea ca pe o foita de tigara.

Una din preocuparile mele in acele prime luni, in afara de primirea musafirilor, il constituia scrierea de ilustrate si scrisori.
Pe atunci nu aveam net, chiar si in Romania foarte putini aveau calculatoare racordate la Internet, insa doream sa pastrez legatura cu 'acasa'.

Cu multa rabdare colindam librariile si magazinele specializate in miniaturi, de unde cumparam ilustrate cu monumente istorice si peisaje din Iran, miniaturi originale pe hartie cerata, sau copii dupa miniaturi celebre.
Alegerea cerea timp deoarece luam in calcul gusturile fiecarei persoane careia urma sa i le trimit.
Aceste ilustrate si miniaturi aveau dimesiuni mari, de la un vocabular de cuvinte ... pana la un caiet dictando.
Prima pagina era ocupata de imagine, insa cea de-a doua - fata si spate - era special conceputa pentru scris.

Impresiile de peste zi, sau de peste saptamana, isi gaseau reflectarea in siruri ordonate de cuvinte scrise cu stiloul pe suprafata lucioasa a ilustratelor.

Aproape in fiecare zi aveam oaspeti, uneori ramaneau cate doua trei zile la noi. Nu ma ocupam eu cu pregatitul pranzului, cinei si ceaiului, si nici de spalatul veselei ... aveam pe cineva specializat pentru activitatile mai sus enumerate. Insa obligatia mea era sa conversez cu ei, caci venisera sa ma vada pe mine, ori tocmai asta ma obosea cel mai mult.
Mi se pare dificil sa intretii conversatii, uneori lungi de peste trei ore, cu persoane necunoscute, fara pasiuni comune, si care pun aceleasi intrebari conventionale. Fiecare tura de oaspeti punea in proportie de 80-90% aceleasi intrebari.
Politetea ma obliga la multe dar norocul meu ca la pranz, in Iran, toata lumea isi face siesta.

Cum niciodata nu am putut dormi la pranz, cu exceptia cazurilor cand fusesem racita, asteptam sa treaca dimineata pentru ca, apoi, pana pe la vreo patru dupa masa, sa fiu libera sa gandesc in liniste.
Conversam de complezenta cu ei in timp ce gandurile imi forfoteau in creier alergand de colo colo ca furnicile intr-un musuroi.

Stateam intr-un apartament de tip vila, intr-o constructie cu parter si doua etaje dintr-un cartier linistit.
Casa o inchiriase familia sotului meu si au umblat mult pana au gasit ceva, ceva ce dupa parerea lor ar fi putut place unei europene.
Nu pot spune ca au gresit prea mult

Fiecare etaj avea un singur apartament spatios, doar sufrageria depasea 60 m2, ocupat de o singura familie, iar vila era situata in imediata vecinatate a unui parc cochet ... deschideam poarta, traversam strada si intram in parc. In total 7m distanta.

Noi stateam la etajul intai. Vila avea deasupra o terasa mare, frumos aranjata, facand abstractie de instalatiile de aer conditionat racite cu apa si locul de sub copertina de plexiglass special amenajat pentru uscatul rufelor.

Dupa amiaza, tocmai cand era caldura in toi, luam cu mine ilustratele, stiloul, un caiet tinut pe post de ciorna si de pseudo-jurnal, un suc de fructe de la gheata, o 'cuvertura' din pai de orez intretesuta cu matase, si cu foarte multa buna dispozitie, urcam sus.
Pe vremea aceea nu stiam ca o ceasca de ceai fierbinte e mai eficienta impotriva caldurii decat o galeata cu apa rece

De acolo de sus, privind spre nord, puteam vedea zapada de pe varful Damavand ... si de fiecare data ma intriga faptul ca in iadul termic de afara muntele isi pastreaza caciula alba racoroasa.

Scriam in liniste, adancita in cuvinte, incat nu mai simteam razele intepatoare ale soarelui.

Chiar din primele zile am fost vizitata de o cioara.
Venise de peste drum, din parc, si se asezase pe marginea zidului de care ma rezemasem pentru a scrie. S-a uitat la mine. M-am uitat la ea. Si-a schimbat pozitia si a venit mai aproape. Chiar m-a surprins ca venise asa de aproape. Ma gandeam ca e o cioara sociabila, 'de parc', obisnuita cu oamenii si copiii.

Mi-am vazut de ale scrisului si de abia cand am terminat am realizat ca cioara statuse tot timpul la doi metri de mine.

A doua zi, nici nu apucasem sa pun jos ustensilele de scris, ca am auzit falfait de aripi.
Cred ca era aceeasi cioara, cel putin ca dimensiuni parea sa fie aceeasi
N-a facut nimic deosebit. Doar a stat acolo si s-a uitat.

In ziua urmatoare imi propusesem sa scriu mai mult, pentru ca la sfarsit de saptamana trebuia sa mergem la un party afara din oras, urmand sa stam doua nopti in casa celor ce ne-au invitat, si ca sa-mi suplinesc resursele energetice am adus cu mine un bol cu ajeel (fistic, alune, migdale, naut prajit, stafide, seminte japoneze, migdale indiene ...)

Numai bine am inceput, ca prietena mea isi facuse aparitia.
Am luat un pumn din amestec si i-am sa manance. A ciugulit cateva apoi am vazut-o cum ia in cioc cate una si zboara in parc. Poate ca avea pui, m-am gandit pe moment, sau poate ca-si facea provizii .... ma gandesc acum.

A fost harnica si a transportat in parc toate semintele, pana la ultima.

Zilele treceau, vorba lui Khayyam - ca undele pe râu, fara schimbari de anvergura in programul cotidian.
Nu era zi in care sa urc pe terasa si cioara sa nu vina sa-si prezinte omagiile.

Dar intr-o zi s-a produs un lucru neasteptat.

Ca de obicei am rasfirat miniaturile si ilustratele cu monumente istorice meditand intens inainte de a alege una pentru a o scrie.
Cioara se asezase pe un cooler de pe terasa si ma privea, asa cum facea de obicei. Apoi a disparut.

Dupa cateva minute s-a intors si s-a asezat drept in fata mea ... aproape in poala. Vorba vine 'in poala', caci purtam pantaloni

Cu stupoare am vazut ca deschide ciocul si lasa sa-i cada ceva chiar pe hartia pe care tocmai scriam.
Am ridicat obiectul. Era un creion chinezesc alb, cu desene gri si verzi, si cu o radiera roz prinsa intr-o banda metalica aurie.
Un creion chinezesc obisnuit, la fel ca multe alte creione chinezesti din scoala generala ...
Chiar mi-a venit sa rad. Creionul adus in dar fusese inainte folosit, avea aproape jumatate din lungimea unuia intreg, si era putin decolorat pe o parte.
Cred ca vreun copil il pierduses prin parc. Statuse mult in soare, de aceea era decolorat.

Am luat creionul si m-am uitat atenta la pasarea neagra. Un sentiment straniu a pus stapanire pe mine. Abia acum ii observam ochii si felul cum ma privea.
Mi se parea imposibil ca o cioara sa stie ca obiectul pe care mi l-a adus e bun pentru scris. Da, să știe !!!
Nu fusese adus in mod intamplator. Pasarea asta chiar stia ce fac eu in fiecare dupa-amiaza pe terasa.

Simteam cum imi pulseaza inima, de emotie cred, si un gand mi se insuruba in creier ca un tirbuson intr-un dop moale din pluta : animalele gandesc.

Nu stiam ce sa fac cu creionul. Am intins mana spre ea, avand impulsul de a o mangaia, de a-i vorbi, de a-i arata in vreun fel ca am inteles gestul ei.
Oare nu-i stupid sa vrei sa-i dovedesti unui specimen din regnul animal ca i-ai inteles gandurile?

M-am oprit in ultimul moment cu mana in aer.
Am luat creionul, si desi avea varful pe jumatate tocit, pe foaia caietului am scris in romaneste : Multumesc.
Apoi dedesubt, cat m-am priceput de bine, am desenat o cioara

I-am dat sa se uite si .. ar trebui sa ma crezi pe cuvant; s-a uitat lung, in tacere, cateva minute bune chiar, asa cum se uita un critic de arta la un tablou expus in salonul de vernisaj.

O cioara, imi spuneam in gand ... cuvantul a pornit avalansa amintirilor.

Damavandul cu piscul inzapezit a inceput sa se distorsioneze, din ce in ce mai mult, apoi a disparut aspirat de un aspirator invizibil cu zumzet de albine.
Muntii, dealurile, padurile, marile, Bosforul, norii .... toate se comprimau in paharul gol din față.
Paharul s-a umplut cu un fum alb, un abur alb stralucitor ce mirosea a clei de vișin .... apoi s-a destramat si in locul lui a aparul cladirea scolii generale.

Urcam din nou treptelea acelea vechi pe care urcasera sute de elevi contemporani cu imparatul Franz Josef. Scoala noastra era vizavi de parc. Un parc ce, patru anotimpuri din patru, era plin de ciori. Noi insa nu le dadeam importanta.

Veneam din sala de sport si urma sa avem ora de zoologie.
A cincea - Botanica, a sasea - Zoologie, a saptea - Anatomie, a opta - Ecologie ...

In fata ochilor s-a materializat profesorul nostru de zoologie. Stiam ca murise cu ani in urma dar acum il vedeam aievea parca, viu, cu un simt al umorului ce-i socase pe multi, cu pretentii de neinteles pentru noi si cu idei interesante, in ciuda varstei inaintate.

Una din pretentii, si de pe urma careia au suferit destui colegi de clasa, era ca la ora lui nimeni sa nu vina in trening, tricou, tenisi, bascheti si adidasi.
"Pentru ce aveti vestiar la sala de sport ?", ne intreba incruntat. "Ca sa va schimabati hainele", raspundea tot el zambind amenintator.
"Aha, dar unora le e lene sa-si aduca uniforma in ziua in care au educatie fizica!", se prefacea dansul a descoperi instantaneu cauza.
"Nu-i nimic", isi continua imperturbabil monologul, "orice invat are si dezvat ! Aici e scoala nu maidan de fotbal. Un elev vine la scoala in uniforma, nu in tricou si adidasi ..."

Peroratiile continuau pe aceeasi tema.
Dar de la vorbe a trecut repede la fapte si, fara nici o exceptie, i-a dat afara din clasa pe cei 'necorespunzatori vestimentar', marindu-le sirul absentelor prevestitoare de nenorociri mai mari, cum ar fi de exemplu o corigenta sau scaderea notei la purtare, obligandu-i in final sa respecte tinuta.

In ziua aceea de vara, ce mirosea a cirese si a vacanta, venisem alergand de la ora de sport.
Am intrat cu totii in clasa, unii sarind peste banci, altii baletând prin fata tablei si-a catedrei, sporind larma prezenta. Dar adevarata galagie nu o faceam noi.

Clasa avea geamurile inspre parc ... iar in parc se petrecea ceva ciudat.
Zeci de ciori croncaneau simultan. Prin frunzisul bogat nu le vedeam decat pe unele, dar tipetele lor ne-au impietrit pe marginea pervazelor, unde ne stransesem unii peste altii, neputand intelege ce se intampla afara.

O tanguire prelunga, o revolta, un ceva ce nu mai auzisem vreodata, ne facusera sa stam muti, ca niste statui, privind intrebatori spre coroana copacilor.

De undeva de pe hol s-a auzit o voce : "Șase, șase, profu' ! "

Unul din colegii mei, spectator si el al spectacolului din parc, uitase sa-si schimbe tinuta. Din mers si-a aruncat adidasii, ce au cazut in spatele clasei, si asa in sosete a sarit pe locul lui cautandu-si febril pantofii in pupitrul bancii.

Alt coleg i-a cules si i-a aruncat in graba dupa dulapul din spatele clasei, cel in care diriginta depozitase de toate pentru toti, de la harti turistice la solzi de 'crocobaur' ...

In graba ne-am asezat pe locurile noastre. Profesorul a intrat. Fosnetul din clasa s-a stins insa vaierul din parc capatase si mai multa intensitate.

Dansul s-a apropiat de geamul de langa catedra si a privit avid afara. A ascultat un minut dupa care ne-a spus " ciorile ... niste pasari foarte interesante". A tacut si a privit din nou pe geam.

In clasa nimeni nu sufla un cuvant. Am stat asa, ascultand in continuare ce se petrece in parc, apoi, ca si cum cineva ar fi apasat pe un buton, galagia iscata de ciori s-a oprit brusc.

"Dupa cum spuneam" a reluat profesorul ideea " ciorile sunt niste pasari interesante. Si foarte istete. Destepte chiar."

Mai destepte decat oamenii? - a intrebat la misto unul din baieti.

A raspuns prompt : "Cu siguranta ca mai destepte decat unii dintre ei."
Am inceput sa radem pe infundate in timp ce el isi desfacea tacticos mapa spre a ne dicta inceputul noii lectii.

La un moment dat insa s-a oprit adulmecand in aer.
A facut cativa pasi inainte, cativa la stanga, a mers de-a lungul peretelui si ... si a bagat mana dupa dulap de unde a scos perechea de adidasi.

I-a luat de siret ca si cum ar fi luat in mana obiectele unui lepros.
"Ai cui sunt mirositorii astia ?" a intrebat cu o voce de tunet.

Liniste in clasa. Linistea de dinaintea furtunii.
Nici un raspuns.

"Foarte bine", a continuat dansul nervos, " vom elucida imediat".

A luat adidasii la catedra. O secunda sau doua a stat pe ganduri apoi i-a ridicat in dreptul ferestrei deschise si a dat ultimatumul .
"Daca nu-s ai nimanui atunci sa-i dam drumul afara."

Nu a venit nci un raspuns. Impasibil a desfacut degetele cu care tinea sireturile. "Mirositorii" au disparut din campul nostru vizual si, la vreo doua secunde dupa, am auzit afara un tipat de femeie.
Instinctiv ne-am uitat spre geam, cei de langa geam s-au ridicat in picioare incercand sa priveasca afara, profesorul s-a aplecat la randul lui pe pervaz ...

L-am auzit ca spune : "Scuzele mele doamna."

Raspunsul 'doamnei' a venit imediat : "Magar batran! Nu te uiti unde-ti arunci papucii? "

Clasa urmarea cu sufletul la gura schimbul de replici.

"Aveti perfecta dreptate. Inca o data scuzele mele!" i-a raspuns vesel profu' vizibil amuzat de situatie.

S-a asezat pe scaun, a deschis in sfarsit mapa si, mai mult pentru sine, a intrebat : " Ce facea cucoana la ora asta sub zidul scolii? "

Faza la care orice stavila s-a rupt si am inceput sa radem. Si am ras in hohote, o clasa intreaga, fara sa ne pese, fara sa stim exact de ce radem.
Profesorul ne-a lasat sa radem in voie si de abia dupa ce ultimele hohote s-au potolit, ne-a dictat calm titlul lectiei, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.


PS. Creionul acela l-am pastrat ani de zile. Vacanta trecuta l-am dus acasa si l-am depozitat in caseta mea cu suveniruri si amintiri.


Acest topic a fost editat de exergy33: 6 Jul 2012, 07:38 PM

[fiatlux]

am mai descoperit un pasionat de Iran-Alexandru Balasescu (il cunosti?);m-a cucerit din prima;stie persana ; pun un interviu ca sa-ti faci o parere si recomand si o carte pe care am sa o caut si eu "Paris elegant,Teheran incitant";sper sa fie o surpriza placuta

[exergy33]

Nu, nu-l cunosc personal dar, cu mai mult timp in urma, pe blog, cineva mi-a recomandat cartea lui

[exergy33]

In perioada de No Ruz la etajul Muzeului de Covoare din Teheran fusese amenajata o expozitie cu kilimurile tesute de ashayeri.

Ashayerii reprezinta acei locuitori ai Iranului ce, indiferent de limba vorbita (farsi, luri, kurdi/kurdă, turca azera, turcmenă, baluchi, taleshi, gilani, tati ...) si indiferent de religie (shiită, sunnită, secte desprinse din acestea doua), cresc oi si practica tranhumanta.
Modul de viata, transhumanta deci, reprezinta liantul dintre ei.

Dictionarele traduc cuvantul "ash-ayer" prin nomad, insa mie acest cuvant 'imi suna fonetic' mai mult a oier decat a nomad ... si beduinii sunt nomazi, si tiganii au fost nomazi, insa nici unii din ei nu au fost ashayeri.
Complicat de explicat.

Triburile de ashayeri traiesc practic in toate zonele Iranului, au chiar un departament al lor in structurile guvernamentale de la Teheran. Se numeste Sazeman-e Ilat va Ashayer.
Au un festival interesant - Jashn-e Ashayer, un post de radio - Radio Ashayer, si un buget separat pe care il administreaza prin intermediul reprezentantilor alesi din sanul triburilor si clanurilor.

In unele zone ei detin case si pamant, la fel ca taranii sedentari, dar practica totodata transhumanta.
In alte zone insa acesti pastori isi traiesc toata viata in corturi pe care, fie vara fie iarna, le ridica in apropierea stânilor.
De-a lungul istoriei pastorii ashayeri au avut un rol important in asigurarea stabilitatii Persiei insa Reza Khan, dupa inlaturarea dinastiei Qajare si instaurarea dinastiei Pahlavi, a dus pe fata o politica de sedentarizare a ashayerilor si de decimare a triburilor neobediente.

A nu se intelege ca ar fi ramasi in urma ... copiii lor merg la scoala, pentru ca statul iranian are un serviciu special pentru educatia acestor copii, foarte inteligenti, care in fiecare an se afla pe primele locuri ale celor mai cunoscute universitati din orase importante ca Teheran, Isfahan, Shiraz, Tabriz, Kermanshah, Mashahd, Yazd, Kerman sau Hamadan.
Copiii ashayerilor isi iau doctoratele 'pe bune' si-si fac constiiinciosi specializarile in domenii ce n-au legatura cu oieritul, tesutul covoarelor sau prelucrarea pieilor, cum am fi tentati sa credem.
Scolarizarea ashayerilor nu reprezinta meritul actualului regim. Alfabetizarea lor se datoreaza in mare masura lui Mohammad Bahmanbeigi, el insusi fiu de ashayer, ce a infiintat primele scoli mobile pentru a-i putea scolariza pe copiii pastorilor nomazi.

Ashayerii batrani au un simt fantastic in a investi, in a face bani.
Exista familii, as putea sa le zic clanuri, din diverse triburi etnice, care poseda actiuni de bursa ce depasesc milionul de dolari. Nu mai vorbesc de restul lichiditatilor.
Poseda actiuni la diferite intreprinderi, vile extrem de scumpe in cele mai selecte cartiere ale Teheranului - pe care le inchiriaza reprezentantelor firmelor straine, ambasadelor, si chiar statului iranian, detin conturi prin Dubai, Zurich, Los Angeles si Munchen si spatii comerciale cu toptanul de-a lungul si de-a latul tarii.

Ashayerii asigura necesarul de carne de oaie al Iranului, carnea oilor crescute in mediu natural fiind cea mai cautata, mai scumpa si mai consumata, carnea de import gatindu-se doar in cazarmi militare si cantine studentesti, dar totodata asigura materia prima pentru fabricile de branzeturi si lana necesara industriei textile.

Ei au dus o parte din greul razboiului cu Irakul suplinind frontul cu proteine.

Dar aici mi-am propus sa vorbesc despre simtul artistic al ashayerilor si despre covorele tesute de ei de-a lungul timpului, in diverse zone geografice ale Iranului.




Voi incepe cu un kilim inedit de pe la inceputul anilor 1800. N-am mai vazut inainte un asemenea model, cu tabla de șah in centru, si de aceea nu numai ca pe moment m-a uimit, dar mi-a ramas pentru totdeauna in memorie : kilimul cu tablă de șah!

Este vorba de un kilim pentru asternut pe jos, in cort. Ceea ce mi-a placut la nebunie a fost ingeniozitatea celui sau celei ce l-a conceput si am acordat nota 10 utilitatii kilimului in serile lungi de iarna, cu vanturi suieratoare, cand, pe timpul Imperiului Otoman, la lumina opaitului, band un ceai fierbinte, doi pastori jucau sah iar ceilalti din preajma le urmareau mutarile

Acest topic a fost editat de exergy33: 9 Jul 2012, 06:13 PM

[LINICA]

Superb covorul! Cred că ştiu cui pot face cadou asa ceva... Şi cred că trebuie sa mă apuc de împletit; poate până va ieşi la pensie, când va avea timp să stea tolănit alături de nepoţi, îl termin.

exergy33, îmi place mult consecvenţa cu care scrii. (Câteodată mă întreb de ce aici, la han... ) Te admir.

Multe salutări!

[exergy33]

@LINICA

Multumesc de vizita.

De ce la Han?
Cred ca din obisnuinta sau poate pentru ca aici am inceput

Cat despre impletit ... sa stii ca e o arta, un sport al degetelor si un mod de a-ti intari puterea de concentrare ... iar pentru hainute de copii, daca vrei sa iasa ceva deosebit, trebuie sa-ti pui in functiune imaginatia la turatie maxima.

[exergy33]

... ...
foto38 ........................................................ foto39 .............................................. foto40


Din expozitia amenajata la etajul muzeului am remarcat cateva kilimuri. As vrea sa le prezint macar pe unele ...

Dar mai intai de toate voi vorbi putin despre modul de viata al ashayerilor, acei pastori nomazi si familiile lor, care, potrivit ultimului recensamant oficial, ar reprezenta in jur de 1.5 mil locuitori.
Semi-oficial, departamentul ashayerilor din guvernul iranian are inregistrate in evidente peste 4 mil de persoane, incluzand si familiile pe jumatate sedentare, adica familiile acelor ashayeri ce au locuinte permanente unde se retrag pe perioada rece.

Pe vremuri familiile formau clanuri iar clanurile un fel de confederatii ce stapaneau diverse portiuni din Iran neprielnice agriculturii.

Pana la primul razboi mondial situatia se prezenta in felul urmator.
La orase traiau orasenii, in general mestesugari, comercianti, functionari in administratie, lucratori in serviciile publice, osteni, oamenii de arta, invatatii, nobilii si servitorii lor.

La sate traiau taranii sedentari ce se ocupau cu agricultura ( cultura cerealelor, gradinaritul, cultura pomilor fructiferi si a vitei de vie, cultura plantelor pentru condimente, a canepii si bumbacului ...) dar si cu 'zootehnia' ( cresterea vitelor, oilor, cailor, camilelor, a pasarilor - de la obisnuita gaina la curcan si fazani, dar si a pasarilor exotice cum ar fi paunii, papagalii, canarii .... cu albinaritul, cultura viermilor de matase ..)
Multe sate aveau redutabile centre mestesugaresti ... vopsitul lanii, matasii si bumbacului, torsul firelor, tabacitul pieilor, olarit, tesutul covoarelor, panzeturilor si al stofelor, confectionatul incaltamintei si al harnasamentelor, producerea de condimente si plante medicinale, ba chiar si morarit sau minerit.

Ashayerii ocupau zonele montane, dealurile cu pasune si in general orice zona neocupata de tarani. Asa se face ca anumite confederatii de triburi de ashayeri au ajuns sa se extinda pe suprafete foarte mari. Ii pot da exemplu pe lurii bakhtiari care controlau un spatiu cam de dimensiunea unei jumatati din actuala Romanie sau pe triburile de turci qashqaei ce au patruns pe mari intinderi din sudul Iranului, si mai ales in provincia Fars - inima Persiei.
De aceea orice sah ce venea la putere negocia de la egal la egal cu sefii acestor confederatii, asa numitii khani locali, pentru a le castiga increderea caci, ashayerii, intotdeauna, au avut oameni de arme foarte buni. Nu-i vorba de ciobani ce au luptat cu bâta si ghioga. Ashayerii au avut de fapt regimente bine instruite de osteni, dotate cu cele mai noi modele de pusti, in unele cazuri mai noi decat cele din armata oficiala. Avand bani la discretie isi puteau permite sa cumpere orice de la piratii ce jefuiau corabiile genovezilor, venetienilor, olandezilor, portughezilor, britanicilor si rusilor.

Bineinteles ca de-a lungul istoriei sahii le-au acordat tot soiul de privilegii iar khanii si-au cam uitat lungul nasului.

In caz de nevoie acesti "luptatori păstori" sprijineau si completau armata sahului. Nu intru in detalii istorice. Vreau sa spun doar ca Reza Khan, aka Reza Shah, in efortul sau de a construi statul iranian modern, a dus o politica de subminare a khanilor zonali - prin introducerea serviciului militar obligatoriu in armata tarii pentru toti pastorii nomazi, si de sedentarizare a asahyerilor.

Ashayerii practica trashumanta. In limba persana plecatul la iernat, sau la vărat, se numeste kooch (koch kardan). Pentru a marca mai exact despre ce fel de 'plecat' este vorba se adauga cuvintele 'garm-sir'- adica plecatul spre zona calda, si 'sard-sir' sau plecatul spre zona rece.
Ashayerii din zona de nord pleaca la iernat spre sudul Iranului si ajung cu turmele pana in Khuzistan, Ilam si Fars.
Cei din zona calda a tarii vin pe perioada de vara cu turmele la pasunat pana in zonele extrem nordice ale tarii deoarece in sud, din cauza caldurii ce parjoleste totul, animalele nu ar avea ce manca si bea.
Ei strabat cu turmele sute de kilometri. Femeile si copiii ii insotesc.

Exista triburi care, dupa cum spuneam, isi duc toata viata in corturi, pe drum, de la o pasune la alta.
Cei mai multi ashayeri insa au sate cu case, la fel ca restul taranilor, case unde raman femeile cu copii mici, cei in varsta, cei bolnavi si cei ce se ocupa cu mici mestesuguri legate de ovine.

Plecarile si venirile sunt marcate de sarbatori cu muzica, dans, jocuri traditionale ce includ calaritul si trasul cu arcul, la care, in unele triburi, in special in cele de kurzi, luri bakhtyari, luri mamasani si turkmeni, participa si fetele , dar si de mese regesti cu mancaruri demne de cartile de bucate.

Alte cuvinte ce desemneaza iernatul si văratul le reprezinta yeilaq si kishlaq. Aceste doua cuvinte provin din limbile turcice si pot fi intalnite la toate triburile de ashayeri din zona Asiei Centrale ... la uzbeci, tadjici, kirghizi, turkmeni, uyghuri, afgani, azeri, kazahi ... ba chiar si in China
Ele se intalnesc in toponimia diverselor tari, inclusiv in Iran.

Kisklaq/kishlak/qeshlaq/gheshlaq .... are la radacina cuvantul ghish sau qish, cuvant care in dialectele turcice inseamna 'iarnă'.

Yeilaq/yaylaq/eylak/yeilagh ... are la radacina cuvantul turcic yay, sau yaz, care inseamna 'vară'.
Lagh sau laq reprezinta un sufix ce se adauga cuvintelor turcice si are semnificatia de 'loc'.

Am vazut ca pastorii de origine turcica pronunta kâșlagh ( loc de iernat) si yaylagh (loc de vărat).

Ashayerii tin si sarbatorile religioase, fiecare trib in functie de religia avuta, shiita sau sunnita.
Acest covor adus in muzeu e mai deosebit datorita faptului ca, intr-o forma caligrafica stilizata, prezinta numele imamului Ali.






Lectia de istorie va continua putin si in postarea viitoare ... nu scapati asa usor, doar cu uitatul la imagini

Acest topic a fost editat de exergy33: 12 Jul 2012, 02:47 PM

[Frisky]

Lectia de istorie va continua putin si in postarea viitoare ... nu scapati asa usor, doar cu uitatul la imagini

[Marduk]

...Revin la 'harab' si, de ce nu, la hârb ....

Ar putea fi si hruba

[exergy33]

###

Dupa cum spuneam, voi continua lectia de istorie inceputa aici




foto41

Nomadismul pastoral in Iran a reprezentat o societate mobila ce a functionat, si inca mai functioneaza, dupa reguli stricte si ierarhii ancestrale.
Ierarhia ashayerilor sau pastorilor nomazi de origine iranica se prezinta in felul urmator:

- cel mai mic in grad e "baba", adica capul unei familii (khanevar) ce detine animale si cort si care se ocupa cu pastoritul si agricultura.

- in pozitia superioara se situeaza "rish sefid" (barba alba ), adica batranul ce coordoneaza intr-un clan mai multe familii inrudite pe linie paterna. In persana clanul se numeste "oulad".
Un clan, in afara de animale si cort, trebuie sa aiba drept de proprietate asupra unei pasuni, sa aiba o stana si sa fie capabil sa proceseze produsele naturale obtinute de la oi ( sa produca lana, covoare, branza, piei ..)
Deasemeni clanul are in componenta si familii sedentare ce se ocupa cu agricultura.

- mai multe clanuri formeaza o structura sociala mai mare denumita "tash" sau "tire" ce e condusa de un "kadkhoda". Acesta imparte suprafetele de pasunat intre clanuri si stabileste ruta de migratie pentru iernat si varat, "keshlagh-yaylagh", si totodata se ocupa de controlul financiar al clanurilor, deoarece e raspunzator la nivel superior.

- nivelul superior il detine o persoana cu titlul de khan, khan-chupan ( han cioban ... adica marele baci), sau kalantar.
El conduce mai multe sub-triburi ( tash sau tire) reunite intr-o "taifeh". Aceasta grupare sociala e constituita atat pe baza de legaturi patriliniare cat si pe cele matriliniare.
Taifeh reprezinta cea mai importanta structura caci, chiar si dupa generatii nascute si traite la oras, chiar si dupa ce ajung in posturi importante, persanii se identifica prin taifeh. Provenienta familiei dintr-o taifeh importanta reprezinta o garantie a originii sanatoase, fara nici o aluzie la comunism , a acelei familii.
Khanul stapaneste un teritoriu, recunoscut drept teritoriul acelei taifeh, imparte dreptul de pasunat intre subtriburile conduse de kadkhoda, strange taxele de la clanuri si se ocupa cu masurile de aparare.
Aceste masuri presupun crearea unei armate proprii, cu arme si munitii, cu calauze si spioni, deci cu tot tacamul strategic.

De multe ori hanii s-au luptat intre ei, s-au luptat cu sahii, chiar si cu trupele straine stationate in Persia antebelica, si si-au impus punctul de vedere.
Tot khanul avea obligatia de a rezolva litigiile dintre clanuri si subtriburi, in cazul in care nu puteau fi rezolvate de catre "rish sefid" (batranul clanului) sau "kadkhoda" ( seful subtribului), de a aproba formal casatoriile si de a ajuta financiar pe familiile din taifeh in caz de nevoie.

Ziceam ca aproba formal casatoriile deoarece, chiar si azi, casatoriile dintre baietii si fetele ashayerilor trebuie sa aiba mai intai incuviintarea clanului.
Ashayerii de origine iranica nu practica casatoriile endogame ( strict in cadrul clanului constituit pe linie paterna). Ei se casatoresc liber in cadrul unei taifeh ... problema apare insa atunci cand doi tineri, din doua taifeh diferite, vor sa se casatoreasca.
Daca khanii celor doua taifeh nu cad de acord asupra tranzactiei, cum s-a intamplat de multe ori, se lasa cu zarva mare si varsare de sange.
Khanul poate pretinde o suma mare de bani petitorului, pentru a-l descuraja, sau poate pretinde o alta fata din taifa-ua viitorului mire, de obicei o fata frumoasa, poate chiar fata unui rish sefid sau kadkhoda, pentru a o da de sotie cuiva din propria familie.
Filmele iraniene abunda in astfel de subiecte .

- ultimul nivel il reprezinta confederatia, denumita "il" ce e condusa de un "il-khan" adica marele han. El avea dreptul de a semna acte oficiale cu reprezentantii din conducerea tarii si de a negocia cu reprezentantii sahului.

Acum sa vedem cum erau organizatii ashayerii de origine turcica.
Sistemul e foarte asemanator.

- Cel mai mic nivel il constituia "oba", formata din cateva familii. Seful unei oba era denumit "aqsaqal", adica "barba sură" . O 'oba' avea animale, cort si o stana de vara.
Cand familiile depaseau numarul de zece, uneori cinsprezece, ele se grupau intr-o oba mai mare ce iernau impreuna intr-un loc stabilit.
Intr-o oba intrau in mod strict familile inrudite pe linie paterna (agnati). Aceasta legatura patriliniara, denumita gobek, intareste puterea familiei ce are mai multi baieti.

- Mai multe oba formau un subtrib, denumit " tira" conduse de un aqsaqal batran. Subtribul poseda animale, corturi, locuri de iernat, pasune, si toata infrastructura necesara migratiei. Nomadismul pastoral, cu mii de oi, nu e chiar floare la ureche .
Acest aqsaqal batran oficia si ceremoniile religioase, inclusiv casatoriile.

Subliniez aici ca dintre toti pastorii nomazi doar pastorii de origine turcica sunt mai religiosi, in sensul definit de cler.
Triburile de pastori de origine iranica nu au respectat niciodata canoanele stricte ale islamului ( tinuta femeilor, dansurile ... in special dansurile mixte, rugaciunile, zekatul, casatoria religioasa incheiata de un mollah, obedienta fata de conducerea religioasa) si din aceasta cauza sunt considerati de catre actuala putere drept un factor de risc mai ales ca istoria a dovedit ca ei nu putut fi ingenunchiati de nici o dinastie.

- Revin la triburile turcice si urmatorul nivel de organizare, "taifeh" sau "tayfah", condusa de un "beg".
Intr-o taifeh pot intra de la 50 de familii pana la 1000. Ca si in cazul lui kadhkoda de origine iranica, begul de origine turcica are aceleasi drepturi si indatoriri.

- Mai multe taifeh se reunesc intr-o confederatie denumita "el" sau "il" ce e condusa de un "khan" - daca numarul familiilor nu depaseste 3000, sau de un "el-beg/il-beg" - in cazul in care numarul familiilor e mai mare.

Am pierdut o ora cu scrisul acestui text nu pentru ca as vrea sa le fac reclama pastorilor nomazi ci pentru ca vreau sa limpezesc un lucru : nu toti cei ce traiesc in corturi si duc o viata nomada sunt tigani.
Aceasta reprezinta una din conceptiile gresite pe care inca le au oamenii crescuti intr-o cultura "sedentara"...
Chiar si mie mi-a fost greu sa diger in amanunt toate aspectele existentei ashayerilor.





E greu de inteles cum de sute de oameni, cu mii de oi, se deplaseaza sute de kilometri, insotiti de femei si copii.
E greu de inteles cum de aceste femei, in conditiile mai sus mentionate, au reusit sa prelucreze lana, sa o vopseasca in nuante placute ochiului, ce au rezistat cu brio secolelor, si cum de au reusit sa teasa superbele chilimuri cu modele abstracte sofisticate ce le-ar zgandari orgoliul multor pictori contemporani.
Chilimul din imagine, datat aproximativ 1850, a fost adus din provincia Fars, cu capitala la Shiraz (anticul Persepolis), si a fost introdus in colectia permanenta a muzeului.
Nu mai tin minte provenienta tribului de ashayeri ... din pacate.

Chiar si acum, analizandu-l pe ecranul compului, ma minunez de puzderia de culori ce creeaza un minunat echilibru cromatic.

Acest topic a fost editat de exergy33: 13 Jul 2012, 03:55 PM

[exergy33]

... ...
foto 42.............................................. foto43 .......................................................... foto44

Ma gandeam ca, in Iran cel putin, tesutul covoarelor, atat ca arta cat si ca mestesug, ar trebui analizat prin prisma "feminin-masculin" ...

Voi explica de unde mi-a venit ideea asta buclucasa, caci nu am citit-o nicaieri altundeva.

Punctul de start l-a constituit un fapt mai putin cunoscut de cei din afara Iranului, si aici ma refer la oamenii obisnuiti nu la specialisti.

In Persia secolelor trecute covoarele persane erau semnate, la fel ca picturilor renascentistilor sau cele ale artistilor olandezi si flamanzi.
Semnatura era tesuta si prin ea se certifica autenticitatea tesatorului care, in cele mai multe cazuri, fusese si designerul modelului.
Originalitatea desenului covorului constituia o parte din valoarea lui si, nu de putine ori, nobilii au platit in aur pentru a avea un covor cu model unic, original, covor pe care mesterul tesator nu-l mai tesea niciodata, pentru nimeni.
Mesterii aveau ateliere si ucenici, idem ca pictorii europeni. Cei mai multi isi fabricau singuri culorile necesare vopsitului lanii si isi desenau modelele in variante multiple ... un fel de 'studii' executate pe coli speciale de hartie asemanatoare colilor milimetrice.
Cand imbatraneau sau erau asaltati de comenzi tesatorii se limitau la a desena modelele si la a-i supraveghea pe ucenicii pusi sa teasa.

Analizand covoarele din acea perioada am dedus ca printre maestrii tesatori foarte cunoscuti nu se afla nici o femeie ... nici macar la nivel zonal.
Am intrebat pe mai multi, am citit cate ceva prin cartile in farsi, am investigat si prin galeriile ce vindeau covoare persane si m-am lamurit

Tesatorii de covoare persane fusesera oraseni, avusesera un nivel de cultura peste media populatiei si, in demersul lor de a castiga bani, nu au uitat niciodata sa-si rafineze gusturile, sa recreeze frumusetile naturii, sa le stilizeze, sa puna pe covor personaje legendare sau mitologice, sa obtina echilibrul coloristic si sa induca starea de feerie ... ori asta presupunea perseveranta.
Iranienii batrani afirma ca femeilor nascute si traite doar in mediu citadin le-ar lipsi perseveranta, pe de o parte, si pe de alta parte ca s-ar ocupa doar cu lucruri minore, a se subintelege frivole .
Ba mai mult, orasencele insele considerau ca femeile de la oras se cuvine sa se deosebeasca de cele de la tara, deosebirea fiind in primul rand data de imbracaminte, culoarea pielii si faptul de a nu presta nici o munca ... deci doamna de la oras.

E adevarat ca si in acele timpuri existau in orase femei ce teseau covoare insa numarul lor era relativ mic, de obicei copiau modele banale si, dupa cum stau marturie documentele, nici o femeie nu a reusit sa conceapa un desen/model/design de covor care sa se ridice din punct de vedere estetic la nivelul celor concepute de marii tesatori.
Nu stiu de ce, mie personal, modelele de covoare persane, in ciuda faptului ca au fost concepute de barbati, mi se par extrem de feminine.

In ceea ce priveste chilimurile/kilimurile situatia se prezinta exact pe dos.

Chilimurile au fost si sunt tesute de femeile din triburile de ashayeri si de cele de la sate. Pot afirma chiar ca ele detineau exclusivitatea caci nu am auzit de 'pastori nomazi tesatori'.

Aici lucrurile sunt foarte clare si au legatura cu diviziunea muncii.
Barbatii si baietii apti de munca se ocupau cu oieritul ... pasunatul oilor, producerea branzeturilor, ba chiar si cu tabacitul pieilor. Mai aveau in grija si animalele de povara - cai, magari, catari - cu ajutorul carora isi transportau corturile si celelalte obiecte necesare vietii,
In aceste conditii femeile au fost nevoite sa preia o parte din sarcini, printre care si spalatul, scarmanatul si vopsitul lanii, toarcerea firelor si teserea covoarelor.
La oras aceste activitati, cu exceptia tesutului, erau facute exclusiv de barbati.

In familiile de tarani sedentari se intampla in mare la fel. Femeile nu munceau pe camp la recoltarea graului, orzului, nautului, trestiei de zahar, bumbacului, etc .. si nici nu mergeu cu cirezile de vite la pascut ... exceptie faceau femeile din nord, de la Marea Caspica, ce munceau din greu la plantatul si recoltatul orezului.
Pe timp de vara se ocupau de cresterea legumelor, de vie si de livada, insa de pe la mijlocul toamnei si pana la venirea primaverii nu mai aveau ce sa faca pe afara. In acele timpuri, fara radio si televizor , cu nopti lungi de iarna, oamenii (indiferent de locatia geografica) isi puneau in practica imaginatia si creativitatea.

Toamna si iarna reprezentau pentru femeile de la sate anotimpurile prielnice teserii de chilimuri.
Femeile de ashayeri teseau non-stop, unele triburi dezvoltand chiar tehnici de tesere fara cunoscutul razboi masiv din lemn.
Am vazut cu ochii mei cum se poate tese un chilim pe orizontala cu ajutorul unor tarusi batuti direct in pamant si a unor 'piepteni' din lemn prin care se trece urzeala.

De-a lungul timpului aceste femei imaginative au conceput modele variate. Fiecare trib, ba chiar fiecare clan in parte, avea patterne unicat ce nu puteau fi copiate de alte clanuri sau triburi.
Deci exista inca de pe atunci o lege mutuala a copy-right-ului





Ceea ce-mi place mie e faptul ca nu incetez sa ma minunez de puterea de abstractizare a acestor femei fara scoala, caci modelele de chilimuri reprezinta in proportie de, sa-i zicem 90%, modelele ancestrale din timpuri de nimeni stiute sau modele mai noi, asta insemnand cam perioada de sfarsit a Imperiului Otoman.
Pe vremea aceea cea mai mare parte a femeilor de la sate si a celor din familiile de pastori nu stiau sa scrie si sa citeasca.
Aceste femei, artiste anonime, nu aveau pe ce sa-si deseneze modelele si nici posibilitatea de a le modifica, geometric sau coloristic.
Dar totusi, cu puterea mintii, ele desenau zeci de variante, le inmagazinau in memorie, le prelucrau virtual cu un software mai bun decat Photoshopul si in final alegeau varianta ultima ce se materializa sub forma unui chilim deosebit, cum ar fi acesta la care tocmai va uitati.
In lipsa hartiei si culorilor creierul lucreaza mult mai bine ...

Parca ar exista o legatura inversa intre gradul de cultura si capacitatea de abstractizare. Nu de putine ori arta primitiva ne-a dezvaluit acest lucru.

Puterea de abstractizare inseamna inteligenta

Acest topic a fost editat de exergy33: 15 Jul 2012, 07:12 AM