Glasul Sf. Parinti, pentru imbunatatire duhovniceasca Optiuni

[Clopotel]

Lecturand diferite scrieri, am descoperit aceste daruri nepretuite, si doresc si le traim impreuna spre folosul sufletelor noastre. De asemenea, daca ati descoperit ceva de folos, va rog sa nu ezitati sa le postati ...
Doamne ajuta!

Omilie despre Cruce, rostită în Sfânta si Marea Vineri; si despre mărturisirea tâlharului
Sf. loan Gură de Aur

1. Prăznuire să aducem şi sărbătoare, iubiţilor, căci Stăpânul nostru pe Cruce Se află, cu cuie fiind ţintuit. Şi să nu te înstrăinezi dacă, atunci când se petrece un lucru întristător, noi prăznuim; căci acestea toate sunt duhovniceşti, împotriva obiceiului omenesc. Şi, ca să te înveţi aceasta cu de-amănuntul, Crucea a fost mai întâi numire de osândă şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut lucru cinstit şi iubit; crucea era mai întâi pricină de ruşine şi de pedeapsă, iar acum s-a făcut prilej de slavă şi cinste. Şi că slavă este crucea ascultă pe Hristos spunând: «Părinte, slăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea»(In. 17:5)! Slavă a bunătăţilor este Crucea. Crucea este capul mântuirii noastre; Crucea e temei a mii de bunuri. Pentru aceasta cei ce întâi am fost necinstiţi şi lepădaţi acum am fost primiţi în rânduiala fiilor; pentru aceasta nu mai rătăcim, ci am cunoscut adevărul; pentru aceasta cei ce ne închinam întâi lemnelor şi pietrelor acum am cunoscut pe Creatorul a toate; pentru aceasta noi, robii păcatului, am fost scoşi la libertatea dreptăţii; pentru aceasta pământul cer de acum s-a făcut. Aceasta ne-a eliberat din amăgire, aceasta la adevăr ne-a mânat, aceasta a lucrat întoarcerile lui Dumnezeu către oameni, aceasta ne-a tras din adâncul răutăţii, la înseşi culmea virtutii ne-a suit, aceasta a stins amăgirea demonilor, aceasta a nimicit înşelăciunea. Pentru aceasta nu mai este fum şi fumegare şi vărsare de sânge de necuvântătoare, ci slujiri în duh şi imne şi rugăciuni; pentru aceasta demonii fug, pentru aceasta diavolul este alungat, pentru aceasta firea omenească se sârguieşte spre vieţuirea îngerească, pentru aceasta fecioria pe pământ petrece. Căci de la Cel ce a venit din Fecioară firea omenească a cunoscut calea acestei virtuţi. Acesta ne-a luminat pe noi, care şedeam întru întuneric,. Acesta ne-a împăcat pe noi, care eram porniţi spre război, Acesta ne-a făcut să fim aproape, departe fiind noi, Acesta, înstrăinaţi fiind, ne-a făcut casnici, Acesta, străini făcându-ne noi, cetăţeni ai cerului ne-a întocmit, Acesta S-a făcut nouă încetare a războaielor. Acesta neclintire a păcii ni S-a aşezat. Pentru aceasta nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, căci am aflat izvorul vieţii; pentru aceasta nu mai suntem în văduvie, căci am primit înapoi pe Mire; pentru aceasta nu ne mai este frică de lup, căci am cunoscut pe Păstorul cel bun. Căci «Eu, zice, sunt Păstorul cel bun»(In. 10:11). Pentru aceasta nu ne mai înfricoşăm de tiran, căci am alergat la Împăratul.
Ai văzut a câtor bunătăţi este pricinuitoare Crucea? Deci cu cuviinţă mergem la praznic. Aşa şi Pavel se laudă că prăznuieşte,spunând: «pentru ca să nu mai prăznuim cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci cu azimele c*răţiei şi ale adevărului»(l Cor. 5:8). Şi pentru care pricină ne porunceşti să prăznuim, o, fericite Pavele? Spune pricina! «Pentru că Pastile nostru, Hristos Dumnezeu, pentru noi, zice, S-a jertfit»(l Cor. 5:7). Ai văzut cum praznic este Crucea? Te-ai învăţat că pentru Cruce porunceşte să prăznuieşti? Căci prin Cruce S-a jertfit, iar unde este jertfă, acolo este nimicire a păcatelor, acolo e împăcare a Stăpânului, acolo e praznic şi bucurie. «Pastile nostru, Hristos, zice, pentru noi S-a jertfit». Unde S-a jertfit, zi! Pe înălţimea Crucii. Nou şi străin jertfelnic, deoarece străină şi schimbată este jertfa. Căci Acelaşi este şi jertfă, şi preot; jertfa după trup, iar preot după duh; Acelaşi a adus şi S-a adus. Ascultă iarăşi pe Pavel spunând: «Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, e pus în cele către Dumnezeu»(Evr. 5:1). «De unde de nevoie este să aibă şi Acesta ceva ce să aducă»(Evr. 8:3). Iată unde aduce. Iar în altă parte iarăşi zice: «Aşa şi Hristos, aducându-Se o dată pentru ridicarea păcatelor multora»(Evr. 9: 28). Iată că aici a fost adus, iar acolo S-a adus pe Sine. Ai văzut cum S-a făcut şi jertfa, şi preot şi jertfelnic era Crucea? însă de nevoie este să te înveţi pentru care pricină nu e adusă în templu jertfa, zic în templul iudaic, ci afară de cetate, în afara zidurilor. Căci în afara cetăţii a fost răstignit, ca un osândit, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit de proorocul: «Şi între cei fărădelege a fost socotit»(Is. 53:12). Deci pentru care pricină a fost în afara cetăţii, pe loc înalt, şi nu sub un acoperiş? Nu e nici aceasta în chip simplu, ci ca să cureţe firea văzduhului. Pentru aceasta este pe loc înalt şi nu este pus acoperiş, ci în loc de acoperiş e aşezat cerul, ca să cureţe cerul o dată, pe loc înalt fiind junghiată Oaia. S-a c*răţit, deci, cerul, s-a c*răţit şi pământul. Căci a picurat sângele din coastă pe pământ şi toată spurcăciunea lui a c*răţit-o. Din această pricină nu se aduce sub acoperiş jertfa. Dar pentru care pricină nu e în acelaşi templu iudaic? Şi aceasta iarăşi nu simplu, ci ca să nu facă iudeii a lor jertfa, ca să nu socoteşti că numai pentru neamul acela s-a adus jertfa, pentru aceasta este afară din cetate, în afara zidurilor, ca să înveţi că jertfa este universală (atotcuprinzătoare), ca să înveţi că pentru tot pământul este prinosul şi că de obşte este c*răţirea pentru toată firea noastră. Căci iudeilor pentru aceasta le-a poruncit Dumnezeu să lase tot pământul şi într-un loc să aducă prinos, deoarece tot pământul era atunci necurat de fumul şi de fumegarea şi de sângele idolilor şi de celelalte spurcăciuni ale elinilor; pentru aceasta le-a poruncit lor un loc. însă, venind Hristos şi pătimind afară din cetate, a c*răţat tot pământul, a lucrat tot locul să fie potrivit pentru rugăciune. Vrei să înveţi cum s-a făcut de acum tot pământul templu şi cum a fost aşezat tot locul ca potrivit pentru rugăciune? Ascultă iarăşi pe fericitul Pavel care spune: «în tot locul ridicând mâini cuvioase, fără de mânie şi fără de gând»(l Tim. 2:8). Ai văzut cum a c*răţit ceea ce a rămas din casă? Ai văzut cum putem ridica pretutindeni mâini cuvioase? Căci tot pământul s-a făcut de acum sfânt, dar mai degrabă şi mai sfânt decât sfintele de la iudei. Cum? Când acolo e adusă o oaie necuvântătoare, iar aici una cuvântătoare. Aşadar pe cât este mai bună cea cuvântătoare decât cea necuvântătoare, pe atât mai multă este şi aici sfinţenia. Aşadar cu adevărat praznic este Crucea.

2. Voieşti să înveţi şi altă prea mare faptă a Lui, care covârşeşte toată înţelegerea omenească? Raiul cel încuiat astăzi s-a deschis; căci astăzi pe tâlhar l-a băgat în el. Două mari fapte: şi raiul l-a deschis, şi pe tâlhar l-a băgat în el; i-a dat înapoi patria cea veche, l-a adus la cetatea părintească. «Astăzi vei fi, zice, cu Mine în rai»(Lc. 23:43). Ce spui? Eşti răstignit şi ţintuit pe Cruce cu cuie şi fagăduieşti raiul? Cum vei dărui, deci, aceasta? Chiar Pavel spune: «S-a răstignit din slăbiciune», însă ascultă cele ce urmează: «dar viază din puterea lui Dumnezeu»(2 Cor. 13:4). Şi iarăşi în altă parte «căci puterea Mea în neputinţă se desăvârşeşte»(2 Cor. 12:9). „Pentru aceasta, zice, făgăduiesc acum pe Cruce, ca să înveţi puterea Mea". Căci, pentru că fapta este întristătoare, ca să nu te faci posomorât cu firea, luând aminte la Cruce, ci, privind la puterea Celui Răstignit, să fii luminos şi vesel, pentru aceasta îţi arată acolo tăria Lui. Căci nu sculând vreun mort, nu poruncind mării, nu certând demonii, ci fiind răstignit, străin, batjocorit, scuipat, defăimat, luat în râs, tras dintr-o parte într-alta de toţi, a izbutit să tragă la Sine mintea cea rea a tâlharului. Vezi puterea Lui care luminează din fiecare parte! Zidirea a răvăşit-o, stâncile le-a despicat, sufletul tâlharului cel mai nesimţitor ca stânca mai moale ca ceara l-a lucrat. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Ce spui? Heruvimii păzesc raiul şi sabia de văpaie şi Tu fagăduieşti intrare acolo tâlharului? Da, zice, căci Eu sunt Stăpân şi al heruvimilor şi am stăpânirea văpăii, şi a gheenei, şi a vieţii, şi a morţii. Pentru aceasta şi spune: «Astăzi vei fi cu Mine în rai». De-ar vedea pe Stăpânul puterile acelea, îndată ar face loc şi s-ar da la o parte. Cu toate că nici un împărat n-ar suporta să bage aşa pe vreun tâlhar în cetate sau să facă să şadă cu sine pe vreun altul dintre cei împreună-robi, totuşi Stăpânul cel iubitor de oameni a făcut aceasta. Căci, intrând în patria cea sfinţită, aduce cu Sine pe tâlhar, nu necinstind raiul, să nu fie, prin picioarele tâlharului, ci prin aceasta mai degrabă cinstindu-l. Căci cinste este pentru rai a avea un asemenea Stăpân, aşa de puternic şi iubitor de oameni, că şi pe tâlhar poate să-l facă vrednic de desfătarea cea din rai. Căci şi când cheamă pe vameşi şi pe desfrânate nu face aceasta ruşinând împărăţia, ci mai degrabă cinstind-o şi arătând că de acest fel este Domnul împărăţiei cerurilor, că şi pe desfrânate şi pe vameşi aşa îi lucrează de lămuriţi, încât să-i arate vrednici de cinstea şi de darul de acolo. Deci, precum ne mirăm de un medic când vedem că a adus la sănătate curată oameni ce aveau boli de nevindecat, schimbând slăbiciunea, aşa să te miri şi de Hristos, iubitule, şi să te uimeşti, că, luând oameni ce au boli ale sufletului de nevindecat, a izbutit să schimbe răutatea şi să arate vrednici de împărăţia cerurilor pe cei ce au ajuns până la răutatea cea de pe urmă. «Astăzi vei fi cu Mine în rai». Mare cinste, multă e măreţia iubirii de oameni, nespusă covârşirea bunătăţii, căci mai mare decât a intra în rai este cinstea de a intra cu Stăpânul. Ce s-a întâmplat? Spune-mi! Ce este aceasta ce a arătat tâlharul, ca să se arate fără tăgadă de pe Cruce vrednic de rai? Vrei să-ţi zic şi să-ţi arăt pe scurt buna-cunoştinţă a tâlharului? Când Petru, corifeul ucenicilor, s-a lepădat jos, acela, aflându-se sus, pe Cruce, L-a mărturisit. Şi aceasta am zis-o nu învinuind pe Petru, să nu fie. ci voind să arăt mărimea de suflet a tâlharului şi filosofia lui cea covârşitoare. Acela n-a suportat ameninţarea unei copile simple, iar acesta, văzând tot poporul înnebunit şi adunat împrejur şi strigând şi aducând mii de batjocuri, n-a privit la ocara Celui răstignit, ci, ignorând toate acestea cu ochii credinţei şi lăsând jos cele smerite şi de poticnire, a cunoscut pe Stăpânul cerurilor, zicând cuvintele acelea scurte care l-au arătat vrednic de rai: «Pomeneşte-mă întru împărăţia Ta!» Să nu trecem pe lângă cele spuse în mod simplu, nici să nu ne ruşinăm a lua pe tâlhar ca învăţător, de care nu S-a ruşinat Stăpânul nostru, băgându-l primul în rai. Să nu ne ruşinăm a lua ca învăţător un om care s-a arătat vrednic de petrecerea cea din rai înaintea a tot neamul omenesc. Să cercetăm, aşadar, fiecare din cuvinte ca să învăţăm şi de aici puterea Crucii! Căci n-a zis către el ca şi către Petru şi Andrei: «Veniţi şi vă voi face pe voi pescari de oameni»(Mt. 4:19), nici n-a zis către el ca celor doisprezece ucenici: «Veţi şedea pe doisprezece scaune judecând cele doisprezece seminţii ale lui Israel»(Mt. 19:28). Dar nici nu l-a învrednicit deloc de vreun cuvânt. Nici n-a văzut minuni, nici mort înviat, nici demoni alungaţi, nici mare care să asculte de El la poruncă, nici nu i-a vorbit despre împărăţie. Dar de unde ştia numele împărăţiei? Să vedem înţelegerea lui cea multă! „îl batjocorea pe El, zice, celălalt tâlhar", căci şi celălalt împreună răstignit era tâlhar, ca să se împlinească ceea ce s-a grăit prin proorocul, că «şi cu cei fărădelege a fost socotit»(ls. 53:12). Căci voiau, de fapt, iudeii cei necunoscători să arunce slava Lui şi de pretutindeni urgiseau cele ce se făceau, însă adevărul creştea prin toate şi prin înseşi cele ce împiedicau se făcea mai limpede, îl batjocorea, aşadar, celălalt tâlhar, iar unul din evanghelisti zice că amândoi îl batjocoreau pe lisus. Dar şi acesta e adevărul, care şi întinde(încordează) cel mai mult buna cunoştinţă a acestuia. Căci e cu cuviinţă să-L fi batjocorit la început, dar să arate o întoarcere ca aceasta cu totul, „îl batjocorea, aşadar, pe El, zice, celălalt tâlhar". Ai văzut tâlhar şi tâlhar? Amândoi pe Cruce, amândoi din răutate, amândoi din viaţă tâlhărească, însă nu amândoi întru aceleaşi, ci unul a moştenit împărăţia, iar altul în gheenă a fost trimis. Nu era şi ieri ucenic şi ucenici? însă unul spre vânzare s-a pregătit, iar ceilalţi spre slujire s-au gătit. Şi acela a zis fariseilor: «Ce voiţi să-mi daţi şi eu vi-L voi da vouă?»(Mt. 26:15) Dar aceştia s-au apropiat de lisus, spunând: «Unde vrei să-ţi gătim să mănânci Paştile?»(Mt. 26:17) Aşa şi aici, tâlhar şi tâlhar; însă unul batjocoreşte, iar altul tace, unul huleşte, iar altul se roagă, şi aceasta, văzându-L pe El răstignit, osândit, poporul de jos batjocorindu-L, strigând tare; ci, la fel, nimic din acestea nu I-a întors, nici nu I-a depărtat de la slava ce va să vină, ci şi pe celălalt tâlhar îl ceartă tare şi zice către el: «Nu te temi tu de Dumnezeu?»(Lc. 23:40)

[Clopotel]

Dragii mei frati,
Un alt mare Sfant al Bisericii Ortodoxe este Sfantul Ioan Rusul...
O sa redau pe scurt, in doua mesaje, viata si minunile acestui Sfant bineplacut lui Dzeu.

Viaţa Sfântului loan Rusul
Patria natală - Rusia
Sfântul loan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, la sfârşitul veacului al optsprezecelea, pe timpul împărăţiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al naşterii sale este 1690, şi aceasta deoarece sfântul a participat ca soldat la războiul pe care îndrăzneţul ţar l-a ridicat împotriva turcilor în 1711.
Prizonier de război
Luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului , sfântul loan a fost vândut unui ofiţer superior turc care era eparh în Procopie, Asia Mică, aproape de Cezareea Palestinei, întorcându-se în ţinutul său, aga l-a luat cu sine şi pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumărate mulţimi de robi ruşi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor şi, vai!, cei mai mulţi dintre ei, pentru a li se uşura puţin suferinţa, s-au lepădat de Hristos şi s-au făcut musulmani.
Sfântul loan însă făcea parte dintre acei tineri pe care îi înţelepţeşte cunoaşterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: «Bătrâneţile cinstite nu sunt cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor; înţelepciunea este la om adevărata cărunteţe şi vârsta bătrâneţilor - o viaţă fără prihană», împodobit deci cu înţelepciunea pe care o dăruieşte Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul loan răbda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau «ghiaur», adică - necredincios.
Bătut, lovit, scuipat, devenit ţinta dispreţului ienicerilor din tabăra militară ce se afla în Procopie, sfântul răspundea celor ce-l îndemnau să-şi lepede credinţa că ar prefera să moară decât să cadă în acest înfricoşător păcat. Agăi turc i-a spus: «Dacă mă laşi liber în credinţa mea, îţi voi împlini cu sârguinţă poruncile; dacă mă sileşti să-mi schimb credinţa, mai degrabă îţi predau capul decât credinţa, creştin m-am născut şi creştin voi muri».
Rânduit să îngrijească de vite, fericitul loan îşi întindea într-un colţ al staulului trupul obosit, mulţumind lui Dumnezeu că l-a învrednicit a se face următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naşte într-o iesle săracă, lângă Bethleem.
Dumnezeu, văzând credinţa robului Său şi mărturisirea sa, a înmuiat inima împietrită a stăpânului său şi, cu timpul, acesta a început să-l îndrăgească, ajutând la aceasta şi smerenia şi blândeţea ce-l împodobeau pe loan. După o vreme i-au rânduit pentru vieţuire o cămăruţă apropiată de grajd, pe care la început cuviosul a refuzat-o, continuând să doarmă în staulul său iubit, pentru a-şi chinui trupul cu traiul greu şi nevoinţa în mirosul greu al dobitoacelor şi loviturile lor de picioare. Cu rugăciunile sfântului, noaptea grajdul se umplea de bună mireasmă duhovnicească, căci acesta devenise locaşul de nevoinţa unde el urma poruncile Sfinţilor Părinţi: ceasuri nesfârşite de rugăciuni şi îngenuncheri; puţin somn, ghemuit, pe podeaua goală şi acoperit cu o pânză veche, postind multe zile cu puţină pâine şi apă şi rostind adesea psalmii proorocului David, pe care îi zicea în limba în care îi învăţase de la mama sa -în limba rusă: «Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Către Tine, Doamne, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei; iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi ... ». Câteodată, noaptea, mergea pe ascuns la o biserică a Sfântului Gheorghe ce era zidită într-o râpă nu departe de casa stăpânului său şi făcea priveghere, stând în picioare în pridvorul bisericii. Tot aici mergea în fiecare sâmbătă şi se împărtăşea cu Preacuratele Taine.
Căutând asupra robului Său cel credincios, Domnul, Cel ce cercetează inimile şi rărunchii, a făcut să înceteze batjocurile din partea celor ce erau împreună cu el robi şi a celor de altă credinţă. A dat Domnul şi multă bogăţie stăpânului său turc, iar acesta a cunoscut de unde venise această binecuvântare peste casa sa şi propovăduia tuturor despre virtuţile slugii sale.
După vreme, aga a hotărât să facă un pelerinaj la Mekka, cetatea sfântă a mahomedanilor. Nu la multe zile după plecarea sa, soţia acestuia a pregătit un ospăţ la care a invitat rudele şi prietenii soţului pentru a prăznui şi a se ruga pentru buna întoarcere a acestuia acasă. La masă a fost rânduit să slujească fericitul loan. Printre mâncărurile aşezate înaintea oaspeţilor se afla şi un fel de pilaf care îi plăcea foarte mult agăi. Amintindu-şi de soţul ei, stăpâna a zis lui loan: «Cât de bucuros ar fi fost, Ivan, stăpânul tău, dacă ar fi fost aici împreună cu noi şi ar fi gustat din acest pilaf!». Sfântul loan a cerut atunci de la dânsa o farfurie plină cu pilaf, spunând că o va trimite la agă, în Mekka. La auzul acestor cuvinte toţi invitaţii au râs; stăpâna însă a poruncit bucătăresei să-i dea fericitului loan farfuria cu pilaf cerută, gândind că poate vrea să o mănânce el însuşi sau să o dea vreunei familii creştine sărace, precum obişnuia să facă adesea, dăruind altora partea sa de mâncare ce i se cuvenea.
Sfântul a luat farfuria şi, mergând în staul, a îngenuncheat şi s-a rugat din adâncul inimii, cerând lui Dumnezeu să trimită farfuria cu mâncare stăpânului său, la Mekka, cu oricare mijloc va rândui Domnul în atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie şi simplitate, cu nimic îndoindu-se, după cuvântul Domnului, şi Acesta i-a ascultat dorinţa: farfuria a dispărut din ochii săi, iar fericitul loan s-a întors la masă, spunând stăpânei că a trimis mâncarea la Mekka. Crezând că vrea să ascundă faptul că a mâncat pilaful el însuşi, invitaţii au râs de cuvintele fericitului loan ca de o glumă bună.
Peste puţine zile s-a întors din pelerinaj aga, aducând cu sine şi farfuria de aramă, spre marea uimire a casnicilor săi. Numai sfântul loan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se întâmplaseră: «în cutare zi (era ziua în care stăpâna pregătise acel ospăţ), întorcându-mă de la geamia cea mare, am găsit în camera mea pe care o lăsasem încuiată această farfuria plină cu pilaf. M-am umplut de mirare, neştiind cine a adus mâncarea şi cum a intrat în camera încuiată. Neştiind cum să-mi explic acest lucru ciudat, tot uitându-mă la farfuria cu pilaful cald din care ieşeau aburi, am zărit, cu şi mai mare mirare, numele meu bătut pe marginea farfuriei, aşa cum avem pe toate vasele casei noastre. Aşa încât, cu toată nedumerirea şi zbuciumul meu, m-am aşezat şi am mâncat cu mare poftă pilaful, şi, iată!, am adus farfuria cu mine şi văd că este într-adevăr a noastră. Dar, pe Allah, nu pot să înţeleg cum a ajuns la Mekka şi cine a adus-o».
Auzind acestea casnicii eparhului au fost cuprinşi de teamă şi uimire, iar soţia i-a povestit acestuia cum a cerut loan farfuria cu mâncare pentru a o trimite la Mekka şi cum toţi l-au luat în râs pentru aceasta.
Vestea despre minunea săvârşită de sfântul s-a răspândit repede în tot ţinutul şi toţi îl priveau cu teamă şi respect, ca pe un om drept şi plăcut lui Dumnezeu, nemaiîndrăznind nimeni să-l supere cu ceva. Stăpânul şi soţia sa se sârguiau să-i poarte de grijă cât mai mult şi l-au rugat să se mute în cămăruţa ce se afla lângă grajd, pe care până atunci o refuzase. Fericitul loan şi-a continuat mai departe felul ascetic de viaţă, îngrijind de animale şi împlinind cu sârguinţă poruncile eparhului, iar nopţile petrecându-le cu rugăciuni şi cântări de psalmi. Toate acestea le făcea împlinind cuvântul domnului: «Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu».
Mutarea la cele veşnice
După puţini ani însă, pe care i-a trăit în post şi rugăciune, apropiindu-se sfârşitul vieţii sale pământeşti, fericitul s-a îmbolnăvit şi a cerut să fie culcat pe paie în staulul pe care îl sfinţise cu rugăciunile sale şi cu reaua pătimire îndurată pentru numele şi dragostea lui Hristos, Cel ce S-a făcut om pentru noi şi S-a răstignit pentru marea Sa iubire către toţi. Cunoscând mai dinainte ceasul ieşirii din trup, a trimis să fie chemat preotul pentru a se împărtăşi cu preacuratul Trup şi cu scumpul Sânge al Mântuitorului. Preotul, temându-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine într-un măr pe care îl scobise, şi astfel fericitul loan s-a putut împărtăşi şi îndată şi-a predat sfântul suflet în mâinile Domnului pe care atât de mult îl iubise. Acestea s-au petrecut pe 27 mai, 1730.
Cu învoirea turcilor, preoţii şi creştinii cei mai de vază din Procopie au luat trupul sfântului, pregătindu-l de înmormântare. La îngroparea sa au venit nu numai creştinii ci şi mulţi musulmani şi armeni: cel până mai ieri rob şi sclav a fost îngropat ca un stăpân. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adâncă emoţie şi cucernicie mult truditul trup şi, cu lumânări şi tămâieri, cu atenţie şi evlavie l-au dus la cimitirul creştin, la mormântul ce-i fusese pregătit, întorcând astfel trupul pământului mamă.
Descoperirea sfintelor moaşte
Bătrânul preot care în fiecare sâmbătă îi asculta suferinţa şi torturile şi care îl împărtăşea cu Sfintele Taine, a văzut în vis pe Sfântul loan în noiembrie 1733. Acesta i-a spus că trupul său a rămas, cu harul lui Dumnezeu, intact, întreg, neputrezit, aşa precum îl îngropaseră; să-l scoată din pământ şi să-l aibă ca binecuvântare veşnică a lui Dumnezeu. După şovăielile preotului, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, o lumină cerească a strălucit deasupra mormântului, asemeni unui stâlp de foc. Creştinii au deschis mormântul şi o, minune! - trupul sfântului se găsea intact, neputrezit înmiresmat cu acel parfum dumnezeiesc pe care continuă să-l aibă până astăzi. Cu mare bucurie sufletească şi evlavie l-au ridicat, au luat în braţele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaşte, şi l-au dus în biserica Sfântului Gheorghe unde obişnuia să privegheze fericitul loan.
Osman Paşa arde sfintele moaşte
In anul 1832, într-o înfruntare dintre sultanul Mahmud al doilea şi Ibrahim al Egiptului, Osman Paşa, trecând prin Procopie - ca trimis al sultanului, aruncă în foc sfintele moaşte, după ce jefuise biserica, vrând a se răzbuna pe creştini. Văzând însă trupul sfântului mişcându-se în mijlocul flăcărilor ca şi cum ar fi fost viu, turcii au fugit îngroziţi, lăsând odoarele bisericii şi povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o văzuseră.
După plecarea turcilor, în cealaltă zi, creştinii au împrăştiat cărbunii şi cenuşa şi au găsit trupul sfântului întreg; nu păţise nimic, era tot mlădios şi înmiresmat ca şi mai înainte. I-a rămas numai o negreală de la jar şi de la fum, negreală ce o păstrează până astăzi spre aducere aminte de minunea petrecută atunci.
Sfintele moaşte ajung în Grecia
După conflictul dintre Turcia şi Grecia din anul 1922, când Asia Mică a intrat sub stăpânirea turcilor, grecii din această regiune au fost nevoiţi să plece, luând cu ei sfintele moaşte, odoarele bisericii şi puţine lucruri personale. După multe peregrinări, moaştele Sfântului loan au ajuns pe insula Evvia, în actualul oraş Procopie. Aici s-a ridicat o nouă biserică, a cărei construcţie s-a terminat în anul 1951 şi care adăposteşte astăzi racla cu sfintele moaşte ce izvorăsc tuturor celor ce aleargă cu credinţă la ajutorul Sfântului nesecat râu de tămăduiri şi alinări ale suferinţelor celor trupeşti şi sufleteşti.
Pomenirea Sfântului loan se săvârşeşte în fiecare an la data de 27 mai.
«Sfinte Mucenice Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!»