La Limita Dintre Exterior Si Interior, in cautarea sinelui Optiuni

[Felina]

Omenirea cerceteaza de ceva timp (cat?) mediul extern (inconjurator) si mediul intern (organismul uman). A reusit sa stabileasca unitati de masura pentru mediul inconjurator si sa descopere in trup diverse parti, pana la celula. Intre exterior si interior ramane acel ceva ce se mira atat de infinitatea observata in propriul trup cat si de infinitatea exteriorului, universului. Asadar, ce ramane intre cele doua infinitati, suspendat, intrebator si nelinistit, parca plantat acolo, strain de orice?
In orice om acest proces se repeta dupa nasterea lui: invata pe rand, in limitele stiintei (si nu numai), din ce este construit propriul trup si care sunt legile mediului inconjurator, ale naturii, ale societatii.


Cum poate o entitate crescuta din propria-i fiinta sa se mire ea insasi de o parte din ea? Sau poate nu-i crescuta din propria-i fiinta?

Imi pare cum ca sunt o entitate plantata intr-un trup de carne, pedepsita sa ma minunez pana la moarte de trupul meu bolnavicios si de gandurile mele uneori starnite din neant si incontrolabile.

Acest topic a fost editat de Nushi: 20 Jan 2005, 05:47 PM

[Erwin]

... pe de alta parte, am impresia ca holonii lui ken wilber sunt inspirati de teoria universului holografic a lui David Bohm...

...folosind paradigma bohmiana de a privi universul, stratificarea suprasistem-sistem-subsistem este o aparenta pentru ca noi asa gandim faramitand si separand lucrurile in concepte distincte cu care mintea (limitata) e capabila sa opereze. el sustine ca de fapt cuvintele toate exprima acelasi lucru si ca am putea restrange totul la un singur cuvant special, ca realitatea este un continuum in miscare numit flux iar proprietatile distincte pe care le percepem, direct sau mijlocit, nu sunt altceva decat desfasurari sau infasurari ale unei ordini universale. in lumina acestei teorii, exteriorul si interiorul nostru sunt nediferentiate, orice actiune sau miscare in flux e continua, nu se poate izola si in orice experienta am avea aceste lumi pe care le-am luat individual de fapt nu sunt separate si chiar mai mult, ele sunt inseparabile. Bohm propune sa renuntam la substantive care faramiteaza limbajul si sa utilizam cu precadere verbe care descriu fluxul. Plenitudinea lumii (wholeness) este un concept mai greu de constientizat dar este o paradigma care se potriveste foarte bine cu predictiile (atat de surprinzator confirmate experimental) mecanicii cuantice.

... cu toate astea, sunt destui care sustin contrariul, aceasta viziune este numai una din zecile de interpretari ale teoriei cuantice, Bohm are meritul ca a incercat sa lege fizica de filozofie...

... in descrierea cuantica a lumii sunt destule lucruri stranii, surprinzatoare, iar principiul Separarii este inclus in argumentul EPR (Einstein, Podolski, Rossen)... eu cred ca in cazul acesta, al limitei dintre exterior si interior lucrurile inclina mai degraba spre a afirma taria principiului separarii din motive informationale, asa cum am expus mai sus, in ultima instanta interactiunile informationale sunt cele afectate de dihotomia interior-exterior, prin intermediul a n canale duplex, simturile ca receptori si muschii ca emitatori de informatie, dar la limita exista o suprafata de separatie, ca o membrana izolatoare, necesara pentru pastrarea entropiei joase in interior, pentru pastrarea echilibrului dinamic al fiintei...

sinele nostru, chiar daca l-am privi doar ca pe o unda intr-un continuum aceasta unda ar avea in ordinea ei elemente de unicitate care o fac deosebita de alte unde din jur si atunci putem aplica un principiu de separare slab, subiectiv, spre deosebire de ontologia clasica care il sustin ca principiu tare, ca lucrurile din lumea reala sunt distincte si separate de noi.