Domnitor
Grup: Membri
Mesaje: 1.851
Inscris: 14 October 03
Forumist Nr.: 985
|
Luate de pe site-ul www.profamilia.ro; as dori astfel sa aduc niste informatii despre ereziile ce au aparut in Crestinismul timpuriu, lecturare placuta...sigur va fi placuta, caci e interesant QUOTE | După Edictul din Milano, din 313, libertatea de gândire teologică crescând, s-a născut răstălmăcirea doctrinei creştine şi unii episcopi, preoţi şi laici propuneau adevărurile de credinţă altfel decât le-au predicat şi tălmăcit Isus şi apostolii. Aşa s-au născut ereziile, învăţături greşite, condamnate de Biserică în sinoadele ecumenice şi locale, fixând şi dogmele respective.
A. EREZIILE PRIMELOR TREI VEACURI 1. Primele sunt iudaizante, încercând să iudaizeze creştinismul. Nazareii retraşi peste Iordan ţineau Legea mozaică dar nu căutau să o impună creştinilor.
Ebioniţii, săraci pioşi, respectau legea mozaică şi Evanghelia după Matei în aramaică, dar respingeau Epistolele Sf. Pavel şi-l considerau pe Cristos fiul natural al lui Iosif şi al Mariei, nu Dumnezeu.
Iudeo-gnosticii păstrau Legea mozaică, însă împrumutau idei străine din gnosticismul antic şi unele idei creştine. Astfel, Cerint din Alexandria trăind în Asia Mică susţinea dualismul: Dumnezeu este invizibil, inefabil, dar materia este veşnică. Lumea a fost făcută de Demiurg. Un înger a dat iudeilor Legea Mozaică. Isus a fost un om bun, natural, nu Dumnezeu întrupat. Păstrau circumciziunea, Sabatul, ritualurile mozaice. Eclesaismul era un amestec de iudaism, păgânism, creştinism, iar Isus e om întrupat din Fecioara Maria. Păstrau circumciziunea, Sabatul, pe timpul lui Traian. Iudeo-gnosticismul este expus concret în Pseudo Clementinele cu poveşti şi o călătorie a Sfântului Petru şi a Sfântului Clemente Romanul la Roma, în urmărirea lui Simon Magul. Acesta a fost primul eretic în Biserică (Fapte VIII, 9) ce a cerut lui Petru şi Ioan, sosiţi în Samaria la convertirea diaconului Filip peste care şi-au pus mâinile, să-i vândă Spiritul Sfânt pe bani, pentru care a fost mustrat de Sfântul Petru. De aici, cei care vând cele sfinte sunt simoniaci. A avut aderenţi în Samaria, Siria, Frigia, la Roma, crezându-se o întrupare a puterii supreme. Cel ce credea în el se mântuia. Isus era o aparenţă supremă.
2. Aceste erezii sunt provenite din gnoza păgână şi unele idei iudaice şi creştine: Gnosticismul: de la Gnosis = cunoaştere, ştiinţă. Gnosticii susţineau că pot ajunge la cunoaşterea supremă a religiei şi la misterele ei dobândind astfel mântuirea. Susţineau dualismul: Dumnezeu este binele, materia e răul. După ei, lumea nu e creaţia lui Dumnezeu, care astfel s-ar întina, ci a unui Demiurg - Eon Inferior, emanat de divinitate. Mântuirea constă în eliberarea de materie, reîntoarcerea sufletului omului în pliromă prin gnoză. Trupul nu mai învie, căci ar înemna că materia este veşnică, dar ea este rea în sine. Isus n-ar fi avut un trup real, ci unul aparent, eteric, peste care a coborât omul Cristos, iar întruparea aparentă. Aveau unele rituri ca şi cult, dar morala era ascetică, severă, pentru distrugerea corpului care este materie. Iar pentru unii morala libertinistă cu distrugerea trupului prin excese şi desfrâuri neruşinate. Oamenii, după ei, sunt de trei feluri: pneumaticii sau spiritualii compuşi din spirit, suflet şi trup, mântuindu-se prin gnoză; psihicii cărora gnoza le este închisă, bucurându-se doar de o fericire inferioară; ilicii în care predomină trupul şi sunt osândiţi. Erau organizaţi în biserici, secte, colegii, adunări, şcoli, formând comunităţi cu mulţi şarlatani în Siria şi Alexandria în sec. II d. Cr. (anul 160).
Maniheismul era o formă a gnosticismului de la Maniheus, persan născut în anul 215. Este un dualism extrem cu două împărăţii: a luminii şi întunericului, în opoziţie permanentă cu omul, cu sufletul bun al luminii. Omul se mântuie prin învăţătura lui Cristos, dacă nu face păcate. Maniheii au imitat Biserica cu preoţi, diaconi şi credincioşi aleşi (desăvârşiţi) şi auditori (Catecumeni).
3. Erezii în sânul Bisericii. Marcionismul îşi are originile în ideile lui Marcion din Sinope. În anul 138 a plecat la Roma, unde a fost excomunicat, fiindcă învăţa că între Vechiul şi Noul Testament sunt antiteze şi nu sunt opera aceluiaşi Dumnezeu: Vechiul Testament ar fi opera lui Dumnezeu, creatorul lumii, drept, aspru şi rău; Cel Nou opera Dumnezeului bun şi iubitor ce s-a descoperit în Isus Cristos.
Montanismul, apărut în Frigia, prin 156, a fost propagat de Montan, acesta considerându-se paracletul (mântuitorul, organul Sfântului Spirit anunţat de Isus Cristos), iar revelaţia Noului Testament nu este desăvârşită, ci se desăvârşeşte prin el ca paraclet. Tertulian l-a îmbrăţişat prin rigorism moral.
Hiliasmul (milenarismul) e credinţa că Isus Cristos va veni c*rând după o primă înviere a morţilor şi va înfiinţa împărăţia de 1000 de ani, stabilind o teocraţie pământeană. Dar Sfântul Ioan prin Isus spune: "Nici îngerii din ceruri nu ştiu Parusia".
Alogii, în Frigia din Asia Mică, în sec. II, contestau Evanghelia Sfântului Ioan, deoarece vorbeşte despre Logos şi Împărăţia milenară.
Antitrinitarismul sau monarhismul atacă unitatea persoanelor Sfintei Treimi, prin sec. III. Paul de Samosata, episcopul Antiohiei (262-269), afirma că Logosul sau Cuvântul este înţelepciunea lui Dumnezeu, iar cu Sfântul Spirit, Sfânta Fecioară a născut un om asemena nouă, pe Isus Cristos, în care a locuit Logosul ca într-un templu, însă Unul este Isus Cristos, şi altul Logosul. Deci Tatăl şi Logosul fac o singură persoană. Acest Logos s-a manifestat prin Moise şi prin profeţi şi îndeosebi prin Isus, fiul Fecioarei Maria. Isus nu a fost decât un om superior inspirat prin Logos şi astfel, câte puţin, merită să fie într-un fel divinizat. Paul de Samosata îşi sprijinea cristologia lui pe date scripturistice: "Tatăl Meu este mai mare decât Mine." Conciliul din Asia Mică şi Siria, format din 70 de episcopi reuniţi în Sinodul de la Antiohia, îl condamnară (anul 269), dar Arie îşi luă o parte din doctrina sa.
Sabelius din Cirenaica, în anul 200, învăţa că Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt formează o unitate nedistinctă, dar care iese din sine în timp pentru scopurile lumii. Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt nu sunt persoane distincte ale dumnezeirii, ci trei numiri într-o singură ipostază, trei moduri sau trei manifestări ale dumnezeirii, deci modalism. Sinodul de la Niceea, din 325, a lămurit definitiv raportul între persoanele Sfintei Treimi. Continuatorii maniheilor, montaniştilor, gnosticilor, au fost în sec. VII-IX paulicienii, bogumilii în Bulgaria şi Iugoslavia. |
|