Epistole Pe Nisip, (b)logare în necunoscut :) Optiuni

[exergy33]

(1)

Spatiile inchise, pline de oameni, de obiecte, de sticla, inox si beton, de zgomote si de culori, nu ne lasa sa ne apropiem de noi insine.
Gindurile noastre nu-si gasesc ecou nicaieri si in lipsa unei comunicari adevarate ne trezim ca ne risipim in cuvintele pe care le adresam altora, asteptind de la ei un feed-back, un raspuns, o incuviintare ... nu stiu exact ce anume ... dar in orice caz, ceva care sa ne confirme ca am fost auziti.

In desert lucrurile se schimba total. Acolo dimensiunile devin inutile pentru ca ele nu pot sugera nici distanta si nici imensitatea ; timpul devine un atribut de prisos, pentru ca nu mai poti sa-ti orinduiesti in mod cronologic intimplarile acelea banale sau importante, stupide sau pline de sens, fade sau impregnate de mister, care-ti alcatuiesc viata.

Desertul iti poate da o libertate provizorie, si depinde de tine daca vei reusi, sau nu, sa o prelungesti dincolo de valurile de nisip sau de stincile macinate de vint.
In desert optica sufera schimbari majore. Nu ma refer la mirajele de tot felul sau la binecunoscuta Fata Morgana.

Desertul te poate face sa-ti pierzi anumite dorinte si idealuri, aratindu-ti clar ca ele nu-ti folosesc la nimic ... ca toata agitatia ta e fara finalitate.

In desert nu poti fi mistic, caci insasi misterele devin o utopie acolo.
Oamenii desertului se calauzesc dupa stele; le stiu numele si traiectoriile lor alambicate pe bolta si cu usurinta cu care noi scriem pe un petec de hirtie adresa de e-mail sau numarul de telefon, ei deseneaza pe nisip constelatii intregi si drumul lor pe cer ... de la solstitiul de iarna la solstitiul de vara, de la echinoxul de toamna la cel de primavara.
Copii lor, fete sau baieti, poarta nume de stele si corpuri astrale. Intreaga astronomie, geografie si geometrie, scrisa in avestana, persana sau araba o poti gasi in numele lor ... Parvin, Naseem, Azar, Aban, Bahman, Khordad, Mehrdad, Toufan, Zurvan, Kayvan , Soheil, Zohreh, Saba, Shabnam, Mahtab, Mahnaz, Mahvash, Ofoq, Sepehr, Aftab, Aseman, Baran, Kobab, Yalda, Norooz, Mah-Banou, Mah-Dokht, Nahid, Setareh, Shahab, Khorshid, Roshanak, Azra ...

Paranteza cu explicatii :
{Nume feminine: Parvin (Pleiadele), Naseem (Briza), Azar (a noua luna a calendarului solar iranian), Zohreh (Venus), Saba (Zefir), Shabnam (Roua Noptii), Mahtab (Lumina Lunii), Mahnaz (frumoasa ca Luna), Mahvash (misterioasa ca Luna), Ofoq (Orizont) , Aftab (Sorina), Aseman (Bolta cereasca) , Baran (Ploaie) , Kobab (numele unei stele din Carul Mare), Yalda (numele noptii celei mai lungi, noaptea solstitiului de iarna) , Mah-Banou (Doamna Lunii, Stapina Lunii), Mah-Dokht (Fiica Lunii, Fata Lunii), Nahid (Venus), Setareh (Stela), Roshanak (Lumina Zorilor, Steaua Zorilor), Azra (simbolul constelatiei Fecioarei)

Nume masculine: Aban (a opta luna a calendarului solar iranian), Bahman (a unsprezecea luna a calendarului ... inseamna 'avalansa'), Khordad (daruit de Soare, si in acelasi timp numele celei de a treia luni a calendarului iranian), Mehrdad (daruit de Soare), Toufan (Furtuna), Zurvan (Timp), Kayvan (Univers), Soheil (steaua Canopus, cea mai luminoasa stea din constelatia Alpha Carinae), Sepehr (Cer), Norooz (numele zilei echinoxului de primavara care corespunde cu Anul Nou in stil iranian, in traducere cuvint cu cuvint inseamna 'ziua noua' ), Shahab (Meteorit), Khorshid (Sorin).}

Acest topic a fost editat de exergy33: 27 Aug 2007, 08:09 PM

[exergy33]

(4)

Mergeam incet sub soarele de amiaza, temindu-ma parca de fiecare adiere de vint, temindu-ma ca mi-ar putea imprastia gindurile.
Toate gindurile erau acolo, cu mine ... ca niste marfuri de pret pe care o caravana trebuia sa le duca de cealalta parte a desertului. Acolo am constientizat pe deplin ca in afara de ele nu am altceva de o valoare mai mare.
... calauza caravanei propriei vieti ... ma strecuram cu obstinenta printre oaze amagitoare, cautind poate o altfel de apa, intr-un alt sens ...

Citi dintre noi nu au facut castele de nisip pe tarmul marii? ... sau nu au desenat pe plaja tot felul de semne, asteptind apoi sa le acopere valurile ? ... primul val acoperea pe jumatate inscrisurile si turnurile, si tocmai cind se retragea in graba, un al doilea val, mult mai puternic, venea din urma si distrugea totul.
Nu trebuia sa astepti prea mult ... doar citeva minute.

Am scris pe nisip toate lucrurile ce mi-au trecut prin minte ... nume, dorinte, ... ecuatii chiar , dupa care m-am asezat turceste si am inceput asteptarea.
Vintul batea incet mutind cu zgircenie citeva fire de nisip de ici colo. Dupa citeva minute, care mi s-au parut atit de lungi, nimic nu se schimbase ... literele ramasesera la fel de vizibile.

Trecuse ceva timp, ceasul de la mina imi garanta faptul ca au trecut doua ore. Inconjuram inscrisurile cu pasi leganati, simtind din plin nisipul fierbinte in care ma afundasem pina la glezne.
Uitindu-ma in jur aveam senzatia ca vintul mutase din loc dune de nisip, dar parca un perete invizibil oprea curentii de aer sa acopere ceea ce scrisesem eu.

Cu cit priveam mai mult, cu atit mai puternica era senzatia ca ma pierd intr-o lume ireala, in plina zi. Ireale erau cuvintele acelea scrise acolo in limba romana, si chiar limba romana mi se parea ireala si ireal de frumoasa.
O propozitie, ce cindva ar fi putut insemna o dorinta imposibila, era si ea ireala ... ireala nu prin absurditatea ei, ci prin faptul ca nu mi-ar fi ajutat cu nimic daca s-ar fi indeplinit, nici atunci si nici acuma. Si mai ales ireala prin certitudinea pe care am capatat-o in acele momente ca ea se va indeplini.

Soarele ajunsese pe marginea orizontului tesind un tiv de margean intre cerul ultramarin si nisipurile ca praful de caramida.
Literele mele inca se mai vedeau pe alocuri. Incapatinarea cu care se lasau sterse imi aducea aminte de propria incapatinare. Voiam sa le vad acoperite de nisip. De nisipul mineral si de nisipul uitarii.

Trecusera aproape sapte ore. Nu mai conta. Eram hotarita sa astept pina la capat. Pina cind ultima litera va fi maturata de nisip.
Pe fundalul sonor al unei linisti cu iz de lampi fermecate, in loc de Aladin , m-am gindit la Octavian Paler, la cuvintele spuse cindva de el, si pe care memoria mi le scotea acum la suprafata ... Nu există pustiu, doar neputinţa noastră de a umple golul în care trăim.

... dorinta aceea ?
Da, s-a indeplinit. Dar nu a ajutat nimanui, cu nimic.