Imparatia Cerurilor, in cer sau pe pamant??? Optiuni

[roua]

As dori sa va intreb, Imparatia este numai in ceruri, sau se extinde si in sfera pamantului, vor fi oameni demni de Imparatia Cereasca si altii doar vor trai vesnic pe pamant, si ce e cu acel numar 144 000 vor mosteni Imparatia, e un simbol sau ce reprezinta???? Imi aduc aminte de un citat din Apocalipsa in legatura cu acest numar si se specifica acolo ca acestia sunt cei care nu s-au intinat cu femei, "verguri curate" , se refera acest lucru la faptul ca cei care vor mosteni Imparatia nu au intretinut relatii sexuale ??? E putin straniu pentru mine...nu mai inteleg nimic...si de fapt ce reprezinta Imparatia, este ea Sanul Tatalui, Nemurirea, Desavarsirea....am citit un articol in care se specifica ca simbolic vorbind Imparatia e echivalenta cu Tronul lui Dumnzeu??? voi ce parere aveti, am observat ca aici sunt oameni care se dedica foarte mult intelegerii aspectelor spirituale si de asta am indraznit sa intreb!

[Clopotel]

(continuare)
Despre înţelesul specific al numărului 144.000 vom vorbi la capitolul 14, 1. Aici este suficient să spunem că este vorba de o altă sursă pe care Ioan o foloseşte cu multă libertate. Şi la Qum-ran (Cartea Războiului...), m 4 QM, cele 12 seminţii ale lui Israel, în timpurile eshatologice, vor duce război nu numai împotriva oştirilor satanei, ci şi împotriva clerului necredincios (o grupare preoţească dintre fiii lui Levi, Iuda şi Veniamin). Această informaţie este consemnată aici pentru ca cititorul să poată înţelege făgăduinţa dată celor doisprezece Apostoli că la judecata din urmă ei vor judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel (Matei 19, 28).
Versetele 13-17 nu sunt nimic altceva decât întărirea opiniei conform căreia mulţimea fără de număr din versetul 9 este constituită din martiri. Acesta este sensul întrebării bătrânului adresată profetului şi explicarea dată în continuare despre aceştia, când profetul declară că bătrânul ştia şi răspunsul. Vezi o formulare asemănătoare la lezechil 37, 3. Propoziţia "şi-au spălat veşmintele lor" o întâlnim şi în capitolul 22,14. De data aceasta, mai-ma-rele seminţiei lui Iuda îşi spăla veşmântul în vin roşu, nu în sânge: "îşi va spăla ... în sânge de strugure veşmântul său", conform textului mesianic din Geneză 49, 11. De altfel, termenul "strâmtorare" (<pAit/«g) îl întâlnim şi la Daniel 12, 1: "Şi va fi vreme de strâmtorare, care n-a mai fost de când sunt popoarele..." (vezi şi Matei 24, 21). "Strâmtorarea cea mare", în comparaţie cu alte situaţii de strâmtorare din viaţa oamenilor sau în mersul înainte al istoriei, constituie pentru Ioan un terminus technicus pentru a exprima o încercare şi un necaz nemaiîntâlnit şi nemaiauzit, prin care vor trece credincioşii în vremea ispitirii eshatologice la sfârşitul acestei etape din viaţa lumii (vezi 3, 10). Autorii biblici nu cred în îmbunătăţirea progresivă a genului uman, aşa cum credeau în sec. al XVIII-lea şi ulterior filozofii iluminişti din Apus. Dimpotrivă, scriitorii biblici se aşteaptă ca la sfârşit răul să-şi arate toate forţele sale şi să dea cea mai puternică luptă împotriva lui Dumnezeu pentru ca să se impună. Conform versetului 7,15, creştinii care au trecut biruitori "strâmtorarea cea mare" sunt foarte dragi lui Dumnezeu: se repetă prezenţa lor în faţa tronului şi închinarea continuă a acestora "ziua şi noaptea", ca nişte îngeri
neadormiţi, "în templul Lui". Este vorba despre un templu ceresc (vezi 11, 19; 14, 15, 17; 15, 5. 8; 16. 1), iar în capitolul 11, l este vorba despre templul din Ierusalim, în cetatea eshatologică a lui Dumnezeu nu există templu, din moment ce însuşi Domnul Dumnezeu va fi Templul acesteia (21, 22). Aşa cum s-a spus în cap. 4, imaginea "Celui care stă pe tron" nu este o imagine simplă a măreţiei şi a puterii lui Dumnezeu pe care Ioan o ia din tradiţie (vezi de exemplu Isaia 6, 1; Psalmul 46, 8: "A împărăţit Dumnezeu peste neamuri, Dumnezeu sade pe tronul cel sfânt al său..."), în special din tradiţia sărbătorii Anului Nou; în Apocalip-să, imaginea lui Dumnezeu ca împărat pe tron are clar un caracter eshatologic, adică se referă la înfrângerea finală a vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi mai mult la cea a împăratului. Dumnezeu, în cer, „îi va adăposti în cortul său, în cetatea Sa eshatologică. Ce înseamnă această adăpostire dumnezeiască este descris la fel, fie că este vorba despre templul din cer, fie despre cetatea dumnezeiască. „Nu vor mai flămânzi nici nu vor mai înseta" (Isaia 49, 10: "Nu le va fi nici foame, nici sete, soarele şi vântul cel arzător nu-i va atinge, căci Cel care se va milostivi de ei va fi Povăţuitorul lor şi-i va îndrepta către izvoare de apă" - acestea le făgăduieşte Isaia celor care se vor întoarce din exil în patria lor); "Domnul este acoperământul tău... ziua soarele nu te va arde..." (Psalmul 120, 5-6). "Mielul îi va paşte pe ei" are legătură cu profeţia lui lezechil 34, 23: "Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte, pe robul meu David, el va fi păstorul lor" (vezi Ieremia 2, 23; Psalmul 22, 2). Despre Mielul "Cel ce stă în mijloc" vezi 5, 6. Despre "va şterge Dumnezeu orice lacrimă din ochiul lor" vezi Isaia 25, 8: "Şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele", precum şi 21, 4.
Nu cred că ne repetăm dacă, plecând de la sinteza pe care o face Ioan în cap. 7 13-17, vom accentua încă o dată cele spuse în Introducere. Oricare dintre testimoniu din Scriptură a avut Ioan în vedere atunci când a scris Apocalipsa, oricare alte sinteze eshatologice - multe necunoscute nouă - trebuie să ne exprimăm încă o dată admiraţia nu atât pentru memoria extraordinar de bogată a acestuia cât pentru capacitatea lui de sinteză. Ioan este, desigur,
culmea, încununarea unor strădanii în această direcţie, care vor fi durat secole întregi. Apocalipsa constituie o foarte rafinată sinteză a acestei dificile întreprinderi, încă o dată atragem atenţia cititorului asupra dublei însemnătăţi teologice a acestor multiple elemente veterotestamentare: ele nu au doar rolul de a descrie viitorul, ci şi de a dovedi, cu cuvintele autentice ale Scripturii, realitatea viitoare care a devenit predică profetică eshatologică în Biserică.
Să mai notăm unul-două aspecte legat de acest capitol: pecetluirea credincioşilor înseamnă protejarea lor. Ne întrebăm însă ce fel de protejare, din moment ce aceştia trec prin strâmtoarea cea mare şi îşi spală veşmintele în sângele Mielului? Este vorba poate de protejarea lor de catastrofele naturale, şi nu de protejarea lor de necazurile pe care le aduceau mărturisirea credinţei şi martiriul. (Despre „pecete" în Sfânta Scriptură vezi art. lui Fitser din Th.W.N.T., special pentru Apocalipsa, în p.950-952). Aşa cum scrie Giannakopoulos, protejarea este de moarte şi prin moarte.
Ce vrea Ioan să spună din punct de vedere teologic cu exactitate prin numărul celor 144.000, prin mulţimea fără de număr a martirilor din toate neamurile, prin slava adusă pentru aceştia lui Dumnezeu de către martiri şi îngeri? Textul din cap. 7 ne sugerează că aşa a rânduit Dumnezeu lucrurile, încât, în contrast cu ceea ce se credea de cea mai multă lume, vor fi mulţi cei care vor ieşi biruitori din încercarea cea mare de la sfârşit. Protejarea venită din partea lui Dumnezeu şi încrederea creştinilor în făgăduinţa Lui vor ajuta pe mulţi să reziste? Nota caracteristică în capitolul 7 este exact aceasta: rânduiala lui Dumnezeu de a aştepta puţin s-a dovedit roditoare, din moment ce El are în vedere totul. Când vedem rodul acestei tactici în capitolele 7 şi 14, simţim că nu au fost în zadar toate suferinţele oamenilor, întrucât cei care până la sfârşit au ieşit biruitori nu formează o elită, ci o mulţime mare.

(voi continua imediat cu comentariu la capitolul 14, la care s-a facut trimitere)