Piese Din Sufletul Meu..., ... adica al lui genicon Optiuni

[Mihai]

Va invit sa ne delectam impreuna cu comentariile lui genicon referitoare la muzica preferata, la melodiile indragite si albumele pe care le asculta cu placere.

[genicon]

Ce-i aia... muzica?

Probabil ca aceasta este intrebarea pe care ar fi trebuit sa mi-o pun mai devreme. Sau poate este mai bine ca s-a intamplat totul exact asa cum s-a intamplat... cine stie?

Era 1994, 1995 - nu mai retin exact. Eram un pusti de 11-12 ani ale carui preocupari erau in continuare soldateii de plastic, masinutele si colectionarea de abtibilde Turbo. De aceea nu m-a entuziasmat deloc entuziasmul tatalui meu, care, intr-o zi, a venit la mine cu un CD-ROM in mana. Numai ce cumparase un 486 cu CD Player - o minunatie pentru vremurile alea Nu am idee de unde cumparase acel CD, pe care il mai am si astazi, important e ca a apelat la mine. M-a luat de mana, mi-a zis ceva de genul "Fa-l sa mearga" si m-a rugat sa stau langa el, sa il invat cum sa schimbe melodiile, cum sa dea mai tare etc. Era un CD cu Beatles - nu unul audio, ci un CD plin cu niste .wav-uri uriase, in care erau inmagazinate cam 24 de ore de Beatles (albume, aparitii live, o groaza de chestii).
Tin minte si acum ca prima piesa pe care am ascultat-o (repet, pana in acel moment, muzica era ceva aproape inexistent in viata mea) se numea Michelle. Eram mic, nu intelegeam mai nimic din ce se canta acolo, insa, pur si simplu, mi-au dat lacrimile. Era un sentiment pe care probabil il asteptam de mult, si tocmai de aceea l-am trait atat de intens. Tatal meu a inceput sa zambeasca si mi-a zis ca mai sunt astfel de piese acolo. Au urmat "Yesterday", "Can't buy me love" si D-zeu stie ce alte piese. E drept, nu m-a mai facut nici una sa lacrimez, insa imi gadilau simturile tare misto.
Si asa am devenit eu fan Beatles - singura trupa pe care o ascultam. Si am inceput sa caut prin acel CD-Rom, si am tot descoperit melodii, si stiu ca stateam ore intregi sa ascult, sa ma bucur, sa le simt muzica (pentru ca inca nu se punea problema sa o inteleg )

A trecut ceva timp, si tatal meu incepuse sa se "laude" unui prieten de-al sau cu fiul lui care asculta "muzica buna", si anume Beatles. Nu mai stiu exact ce s-a intamplat si cum, cert este ca intr-o seara, acel prieten ne-a invitat la el acasa. Acolo avea toate CD-urile (sau cel putin asa zice el) cu Queen. Si mi-a zis sa ma asez, sa ascult, si sa inteleg ce inseamna "adevarata muzica". Si a inceput sa cante Queen. Nu mai retin care au fost primele piese, insa nu m-au atras prea tare - nu erau Beatles-ul meu. Insa, inevitabilul s-a petrecut in cele din urma - Mustapha. Pur si simplu simteam vocea lui Freddy intrandu-mi in suflet. Cred ca dupa aceasta piesa a urmat "We are the champions" si eram convins - mai exista si altceva "frumos" in afara de Beatles.

Tipul era, dupa cum probabil s-a inteles deja, un mare fan Queen si a inceput sa imi povesteasca tot felul de detalii despre trupa (pe care, spre rusinea mea, le-am cam uitat ) Si schimba Cd-uri, si vorbea, si ascultam muzica, si ma simteam bine. Cateva zile dupa aceea am format un "cuplu" tare ciudat - un baiat de 12 ani si un tip de vreo 40 schimband casele - cand la mine cand la el, ca sa asculte Queen si Beatles si sa discute despre muzica. Ma rog, eu mai mult ascultam, dar nu pot zice ca nu imi placea. Si poate ca aceasta pasiune ar fi murit in alte cateva zile daca, intr-o dimineata, n-ar fi venit acest prieten cu un CD in mana. Mi-a explicat ca este o colectie de "evergreen melodies" - melodii care nu vor muri niciodata, zicea el. Melodii foarte frumoase. Melodii cu suflet. Si asa am ascultat eu "What a wonderfull world", "All I have to do is dream", "Sealed with a kiss". Am transformat acel CD in Wav-uri, care mi-au ocupat cam tot hardul si zilele mele se rezumau la scoala, Beatles si acel album evergreen. Disparusera soldateii, masinutele si abtibildele Turbo. Devenisem un devorator de muzica si incepusem sa imi raspund, incet incet la intrebarea pe care abia acum o constientizez - "Ce-i aia muzica?"